In aceste momente justita este in fierbere. Au loc adunari generale la toate instantele din tara pentru asumarea unei pozitii comune a puterii judecatoresti fata de evolutiile spre care este indreptata societatea romaneasca. Desi aparent este vorba doar despre o alta categorie profesionala nemultumita de masurile de austeritate impuse fara dialog si netransparent de catre Guvern, in realitate este vorba de mai mult decat atat.
Potrivit chiar juramantului pe care il depun la investirea in functie, judecatorii trebuie sa apere cu toata energia lor drepturile si libertatile fundamentale, statul de drept, legile tarii si suprematia Constitutiei. Justitia si judecatorii avertizeaza societatea romaneasca asupra riscului iminent de deviere de la ordinea de drept fundamentata pe preeminenta Constitutiei si caracterul sacru intr-o democratie al drepturilor si libertatilor fundamentale. Prin impunerea de catre clasa politica a unor masuri total incompatibile cu valorile supreme care stau la baza constructiei si existenței statului roman, insasi natura democratica a statului roman poate fi pervertita.
Pe langa formele de avertisment colective, aflate inca in plin proces de coagulare, situatia dramatica spre care statul cladit pe drept este indreptat provoaca si proteste radicale, individuale.
A aparut primul judecator care si-a inaintat demisia invocand exclusiv deriva statului provocata de clasa politica.
Miercuri, 2 iunie, judecatorul Florin Nita, de la Tribunalul Braila, si-a asumat sacrificiul personal pentru a protesta fata de actiunile Guvernului si ale clasei politice in ansamblu.
Judecatorul Florin Nita si-a inaintat demisia. Gestul este irevocabil iar Florin Nita nu ne va mai fi coleg. El nu cere decat ca motivele gestului sau sa fie ascultate cu atentie, iar avertisementul pe care il lanseaza cu pretul carierei proprii sa fie luat in serios.
Avem obligatia sa ascultam ce are de zis Florin Nita. Un om care sacrifica totul pentru a lansa un avertisment ne da tuturor o sansa sa intelegem ceea ce se intampla cu noi si cu societatea romaneasca.
Florin Nita a decis sa se adreseze Statului Roman, cel in numele caruia a pronuntat ca judecator mii de hotarari si la a carui corecta functionare a contribuit prin serviciul sau.
Pe 8 iunie 2010 Florin Nita isi va face publice motivele demisiei, va explica de ce a ales ca forma de protest propria lui anulare ca judecator si, mai ales, ne va spune noua celor ce vom ramane in continuare in sistem dar si societatii ce pericol a vazut incat justifica actul martirajului pentru a fi spus.
Sa ascultam ce are de spus Judecatorul Florin Nita.
Jud. Adrian NEACSU
presedinte Tribunalul Vrancea









Chestiunea, domnule Neacsu, tinde sa fie uneori gri, nu alba ori neagra, cum ne-ar veni mai comod. Statul Roman nu mai are bani. De ce nu mai are bani? Pentru ca este un stat corupt si disfunctional, inauntrul caruia functioneaza un sistem administrativ ineficient, incompetent si supradimensionat. Existenta acestui sistem, corupt, ineficient, supradimensionat, este in egala masura culpa dumneavoastra, a sistemului judiciar, si a clasei politice. 20 de ani magistratii au protejat acest sistem corupt si ineficient, parchetele patriei au musamalizat dosarele de coruptie, magistratii au pronuntat solutii strambe, nicidecum drepte, fabrici, uzine, porturi, nave, mine, rafinarii, datorii, taxe, s.a., toate s-au scurs in buzunarele cui trebuia, inclusiv a protectorilor din justitie. Lecturati presa ultimilor 20 de ani, domnule Neacsu, jaful sistematic, facut nu de mafioti rasati cu gulere albe, ci de ciorditori la drumul larg, a fost protejat de catre justitie. Nu puteti, in acest context, domnule Neacsu, sa ne tineti predici despre democratie si statul de drept, invederand aceste aspecte doar atunci cand buzunarul dumneavoastra are de suferit. De ce nu ati glasuit cand Procurorul Panait s-a aruncat de la etaj? De ce nu ati glasuit cand Procurorul Lele (nici dansul sfant) a fost anihilat de Nastase? De ce nu ati glasuit cand numirile in magistratura se faceau pe baza de interviu? De ce nu ati avut nici o reactie cand intreg sistemul public a fost politizat? de ce nu ati protestat cand ati vazut ca natiunea este supusa normelor emise de puterea executiva (O.G./O.U.G./Ordine/H.G.-uri/Liste s.a.)? Intrebarile sunt, desigur, retorice. Nu ati glasuit pentru ca justitia nu a avut un interes material in speta. Acum, cand acest interes material exista, toti magistratii, unii numiti in anii `90 fara nici un fel de concurs, din militian devenit judecator, din jurist la Combinatul de Crestere al Porcilor devenit procuror, protesteaza si “apara” statul de drept. Cine doreste, ca magistrat, sa “protesteze” sa o faca in sala de judecata, prin solutiile ce le da, pe calea carora sa asigure cetatenilor existenta statului de drept. Atunci cand justitia va face acest lucru, va fi realmente independenta, discutia noastra nu va avea loc, intrucat Statul va fi carmuit de persoane competente, care vor intelege ca a remunerand decent magistratii, medicii, profesorii, este un element esential pentru sanatatea unei natiuni. Sa nu ma intelegeti gresit, este o rusine sa avem judecatori cu salarii de 1500 de lei pe luna, insa acest rezultat este, cum ar zice englezul, of your own making. Fiecare solutie pe care ati pronuntat-o fiind “bland” cu administratia a dus la cangrenarea acelei institutii, fiecare solutie pe care ati dat-o, aparand fatis imposibilitatea Politiei ori a Ministerului Public de a produce probe, a dus la deprofesionalizarea acelei institutii, fiecare solutie prin care ati permis organelor fiscale sa comita un abuz, ori ati tolerat un abuz deja comis, a dus la cangrenarea acelui sistem institutional. Cine crede ca un Stat devine puternic prin efectul principiului sa avem rabdare ca se vor indrepta, nu doar ca greseste, ci este implicit complice la ruinarea acestuia. Domnule Neacsu, nu traim intr-o lume ideala, oarecum vremea fiind “inaintata” pentru a mai aseza lucrurile pe un “fagas normal”, ma tem ca the point of no return a fost depasit si ca protestul dvs. a devenit ceva put formal, lipsit de eficacitate. De ce spune asta, e simplu, de facto Constitutia Romaniei a fost in mare masura suspendata, la fel si nenumarate norme din Tratatele la care suntem parte. Credeti ca dupa ce domnii de la ANAF se vor apuca sa verifice conturi bancare ale judecatorilor, ori a sotilor avocati, ori procurori, in baza noilor norme privind combaterea evaziunii fiscale, va mai protesta vre-un magistrat dintre cei vizati? Ori dupa ce domnii de la ANAF va vor soma sa le prezenati lista bunurilor detinute si mijloacele prin care ati efectuat achizitia, va mai protesat cineva? Apropo somatia este data sub sanctiunea inchisorii. Stiti domnule Neacsu cate matchuri identificata google in raport cu stringul “plec din tara” pentru ultima luna? 10.000! Stiti cate sunt pentru intreg anul trecut? 20.000! 50% intr-o singura luna! Cine va mostenii statul de drept pe care il aparati cu atata fervoare, ignorand faptul ca el este demult alienat pana la starea de handicap grav? Clasa politica, dumneavoastra, pensionarii cu pensii speciale? Daca toti oamenii valorosi continua sa plece, vati intrebat vre-o data de ce o fac? De la prea mult stat de drept, de la prea mult bine? Va intrebati oare de ce pleaca medicii, cu miile? Oare ei de ce nu protesteaza, nu suspenda activitatea? Sunt oare toti corupti? Este ceva mai injositor decat sa traiesti din cei 10 ron pe care ti indeasa cineva in buzunarul halatului? Dupa ani de studii? Nu credeti, domnule Neacsu, ca natiunea romana are probleme mult mult mai grave, sistemice chiar, decat cele relevate de Mona Pivniceru prin emisiuni TV. Daca vom continua, pe calea pe care mergem azi, ca si natiune, vom disparea, vom deveni o masa amorfa, supusa stapanilor care ne arunca ceva maruntis ca sa traim.
Desi sumbra si cu tuse exagerate, imi recunosc propriile spaime in situatia descrisa de dvs. Totusi, daca nu am mai spera ca putem face ceva si mai ales daca fiecare din noi nu ar incerca cu putinele lui puteri sa faca bine acolo unde se afla, am fi la fel de departe de constiinta umana ca nevertebratele de un mamifer.
Vom pierde un judecator corect, responsabil, cu moralitate si respect pentru tot ce inseamna actul de justitie.
Orice alte comentarii sunt de prisos.
PACAT
… vorbesc din postura de justitiabil…
Gestul lui Florin Nita l-am avut în vedere inca din toamna trecuta cand dealtfel am si propus ca masura de protest demisia in bloc. Trebuie sa recunosc totusi ca analizand la rece consecintele unui asemenea gest radical am ajuns la concluzia ca efectele negative pentru cei dragi mie, precum si pentru mine personal ar fi fost deosebit de consistente şi, neavand curajul aproape inconstient al lui Florin Nita, am inceput sa imi preconstitui anumite alternative, renuntand deocamdata sa il materializez.
O oportunitate facila o intrezaresc in prezent in accederea in barou, in conditiile declararii modificarilor la legea avocaturii drept neconstitutionale. Pornind de la o asemenea premisa, inca temator pentru un viitor incert şi dominat de lasitate, m-am si gandit ca poate ar fi o forma de protest legala si totodata energica ca toti magistratii cu 10 ani vechime sa faca cereri de accedere in barou pe lista incompatibililor, dupa care, in functie de mersul tarii si actiunile executivului si legislativului, sa ne inaintam solidar demisiile. Cred ca cel putin 75% dintre magistrati au cel putin 10 ani vechime şi daca doar 50% dintre ei ar proceda in acest fel s-ar crea o presiune imensa asupra celorlalte autoritati.
Valentin Buliga – inca aflat sub spectrul propriilor lasitati
Valentin, eu nu incurajez astfel de gesturi si le inteleg greu. Nici o actiune care nu poate fi repetata de cei din jurul tau nu produce valoare in plus pentru sistem.
Stimati domni,
Cu ce ne-am ales din aceasta convorbire? Eu ma gandesc sa incerca sa zambim cumva dreptatii. Este adevarat, daca ar demisiona toti onorabilii din justitie, ar ramane, ca o carte deschisa publicului, toti aceia care nu au imbratisat din pasiune magistratura. Cine are curajul sa arunce primul piatra?
Iata, un magistrat onorabil a demisionat (who next?). Peste cativa ani, isi va mai aduce cineva aminte de judecatorul constiincios? Unde este spiritul de echipa, de ce romanul este individualist?
Maine este o noua zi, cu framantari sociale, cu adversitati politice, dar si cu framantari interioare nascute din teama de a nu suferi mai mult decat ieri.
Ce putem face? Sa asistam impasibili la restrangerea drepturilor sau sa ne aparam drepturile, si asa, prea sarace in continut?
Voi ce aveti de gand sa faceti?
Ce este dreptatea, intreba Socrate. Daca el nu s-a ales cu nimic din convorbirea aceea, noi cu ce avem de gand sa ne alegem?
Va multumesc pentru atentie.
Sanda, Bucuresti