Ieri, 6 mai, Presedintele Romaniei a anuntat principalele axe pe care Guvernul si FMI vor discuta in continuare, axe pe care si le-a asumat ca si solutii din care retinem “reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din Romania cu 25%, urmand ca pana la sfarsitul anului, sefii de institutii sa faca o selectie astfel incat cei buni sa ramana si nu clientela politica, in asa fel incat in anul 2011, mentinandu-se anvelopa salariala si in speranta cresterii economiei, salariile sa poata reveni la cele pe care bugetarii le au acum. Aceasta masura urmeaza a fi luata de la 1 iunie”.
Tot ieri, ministrul Vladescu anunta ca toti bugetarii vor fi afectati, fara exceptie, ajustarea salariilor fiind definitiva.
Si cu noi, judecatori si procurori, cum ramane?
M-am uitat repede in Constitutie si in Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Acolo scrie ca judecatorii sunt inamovibili, iar procurorii se bucura de stabilitate. Selectia de mai sus, de care vorbeste domnul presedinte, nu ni se poate aplica, ca altfel scrie la carte. Daca selectia nu se poate face, ce sa intelegem?
Magistratii vor ramane cu ajustarile de salarii, asa cum anunta ministrul Vladescu si din 2011, sine die, pe cand ceilalti bugetari, mai putini la numar, trecuti de furcile caudine ale selectiei, vor reveni la salariile din 2010? Oare e buna interpetarea sistemica a celor doua declaratii?
Elena HACH
Procuror PCAP Brasov













faceti parte dintr-un sistem privat cumva?
daca nu, vi se va aplica reducerea. ca de aia e criza, sa o suportam TOTI ! nu numai unii sa stringa din dinti.
nu va convine, dati-va demisia!
treceti in sistemul privat, oricare ar fi acela si vedeti cum e.
@cetateanu
Autoarea este de acord ca i se aplica, intrebarea (justa) este ce sa intampla dupa “selectia” din 2011, cand ar trebui ca salariile celor “cernuti” sa revina la normal.
Cum procurorii nu pot fi “cernuti” iar judecatorii sunt inamovibili, salariile lor nu vor mai putea “reveni”.
Asta era ideea, dar de, mai sunt si cetateni CENZURAT…
Sau ai vrea sa se duca procuroare in “privat” ?
Cetateanu. Ideea articolului era alta. Adica după revenirea de anul viitor la o salarizare normala pentru ceilalti bugetari, prin concedierea celor de prisos. Magistratii nu pot fi concediati si atunci pentru ei nu poate fi vorba de o revenire, pt. ca anvelopa salariala va fi aceeasi. Nu e rau sa si pricepem despre ce e vorba si nu sa tot aruncam comment-uri cu iz proletar. In mediul privat nu ar strica, pentru ca un magistrat cu experienta de vreo 15- 20 de ani, cred ca ar face fata ca avocat. Problema e de unde luam alti magistrati cu experienta? Sau ii luam ca in vremurile de demult de la strung si ii punem sa dea solutii? Atunci sigur nu vom mai avea condamnari la CEDO.
Oricum e simplu sa ii spui unui om, dupa examenele de intrare in magistratura, dupa ani de munca in conditii grele, si cu riscul de a fi cautat atat el cat si familia lui, de criminalii si borfasii cu care a avut neplacerea sa se vada in ancheta sau in instanta, pleaca domnule in privat daca nu iti convine aici. Si asta numai din pricina neputintei şi incompetentei celui care te trimite in privat.
[...] - Si cu noi cum ramane, domnule Presedinte? [...]