Comunicat CJUE: “Regulamentul privind roamingul (Regulamentul (CE) nr. 717/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 iunie 2007 privind roamingul în rețelele publice de telefonie mobilă în interiorul Comunității și de modificare a Directivei 2002/21/CE (JO L 171, p. 32) stabilește tarife maximale care pot fi facturate de operatorii de telefonie mobilă pentru apelurile vocale primite și efectuate de un utilizator în afara reţelei lor. Regulamentul impune de asemenea un plafon pentru tarifele de gros de roaming, cu alte cuvinte tariful plătit de reţeaua consumatorului reţelei străine utilizate de consumator.
Regulamentul a fost adoptat pe baza articolului 95 din Tratatul CE care permite Comunităţii să adopte măsuri legislative în scopul apropierii legislaţiilor statelor membre în caz de disparităţi sau de posibile disparităţi susceptibile să constituie obstacole privind stabilirea sau funcţionarea pieţei interne.
În versiunea sa originală, se prevedea că regulamentul trebuie să expire la 30 iunie 2010. În iunie 2009, regulamentul a fost modificat printr-un nou regulament (Regulamentul (CE) nr. 544/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 717/2007 privind roamingul în reţelele publice de telefonie mobilă în interiorul Comunităţii și a Directivei 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru reţelele și serviciile de comunicaţii electronice (JO L 167, p.12) care a extins plafoanele tarifare la SMS-uri și la transmiterea de date și a prelungit validitatea regulamentului până la 30 iunie 2012.
Patru dintre principalii operatori de telefonie mobilă europeană, Vodafone, Telefónica O2, T-Mobile și Orange, au contestat validitatea regulamentului privind roamingul la High Court of Justice of England and Wales. Această instanţă a întrebat Curtea de Justiţie dacă Comunitatea avea competenţa de a adopta regulamentul pe baza articolului 95 CE și dacă, prin fixarea unor tarife cu amănuntul maximale, legiuitorul comunitar încălcase principiile subsidiarităţii și/sau proporţionalităţii.
În primul rând, Curtea constată că regulamentul are ca obiect ameliorarea condiţiilor de funcţionare a pieţei interne și că putea fi adoptat în temeiul articolului 95 CE.
În acest context, Curtea subliniază că nivelul tarifelor cu amănuntul ale serviciilor de roaming internaţional, la momentul adoptării regulamentului, era ridicat, iar legătura dintre costuri și tarife nu era cea care trebuia să prevaleze pe pieţe în întregime concurenţiale. Acest nivel ridicat al tarifelor fusese considerat drept o problemă persistentă de autorităţile publice, precum și de asociațiile de protecţie a consumatorilor pe teritoriul întregii Comunităţi iar încercările de a soluţiona această problemă pe baza cadrului juridic existent nu avuseseră drept efect diminuarea tarifelor. În plus, se exercita o presiune asupra statelor membre pentru ca acestea să adopte măsuri în vederea soluţionării problemei. În aceste condiţii, legiuitorul comunitar s-a confruntat în mod concret cu o situaţie în care era probabilă adoptarea de măsuri naţionale eterogene care să vizeze diminuarea tarifelor cu amănuntul fără influenţarea tarifelor de gros. O asemenea evoluţie putea totuși să cauzeze denaturări semnificative ale concurenţei și să perturbe buna funcţionare a pieţei roamingului comunitar, împrejurare care justifica adoptarea unui regulament pe baza articolului 95 CE pentru a proteja buna funcţionare a pieţei interne.
În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul proporţional al regulamentului în măsura în care nu fixează plafoane numai pentru tarifele de gros ci și pentru tarifele cu amănuntul, Curtea constată că tarifele cu amănuntul maximale ar putea fi considerate apte și necesare pentru a proteja consumatorii împotriva unor niveluri ridicate ale tarifelor.
Curtea amintește că, înainte de a propune acest regulament, Comisia a realizat un studiu exhaustiv al alternativelor și a evaluat impactul economic al diferitelor tipuri de reglementări. Nivelul tarifului mediu al unui apel în roaming în Comunitate era ridicat la momentul adoptării regulamentului (1,15 euro pe minut, cu alte cuvinte de peste cinci ori mai mare decât costul real al furnizării angro a serviciului) iar legătura dintre costuri și tarife nu era cea care ar fi trebuit să prevaleze în cadrul unor pieţe pe deplin concurenţiale. Tariful prevăzut de regulament este net inferior acestui tarif mediu și se orientează în raport cu plafoanele tarifelor de gros, pentru a garanta faptul că tarifele cu amănuntul reflectă în mod mai fidel costurile suportate de furnizori.
În plus, legiuitorul comunitar putea să considere în mod legitim că o reglementare numai a pieţelor de gros nu ar ajunge la același rezultat ca regulamentul în cauză. O diminuare a tarifelor de gros nu ar garanta în mod necesar o diminuare a tarifelor cu amănuntul, având în vedere că operatorii nu ar suferi nicio presiune concurenţială, întrucât, pentru majoritatea consumatorilor, roamingul nu ar avea un rol decisiv în alegerea operatorului. În plus, o reglementare numai a tarifelor de gros nu ar fi produs efecte directe și imediate pentru consumatori. În sfârșit, Curtea subliniază că măsurile adoptate au un caracter excepţional care se justifică prin caracteristicile unice pe care le prezintă pieţele roamingului.
În aceste împrejurări, o intervenţie limitată în timp pe o piaţă supusă concurenţei și care permite să se asigure imediat protecţia consumatorilor împotriva unor tarife excesive, precum cea în cauză, chiar dacă poate avea consecinţe negative pentru anumiţi operatori, se dovedește a fi proporţională în raport cu scopul urmărit.
În al treilea rând, Curtea examinează regulamentul în lumina principiului subsidiarităţii, potrivit căruia Comunitatea nu poate acţiona decât în cazul în care același obiectiv nu poate fi realizat într-un mod adecvat de către statele membre. Curtea concluzionează că dată fiind interdependența dintre tarifele de gros și tarifele cu amănuntul, legiuitorul comunitar putea considera în mod legitim că o abordare comună la nivel comunitar era necesară pentru a garanta funcționarea armonioasă a pieței interne, permițând astfel operatorilor să acționeze într-un cadru de reglementare unic și coerent.”
PDF 
