Astazi va avea loc o premiera in ce priveste miscarea asociativa din justitie.
In chiar ziua in care Guvernul isi va asuma raspunderea pe legea privind masurile de austeritate anuntate, deloc intamplator de altfel, va avea loc pentru prima data o intalnire intre asociatiile profesionale ale judecatorilor si procurorilor si marile Confederatii nationale ale sindicatelor din Romania. Intalnirea este programata pentru ora 12 la sediul Consiliului Economic si Social si alaturi de asociatiile profesionale reprezentative national, Asociatia Magistratilor din Romania, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Asociatia Procurorilor din Romania, va participa si recent infiintata Asociatie a Magistratilor Pensionari din Romania.
Ca persoana implicata in organizare am propus ca tema a intalnirii realizarea unui sistem de informare reciproca cu privire la evolutiile discutiilor si negocierilor din cadrul dialogului social, identificarea modalitatilor practice de colaborare in vederea stabilirii unor pozitii comune referitoare la masurile de austeritate anuntate de Guvernul Romaniei, precum si crearea cadrului pentru sustinerea reciproca a amendamentelor la legea ce va fi trimisa in Parlament, dar si a solutiilor alternative la aceasta.
In toata agitatia publica creata de anuntarea intempestiva a unor masuri de austeritate fara precedent pe care Guvernul Romaniei urmeaza sa le adopte a lipsit o pozitie serioasa a asociatiilor profesionale din justitie, a autoritatilor din justitie, precum si a instantelor judecatoresti si a parchetelor insesi. Principalul motiv a fost lipsa unor informatii autorizate in legatura cu actiunile Guvernului si proiectele pe care acesta urmeaza sa le impuna populatiei, neinvitarea reprezentantilor justitiei la nici un fel de consultare sau dialog, dar si sentimentul complesitor ca momentul de fata este crucial pentru Romania, iar puterea judecatoreasca si corpul profesional al magistratilor vor fi singurii care vor putea asigura stabilitatea si echilibrul societatii in perioada urmatoare.
Este dezamagitor sa constati ca dupa evenimentele fara precedent din 2009, cand justitia a protestat pentru dreptul ei de a se manifesta si a fi acceptata ca putere publica in stat, in continuare puterea executiva ignora consultarea unor intregi categorii socio – profesionale, desi masurile anuntate afecteaza in mod direct aceste categorii, printre care se numara si magistratii. In Romania dialogul social, adica dreptul la consultare si informare si obligatia autoritatilor executive la transparenta decizionala, nu este recunoscut tuturor categoriilor profesionale, fiind un „privilegiu” rezervat doar sindicatelor. Magistratii si formele lor de organizare profesioanala sunt aruncati in afara acestuia si chiar prin lege usile Consiliului Economic si Social si ale salilor ministerelor unde se dezbat si se negociaza masurile care afecteaza inclusiv statutul si viitorul lor le sunt inchise. In mod similar, autoritatile reprezentative din justitie, cum este Consiliul Superior al Magistraturii, sunt in mod sistematic ignorate, nechemate la discutii, iar obligatia legala de a supune avizului lor orice proiect legislativ privind justitia nesocotita fatis. Judecatorii si procurorii sunt reprezentantii unei puteri publice de mana a doua, ignorati in procesul public consultativ si decizional, cu argumentul, cinic, ca legea le interzice organizarea in forme sindicale.
Intalnirea de astazi cu principalele confederatii sindicale din Romania, constituite intr-un comitet de criza, incearca sa suplineasca tocmai aceasta lipsa de informare si absenta canalelor directe prin care asociatiile profesionale, iar prin intermediul lor corpul profesional al judecatorilor si procurorilor, pot fi la curent cu actiunile concrete proiectate de Guvern si negociate indelung la mese rotunde inaccesibile.
In al doilea rand, in criza profunda economica, morala si politica in care se zbate azi Romania, puterea judecătoreasca este cel mai important pilon al stabilitatii si neutralitatii, care va avea in perioada imediat urmatoare rolul fundamental in a asigura ordinea de drept publica, iar in cele din urma stabilitatea publica. In contextul unei crize ce se anunta fara precedent in epoca moderna, este important pentru toti actorii publici si sociali sa inteleaga ca nu se justifica nicio presiune, de niciun fel, asupra puterii judecatoresti, tocmai in ideea in care trebuie sa existe cel putin o autoritate publica, puterea judecatoreasca, in masura sa fie arbitru impartial si integru, menire pe care, de altfel, puterea judecatoreasca si-o asuma fara rezerve.
Autoritatea instantelor judecatoresti si a hotararilor pronuntate de acestea va fi cea care va garanta functionarea statului roman in perioada urmatoare si oricine le pune la indoiala, in orice modalitate, submineaza fundamentul democratic al statului si insasi stabilitatea societatii. In contextul in care justitia din Romania este monitorizata prin mecanismul de cooperare si verificare al Comisiei europene, creand Romaniei un handicap politic important la nivelul Uniunii europene, orice atingere adusa autoritatii si suprematiei hotararilor judecatoresti ca expresie a statului intemeiat pe domnia legii, indiferent de crizele economice, sociale sau politice traversate, poate scoate Romania in afara unui spatiu democratic.
jud. Adrian NEACSU
presedinte Tribunalul Vrancea









Felicitari domnule Neacsu pentru ceea ce UNJR si dvs. incearca sa faca pentru magistrati, apropiindu-i de societatea din care fac parte si schimband perceptia celorlalti cum ca magistratii sunt intr-un turn de fildes si nu trebuie sa priveasca in jos sau sa se amestece cu plebea. Sunt convins ca dupa pozitia luata fata de cazul Voicu -Costiniu, aceasta noua actiune va imbunatati nu numai imaginea magistratilor, dar va spori increderea in justitia romana si in normalitatea unor relatii de colaborare inter-organizationale in plan social.
Sunt vicepresedinte la o alta organizatie la nivel national, Corpul National al Politistilor, si am propus, succesiv, realizarea unor protocoale de colaborare cu 2 mari confederatii sindicale, din care fac parte si asociatii profesionale, pentru a avea cine sa ne reprezinte la dialogul social, intrucat noi, ca si dvs. nu putem sa participam la asemenea negocieri, ci cel mult intalniri ale conducerii statului cu reprezentantii magistratilor. A fost o reactie negandita care a avut repercusiuni grave asupra prevederilor legii salarizarii unitare si legii unice a pensiilor asupra politistilor, fiind dati ca exemplu negativ nemotivat pentru cateva exceptii care depasesc limitele si lasati de izbeliste, fiind afectati marea masa a politistilor, ca doar celor de sus le convine. De bine de rau, fata de magistrati, avem si niste sindicate, dar fiecare e cu mamalui si nu exista o actiune comuna, dezbinarea aratandu-si din plin consecintele.
Dupa exemplul dvs., unde v-ati dat mana si va aparati drepturile si interesele, inclusiv prin participarea la acest dialog social, o sa incerc inca o data, a treia oara, sa realizez acest dialog din care nu avem decat de castigat, dupa ce a fost prost inteles cativa ani.
Pana acum am mai scris despre/dupa dvs. despre pozitiile luate cu diverse ocazii de dvs., dl. Danilet, dna Garbovan si alti magistrati progresisti, si mai ales, fata de procedura medierii, in promovarea careia v-ati implicat ca si mine si mediatorii va sunt recunoscatori pentru ceea ce faceti in acest sens.
Inca o data, tot respectul, succes in demersurile dvs. de reformare a justitiei si improspatare a imaginii venerabile. Asa cum am mai spus, sper ca drumurile noastre a se intalneasca cat mai curand poate pe linia acestei de-a doua profesii de care ne mai ocupam, pe teritoriul Curtii de Apel Galati, dupa ce am rata simpoyionul dvs. de la Vrancea.
C. Asofronie
Partidul Magistraţilor începe campania electorală prin vizite de lucru la marile confederaţii sindicale româneşti.
Clasa politică ar trebui să ia act şi să nu lase fără răspuns aceste manevre suspecte ale magistraţilor şi poliţiştilor şi interacţiunile acestora ilegale cu mişcarea sindicală.
Cele două categorii profesionale au interdicţie strictă de a declara grevă sub pedepse serioase în baza legii.
Poliţia este organ represiv care are în sarcină menţinerea ordinii iar judecătorii sunt aceia care suspendă sau declară ilegale grevele.
Orice contacte de acest gen pun în pericol imparţialitatea judecătorilor şi estompează separaţia puterilor din stat.
Asociatia Magistratilor Pensionari din Romania.
Media de vârstă este de 45 de ani, nu?
Pensie medie 85 milioane lei.
Cei mai proaspeţi şi tineri pensionari din sistemul românesc de pensii.