In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 290 din 4 mai 2010 a fost publicata Decizia ICCJ nr. 22 din 12 octombrie 2009 cu privire la recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind stabilirea solutiei ce trebuie data de catre instanta in cazul solicitarii deducerii arestului la domiciliu executat in strainatate, in aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004.
Examinand recursul in interesul legii, instanta suprema a constatat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar in ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, in cazul solicitarii de a se deduce, din pedeapsa aplicata de instanta, durata arestului la domiciliu efectuat in strainatate de persoana condamnata.
Astfel, unele instante au respins contestatiile la executare intemeiate pe acest motiv, considerand ca arestul la domiciliu constituie o masura preventiva restrictiva de libertate ce nu intra sub incidenta prevederilor art. 18 din Legea nr. 302/2004. S-a motivat, in acest sens, ca arestarea preventiva si arestul la domiciliu sunt doua masuri distincte, care restrang in mod diferit drepturile persoanei, astfel incat, in acceptiunea reglementarii date in art. 357 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, ar putea fi deduse din pedeapsa doar duratele retinerii si arestarii preventive, deoarece numai prin luarea lor se restrang atat libertatea de miscare a persoanei vizate, cat si exercitarea de catre ea a anumitor drepturi.
Alte instante, dimpotriva, au sustinut ca, fata de prevederile art. 5 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care au prioritate de aplicare in raport cu legea interna, precum si fata de dispozitiile cuprinse in art. 26 alin. 1 din Decizia-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene, arestul la domiciliu constituie masura privativa de libertate in sensul reglementat in art. 18 din Legea nr. 302/2004, astfel ca trebuie computat din durata pedepsei aplicate de instantele romane.
Inalta Curte a apreciat ca aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Redam dispozitivul decizei :
“Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala se stabileste ca:
Durata arestului la domiciliu, executat in strainatate, masura preventiva privativa de libertate, in acceptiunea art. 5 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, trebuie luata in calcul in cadrul procedurii penale romane si dedusa din durata inchisorii aplicate de instantele romane.”
Andrei PAP
PDF 
