Catalin Predoiu, Ministrul Justitiei, a avut, joi, 1 iulie 2010, o intalnire cu domnii Peter Harrold, director pentru Europa Centrala si Tarile Baltice si Francois Rantrua, manager de tara al Bancii Mondiale in Romania.
Potrivit unui comunicat al MJ, ”in cadrul intalnirii, s-a discutat despre restructurarea si extinderea imprumutului extern pentru implementarea Proiectului „Reforma Sistemului Judiciar”.
Imprumutul acordat Romaniei este in valoare totala de 110 milioane euro, la care se adauga contributia Guvernului Romaniei de 32 milioane euro. Cea mai mare parte a imprumutului este alocata pentru reabilitarea infrastructurii instantelor (lucrari de constructii). Pana in prezent, de la bugetul de stat si din imprumut s-a angajat suma de peste 28 milioane euro si s-au efectuat plati in valoare de peste 9 milioane euro.
“Asa cum am mai afirmat, acest proiect a reprezentat o prioritate inca din anul 2008, de cand am preluat mandatul, si va beneficia in continuare de sprijinul meu. Cu atat mai mult la acest moment, cand am finalizat etape cheie ale reformei sistemului judiciar si suntem in curs de a aproba Strategia pentru dezvoltarea Justitiei pe urmatorii 4 ani, proiectul finantat de Banca Mondiala continua sa fie un sprijin esential pentru continuarea implementarii acestor masuri strategice”, a declarat ministrul Justitiei.
De asemenea, ministrul Catalin Predoiu a precizat ca, in urmatoarea perioada, finalizarea demersurilor la nivel tehnic si politic pentru extinderea acordului de imprumut este o prioritate, demers care va fi realizat cu sprijinul specialistilor din cadrul Guvernului Romaniei si ai Bancii Mondiale.
Informatii suplimentare
Proiectul Reforma Sistemului Judiciar este parte din portofoliul de 13 proiecte active finantat de Banca Mondiala in Romania.
Reforma Sistemului Judiciar (cu o valoare aproximativa de 110 milioane de euro) urmareste sa sprijine Guvernul Romaniei in cresterea eficientei instantelor romanesti si sa imbunatateasca sistemul judiciar, rezultand intr–un act de justiție mai transparent si mai eficient. Imprumutul a fost acordat in 2006 pentru o perioada de cinci ani.
Sprijinul prin acest proiect este oferit pentru (i) modernizarea infrastructurii unor cladiri de instanțe judecatoresti; (ii) reforma administrației instanțelor; (iii) sprijin informatic pentru instanțe – mai precis designul si implementarea unui sistem de gestionare a resurselor pentru intregul sistem judiciar si (iv) dezvoltarea instituționala pentru cele mai importante institutii din sistemul judiciar (Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Scoala Naționala de Grefieri și Inalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției).
Pentru reabilitarea sediilor a 20 de instante, lucrari finantate din acest imprumut, a fost necesara fie reactualizarea documentatiei tehnice, fie elaborarea acesteia pentru a corespunde cerintelor actuale ale beneficiarilor si standardelor de proiectare internationale. Ca urmare, perioada necesara pentru intocmirea proiectelor tehnice si obtinerea tuturor avizelor si a autorizatiilor de construire a fost mult mai mare decat s-a estimat initial, ceea ce a determinat ca primele contracte de executie sa fie semnate la inceputul anului 2009.”








