Aharon Schwarz vs. Romania, 28304/02, 12 ianuarie 2010

Nota:

Desi asigurarea unor conditii de detentie conforme cu cerintele europene precum si asigurarea unui tratament medical adecvat persoanelor detinute nu intra in atributiile judecatorului, acesta poate avea un rol decisiv in garantarea respectarii acestor drepturi atunci cand este sesizat cu o asemenea cerere.

Prin hotararea Schwarz c. Romaniei, judecatorii europeni au condamnat statul roman pentru incalcarea articolului 3 din CEDO – dreptul de a nu fi supus unor tratamente inumane sau degradante – deoarece reclamantul, care suferea de mai multe afectiuni, nu a beneficiat de tratamentul medical adecvat, cererea lui de suspendare a executarii pedepsei pentru motive medicale fiind judecata timp de peste doi ani.

Importanta acestei hotarari consta pe de o parte in respingerea exceptiei de neepuizare a cailor de recurs interne ridicata de Guvern, Curtea considerand ca nu se justifica introducerea unei noi actiuni, chiar bazata pe un text de lege ce garanta drepturi specifice detinutilor (Capitolul V al acestui act normativ reglementa dreptul acestora la asistenta medicala), odata ce instantele nationale au fost sesizate cu o cerere avand acelasi scop.

Pe de alta parte, instanta europeana reafirma obligatiile statelor de a pune la dispozitia persoanelor private de libertate proceduri apte sa asigure respectarea drepturilor fundamentale. In speta, instantele sesizate nu au dat dovada de suficienta diligenta, procedura prelungindu-se in mod nejustificat, timp in care reclamantului nu-i era asigurat tratamentul medical adecvat.

In fapt

Reclamantul a fost condamnat printr-o hotarare definitiva la o pedeapsa cu inchisoarea de 12 ani, fiind incarcerat a data de 24 octombrie 2001. Examenul medical efectuat cu aceasta ocazie atesta ca reclamantul sufera de cardiopatie ischemica, angina stomacala, structura uretrala, adenom de prostata si hernie.  Din documentele medicale depuse la dosar reiesea ca in cursul detentiei reclamantul a dezvoltat o discopatie lombara, iar in aprilie 2003 a fost contraminat cu scabie.

Pe data de 21 noiembrie 2001, reclamantul a introdus o cerere de suspendare a executarii pedepsei in fata Tribunalului Bucuresti motivata de necesitatea efectuarii mai multor interventii chirurgicale datorate maladiei cardiovasculare si a adenomului de prostata de care suferea, interventii care nu puteau fi efectuate intr-un spital penitenciar. Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medicale la Institutul de medicina legala « Mina Minovici » (« Institutul »), iar intre 24-30 ianuarie 2002, reclamantul a fost supus unor examene medicale intr-un spital civil care au confirmat maladiile de care suferea la momentul incarcerarii.

Astfel, in privinta afectiunii cardiovasculare, medicii i-au recomandat evitarea efortului fizic si un regim alimentar slab in sodiu, considerand ca interventia chirurgicala putea fi amanata.  In ceea ce priveste adenomul de prostata, reclamantul a fost supus unui examen urologic pe data de 27 martie 2002, in urma caruia medicii au conchis ca pacientul nu necesita administrarea unui tratament urologic.

Printr-un raport de expertiza din 11 aprilie 2002, Institutul concluziona, avand in vedere examenele medicale susmentionate, ca in acest stadiu al evolutiei maladiilor nu se justifica o suspendare a executarii pedepsei, putand fi administrate ingrijiri medicale adecvate in reteaua sanitara penitenciara. Cu toate acestea, este necesara reevaluarea periodica a starii de sanatate a reclamantului in vederea supravegherii bolii cardiace.  Pe data de 2 iulie 2002, Comisia Superioara Medicala («Comisia » ) confirma bolile retinute in raportul de expertiza, dar indica faptul ca doar un medic din cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor putea sa evalueze posibilitatea administrarii tratamentului adecvat in reteaua penitenciara. Comisia a estimat de asemenea ca boala cardiovasculara putea sa evolueze intr-o maniera imprevizibila si era susceptibila de a fi letala, atat in detentie cat si in libertate.

Bazandu-se pe concluziile expertizei medicale a Institutului si a avizului Comisiei, Tribunalul Bucuresti a respins, pe data de 6 august 2002, cererea reclamantului de suspendare a executarii pedepsei. Aceasta decizie a fost confirmata in apel de Curtea de Apel Bucuresti printr-o hotarare din 25 octombrie 2002.

Printr-o hotarare din 13 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie, considerand ca raportul de expertiza din 11 aprilie 2001 era incomplet, a retrimis cauza Tribunalului Bucuresti pentru a fi rejudecata pe fond. Pentru a decide astfel, aceasta a considerat ca nu reiesea din documentele medicale depuse la dosar daca evolutia maladiilor reclamantului putea fi urmarita in reteaua sanitara a penitenciarelor sau masura in care o eventuala interventie chirurgicala era susceptibila de a opri evolutia acestora sau chiar de a conduce la vindecarea reclamantului.

Prin expertiza din 30 iunie 2003, Comisia nu a considerat necesara efectuarea unei interventii chirurgicale pentru boala cardiovasculara. In ceea ce priveste adenomul de prostata, expertiza mentiona « existenta unor suferinte clinice importante » si recomanda efectuarea unei interventii chirurgicale intr-un spital civil, ingrijirea postoperatorie putand fi facuta intr-o sectie de urologie a spitalului penitenciar. Din concluziile raportului de expertiza reiesea ca starea de sanatate a reclamantului nu justifica suspendarea executarii pedepsei. Pe data de 23 iunie 2003, reclamantul a semnat un refuz de interventie chirurgicala ca detinut, afirmand ca accepta sa fie supus unei asemenea interventii doar daca este eliberat, motivand prin faptul ca fusese legat cu catuse de pat si supravegheat cu ocazia unei internari anterioare la spitalul Fundeni.  Institutul, raspunzind la o solicitare a instantei a afirmat ca doar Directia Generala a Penitenciarelor era in masura sa raspunda la intrebarea daca reclamantul putea beneficia de tratamentul medical adecvat in caz de agravare a starii lui de sanatate din cauza bolii cardiace.

Printr-o hotarare din 18 decembrie 2003, tribunalul a respins cererea de suspendare a executarii pedepsei. Apelul reclamantului a fost admis printr-o hotarare a Curtii de Apel din 10 februarie 2004, iar cererea lui de suspendare admisa pentru 3 luni in vederea efectuarii interventiei chirurgicale pentru adenomul de prostata. Pe data de 6 aprilie 2004, Presedintele Romaniei l-a gratiat pe reclamant pentru motive umanitare, recursul introdus de parchet fiind respins ca lipsit de obiect printr+o hotarare a Cuiraii Supreme de Justitie din 30 iunie 2004.

Inca din aprilie 2003, reclamantul a fost diagnosticat cu scabie. Spitalul penitenciar Jilava nu i-a putut furniza tratamentul medical, sotia lui fiind cea care ii procura zilnic asternuturi si lenjerie curata, precum si medicamentele necesare tratamentului. Cu toate acestea afectiunea nu a putut fi tratata, devenind cronica. La iesirea din spital reclamantul suferea inca de aceasta boala, ea fiind vindecata dupa 15 zile de la iesirea din penitenciar.

In drept

Reclamantul s-a plans ca mentinerea lui in detentie in ciuda bolilor de care suferea, precum si ineficacitatea tratamentului medical pentru scabie, au incalcat articolul 3 din Conventie.

Analizand exceptia neepuizarii cailor de recurs interne ridicata de Guvern, in sensul ca reclamantul ar fi putut sa introduca o actiune in baza O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, Curtea nu a fost convisa de utilitatea unei cai de recurs care ar fi avut, in esenta, acelati obiect cu cererea de suspendare a executarii pedepsei si anume capacitatea spitalelor penitenciare din Romania de a-i oferi tratamentul medical adecvat.

Curtea a constatat contradictiile dintre cele doua rapoarte de expertiza : primul a considerat ca reclamantul nu avea nevoie de o interventie chirurgicala pentru adenom, iar din cel de-al doilea raport a retinut exitenta unor suferinte clinice importante, recomandand o interventie chirurgicala. Refuzul reclamantului de a se supune unei interventii in detentie, desi important,  nu a fost de o importanta decisiva avand in vedere argumentele invocate de reclamant pentru justificarea lui.

Curtea a considerat ca mentinerea reclamantului in detentie pentru o perioada de doi ani si trei luni, timp in care a fost examinata cererea lui de suspendare a executarii pedepsei, conjugata cu incertitudinea prelungita in stabilirea situatiei sale medicale atinge pragul de gravitate al articolului 3 si pune probleme in privinta interdictiei de a fi supus la pedepse si tratamente inumane sau degradante.

Curtea a constatat ca tratamentul pentru scabie a fost lasat, intr-o prima faza, in grija sotiei reclamantului, primele masuri fiind luate de autoritati in vederea asigurarii unui tratament adecvat abia la un an dupa debutul infectiei. Curtea a constatat de asemenea ca afirmatiile reclamantului privind conditiile de detentie in Penitenciarul Jilava erau confirmate de Raportul Comisarului pentru Drepturile Omului din 29 martie 2006 si de raportul Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinky.

In ceea ce priveste latura procedurala, Curtea constata ca cererea reclamantului de suspendare a executarii pedepsei a fost prelungita pentru doi ani si trei luni din cauza omisiunilor continute in primul raport medical efectuat de Institutul medicolegal Mina Minovici, raport care nu a fost cenzurat decat in recurs, desi era o procedura ce presupunea parcurgerea a trei grade de jurisdictie.

Curtea a constatat ca nici cel de-al doilea raport medicolegal nu a putut raspunde intrebarilor daca sistemul penitenciar dispunea de un dispozitiv adecvat pentru efectuarea unei interventii chirurgicale de urgenta in caz de agravare a maladiei reclamantului si posibilitatea ameliorariii sau vindecarii bolilor prin efectuarea interventiilor chirurgicale solicitate de reclamant.

In concluzie, Curtea a constatat ca autoritatile nationale nu s-au asigurat ca reclamantul nu va fi supus unor tratamente contrare articolului 3. Perioada de timp petrecuta in detentie, in conditiile mentionate mai sus, a adus atingere demnitatii sale si i-a cauzat suferinte fizice si psihice care le depasesc pe cele inevitabile unei privari de libertate.

Curtea a respins exceptia neepuizarii cailor de recurs interne si a constatat ca articolul 3 a fost incalcat.

Mihaela GHIRCA