Judecatorul izgonit din mediul universitar

19 April 2010 - Lorelay MIREA Please wait

O recenta propunere de modificare a legilor justitiei, vizand art.5 alin 1 din Legea 303/2004, avizata favorabil de Consiliul Legislativ,  cu termen de dezbatere si vot final pe 29.04.2010 la Camera Deputatilor ca prima camera sesizata, e menita sa priveze magistratul de singura functie cu care profesia sa nu e incompatibila. Astfel, se stipuleaza ca judecatorul, procurorul, magistratul asistent nu mai poate ocupa o functie didactica in invatamantul superior daca acesta isi are sediul in raza teritoriala a Curtii de Apel in care acesta functioneaza.

Este evident ca se ridicata la rang de lege organica, prin acest articol, interdictia absoluta a judecatorului de a mai face ceva in afara activitatii de judecata. Este iilar a crede – si frizeaza bunul simt – ideea ca un magistrat ar avea timp si forta fizica de a se deplasa saptamanal, cateva ore bune, intr-un alt capat de tara, in circumscriptia altei curti de apel pentru a forma minti tinere intr-un mod pragmatic, performant si academic. In ziua intrarii in vigoare a noului text de lege Institutul National al Magistraturii isi va putea inchide portile linistit pentru ca majoritatea covarsitoare a profesorilor sunt judecatori din circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti. Desigur, nu putem banui decat ca exista un motiv temeinic pe care initiatorii l-au avut in vedere cand au decis sa desfiinteze INM.

Este o ingradire (care tinde a fi absoluta) a dreptului la munca al magistratului, pentru ca portita deschisa e pur formala si inaccesibila, ca multe alte legi in vigoare, astfel incat se incalca art.41 din Constitutie potrivit caruia dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar daca statul considera totusi ca se impune o asemenea ingradire trebuie sa aiba o justificare foarte serioasa si sa protejeze un interes general si legitim pentru a asigura un raport de proportionalitate  intre inconvenientele pe care ea le creeaza si nevoia sociala pe care o protejeaza.

De aceea am vrut sa vad expunerea de motive a acestei reale si severe ingradiri, gandindu-ma ca a aparut un nou principiu inovator ce imi va uimi si subjuga inteligenta, convingandu-ma ca activitatea mea in mediul academic e incompabila cu activitatea de judecata.

Uimirea a fost cu adevarat mare cand am citit urmatoarele: ”Prin aceasta modificare se urmareste modificarea sistemului judiciar prin crearea unei conduite magistratului care sa nu fie de natura a aduce atingere onoarei si demnitatii magistratului.” Totodata se sustine ca asemenea activitati pot da nastere la subiectivism si nu se poate crea o incompatiblitate ce s-ar putea incadra in dispozitiile codului de procedura civila pentru aceste situatii.

E de-a dreptul uimitor sau poate umilor sa vezi ca a devenit dezonorant si nedemn pentru un judecator sa fie si cadru didactic universitar.

Se presupune ca judecatorul care are o activitate academica ar putea fi subiectiv si influentat de universitatea cu care are raporturi juridice salariale, devenind astfel partial, o incompatibilitate nefiind prevazuta. Nimic mai fals! Un judecator care este si cadru didactic se va abtine de principiu, in cauzele, de altfel nu prea multe la numar, in care una dintre parti e universitatea cu care colaboreaza.Temeiul este existenta unui conflict de interese si respectarea aparentei de impartialitate reglementata de art.6 CEDO coroborat cu art.27 pct 8 teza finala din Codul de procedura civila care prevede ca judecatorul se va abtine sau dupa caz poate fi recuzat, cand are fata de una dintre parti “altfel de indatoriri”, or este evident ca judecatorul profesor are indatorirea de preda iar pentru aceasta munca intelectuala are tot dreptul de a fi platit. Nu as spune ca  acest raport este chiar unul de subordonare, atata timp cat adesea nu exista raporturi efective de munca intre parti, ci mai degraba niste declaratii de plata cu ora, mai apropiate de natura unei colaborari de pe picior de egalitate juridica, de natura civila decat de un contract de munca, de subordonare. De principiu magistratul se supune numai legii deci nu se poate supune universitatii insa poate colabora cu aceasta.

Este nedemn şi dezonorant pentru un judecator sa fie cadru didactic? Asa ne lasa sa credem expunerea de motive a modificarii legislative. Demnitatea, spun psihologii, se leaga foarte mult de onoare pentru ca demnitatea inspira respect si tine de felul in care stii sa actionezi si sa reactionezi sa fii consecvent cu propriile principii si idei, ea nu presupune inflexibilitate ci doar consecventa in sustinerea unei idei.

Un judecator demn e unul care isi urmeaza consecvent ideile si nu le schimba dupa cum `bate vantul` sau ii cere interesul personal. Un judecator care crede in necesitatea formarii si informarii mintilor tinere, crede in educatia juridica, va deveni nedemn doar daca va renunta aceaste idei.

Azi exista deja judecatori care au inteles importanta implicarii active in activitatea de formare a tinerilor la orice varsta. Astfel incat participa la programe de informare juridica in scoli, in mod gratuit, sacrificandu-si putinul timp liber pe care il au, pentru  o idee. Un judecator care e si cadru universitar si care stie sa comunice cu studentii sai va avea mai degraba un ascedent moral asupra tinerilor, le poate insufla adesea speranta ca pot si ei la randul lor deveni magistrati, ca ar putea fi cei care impart dreptatea intr-o profesie grea si solicitanta.

Cine ar putea explica unui student, mai bine decat un judecator carismatic si talentat avantajele si dezavantajele profesiei, necesitatea de a-ti pastra onoarea si coloana pentru ca fara ele ai pierdut increderea si ascendentul moral, ai pierdut autoritatea pe care trebuie sa ti-o castigi nu doar in baza legii ci si ca om?

Explicatiile profesorului-judecator sunt adesea practice si la obiect si foarte utile intr-un sistem de invatamant mult prea teoretizat in care studentul habar nu are la sfarsitul celor patru ani de studii cum arata o cerere de chemare in judecata, o intampinare sau o hotarare judecatoreasca.

Studentii au nevoie de judecatori cu vocatie de profesori la fel cum judecatorul are nevoie moral de aceasta activitate.

Mediul magistraturii, nu trebuie sa ne ascundem dupa degete, este unul toxic, se acumuleaza multa durere, revolta, tristete intr-o sala de judecata pentru ca oamenii nu vin acolo la sanatoriu ci la operatii si sunt constienti ca pot piede, pot fi amputati sau vindecati in urma unei proceduri din care nu inteleg adesea mai nimic.

In mediul academic judecatorul se curata de mizeria acumulata, de durere si disperare, printr-un contact direct si permanent cu realitatea mintilor tinere pe care le formeaza in spiritul dreptatii.

E vital pentru un judecator pentru a judeca corect, echitabil si nu iluzoriu sa fie conectat in permanenta la realitatea iar invatamantul universitar este cea mai buna cale de a nu te izola ci de a intelege omul ale carui probleme de natura juridica esti obligat sa le apreciezi corect si echitabil, atât in litera cat si in spiritul legii.

A fi judecator si cadru didactic universitar nu e facil nici fizic si nici psihic, ambele profesii te obliga, dar ele pot coexista la modul fericit in aceeasi persoana iar a ghilotina sansa magistratului de a fi profesor, doar pentru ca se prezuma prin lege un subiectivism si o rea credinta generala ineluctabila erga omnes in ipotetice cauze posibile viitoare este evident disproportional.

De aceea spun, consecventa fiind cu propriile idei, ca e o onoare si o demnitate sa fii magistrat si cadru didactic universitar, ca toti cei care simt vocatie in aceasta directie au datoria morala de a-si sacrifica putinul timp liber pe care il au ca magistrati pentru a forma minti tinere, mentinandu-se pe ei insisi mai tineri, mai puternici, mai increzatori, mai curati.

Intr-un mediu universitar instabil si incoerent din care profesorul universitar de cariera a disparut din motive pur economice de supravietuire, dominat de practicieni juristi, avocati, magistrati, putini la numar, a interzice acestora din urma sa formeze tinerii din mediul academic e cu adevarat excesiv, absurd, nedemn si dezonorant.

jud. Lorelay MIREA
Judecatoria Oradea

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * *

15 comentarii

  1. lionelamar says:

    Nu sunt atatia judecatori carismatici si talentati cati magistrati profesori regasim pe statele de plata a foarte multe si obscure asezaminte didactice! Initiativa este foarte buna, similara prevederii legale care opreste pe avocatul casatorit cu un magistrat sa pledeze in fata sectiei instantei unde magistratul isi desfasoara activitatea.
    Se stie ca nu magistratii bine pregatiti acopera si aceste sarcini didactice, recrutarea vizand in general sefii din instante, din motive evidente; apropo, INM este unitate de invatamant superior?!.

    • Loreley says:

      Raspunsul la intrebarea legata de INM se afla in lege va recomand o lectura a art.103 alin 1 si 2 din legea 304 din 2004 in forma actualizata.
      In rest emiteti doar judecati de valoare, desigur ca intrebarea este insa de unde se stie si daca se sti bine ceea ce se stie.Desigur o sa va raspundeti singur dupa ce o sa analizati informatiile pe baza carora stiti ceea ce stiti, precum si sursa lor.

      • lionelamar says:

        Dupa parerea mea, interpretand tocmai textele la care m-ati trimis, semnalul de alarma pe care l-ati tras cu privire la modificarea legislativa la care v-ati referit in articolul dvs. este inutil: interdictia se refera la unitatile Ministerului Invatamantului care organizeaza cursuri universitare, nu si la INM! Am dorit numai sa va semnalez acest lucru. In rest, stiu ca sarcasmul nu ajuta cand vrei sa cauti sustinere.

  2. INM says:

    Această situaţie, cea de cadru universitar, ca de altfel şi alte situaţii, care nu fac obiectul prezentei, trebuie foarte bine reglementată, altfel se poate ajunge la situaţii de, să îi spunem “incompatibilitate”.
    Să mă explic. Cunosc magistraţi care sunt cadre universitare şi, lăsând deoparte aspectul că trec foarte rar pe la catedră, sunt “legaţi” prin fire invizibile de colegii de facultate care profesează avocatura. Astfel, în afara faptului că avocaţii profesorii fac orele în locul magistraţilor, precum şi alte “activităţi”, personal consider că există un caz de incompatibilitate între judecătorul respectiv şi colegul său de facultate, avocat, cadru universitar, deoarece, cum se poartă acum masteratele şi doctoratele, foarte mulţi magistraţi sunt înscrişi la aceste forme de perfecţionare profesională, la facultăţile unde sunt cadre universitare şi unde , colegii avocaţii le sunt lectori sau îndrumători. Acest caz este de altfel valabil pentru toţi magistraţii care sunt înscrişi la master sau doctorat şi care sunt “studenţii” avocaţilor cadre universitare.
    Acesta este punctul meu de vedere pe care vi – l supun atenţiei. Dacă s-ar face un studiu faţă de cele afirmate mai sus, s-ar ajunge la nişte concluzii nu prea …profesioniste într – un stat pe care magistraţii îl doresc a fi ” DE DREPT”.

    • Loreley says:

      Mergand pe acest rationament exista incompatibilitate si intre judecator si fostul sau student avocat, jurist, procuror ceea ce poate duce la incompatibilitate absoluta in curand..
      2.Cee ce cunoasteti dumneavoastra poate fi real, eu nu pot sa ma pronunt insa se reglementeaza altfel.Un cadru didactic care nu isi tine orele poate fi pur si simplu scos din mediul universitar, i se multumeste pentru colaborare si gata.
      3.Numarul profesorilor universitari care sunt titulari de doctorate este destul de mic raportat la numarul doritorilor si doar o parte sunt avocati.Sa puneti in balanta calitatea de profesor indrumator a avocatului, o eventuala ipotetica incompatibilitate cu accesul oricarei persoane la un masterat sau doctorat si sa va convingeti singur.Generalizarile nu fac bine nimanui.
      Insinuarea unei posibile fraude nu poate duce la crearea unei incompatibilitati, frauda trebuie dovedita si sanctionata dupa o reglementare proprie iar un judecator care se afla intr-un conflict de interes e obligat sa se abtina putand fi oricand recuzat.Solutia nu este insa aceea de a i se interzice sa desfasoare activitate didactica.

    • browneyes says:

      Bine, plecand de le aceasta ipoteza, corecta, ce-i drept , putem crea numeroase astfel de “incompatibilitati”, gen : judecatorul care este fostul student al avocatului sau avocatul si judecatorul care au fost colegi de facultate…..etc.

  3. rica venturiano says:

    Nu va faceti ca nu intelegeti!
    Exista, in toata tara, judecatori care sunt cadre didactice universitare, iar decanul respectivei facultati este si avocat. Care este obiectivitatea judecatorului-cadru didactic intr-un proces in care avocatul uneia din parti este chiar decanul respectiv, adica conducatorul facultatii la care lucreaza. Asta ar fi o prima chestiune.
    A doua problema consta in nedumerirea mea fata de atitudinile contradictorii ale magistratilor. Pe de o parte, pentru a obtine salarii mari, sustin ca sunt suprasolicitati si nu mai ajung sa plece de la serviciu decat noaptea, iar pe de alta parte, sustin ca ar mai putea sa castige un ban in plus in calitate de profesori universitari.
    Convingerea mea intima este ca ambele atitudini, desi par contradictorii, au aceeasi sursa generatoare: mercantilismul.

    • Loreley says:

      Stimate d-le
      Exista in tara mai putini judecatori cadre universitare decat credeti, unii dintre ei au fost cadre universitare cu mult timp inainte de a deveni judecatori.
      2.Nu e nicio contradictie dupa parea mea, munca de judecator este foarte solicitanta se lucreaza mult si intens, orele la universitate se tin exclusiv in afara orelor de program si majoritatea chiar la sfarsit de saptaman si desigur nu iti poti asuma decat un numar limitat de ore castigul fiind unul simbolic in aceste situatii.
      3.Legat de mercantilsm el tine de firea omului nu de profesie dar daca aveti deja o convingere banuiesc ca ea este formata probabil in cunostinta de cauza sondand psihicul si atitudinea unui esantion semnificativ de magistrati cadre didactice.

  4. tom sawyer says:

    de acord cu antevorbitorii mei

    • abc.jud. says:

      eu propun sa nu mai aiba voie magistrati nici sa urmeze un masterat ori sa devina doctori in drept, in tara, exclus si o alta facultate, sa nu mai publice decat declaratii de avere (evident cu adrese ca sa se stie), sa nu mai vorbeasca ori sa salute nicio categorie profesionala decat cea a magistratilor, clar sa nu ii prind prin restaurante romanesti si nici la teatre, iar concedii sa nu isi mai ia deloc ca nu se stie peste cine poa sa dea pe acolo.
      la modul neserios vorbind, in continuare, nu cred ca mai trebuie nici sa se predea prin scoli organizarea astora.
      de asemenea, toate ascultarile convorbirilor magistratilor, care nu se mai indoieste nimeni ca sunt in trend, sa fie date pe posturi / publicate in mod constant, iar procedura aplicabila sa fie una urgenta, fara avocati/ca doar au studii juridice/ si publica.

      in fine, va doresc tuturor sa deveniti magistrati (dupa ce se vor adopta aceste masuri).

      scuze, era sa uit, scaderea salariilor sau chiar obligarea la munca in folosul comunitatii.

      • lionelamar says:

        Scaderea salariilor ar putea veni mai repede decat va ganditi. Dar nu despre asta as dori sa comentez. De ce nu dovediti ca sunteti magistrati, dumneavoastra si doamna/domnisoara care a scris articolul, tocmai neinfierbantandu-va la prima rumoare aparuta?
        Interdictia pentru magistrati de a fi cadre didactice in raza curtii de apel sau a judetului unde se gaseste instanta unde ei isi desfasoara activitatea s-ar impune tocmai pentru ca semnalele de conduita “bizara” a unor asemenea magistrati s-au inmultit.Daca pentru unii pasiunea pentru catedra va fi real mai mare-opotiunea va fi si ea simpla!
        Va spune aceste lucruri o persoana care a fost si magistrat si cadru didactic intr-o universitate de stat. Eu pot discuta liber, neconstrans despre aceasta chestiune, pentru ca nu mai am interese in zona.

  5. O PROPUNERE LEGISLATIVA TOTALMENTE CENZURAT! CENZURAT, LANSATA DE NISTE CENZURAT…………..
    NICIO FACULTATE DE DREPT DIN SPATIUL UE NU CONSIDERA OPORTUNA O ASTFEL DE MASURA DE ELIMINARE A PRACTICIENILOR DIN MEDIUL UNIVERSITAR. NUMAI PRACTICIENII DREPTULUI POT DESAVARSI PROFILUL STUDENTULUI DE STIINTE JURIDICE.

  6. INM says:

    Stimate Domn sau Doamnă!
    În niciun moment nu mi-a stat În intenţie de a reliefa cumva ideea interzicerii activităţii didactice pentru magistraţi.
    Dacă aţi fi citit poate mai atent comment – ul meu, cred că vă dădeaţi seama de acest lucru. Aşa cum am spus în postare, eu doar am supus atenţiei opiniei publice, sau cel puţin celor care frecventează acest site, o anumită problemă.
    Şi, nu în ultimul rând, eu, dacă urmăriţi acest site, foarte rar am emis judecăţi de valoare asupra anumitor situaţii şi/sau persoane, din motive pe care vă rog să-mi daţi voie să le păstrez pentru mine. Oricum, dacă am ceva de spus, pot să o spun fără niciun fel de reţinere sau, cel puţin, cu reţinerea bunului simţ. a civilizaţiei şi normalităţii.

  7. [...] poate avea activităţi auxiliare, poate ţine cuvântări, poate scrie, lectura public sau preda în învăţământ sau poate participa la alte activităţi extrajudiciare cu privire la probleme de drept, sistemul [...]

  8. [...] Cu privire la articolul “Judecatorul izgonit din mediul universitar” [...]


Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat