Este o mare onoare să deţii funcţia de magistrat. Lumea te respectă. Unii de frică, unii pentru ceea ce faci, cu sinceritate.
Dar lumea judecătorilor şi a procurorilor este, din păcate, limitată la sala de judecată.
Magistraţii nu au feţe publice … decât atunci când sunt arestaţi, târâţi în cătuşe prin dube, cu chipul murdărit de corupţie.
Atunci le vedem feţele. Când fac rele. Sau atunci când îşi dau demisia sau când vociferează răguşit cu accente nostime în acţiuni activiste sau se sinucid.
Îmi stăruie în minte imagini de magistraţi: speriaţi, supraponderali, ciufuliţi, trufaşi, guralivi, găgăuţi sau beţi mangă la volan.
Şi totuşi… aceştia nu sunt magistraţii noştri.
Majoritatea sunt oameni ca noi. Doar că nu au chip. Ei nu trăiesc în acvariul de sticlă al televizorului, ci în arhive prăfuite şi între cei patru pereţi ai sălii de judecată.
Uneori mă întreb, cine execută o pedeapsă: magistratul în sală sau condamnatul în temniţă? Dar asta este o altă discuţie.
Numirea unui judecător sau procuror în funcţie sau alegerea lui de către electori în jurisdicţiile nordamericane este un prilej de bucurie încheiat cu festivităţi solemne şi cu o sesiune fotografică.
Nu există judecător fără site personal, CV şi, bineînţeles, o fotografie surâzătoare sau serioasă, invariabil de foarte bună calitate.
La noi, din contră, magistraţii nu au chip, nu au faţă.
CSM nu publică imaginile lor, portrete… nu au pagini personale oficiale, CV şi nu le vedem figurile.
De la învestire până la pensie şi cimitir, magistraţii fără chip rămân doar nume pe sentinţe.
Daţi-le imagine magistraţilor, arătaţi-ne chipul lor frumos şi serios. Ei merită o imagine bună în ochii justiţiabililor. La propriu.
Ce părere aveţi?
PDF 
Desi dl. Alberto Kurtyan nu este un inocent, cred ca aici are dreptate: ar trebui sa fie vizibile chipurile magistratilor. Ma intreb insa cat de important ar fi. Si, in plus, cine anume isi doreste asta si cine nu. Poate cu un mic pas incepe primavara.
Realitatea actuală în ceea ce priveşte chipul magistraţilor se circumscrie perfect în NEpublicitatea actulului efectiv de justiţie: amânările de pronunţări, rămânerile în pronunţare… interzicerea de a fotografia în sală, permisiunea presei de a înregistra şedinţe numai în situaţii excepţionale etc. În opinia mea, vizibilitatea magistraţilor face parte integrantă din publicitatea actului de justiţie. Sunt anumite rezerve teoretice pentru procurori, însă nu cred în astfel de cramponări. În altă ordine de idei, probabil încă, pe site-ul Tribunalului Constanţa, declaraţiile de interese ale judecătorilor acestei instanţe erau făcut publice cu tot ce înseamnă domiciliul, serie şi număr act de identitate, cod numeric personal etc… Sigur că e o scăpare şi ceva anormal, însă uite-aşa fugim dintr-o extremă în alta.
Corectă observaţia despre impardonabila scurgere a datelor personale în mediu.
În altă ordine de idei, interzicerea prelevării de imagini în timpul unui proces are o raţiune. N-aş putea spune care e ea, dar cred că este corectă. Mediilor japoneze de informare li se permite luarea de imagini la începutul şedinţei de judecată, însă imagini focusate exculsiv pe completul de judecată. Golul de imagini din timpul şedinţei, este umplut prin grafică manuală. Jurnalişti cu planşete pe genunchi stau şi desenează conştiincios.
Alberto, sunt incanta sa iti vad si fata umana.
As spune ca un mic pas s-a facut desi este atat de mic incat nu este perceput astfel.
Totusi, cine ii condamna la anonimat? Oare nu chiar noi, fie prin modul in care le-am legiferat statutul, fie prin mentalitatile invechite la care nu prea suntem dispusi sa renuntam?
Desigur ca o parte din raspundere, in acest sens, o poarta chiar magistratul care nu este inca dispus sa suporte ”atacurile” din partea noastra dar pentru acest lucru nu putem sa-i invinovatim.
Felicitari pentru articol! Cred ca subiectul merita adus in atentia publicului larg și reluat pana cand vor prinde curaj tot mai multi magistrati sa iasa din anonimat.
Am vazut de nenumarate ori aceste ”chipuri frumoase si serioase” si cred si eu, ca si tine, ca merita sa fie vazuti astfel de catre justitiabili. Insa,și justitiabilul merita sa vada aceste chipuri, pentru a avea sansa de a-si alege modele si din randul magistratilor.
[...] În întregime, puteti citi articolul, și comentariile pe marginea subiectului, aici: Juridice.ro [...]
Motto:
Un stat defensiv, cu o lege defensivă – aşa cum este România – mai degrabă le-ar interzice judecătorilor să-şi arate chipul. Legea e făcută mai mult să prevină emanciparea cetăţenilor faţă de stat, decît să le apere drepturile. Cetăţenii trebuie să ştie că pulanul dreptăţii se află la parlamentari iar judecătorii nu trebuie decît să execute. În România sunt 471 de legiuitori nebuni, şi 22 de milioane de executanţi. Nu e de mirare că ţara arată ca un ospiciu şi nimeni nu poate face nimic, din moment ce bunul simţ arată că cetăţeanul e nedreptăţit flagrant, iar funcţionarul statului* ridică din umeri: “aşa e legea”.
Ceea ce aţi văzut la judecătorii din SUA arată că ei provin din comunitate şi sunt în slujba comunităţii. Înţelepciunea nu vine de la camera reprezentanţilor, ci de la fiecare judecător în parte. Ei sunt locomotiva dreptăţii, iar nu biela sau manivela dreptăţii. Cu alte cuvinte, dreptatea nu vine de la o mînă de nebuni, ci de la oameni normali, pentru oameni mai mult sau mai puţin normali. Caz cu caz.
Vă daţi seama, dacă în condiţii româneşti, judecătorii sunt doar o piesă în motor, iar nu locomotiva, paginile web ale judecătorilor ar arăta tot atît de insipid precum un catalog de pisese de schimb.
Impuneţi ca precedentul juridic să devină izvor de drept, iar atunci, judecătorii se vor umaniza. În orice caz, nebunii din parlament îşi vor pierde din influenţa pernicioasă asupra sistemului de legi.
——————
* Tocmai am primit de la Avocatul Poporului o rezoluţie prin care mi se motivează că AvP e impotent în atacarea legii 14/2003 la CCR. Arătasem că legea partidelor, prin procedura prost gîndită, încalcă flagrant dreptul la siguranţă al cetăţeanului, mai exact, deschide o portiţă pentru gestionarea cu scop criminal a datelor personale. (String pentru Google: Legea partidelor pe masa Avocatului Poporului)
Asa este. Cred ca nici ei nu-si dau seama dar, incep sa fie cu adevarat frumosi. Siguri pe ei, stiutori de carte si de dosare, tineri sau cu spiritul tanar, linistiti sau nu, incep sa fie cu adevarat magistrati. Si e pacat sa-i vedem doar noi, cei ce intram in sala de judecata.
Numirea in functia de magistrat nu e o cununa de lauri asezata pentru totdeauna pe fruntea alesului ! Cu o doza dezagreabila de fanatism, indraznesc sa spun ca este o povara si o asceza.
Lumea te respecta si daca esti un medic bun, un profesor dedicat, un instalator priceput..
Unii nu au curaj sa iasa in lume, sa-si arate chipul, prefera aparenta siguranta pe care le-o ofera anonimatul, intunericul.
Pe de alta parte,batand moneda pe obligatia de rezerva, initiative de felul celor propuse nu sunt incurajate.
Cred ca este adevarat si faptul ca este perceputa ca o amenintare posibilitatea ca magistratii sa fie vazuti ca figuri distincte, personalitati, nu o masa anonima, care poate fi culpabilizata “en gros”.
Nu prea este agreata nici exprimarea unor puncte de vedere “in clar”, pe acest site iar autocenzura functioneaza si cand nu trebuie.
Justitia este un serviciu public, deci in locurile noastre de bastina ar trebui sa tinem legatura in permanenta cu comunitatea, sa aratam ce am facut si ce nu, care sunt greutatile pe care le intampinam, sa o implicam in ceea ce facem, pentru ca acum toti au impresia ca tot ce tine de justitie e numai si numai treaba noastra.
Un magistrat german ne povestea odata cum, intr-o situatie de criza(fusese pusa in libertate o persoana judecata pentru mai multe omoruri, pentru ca expirase durata maxima de arestare preventiva), asigurandu-si prin intermediul presei sprijinul opiniei publice, tribunalul sau a fortat o decizie politica prin care s-au asigurat fondurile necesare unei suplimentari de personal.
Vestea buna e ca, incet dar ireversibil, se schimba mentalitatile…
Cat despre poemul dumneavoastra in proza, domnule Kurtyan, se non e vero (in totalitate), e ben trovato !
O tematica ce merita si chiar necesita a fi abordara, mai ales acum, in conditiile in care ne aflam atit in Romania cit si Moldova. Consider ca atitudinea acesta este bine sa fie constientizata si sa vina anume din cadrul corpului judecatoresc si sa nu fie impusa din exterior. Aici este bine si sa nu sa fie trecuta limita intre conceperea justitiei sa serviciu public si ca putere de stat. Judecatorii trebuie sa aiba o atitudine “sanatoasa” fată de propria conditie si sa-si faca bine treaba. In aceasta situatie decade de la sine problema incdererii in actul de justitie si vizibilitatea pozitiva in societate a magistratilor. Acum aceasta atitudine urmeaza a fi cultivata si promovata, insa realizarea acestei sarcini este o adevarata provocare in conditiile actuale… dar inerenta asigurarii unei justitii echitabile.
Iata ce pot face judecatoriile pentru a spori increderea societatii http://echitate.wordpress.com/2010/05/25/ce-pot-face-judecatoriile-pentru-a-spori-increderea-comunitatii/