CSM forever? – raspunsul CSM

3 March 2010 - Juridice.ro 3,267 citiri

Mesajul presedintelui CSM, jud. Florica Bejinaru, ref. CSM forever?

“Stimaţi colegi,

Mă adresez corpului profesional al magistraţilor pentru a vă transmite că priorităţile mandatului pe care-l exercit sunt, în principal, atingerea tuturor obiectivelor din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit de Comisia Europeană referitor la justiţie şi eliminarea monitorizării României pe justiţie. Prioritatea mea este legalitatea, buna funcţionare a sistemului judiciar şi a consiliului.

Exerciţiul nereuşit şi nefericit intitulat “Punct de vedere privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii ale Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare” nu a fost elaborat din dispoziţia Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii iar acest fapt trebuie cunoscut de toată lumea.

Vă asigur că pe toată perioada mandatului meu legea este singurul criteriu care va prima în acţiunile mele, că aveţi în mine un partener de discuţii şi acţiuni pozitive, favorabile sistemului şi menţinerii independenţei magistratului român.

Consiliul Superior al Magistraturii este şi trebuie să rămână un etalon al independenţei sistemului judiciar şi garantul acesteia.

Este regretabil că astfel de situaţii se pot consuma şi pot afecta prin demersul lor buna funcţionare şi imaginea consiliului. Inacceptabilă este şi incompetenţa – sursă a unor astfel de situaţii.

Vă mulţumesc pentru că sunteţi de aceeşi părere cu mine exprimând public, la rândul vostru, opinia pe care o aveţi. Exerciţiul democraţiei şi misiunea asumată de noi toţi la momentul preluării funcţiei de magistrat ne impune o astfel de atitudine.

Judecător Florica Bejinaru

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* *

4 comentarii

  1. Sunt absolut convins ca acest mesaj este adevarat. In interiorul CSM exista un grup de tragatori de sfori care se ocupa de falsuri de acest gen (introducerea pe ordinea de zi si votarea unor chestiuni de interes personal, sub un camuflaj administrativ corect).
    Parca retraiesc momentele de la injghebarea actiunii disciplinare impotriva mea: au pus o inspectoare fara legatura cu comisia de disciplina sa semneze in numele comisiei (trei persoane) dispozitia de efectuare de “verificari preliminare” si neavand stampila i-au dat drumul fara.
    Materialul cu alegeri CSM trebuia sa apara inopinat pe ordinea de zi, nimeni nu ar fi stiut cum a ajuns acolo si s-ar fi votat de catre nucleul dur afirmativ.
    Sper ca toata lumea pricepe gravitatea evenimentelor, de natura penala.
    Mai este o intrebare: daca se pot face astfel de lucruri pe la spatele presedintei CSM, cum putem fi siguri ca numararea voturilor membrilor CSM este corecta? Ca nu o verifica nimeni, ii este foarte usor delegatului care se ocupa de asta sa treaca orice cifra vrea.

    • copoeru says:

      Dl. Dumbrava punea problema in termeni de etica, in principal. As fi curios sa stiu daca asemenea actini au si un caracter penal, cum sugerati, si in ce conditii

      cu stima,
      IC

  2. Da, şi eu sunt de acord.
    Acest mesaj nu este o nălucă. Este adevărat.
    Numai că ar fi fost şi mai interesant să aflăm din cine este alcătuit grupul de păpuşari din CSM.
    Cine sunt sforarii?

  3. [...] se vedea si: CSM-forever si Raspunsul CSM Comentarii [...]

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat