Stimaţi utilizatori ai Juridice.ro, va prezentăm cele mai noi apariţii editoriale ale Editurii Universul Juridic:
Sistemul de control al constituţionalităţii din România
Daniela Valea
Demersul ştiinţific porneşte de la ideea generoasă în virtutea căreia controlul de constituţionalitate reprezintă o garanţie a supremaţiei Constituţiei. Lucrarea este formată din două părţi, prima fiind alocată prezentării şi analizării conceptului de control de constituţionalitate şi a evoluţiei acestuia, atât în România, cât şi în alte sisteme de drept, iar cea de-a doua parte, organizării şi funcţionării sistemului de control al constituţionalităţii din România (cadrul instituţional de exercitare a controlului de constituţionalitate şi exercitarea efectivă a acestuia).
Combinând în mod fericit exigenţele teoretice cu cele practice, într-un stil clar, concis, lucrarea oferă premise suficiente pentru a o transforma într-un instrument util oricărui specialist în drept şi nu numai.
* * *
Arbitrajul comercial – modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor patrimoniale
Titus Prescure
Lucrarea este consacrată prezentării şi examinării materiei arbitrajului comercial, înţeles ca alternativă la justiţia statală – în sensul de procedură specială de soluţionare a litigiilor patrimoniale de natură comercială care privesc drepturi şi obligaţii asupra cărora părţile pot tranzacţiona. Interesul şi necesitatea unei asemenea abordări sunt justificate de extinderea continuă a practicii soluţionării litigiilor comerciale prin arbitraj – îndeosebi prin arbitrajul instituţionalizat – extindere ce are la origine renaşterea, dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului afacerilor, precum şi dezvoltarea fără precedent a relaţiilor de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională ale ţării noastre, atât cu statele membre ale Uniunii Europene, cât şi cu alte ţări ce participă la schimbul mondial de valori. Cartea se doreşte a avea un caracter monografic, adresându-se practicienilor dreptului, însă ea poate fi în acelaşi timp un instrument util de studiu pentru studenţii şi masteranzii care doresc să îşi însuşească un set de cunoştinţe fundamentale esenţiale pentru cunoaşterea acestui domeniu al dreptului.
* * *
Dreptul societăţilor comerciale
Grigore Florescu, Zaria-Andra Bamberger, Cristina Florescu
Nici un alt domeniu al dreptului comercial nu a fost supus cu mai multă putere presiunii evoluţiei economice şi sociale şi necesităţii armonizării cu legislaţia europeană, ca societatea comercială şi, îndeosebi, cea pe acţiuni. În consecinţă, am elaborat prezenta lucrare pentru a corespunde şi surprinde stadiul actual de evoluţie a prevederilor legale din acest domeniu în continuă modernizare, reflectând legislaţia în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.
Lucrarea a fost concepută ca o sinteză a vastei problematici a societăţilor comerciale, limitându-se la nivelul unui curs universitar, destinat în primul rând studenţilor de la facultăţile de drept sau cu profil economic, care studiază dreptul comercial, dreptul afacerilor sau materia societăţilor comerciale. Având în vedere interesul mai larg pentru instituţia societăţilor comerciale, considerăm că această lucrare poate fi utilă, de asemenea, pentru practicienii din domeniul dreptului comercial şi pentru toţi cei care participă direct sau indirect la viaţa unei societăţi comerciale.
* * *
Infracţiuni de corupţie
Ioan Gârbuleţ
Lucrarea de faţă este o culegere de practică judiciară comentată, structurată pe cinci capitole, care analizează din punct de vedere teoretic şi practic infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, infracţiunile împotriva intereselor financiare ale comunităţilor europene, precum şi aspectele procesuale în legătură cu toate aceste categorii de infracţiuni. Alegerea speţelor s-a făcut cu multă grijă, dintre cele mai reprezentative pentru problema de drept supusă discuţiei, majoritatea acestora fiind pronunţate de către instanţa supremă, unele chiar nepublicate, căutându-se să se acopere întreaga problematică a Legii nr. 78/2000.
Lucrarea constituie o noutate în domeniul dreptului, întrucât fiecare speţă prezentată ridică o problemă de drept care este analizată şi din punct de vedere teoretic, făcându-se totodată trimitere la articolele şi studiile publicate în legătură cu această chestiune de drept, la deciziile importante ale Curţii Constituţionale, la recursurile în interesul legii, la legislaţia cu care se află în legătură, dar şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care are relevanţă în privinţa problemei de drept analizate.
* * *
Vă dorim lectură plăcută!
Dan Mărculescu, Director Marketing UNIVERSUL JURIDIC












