Joi, 25 martie 2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis admiterea exceptiei de necompetenta materiala a instantei in dosarul privind contestarea noii conduceri a CSM de catre AMR si trimiterea cauzei Curtii de Apel Bucuresti.
Exceptia a fost invocata de CSM prin intampinare pe motiv ca in cauza este vorba de un act administrativ.
AMR a solicitat respingerea exceptiei, formuland raspuns la intampinare pe care-l redam integral:
“Domnule preşedinte,
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), organizaţie neguvernamentală, apolitică, naţională şi profesională a judecătorilor şi procurorilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, în calitate de recurent în dosarul nr. 618/1/2010, aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulează prezentul
Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
1. Referitor la excepţia inadmisibilităţii
În esenţă, intimatul îşi întemeiază excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 1 şi nr. 2 din 11 ianuarie 2010 pe faptul că cele două acte nu sunt hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor în sensul dispoziţiilor art.29 alin.(5) din Legea nr.317/2004, republicată, ci sunt acte administrative de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, care nu au legătură cu cariera de judecător şi procuror a persoanelor numite în funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al CSM.
Argumentele invocate de intimat în susţinerea acestei excepţii se referă la următoarele aspecte:
- numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CSM sunt reglementate în Capitolul III – „Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii” din Legea nr. 317/2004;
- aspectele referitoare la carierea judecătorilor sunt reglementate de prevederile Titlului II – „Cariera judecătorilor şi procurorilor” din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentată de decizia nr. 879 din 4 martie 2008;
- numirea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM nu reprezintă o componentă a carierei de judecător sau procuror.
Considerăm însă că argumentele prezentate de intimat nu conduc indubitabil la concluzia că cele două hotărâri ar fi doar simple acte administrative de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, iar nicidecum acte care privesc carierea şi drepturile judecătorului şi procurorului.
Nu poate fi contestat faptul că prevederile referitoare la numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CSM sunt cuprinse în Capitolul III – „Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii” din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după cum este incontestabil şi faptul că aspectele referitoare la carierea judecătorilor sunt reglementate de prevederile Titlului II – „Cariera judecătorilor şi procurorilor” din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Considerăm însă că nu poate fi acceptată teoria intimatului în sensul că nu se circumscrie noţiunii de „carieră” perioada în care judecătorul sau procurorul are calitatea de membru al CSM şi, în virtutea acestei calităţi, exercită o funcţie de conducere în cadrul acestui organ central autonom învestit cu atribuţii executive de propunere şi disciplinare, în scopul garantării independenţei justiţiei şi asigurării bunei funcţionări a acesteia.
În ceea ce îi priveşte pe magistraţi, alegerea în funcţia de membru al CSM este condiţionată de calitatea de judecător, respectiv de procuror.
Astfel fiind, rezultă că numai o persoană având calitatea de judecător, respectiv de procuror, poate deveni membru al CSM [1] pentru ca, ulterior, să poată candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM, ambele calităţi (atât cea de membru al CSM, cât şi cea de preşedinte/vicepreşedinte al CSM) fiind indisolubil legate de noţiunea de „carieră”.
Pe cale de consecinţă, dobândirea calităţii de membru al CSM şi, subsecvent, alegerea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM reprezintă drepturi ale judecătorului sau procurorului în sensul dispoziţiilor art.73 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare[2].
O explicaţie mai mult decât suficientă constă în faptul că atât calitatea de membru şi cu atât mai mult funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM sunt considerate atât de către persoanele care au privilegiul de a le dobândi cât şi de către magistraţi şi membrii societăţii civile ca o încununare a carierei, întrucât, prin participarea directă la realizarea competenţelor de revin CSM, judecătorul sau procurorul contribuie nemijlocit la asigurarea independenţei justiţiei şi girează activitatea tuturor magistraţilor.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prin carieră se înţelege „Profesiune, ocupaţie; domeniu de activitate; timp cât cineva lucrează într-un anumit domeniu. Etapă, treaptă în ierarhia socială sau profesională”.
A se susţine că atât calitatea de membru al CSM, cât şi funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM sunt aspecte care exced carierei şi drepturilor judecătorilor sau procurorilor echivalează, în opinia noastră, cu acceptarea faptului că oricare dintre aceste calităţi presupune suspendarea efectivă din funcţia de judecător sau procuror, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o asemenea situaţie juridică (similar situaţiei în care judecătorul sau procurorul este detaşat la instituţii publice din afara sistemului puterii judecătoreşti pentru a ocupa orice alte funcţii, fiind remunerat pentru activitatea desfăşurată în condiţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004). Or, pentru perioada în care are calitatea de membru al CSM (inclusiv în perioada în care exercită funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM), judecătorul sau procurorul primeşte atât indemnizaţia cuvenită pentru activitatea desfăşurată în CSM, cât şi indemnizaţia cuvenită funcţiei de judecător sau procuror.
Independent de aceste aspecte, atât dobândirea calităţii de membru al CSM cât şi alegerea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CSM reprezintă fără doar şi poate drepturi ale judecătorilor şi procurorilor ce pot fi efectiv exercitate ulterior parcurgerii procesului electiv reglementat de Capitolul II – „Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii”, Secţiunea a 2-a – „Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii” din Legea nr. 317/2004.
În concluzie, calitatea de membru/preşedinte/vicepreşedinte al CSM, calitate deja dobândită de un judecător sau procuror, nu poate fi privită ca o etapă sustrasă carierei de judecător sau procuror şi, cu atât mai puţin, ca fiind o situaţie de fapt şi de drept care nu s-ar circumscrie noţiunii de „drepturi” la care se referă art.29 alin.(5) din Legea nr.317/2004.
În consecinţă, admisibilitatea recursului declarat de AMR este condiţionată, potrivit art.29 alin.(5) şi (7) din Legea nr.317/2004 de următoarele aspecte:
- existenţa unei hotărâri a Plenului CSM, condiţie îndeplinită întrucât ambele hotărâri contestate sunt adoptate de Plenul CSM;
- hotărârea Plenului CSM să privească fie carierea, fie drepturile judecătorului sau procurorului, condiţie care în opinia noastră este îndeplinită pentru argumentele prezentate anterior.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimat în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, considerăm că aceasta nu prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, întrucât decizia nr.879 din 4 martie 2008 a fost pronunţată în soluţionarea recursului declarat împotriva a două hotărâri ale Plenului CSM (nr.820 şi nr.821 din 28 noiembrie 2007) adoptate în vederea organizării executării şi executării în concret a dispoziţiilor procedurale – cuprinse în Legea nr.317/2004 şi în Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii – cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerii unui nou membru al CSM.
Într-adevăr, asemenea hotărâri au natura juridică a unor acte administrative deoarece stabilesc aspecte de ordin organizatoric (data la care se va desfăşura adunarea generală, perioada depunerii candidaturilor, calendarul desfăşurării alegerilor, emiterea anunţului privind alegerea unui nou membru al CSM), ceea ce nu se poate însă susţine în privinţa hotărârii prin care judecătorul sau procurorul este ales în funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al CSM.
În opinia noastră, punctul de demarcaţie între cele două categorii de hotărâri (cele vizate de decizia nr. 879 din 4 martie 2008, respectiv cele atacate cu recurs în prezenta cauză) este reprezentat de momentul dobândirii calităţii de membru al CSM. Astfel, sunt acte administrative, supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004, actele adoptate în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor pentru funcţia de membru al CSM, pe când hotărârile adoptate de Plenul CSM cu privire la judecători şi procurori în perioada în care aceştia se află în exercitarea mandatului de membru al CSM cu privire la exerciţiul drepturilor ce le revin în virtutea mandatului sunt hotărâri care privesc cariera şi drepturile în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
Pentru aceste motive, solicităm respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul CSM.
2. Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Soluţia ce urmează a fi dată cu privire la excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal este indisolubil legată de soluţia dată excepţiei de inadmisibilitate a recursului.
Pentru aceleaşi argumente prezentate în combaterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, solicităm Înaltei Curţi să respingă excepţia de necompetenţă materială invocată de intimatul CSM şi să soluţioneze în fond recursul declarat de AMR.
3. Cu referire la fondul cauzei:
În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 1 din 11 ianuarie 2010, prin care doamna judecător Florica Bejinariu a fost aleasă în funcţia de preşedinte al CSM, ne menţinem susţinerile cuprinse în cererea de recurs.
În ceea ce priveşte Hotărârea Plenului CSM nr.2 din 11 ianuarie 2010, prin care doamna procuror Graţiana Daniela Petronela Isac a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al CSM, ne exprimăm plăcuta surprindere faţă de deschiderea manifestată de CSM pentru a realiza inovatoarea construcţie logico-juridică bazată exclusiv pe interpretarea sensului verbelor „a înnoi” şi „a reînnoi”, în raport cu utilizarea acestora în cuprinsul Constituţiei.
Potrivit susţinerilor din întâmpinare, constatăm că în opinia CSM a înnoi înseamnă a schimba o dată, iar a reînnoi înseamnă a schimba de două ori, cu consecinţa că prevederile art.133 alin.(3) din Constituţie, republicată [3], şi ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [4], se interpretează în sensul că o persoană poate exercita 2 mandate de preşedinte/vicepreşedinte al CSM (pentru că mandatul poate fi înnoit), dar nu poate avea 3 mandate (întrucât mandatul nu poate fi reînnoit).
Constatăm însă că definiţiile oferite de Micul dicţionar academic, întocmit de Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, nu sunt în sensul dorit de intimatul CSM.
Astfel, potrivit Micului dicţionar academic:
- a înnoi [5] înseamnă: „a (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat): a (se) reface, a (se) repara; a pune un lucru în locul altuia vechi: a primeni, a schimba; a se regenera; a (se) reface; a (se) repeta; […] a prelungi valabilitatea unei autorizaţii, a unui document; a face încă o dată, a relua o acţiune”;
- a reînnoi [6] înseamnă: „ a schimba din nou: a înnoi; […] a (se) regenera; a schimba, înlocuind un obiect cu altul de acelaşi fel; […] a prelungi valabilitatea”.
După cum se poate observa, dicţionarul explicativ al limbii române nu defineşte reînnoirea ca fiind o a doua înnoire, ci, dimpotrivă, pentru verbul a „reînnoi” este oferită chiar explicaţia „a înnoi”.
De altfel, în legislaţie, se regăsesc şi exemple în care noţiunea de reînnoire este utilizată expres în sensul că reprezintă o singură înnoire a mandatului, ceea ce per a contrario conduce la concluzia că interdicţia reînnoirii echivalează cu interdicţia exercitării unui nou mandat.
Spre exemplu, art. 41 alin. (2) din Legea nr. 45/2009: „pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de cel mult 4 ani”.
De asemenea, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, prevede că: „Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată”.
În acelaşi sens, art. 27 alin. (2) din Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, prevede că „Mandatul preşedintelui (Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi) este de 5 ani şi poate fi reînnoit o singură dată”.
Şi prevederile art.14 alin.(1) teza finală din Legea audiovizualului nr. 504/2002 (în forma iniţială) dispuneau în sensul că „Mandatul (preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului) este de 2 ani şi poate fi reînnoit o singură dată”.
Considerăm că din interpretarea dispoziţiilor citate, rezultă că reînnoirea mandatului nu înseamnă, conform susţinerilor intimatului, exercitarea a 3 mandate, ci exercitarea doar a 2 mandate, ceea ce înseamnă că interdicţia de reînnoire echivalează cu interdicţia de exercitare a unui nou al doilea mandat.
De altfel, acceptând teoria intimatului la fel de bine se poate susţine că atunci când dispoziţiile legale prevăd posibilitatea reînnoirii unui mandat, exercitarea mandatului respectiv de către aceeaşi persoană nu este limitată la un anumit număr, atâta timp cât reînnoirea, ca de altfel şi înnoirea, semnifică din punct de vedere lingvistic aceeaşi operaţiune de înlocuire a ceva vechi cu ceva de acelaşi fel dar nou.
În principal, pentru argumentele cuprinse în cererea de recurs şi, în completare, pentru argumentele din prezentul răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul CSM, Asociaţia Magistraţilor din România solicită admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat.
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România
Judecător, prof. univ. dr. MONA MARIA PIVNICERU
[1] Conform art.7 alin.(1) din Legea nr.317/2004: „Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României”.
[2] Art.73 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Art.73. – Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.”
[3] Conform art.133 alin.(3) din Constituţie, republicată: „(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).”
[4] Conform art.24 alin.(1) din Legea nr.317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Art. 24. – (1) Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.”
[5] Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Micul dicţionar academic, Volumul III, Literele I-Pr, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p.194-195
[6] Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Micul dicţionar academic, Volumul IV, Literele Pr-Z, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p. 205.”
A se vedea si Amanare in cauza AMR vs. CSM
PDF 
