Protocol de colaborare Consiliul Concurentei si MCSI

11 March 2010 - Juridice.ro 131 citiri

Consiliul Concurentei si Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) au incheiat un Protocol de colaborare, avandu-se in vederea crearea unui cadru de cooperare bilateral care sa asigure si sa promoveze o economie de piata functionala in domeniul comunicatiilor electronice si audiovizuale, al serviciilor postale, al tehnologiei informatiei precum si in cel al serviciilor societatii informationale.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurentei, ”acordul a fost semnat de catre domnii Bogdan Marius Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, respectiv Gabriel Sandu, Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale.

“Semnarea acestui protocol extinde colaborarea, de acum traditională, dintre Consiliul Concurentei si autoritatile publice cu atributii in domeniul comunicatiilor. Alaturand expertiza noastra celei a Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, care prin strategii si programe realizeaza politica guvernului in acest domeniu, rezultatul va fi, cu siguranta, o piata a comunicatiilor cu o concurenta reala, in care sunt respectate regulile de catre toti jucatorii, in interesul si spre binele consumatorilor finali”, a declarat domnul Bogdan Chiritoiu, Presedintele Consiliului Concurentei.

Documentul stabileste modalitatile prin care cele doua institutii isi vor coordona eforturile pentru aplicarea unitara a legislatiei generale din domeniul concurentei, cat si a celei specifice pentru domeniul comunicatiilor, in vederea protejarii drepturilor si intereselor utilizatorilor finali.

“Consideram benefica aceasta initiativa comuna, deoarece facilitarea schimbului de informatii inca din fazele incipiente ale unui proiect legislativ, explicarea contextului si a directiilor, la nivel tactic si strategic, accesul la datele ce au asigurat fundamentarea strategiilor, vor asigura, pe langa fluidizarea avizarii acestuia, o concordanta omogena cu legislatia specifica concurentei atat la nivelul de strategie, cat si la nivelul abordarilor concrete de implementare a acesteia, indiferent daca implementarea este in responsabilitatea MCSI sau a altei instituti. In plus, principiile care guverneaza un mediu concurential normal, pot si trebuie sa faca parte din cerintele adresate serviciilor societatii informationale, proiectelor din sfera societatii bazate pe cunoastere (si nu numai), completand unitar cerintele tehnice si de eligibilitate din achizitiile publice” a declarat domnul Gabriel Sandu, ministrul comunicatiilor si societatii informationale.

Protocolul stabileste directiile principale si obiectivele colaborarii dintre cele doua institutii, instrumentele utilizate precum si metodologia de cooperare. Totodata, acordul prevede si regulile de pastrare a confidentialitatii informatiilor schimbate de catre cele doua parti.

Consiliul Concurentei este autoritatea care are ca principale atributii protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. Mai multe informatii despre Consiliul Concurentei pe www.consiliulconcurentei.ro

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale este organul de specialitate al adminiatratiei publice centrale care are rolul de a realiza politica Guvernului in sectoarele comunicatiilor electronice si audiovizuale, serviciilor postale, tehnologiei informatiei,  precum si in domeniul serviciilor societatii informationale si ale societatii bazate pe cunoastere din Romania. Pentru mai multe detalii despre activitatea MCSI vizitati  www.mcsi.ro.”

 

Trimite acest articol:

Comentează

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat