Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona. Se cauta asistenti parlamentari

2 March 2010 - Juridice.ro Please wait

Joi, 25 februarie 2010, Parlamentul European a votat finanţarea pentru crearea a 150 de posturi în cadrul instituţiei şi creşterea bugetului prevăzut pentru angajarea de asistenţi parlamentari, având în vedere noile competenţe sporite ale Parlamentului prevăzute în Tratatul de la Lisabona, fiindnevoie de personal suplimentar pentru administraţie, grupurile politice şi pentru activitatea deputaţilor.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, “costul total al noilor “posturi Lisabona” este de 13.4 milioane de euro, care reprezintă 0.8% din bugetul Parlamentului pentru 2010, care se ridică la 1.6 miliarde de euro. Prin compensare, Parlamentul a decis să reducă rezerva sa internă de 4 milioane de euro destinată infrastructurii de clădiri, reuşind astfel să păstreze limita autoimpusă de 20% din costurile administrative ale tuturor instituţiilor europene. Ca urmare a acestor măsuri, dar şi a ultimelor extinderi şi a intrării în vigoare a statutului unic al deputaţilor, ceea ce înseamnă că salariile acestora nu mai sunt acum plătite de statele membre, ci din bugetul Parlamentului, bugetul Parlamentului a atins limitele sale. Votul de azi nu este o decizie finală. Rezoluţia Parlamentului va trebui să fie inclusă într-o propunere bugetară formală a Comisiei şi adoptată ulterior de Consiliu şi Parlament.

Noile posturi pentru personal

Decizia votată de Parlament prevede angajarea a 75 de noi funcţionari şi crearea a 75 de posturi pentru grupurile politice. Sumele destinate angajării de asistenţi parlamentari, care sunt plătite din bugetul administraţiei Parlamentului şi nu de către deputaţi, vor fi mărite cu 1 500 de euro pe lună, pentru fiecare deputat. Europarlamentarii vor putea astfel să angajeze mai mulţi asistenţi sau personal mai bine calificat pentru a-i ajuta să gestioneze noile responsabilităţi legislative.

Cea mai mare parte a posturilor pentru funcţionari – 70 în total – ar trebui să fie alocate comisiilor parlamentare, acolo unde propunerile legislative sunt analizate înainte de a fi prezentate în şedinţele plenare. Funcţionarii vor trebui să se ocupe de noile aspecte legislative, în special în domeniul agriculturii, justiţiei şi afacerilor interne, finanţe sau economie. 5 noi funcţionari se vor ocupa de relaţiile cu parlamentele naţionale, care au în prezent un rol mai important conform Tratatului de la Lisabona.

Respectarea “regulii 20%”

Din 1988, Parlamentul şi-a limitat cheltuielile administrative la 20% din bugetul pentru administraţie al UE. Parlamentul foloseşte ca bază de referinţă perspectivele financiare (Cadrul Financiar Multianual), adică bugetul multianual al UE. Partea de buget care revine Parlamentului din bugetul total alocat administraţiei va creşte de la 19,87% la 19,99%.

Deşi când în 1988 s-a stabilit procentul de 20%, cu condiţia să nu fie luate în calcul viitoarele extinderi şi nici posibila intrare în vigoare a unui statut unic al deputaţilor, Parlamentul a reuşit să menţină cheltuielile administrative sub pragul de 20%, chiar dacă numărul statelor membre a crescut între timp de la 12 la 27, iar numărul deputaţilor de la 434 la 736 şi în curând va fi de 754 şi chiar dacă salariile acestora sunt acum plătite din bugetul Parlamentului şi nu al statelor membre.

Ce va urma?

Comisia Europeană, singura instituţie care poate face propuneri de amendare a bugetului, va trebui să prezinte o propunere pentru modificarea bugetului Parlamentului pentru 2010. Aceasta ar trebui să fie ulterior adoptată de Consiliu şi Parlament în aprilie.”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * *

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat