Atestarea titlului oficial de calificare in profesia de consilier juridic

8 March 2010 - SNSA 3731 citiri

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 140 din 3 martie 2010 a fost publicat Ordinul ministrului justitiei nr. 606/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atestarea titlului oficial de calificare in profesia de consilier juridic, obtinut in Romania, si a experientei in profesie dobandite in Romania de catre cetatenii romani sau cetatenii unui alt stat membru al Uniunii Europene ori apartinand Spatiului Economic European, in vederea admiterii si practicarii acesteia in celelalte state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European.

In vederea accesului sau exercitarii profesiei de consilier juridic sau a unei alte profesii similare celei de consilier juridic intr-un stat membru al UE ori apartinand Spatiului Economic European, cetatenii romani ori cetatenii unui alt stat membru al UE sau apartinand Spatiului Economic European, detinatori ai acestui titlu oficial de calificare, trebuie sa adreseze o cerere Ministerului Justitiei. Prin cerere, acestia vor solicita eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte calificarea profesionala de consilier juridic si exercitarea acestei profesii in Romania in decursul unei perioade de timp.

Cererea va fi insotita de:
- copia actului de identitate
- copia legalizata a diplomei de licenta in domeniul drept, eliberata de o institutie de invatamant superior acreditata in Romania
- copia legalizata a cartii de munca sau adeverinta eliberata de angajator, din care sa rezulte ca solicitantul a exercitat profesia de consilier juridic pe teritoriul Romaniei.

Pentru Juridice.ro, SNSA

 

Trimite acest articol:

2 comentarii

  1. Pentru persoanele interesate să exercite legal profesia de consilier juridic în România prin intermediul unui cabinet individual, iată formula:
    1. Obţineţi de la MJ titlul oficial de calificare în profesia de consilier juridic;
    2. Înfiinţaţi un cabinet individual în Anglia, Italia, Belgia sau alte ţări care permit ca profesia să fie exercitată în cabinete individuale pentru consilierii juridici;
    3. Deschideţi un punct de lucru în România al cabinetului, cu cod fiscal, etc.;
    4. Gata ! Puteţi exercita legal profesia în România.

    Fraudă la lege?
    Nici vorbă !

    Fraudă este reglementarea a două profesii identice, cea de consilier juridic şi avocat prin 2 legi diferite.
    Fraudă este paralelismul legislativ nepermis (L51/1995 vs. L 514/2003) şi tratamentul discriminant a două profesii cu rol identic în societate.

  2. judiciarius says:

    Cu siguranta ca demersurile pe care le fac de 2 ani de zile pentru a obtine celebra adeverinta prevazuta la art.36 din Legea nr.200/2004 a miscat omologii de la Ministerul Justitiei, dupa atatea notificari, plangeri prealabile si urma si actiunea in contencios administrativ.
    Iata despre ce era vorba:
    Art. 36. – (1) Cetatenii romani sau cetatenii unui stat membru, detinatori ai unui titlu oficial de calificare roman,
    care vor sa dovedeasca, pentru a se putea stabili intr-un stat membru, ca au exercitat efectiv si legal o profesie
    reglementata in Romania in decursul unei anumite perioade, adreseaza o cerere in acest sens autoritatilor romane.
    Autoritatea romana competenta elibereaza solicitantului o adeverinta, care reprezinta o dovada suficienta a acestui
    fapt.
    (2) Autoritatile romane competente prevazute in anexa nr. 3, in temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), atesta faptul
    ca un titlu de calificare roman, obtinut de cetatenii romani sau de cetatenii altui stat membru, indeplineste conditiile
    pentru a le permite accesul la exercitarea unei profesii reglementate in Romania. Aceasta atestare se bazeaza pe
    documentele de formare profesionala eliberate de conducerea universitatilor, a institutiilor de invatamant superior,
    a altor unitati de invatamant sau autoritati competente.
    Cons.jur.Robert-Ionut CHIRIAC

Comentează

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat