Comitetul de coordonare in domeniul afacerilor europene – Bucuresti, 15 martie 2010. Ce s-a discutat

18 March 2010 - Juridice.ro Please wait

Departamentul Afacerilor Europene a organizat, la data de 15 martie 2010, reuniunea Comitetului de coordonare in domeniul afacerilor europene, intrunire unde a fost abordata si masura legislativa propusa de Comisia Europeana pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil in UE, propunerea de infiintare a Marcii patrimoniului european, si strategia post-Copenhaga propusa de executivul comunitar pentru revigorarea masurilor intreprinse pe plan global in sensul combaterii schimbarilor climatice, precum si pregatirea Consiliului ECOFIN din aceasta saptamana.

Potrivit unui comunicat DAE, ”la 9 martie, Comisia Europeana a propus o masura legislativa menita sa ajute cetatenii sa isi exercite dreptul la un proces echitabil pe intreg teritoriul Uniunii Europene atunci cand nu pot intelege limba in care se judeca procesul. Statele membre vor fi obligate sa furnizeze persoanei acuzate servicii complete de interpretare si traducere. Costurile aferente vor fi suportate de statul membru si nu de catre persoana acuzata – indiferent de sentinta finala.

Aceasta este prima etapa dintr-o serie de masuri prin care se vor stabili standarde comune la nivelul UE in procesele penale. Noul Tratat de la Lisabona permite Uniunii sa adopte masuri de consolidare a drepturilor cetatenilor UE, in conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Propunerea consolideaza dreptul cetatenilor la interpretare si traducere in trei moduri:

  • prin asigurarea de servicii de interpretariat pentru comunicarea cu avocatii, pe parcursul anchetelor – de exemplu la interogatoriile efectuate de politie – si la proces;
  • pentru a se asigura ca procesele sunt echitabile, propunerea vizeaza traducerea in scris a tuturor documentelor esentiale, precum ordinul de retinere, actul de acuzare ori rechizitoriul sau a unor probe;
  • cetatenii trebuie sa aiba dreptul la consiliere juridica inainte de a renunta la dreptul la interpretare si traducere. Acestia nu ar trebui sa faca obiectul presiunilor pentru a fi obligati sa renunte la drepturilor lor, cu exceptia cazului in care au discutat cu un avocat.

Informatii suplimentare pot fi gasite aici.

La data de 9 martie, Comisia Europeana a propus si infiintarea „Marcii patrimoniului european”, initiativa avand ca obiectiv sa evidentieze siturile care sarbatoresc si simbolizeaza integrarea, idealurile si istoria Europei. Decizia privind infiintarea Marcii va fi prezentata spre aprobare Consiliului de Ministri al UE si Parlamentului European si ar putea intra in vigoare in 2011 sau 2012.

Propunerea Comisiei are la baza un proiect interguvernamental din 2006 la care au participat 17 state membre. Transformarea Marcii patrimoniului european intr-o initiativa a Uniunii Europene ii va conferi acesteia o mai mare credibilitate, vizibilitate si prestigiu. Pe baza sistemului existent, 64 de situri au primit aceasta marca, in urma selectiilor efectuate in mod individual de statele membre. Noul sistem propus prevede ca fiecare dintre cele 27 de state membre ar putea propune pana la doua situri pe an care sa primeasca noua Marca a patrimoniului european. Un grup de experti independenti vor evalua propunerile si vor alege in fiecare tara maximum un sit pe an.

In privinta schimbarilor climatice, Comisia Europeana a prezentat, la 9 martie, o strategie menita sa contribuie la mentinerea ritmului sustinut al eforturilor globale de combatere a schimbarilor climatice. Comunicarea propune ca UE sa inceapa imediat implementarea Acordului de la Copenhaga, incheiat in decembrie 2009, si in special a mecanismului de asistenta financiara initiala rapida pentru tarile in curs de dezvoltare. Totodata, UE trebuie sa militeze in continuare pentru un acord global solid si obligatoriu din punct de vedere juridic, care sa permita participarea efectiva a tuturor tarilor la actiunile de combatere a schimbarilor climatice. Va fi esential ca UE sa initieze actiuni de cooperare, pentru a asigura astfel sprijinul necesar negocierilor din cadrul ONU, aceasta responsabilitate urmand sa revina Comisiei, in stransa colaborare cu Consiliul UE si beneficiind de sprijinul Parlamentului European.

Comunicarea propune o foaie de parcurs pentru procesul de negocieri din cadrul ONU care va fi reluat in aprilie. UE ar fi pregatita sa ajunga la un acord global obligatoriu din punct de vedere juridic la conferinta ONU privind clima de la Cancun (Mexic), programata la sfarsitul acestui an, insa Comisia recunoaste ca divergentele de opinii dintre tari ar putea duce la intarzierea adoptarii unui acord pana in 2011.

Comisia propune ca UE sa inceapa implementarea Acordului de la Copenhaga si sustine ca o concretizare urgenta a angajamentului UE de a acorda anual tarilor in curs de dezvoltare o asistenta financiara initiala rapida de 2,4 de miliarde EUR in perioada 2010-2012 este esentiala pentru consolidarea atat a credibilitatii UE, cat si a capacitatilor statelor beneficiare de a face fata schimbarilor climatice.

Informatii suplimentare despre acest subiect puteti gasi aici.”

Alte articole interesante

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat