ANI. Sesizare parchet ref. fost subsecretar de stat pentru fals in declaratii (declaratii de avere)

22 April 2010 - Juridice.ro Please wait

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca, pentru a efectua cercetari cu privire la savarsirea de catre Toma Vasile Rus, fost subsecretar de stat in Ministerul Administratiei și Internelor, in prezent, in rezerva, a infractiunii de fals in declaratii.

Potrivit unui comunicat al ANI, ”la data de 18.02.2009, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 144/2007, republicata, Agentia Nationala de Integritate a fost sesizata de Asociatia 22 DECEMBRIE Baia Mare cu privire la posibila nerespectare de catre domnul RUS TOMA VASILE, fost subsecretar de stat in Ministerul Administratiei și Internelor, in prezent, in rezerva, a dispozitiilor legale referitoare la completarea si depunerea declaratiilor de avere din perioada 2004-2008.

In conformitate cu prevederile art. 41, alin. (1), pct. 29 din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, republicata, “persoanele  cu functii de conducere și de control, precum și functionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care iși desfașoara activitatea in cadrul tuturor autoritatilor publice centrale ori locale sau dupa caz, in cadrul tuturor institutiilor publice au obligatia declararii averii si intereselor”.

La data de 24.03.2009, domnul RUS TOMA VASILE a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de verificare, respectiv, asupra drepturilor sale de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat si de a prezenta orice elemente justificative pe care le considera necesare.

In urma verificarilor efectuate si a analizarii informatiilor si documentelor primite de la institutiile competente, a rezultat ca domnul RUS TOMA VASILE a consemnat date ce nu corespund realitatii, informatiile din declaratiile de avere fiind incomplete și inexacte, dupa cum urmeaza:

  1. In declaratia din 01.11.2004, la rubrica „Bunuri mobile”, acesta a specificat ca detine doua autoturisme, respectiv, un autoturism marca Opel Vectra, an de fabricatie 1994, dobandit in anul 1997 și un autoturism marca Audi A4, an de fabricatie 2002, dobandit in anul 2003;
  2. In declaratia de avere din data de 25.04.2005, domnul RUS TOMA VASILE mentioneaza un singur autoturism, acesta fiind precizat la rubrica “Bunuri Imobile instrainate in ultimele 12 luni”, cel de-al doilea autoturism nemaifiind mentionat la nicio rubrica. Mentionam faptul ca domnul RUS TOMA VASILE nu a specificat, in declaratiile de avere, care din cele doua autoturisme a fost instrainat;
  3. De asemenea, in declaratia din 05.10.2005 nu mai figureaza niciun autoturism;
  4. In declaratia de avere din data de 22.01.2009, domnul RUS TOMA VASILE precizeaza ca a realizat venituri pe anul fiscal 2008 in cuantum de 91.345 lei, in realitate, acestea fiind de 88.008 lei;
  5. La rubrica “Venituri din cedarea folosintei bunurilor”, domnul RUS TOMA VASILE a facut mentiuni eronate, dupa cum urmeaza:
    1. in declaratia din 25.04.2005, aferenta anului fiscal 2004, acesta declara suma de 45.000 lei, in realitate, aceasta fiind de 20.561 lei;
    2. in declaratia din 03.01.2007, aferenta anului fiscal 2006, acesta declara suma de 20.620 lei, in realitate, aceasta fiind de 15.465 lei;
    3. in declaratia din 22.01.2009, aferenta anului fiscal 2008, acesta declara suma de 61.484 lei, in realitate, aceasta fiind de 46.113 lei;
  6. La rubrica ”Venituri din alte surse” – sotie –, domnul RUS TOMA VASILE a declarat urmatoarele venituri realizate:
    1. in declaratia de avere din 28.03.2007, suma de 208.506 lei, in realitate, aceasta fiind de 178.000 lei;
    2. in declaratia de avere din 01.09.2008, sumele de 30.849 lei și 856 lei (total 31.705 lei), in realitate, acestea fiind de 248.221 lei.

In concluzie, desi avea obligatia legala, domnul RUS TOMA VASILE nu a mentionat sau a mentionat eronat in declaratiile de avere veniturile și bunurile detinute sau realizate impreuna cu familia sa, precum si interesele.

Deoarece aspectele prezentate constituie indicii temeinice privind savarsirea de catre domnul RUS TOMA VASILE a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal, asupra careia doar organele judiciare au competenta de a se pronunta, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj – Napoca.

Activitatea de verificare a averii dobandite in perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, dupa caz, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor este supusa controlului judecatoresc. Agentia isi exercita atributiile cu respectarea principiilor legalitatii, impartialitatii, independentei, celeritatii, dreptului la aparare si bunei administrari.

Verificarile au fost suspendate pana la solutionarea cauzei de catre organele judiciare.”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat