Privesc siderată imaginile oferite presei si, prin aceasta, publicului, imagini prin care sunt prezentate doua persoane retinute – judecator de Inalta Curte si om de afaceri – urcate in „duba” politiei purtand aceeasi pereche de catuse.
In timp ce prin fata ochilor cetateanului din mine se deruleaza aceste imagini, in mintea juristului se produce o avalansa de intrebari:
Oare chiar nu avem nicio limita? Oare chiar nu e suficienta imaginea pe care, fara niciun efort deosebit, ne-am creat-o in afara tarii? Oare pana unde ne vom putea degrada? Oare pana la ce nivel ne va pierde lipsa de bun simt, lipsa de umanism? Oare e atat de greu sa facem lucrurile simplu, profesionist, eficient? Oare urcarea celor doi nu se putea face decat prin fata institutiei unde astepta presa? Oare institutia nu avea o curte din care putea iesi autovehiculul in care au fost urcate cele doua persoane? Oare chiar e nevoie sa cersim Curtii Europene a Drepturilor Omului constatari ale incalcarii drepturilor omului?
De ani de zile Curtea Europeana a Drepturilor Omului spune nu lucruri geniale. Statueaza si incearca sa convinga natiunile – care si-au dat cuvantul ca vor respecta Conventia europeana a drepturilor omului – sa dea curs bunului simt juridic, umanitatii cu care ne-a inzestrat si ne-a mandatat Dumnezeu. Unele popoare prind mai repede, altele mai greu. Pentru unele e suficient a lectura hotararile Curtii prin care alte state au fost sanctionate, in alte state, printre care ne regasim – cu rusine, ar trebui – se asteapta in mod ostentativ, fapt ce ma determina sa afirm ca cersim, o „condamnare” CEDO pentru lucruri ce tin de nivelul scazut al umanului.
Acest lucru e cel mai trist. Ca ne luam condamnari pentru nestiinta, pentru incompetenta, s-a mai vazut. De altfel, nu au existat pretentii serioase ca poporul roman ar fi vreunul genial. Dar, sa contribui la condamnarea statului, adica a noastra, a tuturor, prin procentul redus pe care il ocupa latura umana in caracterul persoanelor responsabile ce detin o functie publica, e dureros de grotesc.
Cred cu tarie ca daca ar avea Curtea pe masa o cauza bazata pe imaginile la care ne-a fost dat sa asistam, unii cu stupefactie, altii cu incantarea celor care, infometati, se bucura de circ (pe care cu ignoranta il considera gratis), s-ar constata din nou ca Statul Roman a incalcat art. 3 din Conventie, prin tratamentul degradant la care a supus cetatenii sai, nu din incompetenta, nu din nestiinta ori ignoranta, ci din cauza micimii omenesti care impiedica observarea caracterului disproportionat al obligarii a doua persoane detinute sa poarte aceeasi pereche de catuse, prin raportare la conditiile normale de securitate ce se impun in cazul transportarii acestora.
Daca cineva ar mai avea cinismul de a motiva acest tratament degradant prin lipsa de resurse a Statului Roman, reamintesc: om fi saraci (se pare ca in primul rand cu duhul), dar „pe plan general, instanta europeana a decis ca dificultatile economice pe care le are o anumita tara nu sunt de natura s-o absolve de obligatiile ce-i revin pe terenul art. 3 din Conventie, de a asigura persoanelor care executa pedepse privative de libertate conditii de detentie compatibile cu dispozitiile acestui text” (a se vedea cauzele Poltoratski, Kouznetsov, Nazarenko, Dankevich, Aliev, Khokhlich, toate impotriva Ucrainei, mentionate in Corneliu Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I, p. 229).
Dar pana a ne spune din nou altii cum trebuie sa se comporte niste oameni cu semenii lor,
- Reguli de bun simt ar fi trebuit sa impiedice reprezentantii autoritatii statului sa organizeze transferul, transportul celor doua persoane detinute, purtand aceeasi pereche de catuse;
- Legislatia interna impiedica un astfel de tratament degradant:
In articolul 82 alin. 5 (Executarea reţinerii şi a arestării preventive) din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se prevede: Dispoziţiile din titlul IV cap. III–VII, referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar, şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în prezentul titlu.
Articolul 37, aflat in Capitolul III, are in partea sa relevanta urmatorul enunt:
Imobilizarea persoanelor condamnate
(1) Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real şi concret în următoarele cazuri:
a) pentru a împiedica evadarea sau actele violente ale deţinuţilor;
b) pentru a întrerupe acţiunile de vătămare corporală a altei persoane sau a sa ori de distrugere a unor bunuri.
(2) Este interzisă imobilizarea cu lanţuri a persoanelor condamnate, iar imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de forţă sau alte forme de imobilizare a corpului este permisă doar în situaţii excepţionale.
(3) Folosirea mijloacelor de constrângere trebuie să fie proporţională cu starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară şi doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului şi să nu aibă niciodată caracterul unei sancţiuni.
De asemenea, iata ce reguli privind folosirea catuselor de catre agentii de politie au fost sintetizate pornind de la legislatia in materie (http://andreivocila.wordpress.com/2010/02/25/procedura-privind-imobilizarea-persoanelor/):
Cătuşele se aplică în aşa fel încât să nu ducă la rănirea sau vătămarea integrităţii corporale a celui imobilizat.
Este interzisă ţinerea persoanelor încătuşate în poziţii nefireşti (în genunchi, culcate, etc) după realizarea imobilizării, sau expunerea lor având cătuşele aplicate la vedere în locuri publice sau în sediile de poliţie pentru filmare (fotografiere) de către reprezentanţii mass-media.
… Popor crestin?
Popor primitor, ospitalier?
Natiune civilizata, europeana?
… Pacat. Mare pacat…
jud. Ana Maria PUIU
Judecatoria sectorului 1
PDF 
Din pacate se pare ca nu exista limite din acest punct de vedere. Dar de ce? pentru ca din pacate prin aceste metode barbare se urmareste obtinerea unui efect pervers, stigmatizarea unor oameni care pana una alta beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, macar din punct de vedere legal.
Din pacate acest efect se obtine din plin, dupa asemenea imagini, omul respectiv este calificat, fara urma de indoiala, de catre opinia publica drept un infractor si nu-si va mai putea spala imaginea probabil niciodata. Omul este supus oprobiului public, iar pentru toata societatea, din acel moment acel individ este demn de dispret, el si familia lui sunt tratati ca niste paria ai societatii, cu toate consecintele cel putin neplacute ce urmeaza unui asemenea eveniment. Ce folos, ca poate peste niste ani omul va fi achitat, societatea l-a calificat si orice ar face, acesta pata va ramane.
Imi pun o simpla intrebare, ce cautau toate televiziunile si ziarele in fata parchetului? De unde au cunoscut care vor fi persoanele audiate, in conditiile in care de la aceste institutii in mod normal, abia reusesti sa afli numarul de telefon de la centrala? Este revoltator modul in care justitia se face la televizor si omul practic este condamnat din punct de vedere social, efectele fiind devastatoare pentru el si pentru familia lui.
Intr-adevar, daca un judecator savarseste acte de genul celor enuntate pe televizoare si acestea sunt dovedite, merita cea mai dura pedepsa posibila, judecatorul fiind prin esenta functiei lui ultima speranta in dreptate, ultima institutie la care omul macar spera ca isi va gasi dreptatea. Judecatorul este acela care practic hotaraste destinele oamenilor care i se adreseaza si daca se preteaza la astfel de acte merita sa fie tratat necrutator, dar nu in maniera asta si nu inainte de a beneficia de o judecata drepta.
In alta ordine de idei, orice fapt are cel doua fatete, una pozitiva si una negativa. Daca exista o parte pozitiva a tele – stigmatizarii de zilele astea, este aceea ca orice magistrat se va gandi de doua ori inainte de a face tocmai acele fapte pe care este chemat sa le judece.
Din alta perspectiva, toate cele intamplate au dus justitia inapoi in anii 90, toate eforturile facute pentru curatarea imaginii ei fiind dinamitate in cateva zile. Orice om isi pune intrebarea legitima de altfel, daca la cel mai inalt nivel se intampla lucrurile astea si in maniera asta, atunci eu ca simplu muritor ce sansa am?
Mai poate oare vreun judecator, care munceste in credinta si cu toata cinstea si onorabilitatea, sa spuna cuiva ca sunt mult prea multe dosare de solutionat, ca este absolut imposibil sa citesteasca din scorta in scoarta sute de dosare pe luna, sa motiveze pe intelesul fiecarui muritor sute de hotarari pe luna?
oare cei care aplica legea si nu o respecta , nu ar fi normal sa raspunda pentru ceea ce fac ? oare nu cumva are legatura cu art.246 cp ? oare nu cumva ,cineva ,undeva ,ar trebui sa se sesizeze ? nimeni nu se sesizeaza ca suntem in anul 2010 ,membrii uniunii europene ?
Exceptional din punct de vedere teoretic.
Din punct de vedere practic, costul coruptiei se exprima in miliarde de euro anual. Costul unei condamnari la CEDO pentru daune morale produse prin tratament degradant, este de cateva mii de euro. Pe ambele le platim noi toti. Daca suntem inca o tara saraca este datorita costului coruptiei, care se reflecta in saracia majoritatii si conturile grase din strainatate ale unei minoritati corupte. Este atat de simplu si evident !!! Deaceia nu am nici un pic de compasiune.
Oare cati procurori romani au fost sanctionati pentru divulgarea de fapte sau informaţii obţinute în cursul exercitării funcţiei, acţionând astfel în detrimentul unei alte persoane sau a activităţii acesteia?
Oare de ce magistratii romani, deontologi cum sunt ei, nu au sarit ca arsi cand pe “surse” s-au scurs spre public probe dintr-un dosar penal nepublic? Sau, oare de ce, cei 408 lupatatori nu au semnat o petitie impotriva NUP cum laude dat anticipat de parchet unei ministrese in functie?
Oare de ce revolta erupe doar cand sunt afectate drepturile noastre, adevarat, fundamentale, insa de casta? Oare aceasta denota exces de principii? Nu cumva interes?
Oare pana cand vom arunca pisica in curtea legiuitorului pentru deciziile pronuntate impotriva noastra de europeni?
Oare de cate ori ar mai fi nevoie sa spuna dl. Barsan, ca pentru condamnarile ce ni le luam vina apartine atat legiuitorului, cat si sistemului judecatoresc? Adica, jumatate tu, jumatate eu…
Oare in care tara (normala) un reprezentant al justitiei la cel mai inalt nivel, se jura pe viata nepotilor sai ca a facut, nu ce era omeneste posibil, mai mult decat atat, pentru o solutie favorabila? intr-o cauza nobila, fireste.
Restul e tacere, culegem ceea ce am semanat.
Justitie independenta? Integritate? Deontologie? Demnitate?
Intr-o alta vara, intr-o alta tara…
Stimata doamna judecator,
Eu nu inteleg un lucru: cum mai puteti dvs sa va asteptati la “limitele” natiei, cata vreme, in urma cu cateva zile, dvs. si celelalte doua colege ati fost luate peste picior de niste insi care populeaza un organism oficial?
Actiunile militienesti pe care le vedeti la TV au intrat deja in constiinta natiei, a devenit o regula obisnuita, fireasca.
Iar lucrul asta are radacini adanci intr-un trecut nebulos al acestei natii…
Sa nu uitati niciodata actul de la Postdam, asumat prin semnatura ministrului roman de externe, prin care natia a fost considerata una “invinsa”.
Pe scurt: avem mentalitatea invinsului, a frustratului, a disperatului, a haoticului, a necivilizatului s.a.m.d. … si dvs. vreti “bun simt”, “umanism”, “drepturi ale omului”!
HA, HA, HA! CE GLUMA BUNA!
Frumoasa pledoarie!Este evident ca va faceti meseria cu pasiune si ca va doriti ca natiunea romana sa fie printre primele care vor face” bunul simt juridic “sa triumfe! Efectiv se simte revolta de care ati fost cuprinsa la vederea spectacolului!Ma bucura faptul ca rezonati cu principiile CEDO! Mi-as dori sa nu va sacrificati principiile pentru nimeni si nimic, intrucat seamana izbitor cu idealismul dezinteresat de care justitia noastra a dus si duce in continuare atata lipsa! Inca odata felicitarile mele pentru curajul de a critica ceva care parea absolut batut in cuie!
D-na judecător ne exprimă anumite stări de fapt numai și numai în cadrul acesta, dar în momentul în care, întâmplător i se solicită o opinie/întrebare față în față, nu știe cum să se eschiveze și să plece mai repede, invocînd mai mult, poate mai puțin, anumite temeiuri de drept. Ore un judecător poate avea o opinie a lui personală, oare un judecător poate discuta cu altă oersoană fără să fie bănuită de de ceva anume, oare un judecătoare poate avea vecini, prieteni, rude……poate discuta deschis cu orice persoană fără a fi bănuit/ă de ceva anume ? eu cred că da, și nu trebuie să fugă, să se ascundă, să meargă cu privirea-n jos de teamă să nu-l salute un avocat, un justițiabil. Pînă la urmă, judecătorul este și el om, și trebuie să coboare din ” turnul de cleștar”, și să poată relaționa cu avocați și justițiabili, în limita rezonabilului. Av. Titu Eugen
Voi exprima o opinie partial disidenta.
Episodul alegat de autorul articolului este doar o consecinta fireasca a unui proces premeditat de stigmatizare a magistraturii – la care a contribuit generos nesiluita de nimeni pana acum chiar victima.
Acest proces isi gaseste sorgintea de la inceputul mileniului III prin eforturile d-nei Stanoiu, rafinate succesiv de erezii dumneaei voluntar ori involuntar. Procesul avea o evolutie constant lenta, insa a cunoscut o combustie spontana si voluntara dupa incidentele Rompetrol/Balkan Petroleum/RAFO, biletelul roz, etc., atunci cand Cineva a realizat potentialul politic si electoral generos al stigmatizarii magistraturii, indeosebi a judecatorilor – procurorii urmand a deveni victime colaterale “inocente”.
In al IX-lea an dupa anul MM sistemul judiciar a cunoscut o subfinantare cu intentie directa, urmata de degradarea continua a statutului magistratilor – sub aspectul intinderii indemnizatiilor, urmeaza cert modificarea conditiilor de pensionare si a modalitatii de calcul a pensiei, mai apoi probabil modificarea componentei CSM prin ponderea majoritara a “asesorilor populari” care ma indoiesc ca vor fi veritabili reprezentanti ai societatii civile inca destul de rahitica si framantata chiar de divergente intre diferitele ei entitati – si asa va sa ramana – si, in cele din urma, va rezida chiar necesitatea imperioasa a eliminarii inamovibilitatii judecatorilor ce va putea fi consfintita chiar si prin OUG dupa ce vor fi numiti noii mandatari la Curtea Constitutionala si care vor motiva cu sarg schimbarea practicii instantei constitutionale alaturi de noua majoritate creata, fara vreo modificare a legii fundamentala.
In acest fel tarisoara noastra va adopta pana la implinirea a 2012 de ani d.H. o vestimentatie cu culori vesele, primavaratice, in contrast violet/orange, ca doar dupa 20 de ani de democratie originala ar cam fi cazul sa restauram o noua/veche oranduire “luminata”.
Chiar anticipam de joi dimineata – destainuindu-ma colegului de birou – ca, dupa episodul Voicu, avand preambulul avizului CSM – din precautie dl.Costiniu ar fi trebuit sa mearga la audierile de la DNA cu tot cu efectele descrise de acelasi d.Voicu (periuta, lenjerie intima, etc.), iar nu sa o puna pe d-na Costiniu la drum de seara, precum Ana lui Rebreanu, cu BOCceluta in spinare, in lumina blitz-urilor reporterilor pregatiti de un ospat mediatic generos. Oricum in urmatoarele saptamani vor fi asa de ghiftuiti cum nici prin gand nu le trece acum, probabil urmand a le mai fi oferite inca vreo trei-patru portii generoase pana la concediul binemeritat din vara.
E drept ca nu am anticipat ca precautie pentru dl.Costiniu sa isi aduca si catusele din tinerete – alea imbracate in plus roz – care, chiar asa smotocite si ruginite pe la incheieturi, s-ar fi dovedit de un real folos si acu mai in amurgul vietii pentru scopuri mult mai insipide. Defectiunea probabila de a nu se deschide la fel de usor ca atunci cand erau folosite cu pasiune nu cred ca e una esentiala, intr-o luna cel putin fiind suficient timp pentru a le desface si pentru a le inchide mai apoi la loc pentru un termen incert.
Valentin Buliga
P.s. Propun judecatorilor ca de luni sa se conformeze tendintelor de primavara-vara si sa accesorizeze roba, bavetica si insigna – simboluri ale “demnitatii” lor cu un nou accesoriu care se poate dovedi deplin util – o pereche de catuse cu inelul de la mana destinata scrisului strans lejer dar ferm, iar cu celalalt inel deschis. Ambidecstri sunt avantajati, putand utiliza accesoriul dupa preferinte. Daca sunt situatii de austeritate, ar putea fi suficienta si o pereche de “inele” pentru un birou, exclus insa “supremii” de la ICCJ.
Valentin Buliga – observator in Poiana lui Iocan
Astept un scurt comentariu din partea dnei judecator Puiu si in ceea ce priveste arestarea preventiva a dl judecator Costiniu. Mi se pare mai importanta aceasta problema de fond a sistemului nostru juridic (penal): pericolul social in cazul arestarii preventive in Romania. Si marea diferenta intre teorie si practica. Unde este situatia de exceptie…
Tratamentul de care a beneficiat domnul judecator de la ICCJ nu este cu nimic diferit de tratamentul de care beneficiaza orice alta persoana in Romania in momentul in care impotriva acelei persoanee se ia masura arestarii preventive. Eu nu am vazut pana acum reactii ale judecatorilor fata de acest tratament, intr-adevar degradant si inuman, atunci cand se ia aceasta masura fata de o persoana care spre exemplu a savarsit un furt.
De ce nu ati protestat ori de cate ori s-a intamplat la fel fata de un inculpat obisnuit, care nu este judecator? Nu vi se pare ca e putin discriminatoriu sa ceri un regim normal pentru un judecator dar sa accepti anormalitatea in cazul oricui altcuiva?
De ce sa iasa pe usa din spate doar pentru a nu fi vazut de presa? A iesit pe acolo pe unde iese orice inculpat adus arestat la ICCJ.
Din pacate, inca nu am ajuns la momentul in care, chiar daca un asemenea caz nu ar fi mediatizat deloc, instantele sa nu fie partinitoare raportat la calitatea celor care sunt prezentati in fata lor. De aceea inca mai este necesara in Romania mediatizarea unui asemenea caz pentru a se evita “erorile” judiciare care ar putea sa profite celor prezentati in fata instantelor.
Sunt alaturi de poporul polonez!
La fel cum cred ca nici poporul roman nu trebuie in vreun fel blamat!
Valentin Buliga
Sunt partial in asentimentul domniei voastre. Aproximativ 13,2 % si va spun si de ce. Constitutia in vigoare, care este LEGEA FUNDAMENTALA a statului de drept, la Titlul II Art. 16 alin. 1 si 2 sunt definite “Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetatenilor”. Chiar daca DNA prin fortele de ordine publica au actionat “asa cum s-a vazut” dar potrivit dispozitiilor legale in vigoare, eu am curajul si puterea morala sa afirm ca se face justitie. Faptul ca presei i s-a permis (incredibil de mult) sa ia parte la eveniment, e doar o chestiune de neatentie a organelor abilitate sa le interzica accesul. Si apropos de faza asta…trebuie sa stiti ca mai tari sunt jandarmii de la Buzau, care nu au permis accesul nici macar al unui amarat de ziarisat de la cotidianul local in sediul unde zace in nesimtire si nestiinta inspectoarea cea mai generala a Insp, Scolar, creatura care CENZURAT de toti dascalii din judet, fara insa, sa-si dea seama de situatie. Bratele lungi ale politicii sofisticate ale guvernului CENZURAT sunt suficient de lungi ca sa-i tina la adapost pe toti impostorii.
Eu cred ca JUSTITA DOMINA ET REGINA OMNIUM VIRTUTUM. Valabil pentru toata lumea.