UNJR si AMR au dat publicitatii Raportul dezbaterii Cum garanteaza Consiliul Superior al Magistraturii independenta Justitiei? Analiza trecutului si prefigurarea viitorului, desfasurat la Curtea de Apel Mures in vederea alegerilor CSM, la data de 19 februarie 2010.
”Dezbaterea a fost moderată de Dan Stoica, consilier juridic.
Dezbaterea cu tema: “Cum garantează Consiliul Superior al Magistraturii independenţa justiţiei? Analiza trecutului şi prefigurarea viitorului” a debutat cu cuvântul de deschidere al dnei. Natalia Roman, membru în C.D al UNJR, care a susţinut că dezbaterea are menirea de a conduce la un vot informat în ceea ce priveşte alegerea membrilor CSM, un vot bazat pe un proiect sau pe o idee, nu la un vot negativ, susţinând totodată că judecătorii şi procurorii care doresc să acceadă la această funcţie trebuie să aibă o viziune asupra sistemului şi nu doar o dorinţa de a deveni şefi, să vină cu soluţii la problemele sistemului şi să se dovedească suficient de determinaţi în a urmări aplicarea proiectelor care au stat la baza candidaturii lor.
Dna. Cristina Guseth, director Freedom House România, si-a început prezentarea prin a susţine că obiectivul principal al asociaţiei pe care o reprezintă este acela de a apăra drepturile omului, facându-se cunoscutã prin publicaţiile prin care se evaluează libertatea presei pe baza unor criterii specifice ţărilor democratice. Dna. Guseth a subliniat că participă la dezbateri şi ca reprezentant al proiectului Iniţiativa pentru o justiţie curată, proiect derulat de o coaliţie de ONG-uri din fonduri publice si private. În baza acestui proiect au fost derulate mai multe acţiuni precum: seminarii, dezbateri, conferinţe; obiectivul proiectului fiind îmbunătăţirea relaţiei dintre justiţie şi presă. În acest scop s-au organizat seminarii prin care jurnaliştii au fost familiarizaţi cu ceea ce înseamnă sistemul juridic.
Considerând că cel mai important eveniment în ceea ce priveşte bunul mers al justiţiei din anul acesta îl reprezintă alegerea membrilor CSM, un alt obiectiv al organismelor pe care le reprezintă este vegherea ca aceste alegeri sã fie unele transparente, bazate pe proiecte. Se doreşte ca votul să nu fie unul emoţional aşa cum se întâmplă adesea în România, ci un vot bazat pe proiecte, aceasta fiind o modalitate de responsabilizare a celor aleşi.
Proiectul organizat de UNJR a fost catalogat ca fiind foarte bine organizat din punct de vedere al comunicãrii.
Subiectul primei teme de dezbatere a fost Responsabilitatea membrilor CSM faţă de corpul judecătorilor.
Prezentarea subiectului a fost realizată de dl. Cristi Danileţ, vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea.
Vorbitorul a afirmat cã, având în vedere că a ocupat o poziţie la nivel central, consilier la Ministerul Justiţiei, a reuşit să îşi contureze o imagine de ansamblu asupra felului în care ar trebui să funcţioneze sistemul judiciar, având totodată, în baza funcţiei ocupate, atribuţia de a supraveghea CSM şi de a asigura intermedierea relaţiei dintre Ministrul Justiţiei şi CSM, precum şi dintre Ministrul Justiţiei şi judecători. Vorbitorul a identificat ca pericol pentru CSM birocratizarea excesivă a acestuia, considerând că CSM nu este altceva decât o dedublare a Ministerului Justiţiei, existând o serie de atribuţii suprapuse a celor două organisme, fapt ce duce la o distanţare între membri CSM şi magistraţi. Deşi rolul CSM este acela de a garanta independenţa justiţiei, Legea 317/2004 nu defineşte această noţiune şi nici nu oferă pârghiile necesare CSM pentru realizarea acestui obiectiv.
Totodată, s-a afirmat că CSM nu ar trebui să asigure numai independenţa corpului magistraţilor, ci şi o colaborare între magistraţi şi celelalte puteri, precum şi cu societatea civilă. Mai mult decât atât s-a susţinut că, deşi în lege se prevede că CSM ar trebui să fie ţinut responsabil în faţa magistraţilor, aceasta nu dispune cum ar trebui să se realizeze acest lucru, propunându-se în acest sens ca membri CSM să întocmească un raport pe care să îl susţină în faţa celor care i-au ales. În plus, având în vedere atributul CSM de a proteja reputaţia magistraţilor, vorbitorul a considerat cã ar fi binevenită o prezenţă activă a CSM pe posturile TV unde se discută despre magistraţi şi activitatea acestora.
S-a susţinut că, dacă CSM şi-ar exercita funcţia de purtător de cuvânt al magistraţilor, rezultatul acestei activităţi ar putea fi evaluat prin intermediul sondajelor de opinie naţionale şi internaţionale ce au ca obiect de cercetare încrederea populaţiei în actul de justiţie. Potrivit ultimului Euro-barometru realizat, în perioada iunie-noiembrie 2009 s-a înregistrat o creştere de la 25 la 28% a încrederii publicului în instituţiile judiciare, susţinându-se că această creştere se datorează în mare parte protestului magistraţilor din acea perioadă. Cu toate acestea, raportat la procentajul de încredere mediu la nivelul Comunităţilor Europene, care este de 48%, se poate observa că încrederea românilor reprezintă jumătate din media europeană.
Totodată, pentru a sonda opinia publică în ceea ce priveşte încrederea în actul de justiţie, dl. Danileţ a afirmat că a iniţiat împreună cu Facultatea de Drept şi cea de Sociologie din Oradea un proiect prin care toţi justiţiabilii care treceau pragul judecătoriei Oradea răspundeau unui sondaj aplicat în acest scop. Prin acest sondaj s-a identificat că justiţiabilul înţelege prin corectitudinea actului de justiţie atât finalitatea acestuia, cât şi felul în care s-a ajuns la aceasta. În urma sondajului realizat s-a ajuns la un rezultat de 46,5% încredere a justiţiabililor în actul de justiţie. S-a putut astfel observa că între sondajul efectuat cu persoane de pe stradă şi cel efectuat cu persoane implicate efectiv în demersuri judiciare, există o mare diferenţă, conchizându-se că cei care ajung să cunoască mecanismele sistemului judiciar au o mai mare încredere în justiţie. Mai mult decât atât, repondenţii au fost chestionaţi în ceea ce priveşte problemele sistemului, funcţionarea administrativă a acestuia şi gradul de corupţie din sistem. Prin sondaj s-a evidenţiat creşterea percepţiei populaţiei în ceea ce priveşte gradul de încărcare a instanţelor, precum şi a stufoşeniei legislaţiei, tot ca rezultat al protestului magistraţilor din anul 2009.
S-a considerat că cea mai bună modalitate de îmbunătăţire a imaginii publice a sistemului judiciar este o prezenţă activă a magistraţilor în mass-media, prin care aceştia să prezinte cetăţeanului atât elemente fundamentale de funcţionare a sistemului juridic, cât şi faptul că se iau măsuri în vederea îmbunătăţirii funcţionării sistemului, precum sancţionarea magistraţilor sau eliminarea din sistem a celor incompetenţi.
Dezbaterea temei
Principalele opinii exprimate de către participanţii la dezbatere în ceea ce priveşte această temă, au fost următoarele:
- susţinătorul temei a fost întrebat dacă asimilează noţiunea de încredere în judecător cu cea de încredere în justiţie, aceasta din urmă fiind catalogată ca prea vagă. S-a răspuns că, în percepţia justiţiabililor, instituţiile judiciare nu sunt foarte bine conturate, noţiunea de încredere în justiţie confundându-se cu noţiunea de încredere în sistem. Într-un alt sondaj s-a diferenţiat între încrederea în justiţie şi cea în judecător cu rezultat favorabil pentru cel din urmă;
- în vederea creşterii gradului de încredere a populaţiei în actul de justiţie, trebuie întreprinse măsuri separate care să vizeze pe de o parte sistemul judiciar în ansamblul său, precum şi măsuri îndreptate spre judecător;
- s-a identificat lipsa unui manager care să supravegheze buna derulare a sistemului de la momentul introducerii unei cereri în instanţă pâna la momentul executării silite, lipsa unui asemenea manager ducând la lipsa unei persoane responsabile pentru deficienţele sistemului. S-a afirmat că acest rol nu poate fi îndeplinit în momentul de faţă nici de către CSM, care şi-a depăşit deja atribuţiile prin interpretări abuzive, şi nici de către Ministerul Justiţiei;
- ar trebui mediatizate rezultatele muncii magistraţilor pentru a îmbunătăţi imaginea publică a acestora;
- deşi în vederea stabilirii unei imagini a sistemului aplicarea de sondaje este o modalitate foarte bună, în lipsa unei reglementări legale realizarea acestora nu poate fi impusă judecătorilor;
- s-au identificat atât situaţii în care judecătorii au fost reticenţi în a accepta realizarea de sondaje care să îi privească, cât şi situaţii în care judecătorii au acceptat deschişi asemenea metode de evaluare;
- o mare vulnerabilitate a judecătorilor este lipsa unei practici unitare care afectează imaginea sistemului;
- a fost o greşală asumarea de către CSM a responsabilităţii pentru practica neunitară în numele judecătorilor, responsabilitatea judecătorilor nefiind unificarea practicii, ci aplicarea legii;
- o modalitate de unificare a jurisprudenţei ar putea fi modificarea legislaţiei;
- având în vedere că recursul în interesul legii presupune o practică prealabilă neunitară, acesta nu este o modalitate eficientă de unificare a practicii;
- când între două instanţe apare o practică neunitară, acestea ar tebui să meargă în faţa ICCJ să susţină fiecare soluţie, iar Înalta Curte să decidă;
- practica neunitară este un atentat la statul de drept;
Cea de a doua temă a fost Modalităţi de promovare în sistemul judiciar. Numirea judecătorilor la ÎCCJ.
Tema a fost susţinută de către Liviu Ungur, judecător Curtea de Apel Cluj.
Susţinerea temei a demarat cu o întrebare retorica, şi anume: care ar trebui să fie profilul judecătorului de la ICCJ? S-a considerat ca judecătorul de la ICCJ ar trebui să fie un simbol pentru restul judecătorilor. Mai mult, experienţele legate de promovări la ICCJ de până acum au fost caracterizate ca fiind ,,traumatizante”. S-a argumentat că o atribuţie a viitorului CSM ar trebui să fie accea de a defini profilul judecătorului de Înaltă Curte, în acest sens, candidaţii la funcţia de membru CSM ar trebui să vină cu proiecte care să vizeze criteriile și procedura de promovare la ICCJ. În momentul de față nu există un set de criterii suficient de bine determinate, care să fie avute în vedere atât de către candidați cât și de către membri CSM, în momentul realizării interviului de selecție.
Susținerea temei a fost continuată de Irinel Andrei, judecător la Curtea de Apel Cluj. Acesta a susţinut că acestă temă este deosebit de importantă, datorită rolului pe care îl deține de lege lata CSM în ceea ce privește promovarea judecătorilor la ICCJ. Vorbitorul a declarat că judecătorii de la ICCJ trebuie să fie un reper de profesionalim și moralitate, cu toate acestea, există hotărâri ale Curții care sunt discutabile atât din punct de vedere al soluțiilor cât și din punct de vedere al motivării, fapt datorat competenței prea largi a acesteia și sistemului deficitar de promovare.
Dezbaterea temei
Principalele opinii exprimate de către participanţii la dezbatere în ceea ce priveşte această temă, au fost următoarele:
- având în vedere faptul că majoritatea membrilor CSM sunt penalişti, a fost contestată competenţa acestora de a intervieva candidaţii care vor să promoveze la ICCJ într-o altă secţie decât cea penală, cu atât mai mult cu cât în ghidul de interviu aprobat prin hotărâre de către CSM se impune și verificarea competenţelor profesionale a candidaţilor;
- procedura de promovare este arbitrară şi netransparentă, neasigurând o promovare bazată pe profesionalism;
- în perioada rămasă din mandat, CSM ar trebui să suspende orice activitate legată de promovarea la ICCJ, pentru ca eventualele numiri să nu stea sub semnul suspiciunii;
- în lipsa unui sistem transparent de numire, cei numiți la ICCJ pot deveni vulnerabili;
- judecătorul de la ICCJ ar trebui să aibă un statut special față de restul judecătorilor, care să fie prevăzut într-o reglementare aparte;
- singurul element care ar trebui să diferențieze judecătorul de la ICCJ de restul judecătorilor este experiența profesională. Termenul de 12 ani prevăzut actualmente de lege este prea scurt;
- integritatea, profesionalismul desăvârit şi maturitatea profesională şi socială sunt elemente absoult necesare în vederea promovării la ICCJ;
- fiecare instanță ar trebui să aibă posibilitatea să realizeze un profil al candidatului la funcția de judecător la ICCJ și să poată face propuneri în acest sens;
- a fi judecător la ICCJ nu este numai o responsabilitate profesională, ci și una socială;
- judecătorii la ICCJ ar trebui să aibă statutul de demnitari, ca și membri CSM;
- dacă evaluările periodice la nivelul instanțelor ar reflecat realitatea, acestea ar putea constitui un prim pas în stabilirea gradului de profesionalim al candidatului;
- întreaga procedură de evaluare a candidaților ar trebui să fie publică, inclusiv interviul. La acest interviu ar trebui să participe și politicieni în calitate de reprezentanți ai poporului;
Cea de a treia temă a fost Volumul optim de muncă.
Tema a fost susţinută de Adrian Neacşu, preşedinte al Tribunalului Vrancea.
Problema stabilirii unui nivel optim de muncă a judecătorilor s-a definit ca un subiect important cu ocazia protestului instanțelor de anul trecut, când a constituit una din revendicările principale ale acestora, ideea de bază fiind aceea ca judecătorul să poată să-și îndeplinească sarcinile în intervalul celor opt ore de muncă prevăzute de lege. Unele instanțe și-au autogestionat volumul de muncă astfel încât să se încadreze în intervalul celor opt ore, însă s-a ajuns la situația în care anumite cauze declarate de lege ca fiind urgente să primească termene chiar și de peste 6 luni.
În această situație, CSM a intervenit stabilind un program de optimizare a volumului de muncă pe 2010. Acest program a fost catalogat ca fiind ,,brutal”, având în vedere că CSM și-a arogat competență exclusivă în acest sens, blocând și nesocotind orice inițiativă locală a instanțelor. Programul nu este altceva decât o improvizație, o preluare dintr-un program mai amplu al CSM, chiar și membri CSM considerând că în legătură cu anumite aspecte programul ar putea să aibă efecte contrare celor așteptate, relevându-se, de exemplu, că există un număr prea mare de judecători raportat la media europeană, deși sistemul reclamă o lipsă de personal. În plus, s-a mai argumentat că programul in discuție pornește de la o construcție teoretică deficitară. Primul pas trebuia să fie stabilirea unei norme ideale de încărcare, reprezentând numărul maxim de dosare ce poate fi distribuit unui judecător, pe grade de jurisdicție, în acest fel putându-se stabili necesarul de posturi în instanțe și implicit deficitul real existent. Așa cum este conceput el nu-și poate propune decât redistribuirea în mod egal între judecători a excesului de dosare, iar nicidecum evidențierea numărului de posturi de judecători necesar a fi finanțat de stat pentru a se asigura cetățeanului dreptul la un proces echitabil raportat la încărcătura sistemului cu dosare. Totodată s-a considerat că acest program ar putea justifica eliminarea instanțelor mici.
Principalele vulnerabilități ale programului țin de neasumarea răspunderii CSM pentru efectele sale previzibile (acordarea unor termene lungi și foarte lungi pentru soluționarea dosarelor) și limbajul dublu folosit de reprezentanții CSM, informal insistându-se pe caracterul experimental și relativ al programului, iar formal transmițându-se obligații precise și nenegociabile privind implementarea strictă a programului în cursul anului 2010.
În continuare, vorbitorul a constatat că, arogându-și competența exclusivă în aplicarea acestui program, CSM a exclus în totalitate colaborarea cu judecătorii, fapt regretabil, în condiția în care problema volumului optim de muncă îi implică si îi afectează cu precădere pe aceștia din urmă. De asemenea, s-a exprimat ideea că programul în cauză va fundamenta nevoia redistribuirii posturilor de judecători, așa cum în mod explicit a făcut-o deja pentru cele de grefier, însa acest scop al proiectului nu este asumat în mod public.
S-a concluzionat că, în vederea soluţionarii problemei volumului optim de muncă, este necesar, mai intâi, a se stabili deficitul real de judecători în România şi abia apoi a se trece la distribuirea în mod egal a încărcăturii de dosare între judecători.
Dezbaterea temei
Principalele opinii exprimate de către participanţii la dezbatere în ceea ce priveşte această temă, au fost următoarele:
- programul derulat de către CSM este mai degrabă un test ce se vrea a fi o oglindă a sistemului pe o perioadă de 1-2 ani, şi nu un proiect concret care urmează a fi implementat in mod scrupulos;
- volumul optim de muncă trebuie stabilit de către colegiile de conducere sau de către comisiile desemnate de Adunarea Generală a Judecătorilor, nu de membri CSM;
- competența exclusivă pe care CSM şi-a asumat-o în vederea optimizării volumului de muncă ridică atât probleme constituţionale cât şi probleme tehnice;
- în condiţiile în care instanţele sunt bombardate cu o serie de cauze mărunte, ar trebui găsite şi implementate procedee alternative care să nu-l implice, cel puțin în primă fază, pe judecător;
- o altă problemă este aceea că programul stabilit de CSM nu permite acordarea unui punctaj diferenţiat ținând cont de multitudinea capetelor de cerere;
- este nevoie de o supraveghere atentă pentru a se elimina fenomenul de fraudare a distribuirii aleatorii a cauzelor, fenomen ce se produce adesea prin introducerea mai multor cereri identice;
- nu se poate pune semnul echivalenţei între media punctelor stabilită în abstract de către CSM şi realitatea cu care se confruntă instanţele; realitatea nu e una medie ci specifică pentru fiecare instanță;
- o consecinţă nefastă a acestui program este aceea că duce de multe ori la stabilirea unor termene de judecată foarte îndepărtate, fără ca acest lucru să fie explicit asumat;
- este nevoie de o partajare a competenţei privind problema volumului optim de muncă între CSM și instanţe;
- ar fi de dorit ca un astfel de program să fie elaborat şi la nivelul instanţelor, deoarece, în condiţiile în care 40-50% dintre instanţe ar avea o propunere concretă și bine documentată în acest sens, aceasta ar putea fi luată în considerare de către CSM;
- s-ar putea organiza simulări la nivel local privind activitatea instanţelor judecătoreşti din anul precedent care mai apoi să fie centralizate şi trimise către CSM.”
PDF 
