Comunicat Tribunalul Gorj: “PROCES VERBAL ŞEDINŢA ADUNĂRII GENERALE A MAGISTRAŢILOR DIN DATA DE 2 iunie 2010 (extras):
ADUNAREA GENERALĂ A MAGISTRAŢILOR ÎNTRUNITĂ LA DATA DE MAI SUS CU UNANIMITATE DE VOTURI HOTĂRĂŞTE:
1. Solidarizarea cu ceilalţi colegi din ţară, în ce priveşte măsurile propuse, pe fondul acutizării fără precedent a problemelor sistemului judiciar, în vederea conservării statutului puterii judecătoreşti, ca putere în stat, constituţională.
Conştientizând deopotrivă atât problemele economice şi sociale prin care trece ţara, problemele sistemului judiciar şi interesele imediate ale justiţiabililor, dar şi interesele profesionale ale categoriei din care fac parte, magistraţii îşi exprimă intenţia de a relua şi susţine protestul în formele iniţiate anterior, în respectul legii şi al cetăţeanului.
Faţă de modul soluţionare a problemelor economice grave, ales de puterea executivă, pe care îl consideră neadecvat, Adunarea Generală a hotărât să îşi exprime solidaritatea şi cu celelalte categorii sociale afectate, în semn de protest urmând să fie purtate în şedinţele de judecată banderole albe, în perioada 3-7 iunie.
2. Emiterea unui comunicat de presă, prin care să fie exprimată intenţia magistraţilor Tribunalului Gorj de a relua forma de protest anterioară, comunicatul urmând să fie transmis asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi birourilor parlamentare.
3. Cauza protestului este subminarea autorităţii judecătoreşti prin:
- modificarea agresivă a statutului magistraţilor, fără o prealabilă consultare a acestora şi cu încălcarea grosolană a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a celei europene;
- norme juridice care împiedică punerea în executare a hotărârilor definitive şi irevocabile;
- presiuni exercitate asupra magistraţilor prin ingerinţe nepermise în legătură cu modul de soluţionare a unor procese (în special litigii de muncă derivate din aplicarea unor acte normative în vigoare sau care urmează să intre în vigoare).
4. Magistraţii Tribunalului Gorj consideră neadecvată invocarea dispoziţiilor art.53 din Constituţia României, cu privire la fundamentarea legală a masurilor de reducere a salariilor si pensiilor angajaţilor din sistemul bugetar, precum şi cu privire la respectarea dispoziţiilor constituţionale şi a jurisprudenţei constituţionale în cazul măsurii de desfiinţare a pensiei de serviciu;
5. Adresarea unei solicitări exprese către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului de a sesiza Curtea Constituţională în vederea verificării constituţionalităţii pachetului de acte normative pe care guvernul îşi asumă răspunderea, în ipoteza în care acesta va fi adoptat de parlament.
PREŞEDINTE
Florin Encescu”








