Comisia Europeana a dat publicitatii Raportul privind progresele realizate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si verificare.

>> Raportul de tara de anul trecut si reactiile de atunci

Textul integral al ramportului dat publicitatii marti, 20 iulie 2010:

Bruxelles, 20.7.2010
COM(2010) 401 final
{SEC(2010) 949}

RAPORT AL COMISIEI
CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU
privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare

1. INTRODUCERE

Obiectivul Mecanismului de cooperare şi verificare [1] (MCV), creat odată cu aderarea României la UE, este de a contribui la instituirea unui sistem judiciar şi administrativ imparţial, independent şi eficace, dotat cu mijloace suficiente, între altele, de combatere a corupţiei. Acest lucru presupune realizarea unor schimbări fundamentale, care necesită timp, precum şi un important sprijin politic din partea întregului spectru politic şi din partea societăţii în general. Realizarea acestor schimbări este o investiţie indispensabilă în viitorul României, dat fiind că un sistem judiciar şi administrativ eficace este necesar pentru a asigura un sistem solid de finanţe publice şi o dezvoltare socioeconomică bine ancorată. Acest lucru este necesar, de asemenea, pentru a permite României să îşi asume pe deplin rolul de membru al UE în domenii precum justiţia şi afacerile interne.

Prezentul raport este cel de al patrulea raport anual de la crearea MCV [2]. Acesta prezintă evaluarea efectuată de Comisie cu privire la stadiul procesului de reformă şi cuprinde recomandări privind următoarele măsuri care trebuie luate pentru a continua reformele necesare. Comisia consideră că MCV serveşte unui obiectiv util:
- pentru România, prin oferirea unor evaluări şi a unor recomandări obiective în ceea ce priveşte acţiunile necesare;
- pentru celelalte state membre, care pot urmări progresele realizate şi oferi României sprijinul adecvat.

În raportul din acest an, Comisia indică deficienţe importante în eforturile României de a realiza progrese în cadrul MCV. România nu a demonstrat un angajament politic suficient de a sprijini procesul de reformă şi de a imprima direcţia acestui proces, iar factorii de decizie din sistemul judiciar au manifestat o anumită reticenţă de a coopera şi de a îşi asuma responsabilităţi. Aceste deficienţe trebuie corectate rapid pentru a permite României să îşi redinamizeze procesul de reformă. Cu toate acestea, deficienţele menţionate trebuie analizate în contextul unei reforme legislative majore, şi anume adoptarea în Parlament, la 22 iunie, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, care reprezintă un pas în direcţia cea bună.

2. SITUAŢIA PROCESULUI DE REFORMĂ DIN ROMÂNIA

Realizări

Începând cu al doilea trimestru al anului 2010, s-au realizat progrese importante în ceea ce priveşte reforma judiciară prin adoptarea de către Parlament a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, prin publicarea unui proiect de strategie multianuală pentru dezvoltarea justiţiei, prin pregătirea unui proiect privind „mica reformă a justiţiei” în vederea accelerării soluţionării proceselor, precum şi printr-o implicare mai mare a magistraţilor şi a asociaţiilor profesionale în procesul de reformă. Legile privind punerea în aplicare a Codului civil şi a Codului penal au fost aprobate de Guvern şi aşteaptă intrarea în dezbateri parlamentare.

Cu toate acestea, faţă de ultimul raport al Comisiei, nu s-au realizat decât progrese limitate în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei procesului judiciar şi a consecvenţei jurisprudenţei. Acest aspect rămâne o deficienţă fundamentală a sistemului judiciar din România. Pentru majoritatea recomandărilor în acest domeniu, formulate de Comisie în iulie 2009, s-au luat numai măsuri parţiale, fiind necesare, în continuare, eforturi semnificative pentru punerea în aplicare a acestora. În plus, persistă deficienţele legate de responsabilizare şi de procedurile disciplinare.

România şi-a dezvoltat rezultatele obţinute în lupta împotriva corupţiei: Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) continuă să obţină rezultate bune şi constante în ceea ce priveşte investigarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, ceea ce s-a tradus prin noi trimiteri în judecată şi prin creşterea numărului de hotărâri judecătoreşti definitive, cu toate că procesele rămân de lungă durată şi că în numeroase cazuri importante nu s-a pronunţat încă o hotărâre în primă instanţă. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a obţinut rezultate mai bune şi este recunoscută de organele de urmărire penală, de DNA şi de alte autorităţi de aplicare a legii drept un partener important pentru prevenirea şi pedepsirea corupţiei. Eforturile depuse de Procurorul General în vederea consolidării luptei împotriva corupţiei de către parchetele locale încep să producă rezultate. S-au luat măsuri pentru a respecta majoritatea recomandărilor formulate de Comisie în acest domeniu, cu toate că lipseşte încă o politică anticorupţie coordonată între toate sectoarele administraţiei publice.

În aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale părţi importante din legea privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Ca răspuns la această hotărâre, Senatul României a adoptat, la 30 iunie 2010, o nouă lege privind ANI. Cu toate acestea, noua lege compromite grav eficacitatea procesului de verificare, de sancţionare şi de confiscare a bunurilor nejustificate. Aceasta limitează transparenţa intereselor financiare şi economice ale demnitarilor şi ale funcţionarilor publici şi exclude sancţiunile disuasive care protejează împotriva corupţiei. Noua lege întrerupe evoluţia încurajatoare a ANI şi nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării [3].

Reforma sistemului judiciar

Pentru a realiza progrese în ceea ce priveşte punerea în aplicare a unor reforme importante incluse în codurile de procedură, Guvernul a pregătit o „mică reformă a justiţiei” care va intra în curând în dezbateri parlamentare. Pentru a stabili o orientare a reformei sistemului judiciar în următorii ani, Ministerul Justiţiei a lansat o consultare publică privind o „Strategie de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public”, care a primit răspunsuri împărţite din partea magistraţilor şi a asociaţilor profesionale. Înainte de a fi adoptată de Guvern, strategia este în curs de revizuire în urma unei a doua runde de consultări şi trebuie completată cu un plan de acţiune şi cu un calendar detaliate care să integreze propunerile de reformă judiciară şi structurală prezentate de diferiţi actori. În acest scop, ar trebui dezvoltată o cooperare constructivă între Guvern, instituţiile judiciare şi asociaţiile profesionale.

În timp ce adoptarea codurilor de procedură reprezintă un important pas înainte, România a realizat puţine progrese efective din iulie 2009 în ceea ce priveşte trei indicatori ai reformei judiciare, şi anume eficienţa procedurilor, consecvenţa jurisprudenţei şi responsabilizarea sistemului judiciar.

Resursele umane rămân o provocare majoră. Recomandările Comisiei de a aplica măsuri de urgenţă precum transferul posturilor vacante între instanţe de jurisdicţie diferite, acolo unde apar dezechilibre importante din punct de vedere al volumului de muncă, nu au fost respectate, iar România nu a luat nici alte măsuri corespunzătoare în acest sens. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacţionat la pierderile nete de personal înregistrate în perioada 2008-2009 prin măsuri de creştere a numărului anual de candidaţi admişi la Institutul National al Magistraturii (INM) şi, mai ales, prin recrutarea directă a juriştilor cu experienţă de cinci ani. S-au luat, de asemenea, unele măsuri incipiente în vederea soluţionării dezechilibrelor importante între diversele instanţe şi parchete în ceea ce priveşte volumul de muncă printr-o reorganizare structurală a instanţelor. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al măsurilor respective este prea limitat pentru a produce un impact semnificativ asupra deficitelor importante de capacităţi din cadrul sistemului judiciar şi sunt necesare măsuri suplimentare pentru a asigura că toate persoanele nou recrutate respectă standarde profesionale minime. Previzibilitatea fluctuaţiilor de personal nu s-a îmbunătăţit din iulie 2009, deoarece câteva sute de magistraţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare ar mai putea ieşi din cadrul magistraturii în scurt timp, dat fiind că nu s-a găsit încă o soluţie legislativă de a îmbunătăţi previzibilitatea pensionărilor.

Cu toate că România a realizat progrese în ceea ce priveşte unificarea jurisprudenţei (de exemplu, recursuri în interesul legii), instrumentele existente nu au produs încă o îmbunătăţire suficientă a situaţiei. Sunt necesare, în continuare, eforturi suplimentare pentru a îmbunătăţi semnificativ unificarea practicii judiciare şi pentru a crea o transparenţă totală prin publicarea electronică a considerentelor tuturor hotărârilor judecătoreşti. O etapă importantă pentru îmbunătăţirea unificării practicii judiciare va consta în reforma Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru ca aceasta să se pronunţe exclusiv cu privire la elemente de drept. Ar trebui avute în vedere măsuri suplimentare de revizuire a organizării interne şi a metodelor de lucru ale ÎCCJ, precum şi crearea unor complete specializate, cu respectarea principiilor de alocare aleatorie a cauzelor. ÎCCJ a pregătit, de asemenea, un proiect de lege detaliat destinat accelerării progreselor în ceea ce priveşte unificarea jurisprudenţei. Având în vedere situaţia bugetară dificilă cu care se confruntă, România ar trebui să încerce să îmbunătăţească eficienţa şi unificarea practicii judiciare şi printr-o reformă a sistemului de instanţe judecătoreşti şi a procedurilor.

Rezultatele sistemului disciplinar sunt neconvingătoare. Puţine cazuri disciplinare sunt deschise, iar sancţiunile par uşoare şi nu sunt suficient de bine diferenţiate prin lege. În plus, practica disciplinară în cazurile importante a fost neconvingătoare şi demonstrează o lipsă de sensibilitate la responsabilitatea publică şi la importanţa încrederii publice în integritatea sistemului judiciar. Capacitatea inspecţiei judiciare ar trebui consolidată şi concentrată mai mult pe cazurile disciplinare. În timp ce sunt iniţiate puţine anchete disciplinare ex-officio, o parte considerabilă din activităţile inspecţiei judiciare sunt destinate răspunsului la plângeri şi investigaţii individuale cu privire la acuzaţiile sau calomniile publice la adresa magistraţilor.

Alegerile iminente în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor reprezenta o ocazie importantă pentru consolidarea angajamentelor de reformă a sistemului judiciar. Un grup de asociaţii a început deja să promoveze alegerile prin intermediul unui site Internet şi al reuniunilor la nivelul curţilor de apel. Pentru a se asigura o tranziţie uşoară şi corectă din punct de vedere legal către un nou Consiliu, trebuie respectate cerinţele referitoare la eligibilitatea candidaţilor, prevăzute în legea privind CSM.

Lupta împotriva corupţiei

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a reuşit să demonstreze un grad mai mare de consolidare a capacităţii şi a rezultatelor sale în ceea ce priveşte identificarea averilor nejustificate, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese. La doi ani de la creare, agenţia poate fi considerată pe deplin operaţională şi a obţinut rezultate Promiţătoare în mai multe cazuri. Procurorii şi autorităţile de aplicare a legii consideră agenţia drept un partener important în lupta împotriva corupţiei. Transparenţa în ceea ce priveşte interesele financiare şi economice, creată de publicarea pe site-ul ANI a declaraţiilor de avere şi de interese, este apreciată atât de societatea civilă, cât şi de autorităţile de aplicare a legii drept o contribuţie importantă la prevenirea şi depistarea corupţiei.

Aceste realizări sunt ameninţate de schimbările negative ale legii privind ANI, care au fost adoptate la 30 iunie ca răspuns la o hotărâre pronunţată de Curtea Constituţională a României. Curtea Constituţională consideră că ANI a devenit o instituţie cu caracter cvasijudiciar încălcând astfel prevederile Constituţiei, că prin publicarea declaraţiilor de avere şi de interese se încalcă dreptul la viaţa privată şi că prin confiscarea bunurilor nejustificate nu se respectă nici prezumţia dobândirii legale a bunurilor, nici interdicţia de confiscare a unor astfel de bunuri. Modificările la legea privind ANI, care au fost adoptate de Parlament ca răspuns la hotărârea Curţii Constituţionale, elimină posibilităţile de sancţionare a neconcordanţelor între bunurile şi veniturile identificate şi, implicit, posibilitatea controlării averilor dobândite de demnitari şi de funcţionari pe perioada exercitării unor funcţii publice. În plus faţă de cerinţele Curţii, celelalte modificări introduse în Parlament reduc eficacitatea investigaţiilor desfăşurate de ANI şi transparenţa modurilor de dobândire a bunurilor prin introducerea unor declaraţii mai sumare. Este clar că Guvernul şi Parlamentul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, însă, având în vedere angajamentele asumate la momentul aderării, aceste instituţii au totodată responsabilitatea de a găsi metodele legale corespunzătoare pentru a onora angajamentele asumate faţă de UE. În prezent, Comisia consideră că noua lege privind ANI reprezintă un important pas înapoi în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi că aceasta nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării. La 19 iulie, Curtea Constituţională a hotărât că versiunea revizuită a legii este neconstituţională. Acest fapt oferă oportunitatea de a adopta o nouă lege în conformitate cu obligaţiile României.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a continuat să obţină rezultate constante şi convingătoare în ceea ce priveşte anchetele şi trimiterile în judecată în cazuri de corupţie la nivel înalt. În ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în primă instanţă în cauzele DNA, se poate constata o tendinţă către pedepse mai severe şi către o scădere a numărului de pedepse cu suspendare în a doua jumătate a anului 2009, ceea ce nu se reflectă însă şi la nivelul hotărârilor definitive unde se menţine, în general, tendinţa de a impune pedepse mici şi cu suspendare.

În ceea ce priveşte majoritatea recomandărilor formulate în iunie 2009 de un grup de lucru mixt cu privire la inconsecvenţele şi clemenţa pedepselor în cazuri de corupţie s-au luat unele măsuri, însă acestea nu sunt încă puse efectiv în aplicare. Proiectul de orientări privind stabilirea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie, care a fost pregătit la sfârşitul anului 2009, nu a fost încă finalizat şi nici modificat în mod substanţial, iar magistraţii consideră în continuare că acesta prezintă un grad insuficient de utilitate operaţională. Orientări mai detaliate, care au fost elaborate de un grup de magistraţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi care sunt utilizate de mai multe instituţii în scopuri de formare profesională, ar putea fi folosite drept sursă de inspiraţie.

Procesele rămân de lungă durată şi nu au fost pronunţate încă decât puţine hotărâri în primă instanţă împotriva unor politicieni cunoscuţi. Excepţiile de neconstituţionalitate continuă să întârzie judecarea cauzelor de corupţie la nivel înalt, în timp ce un proiect de lege prin care se elimină obligativitatea suspendării procedurilor judiciare atunci când sunt invocate excepţii de neconstituţionalitate aşteaptă să fie adoptat în Parlament. În ciuda eforturilor de consolidare a monitorizării punerii în aplicare a strategiei naţionale anticorupţie pentru sectoarele vulnerabile şi pentru administraţia publică locală, impactul strategiei în al treilea şi ultimul an de punere în aplicare este în continuare dificil de evaluat. O nouă strategie, planificată pentru a doua jumătate a acestui an, ar trebui să se bazeze pe o evaluare independentă a impactului celor două strategii anterioare şi să considere lupta împotriva corupţiei un aspect de importanţă naţională. Ar trebui intensificate eforturile în întregul sector public pentru a asigura o abordare mai proactivă în ceea ce priveşte prevenirea corupţiei.

Eforturile depuse de Procurorul General în vederea consolidării luptei împotriva corupţiei la nivelul parchetelor judeţene încep să producă rezultate prin creşterea numărului de trimiteri în judecată care vizează în mai mare măsură funcţionarii publici, precum şi prin creşterea nivelului de complexitate al investigaţiilor. Majoritatea cazurilor au fost investigate cu ajutorul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Sunt necesare îmbunătăţiri substanţiale în ceea ce priveşte protecţia împotriva conflictelor de interese şi a corupţiei în procedurile de achiziţii publice. Legislaţia română în domeniu pare inconsecventă, deoarece conflictul de interese este reglementat prin diverse legi, iar lacunele legislative permit anumitor cazuri să eludeze sistemul. În plus, lipsa unor bune practici cu aplicabilitate generală în domeniul achiziţiilor publice, precum şi a cooperării orizontale pentru monitorizarea punerii în aplicare a legislaţiei produce instabilitate şi incertitudine juridică pentru autorităţile contractante. Modificările recente ale legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice ar trebui să îmbunătăţească protecţia juridică împotriva conflictelor de interese [4], în special în cazurile de conflict de interese care au legătură cu interesele de afaceri ale politicienilor locali şi ale familiilor acestora.

Există îngrijorări privind posibilitatea ca rezultatele asistenţei pe care Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) o acordă Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) în vederea protejării intereselor financiare ale UE să fie afectate în mod negativ de hotărârea Curţii Constituţionale a României din noiembrie 2009 privind temeiul juridic al DLAF.

Potrivit evaluării efectuate de Comisie, organismele administrative competente nu realizează controale eficace pentru depistarea conflictelor de interese şi a corupţiei şi nu cooperează suficient în acest domeniu. În plus, autorităţile de aplicare a legii, precum procuratura, DNA şi ANI nu primesc notificări sistematice privind potenţialele cazuri de conflict de interese, fraudă şi corupţie. Autorităţile administrative competente nu depistează şi nu sancţionează aproape niciun caz de conflict de interese şi nu anulează decât foarte puţine licitaţii publice pentru încălcarea normelor privind conflictele de interese, cu toate că majoritatea cazurilor de conflict de interese transmise de către Agenţia Naţională de Integritate autorităţilor judiciare pentru soluţionare se referă la achiziţii publice, iar un număr semnificativ de cazuri de corupţie la nivel înalt au legătură cu achiziţiile publice [5]. Autorităţile judiciare ar trebui să acorde o mai mare atenţie cazurilor de conflict de interese şi de fraudă în cadrul achiziţiilor publice şi să urmărească activ cazurile care le sunt aduse la cunoştinţă.

Serviciile Comisiei au formulat deja mai multe sugestii concrete de îmbunătăţire a practicii de achiziţii publice în ceea ce priveşte execuţia fondurilor UE. Majoritatea acestor sugestii nu au fost încă puse în aplicare. Pentru a concentra eforturile României în acest domeniu, Comisia formulează, la punctul 4 din prezentul raport, o serie de recomandări în vederea unor măsuri imediate. Comisia va prezenta un raport privind progresele în acest domeniu în următorul său raport din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.

3. CONCLUZII

În general, în ciuda progreselor în unele domenii, evaluarea Comisiei indică deficienţe importante în eforturile României de a realiza progrese în cadrul MCV. România nu a demonstrat un angajament politic suficient de a sprijini procesul de reformă. Modificările legii privind Agenţia Naţională de Integritate, votate la 30 iunie, reprezintă un important pas înapoi. Legea riscă să prejudicieze rezultatele pozitive obţinute de ANI şi aduce România într-o situaţie de nerespectare evidentă a angajamentelor asumate la momentul aderării. Comisia invită România să îşi onoreze angajamentele prin găsirea celor mai adecvate mijloace legislative pentru a restabili competenţele ANI de a propune confiscarea efectivă a averilor nejustificate. România ar trebui să îşi propună să asigure un sprijin politic larg pentru transparenţă şi protejarea eficientă împotriva corupţiei şi a conflictelor de interese.

În urma încetinirii activităţilor parlamentare, România a cunoscut o relativă redinamizare a reformei în al doilea trimestru al anului 2010 şi s-a angajat într-o reformă legislativă majoră odată cu adoptarea în Parlament a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, la 22 iunie. Pregătirile pentru intrarea în vigoare a celor patru coduri noi, prevăzută acum pentru octombrie 2011, reprezintă o ocazie importantă de a realiza o reformă aprofundată a sistemului judiciar din România. Pentru a sprijini acest proces de reformă, Comisia invită România să valorifice sprijinul puternic al Parlamentului pentru codurile de procedură şi să extindă această voinţă politică şi la alte domenii.

România suferă, de asemenea, de o anumită reticenţă a factorilor de decizie din sistemul judiciar de a coopera şi de a îşi asuma responsabilitatea în beneficiul reformei. Cu toate că există soluţii pragmatice în numeroase cazuri, acestea nu sunt adesea puse în practică, în timp ce magistraţii, asociaţiile profesionale şi societatea civilă încearcă să elimine lacunele prin iniţiative individuale. Comisia invită România să stabilească o cooperare strânsă şi constructivă între diferiţii actori la nivel politic şi judiciar şi să consolideze angajamentul sistemului judiciar în favoare reformei.

Pentru a realiza cu succes procesul de reformă, este necesar un angajament susţinut din partea României, a Comisiei şi a celorlalte state membre. Comisia va sprijini în continuare România în acest demers şi va prezenta următoarea evaluare a progreselor în vara anului 2011.

4. RECOMANDĂRI

Având în vedere evaluarea progreselor realizate de România în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de referinţă stabilite în cadrul MCV, Comisia invită România să ia măsuri imediate în următoarele domenii:

Recomandări privind reforma sistemului judiciar

Reamintind recomandările nesoluţionate din iulie 2009, în special în ceea ce priveşte adoptarea unei legi de punere în aplicare şi desfăşurarea unor studii de impact pentru cele patru noi coduri, aplicarea unei abordări flexibile şi bazate pe priorităţi în ceea ce priveşte resursele umane, precum şi în legătură cu măsurile de urmărire a recomandărilor formulate de grupul de lucru privind individualizarea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie, Comisia invită România să ia măsuri imediate în următoarele domenii:

(1) iniţierea unei analize independente a performanţei sistemului judiciar şi operarea modificărilor structurale necesare, inclusiv, dacă este cazul, transferul magistraţilor. România ar trebui să adopte, de asemenea, măsuri imediate de reducere a dezechilibrelor din punct de vedere al capacităţilor prin extinderea transferului de posturi vacante între circumscripţiile teritoriale şi între gradele de jurisdicţie, precum şi prin recurgerea pe scară mai largă la delegarea magistraţilor în zone confruntate cu probleme acute în materie de resurse umane;

(2) asigurarea unei tranziţii uşoare şi corecte din punct de vedere legal către un nou Consiliu Superior al Magistraturii, respectând cerinţele legii privind eligibilitatea candidaţilor;

(3) creşterea capacităţii Institutului National al Magistraturii (INM) în ceea ce priveşte formarea iniţială şi continuă şi luarea de măsuri în vederea garantării unor standarde profesionale adecvate pentru toţi noii magistraţi, de exemplu prin extinderea cerinţei de a promova examenul de capacitate la toate persoanele recrutate; planificarea capacităţii INM în conformitate cu previziunile anuale privind nevoile de recrutare şi de formare;

(4) luarea în considerare a unei revizuiri a competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin reducerea competenţei de a judeca în primă instanţă şi prin limitarea judecării în recurs la chestiunile de drept; luarea în considerare a aplicării altor măsuri propuse de Înalta Curte printr-un proiect de lege menit să îmbunătăţească unificarea practicii judiciare; asigurarea publicării integrale a jurisprudenţei instanţelor şi a accesului generalizat la aceasta printr-o bază de date uşor de utilizat şi cu funcţionalităţi eficiente de căutare;

(5) luarea în considerare a unei reforme aprofundate a sistemului disciplinar; reexaminarea obiectivelor şi consolidarea capacităţii şi a organizării inspecţiilor judiciare pentru a se asigura concentrarea suficientă pe investigarea disciplinară; adaptarea tipurilor de sancţiuni disciplinare posibile pentru a permite o mai mare varietate a sancţiunilor şi luarea de măsuri pentru asigurarea pedepselor disciplinare consecvente, proporţionale şi disuasive; introducerea unei evaluări anuale a performanţei inspecţiei judiciare.

Recomandări privind lupta împotriva corupţiei

Reamintind recomandările nesoluţionate din iulie 2009, în special în ceea ce priveşte monitorizarea cazurilor de corupţie la nivelul instanţelor, facilitarea urmăririi penale care vizează foşti şi actuali membri ai Parlamentului şi ai Guvernului şi eliminarea suspendării judecării cauzelor atunci când se invocă excepţii de neconstituţionalitate, Comisia invită România să ia măsuri imediate în următoarele domenii:

(6) corectarea legii privind ANI în conformitate cu angajamentele asumate de România la momentul aderării; asigurarea unei contribuţii a ANI care să fie în continuare eficientă în prevenirea şi pedepsirea corupţiei prin pronunţarea de decizii cu caracter obligatoriu privind averile nejustificate pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive; corectarea altor deficienţe procedurale identificate în noua lege; promovarea dezvoltării în continuare a ANI, în special prin modificări ale dispoziţiilor legislative privind Consiliul Naţional de Integritate;

(7) continuarea monitorizării caracterului consecvent şi disuasiv al sancţiunilor aplicate de instanţe în cazurile de corupţie la nivel înalt şi promovarea în mai mare măsură a constatărilor studiului privind individualizarea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie în cadrul reuniunilor la nivelul curţilor de apel; identificarea şi punerea în aplicare a măsurilor destinate îmbunătăţirii celerităţii proceselor în cazurile de corupţie la nivel înalt;

(8) consolidarea politicii generale anticorupţie, în special prin coordonarea la nivel înalt şi pe baza unei evaluări independente a impactului rezultatelor ultimelor două strategii anticorupţie puse în aplicare din 2005; asigurarea stabilităţii juridice şi instituţionale a cadrului anticorupţie, inclusiv în ceea ce priveşte punerea în aplicare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală;

(9) achiziţii publice: evaluarea eficacităţii cadrului legislativ şi a atribuirii responsabilităţilor în rândul autorităţilor competente în ceea ce priveşte protejarea împotriva conflictelor de interese, precum şi efectuarea eventualelor modificări, acolo unde este necesar; luarea în considerare a interzicerii ca funcţionarii publici cu grad înalt şi reprezentanţii aleşi să poată beneficia în mod direct sau indirect de contractele comerciale încheiate în numele instituţiei lor şi instaurarea transparenţei depline în acest domeniu;

(10) evaluarea eficacităţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi aplicarea măsurilor corective destinate îmbunătăţirii coordonării diferitelor instituţii, precum şi a eficienţei acestora; stabilirea unor obiective de referinţă în ceea ce priveşte performanţa pentru autorităţile competente în următoarele domenii şi monitorizarea punerii în aplicare a acestora: activităţi de prevenire, activităţi de control, sancţionarea conflictelor de interese, cooperarea interinstituţională şi cooperarea cu autorităţile judiciare.

---

[1] Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 56).

[2] Raportul se bazează pe informaţiile furnizate în mod regulat de către autorităţile române, în special ca răspuns la chestionarele detaliate trimise de către Comisie. În lucrările sale, Comisia a beneficiat de asistenţa experţilor şi s-a bazat pe documentaţia şi pe informaţiile provenite din mai multe surse. În documentul de lucru al serviciilor Comisiei, anexat la raport, este prezentată evaluarea detaliată efectuată de Comisie în ceea ce priveşte progresele înregistrate în raport cu fiecare obiectiv de referinţă stabilit în decizia privind MCV.

[3] Obiectivul de referinţă nr. 2 din MCV prevede: „Înfiinţarea, conform celor prevăzute, a unei agenţii pentru integritate cu responsabilităţi în domeniul verificării patrimoniului, al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese potenţiale, precum şi cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancţiuni disuasive.” (Decizia 2006/928/CE a Comisiei).

[4] Ordonanţa de urgenţă nr. 76/2010, adoptată de Guvern la 30 iunie 2010.

[5] O serie de cazuri de corupţie la nivel înalt privesc aspecte legate de achiziţii publice. Aceste cazuri vizează un parlamentar şi un judecător la Înalta Curte pentru trafic de influenţă într-un caz de achiziţii publice, doi foşti miniştri, alţi foşti sau actuali parlamentari, precum şi o serie de foşti directori ai unor întreprinderi de stat şi de aleşi locali.

---

REACTII:

Traian Basescu, presedintele Romaniei, a declarat marti, 20 iulie 2010, in cadrul unei conferinte de presa:

“Aş vrea să fac o prezentare puţin mai amplă a Raportului pe Justiţie pentru România, după care să fac câteva comentarii legate de acest raport şi, bineînţeles, să răspund întrebărilor dumneavoastră legat de subiectul în discuţie. Am studiat raportul. Sigur, el a fost şi subiect al discuţiilor, în ultimele zile, chiar cu Comisia Europeană. Îl consider, pe fond, un raport care face aprecieri corecte cu privire la realităţile tehnice în raport cu cele patru benchmark-uri pe care România şi le-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, cred că el este debalansat în privinţa unor aprecieri politice – şi asupra acestui lucru mă voi pronunţa în partea finală a intervenţiei mele. Cred că raportul trebuie foarte bine cunoscut şi chiar ar fi optim dacă cei care se angajează în dezbateri cu privire la acest raport ar avea răbdare să-l şi citească. Aş prezenta câteva elemente din raport – şi toate sunt citate pe care, eventual, le voi comenta acolo unde consider că este necesar. În raport se face următoarea constatare: „Reforma judiciară a demonstrat un progres important, prin adoptarea de către Parlament a Codurilor de Procedură Civilă şi Penală, prin publicarea unui proiect de strategie multianuală pentru dezvoltarea justiţiei, prin elaborarea unui proiect de lege a micii reforme în vederea accelerării procedurilor judiciare şi printr-o implicare mai mare a magistraţilor şi a asociaţiilor în procesul de reformă. Legile de punere în aplicare a Codurilor Penal şi Civil au fost aprobate de Guvern şi aşteaptă să fie dezbătute de Parlament”. Deci, cred că acest pasaj sintetizează foarte bine ceea ce este pozitiv în activitatea comună a instituţiilor din România şi a Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Tot în raport, un alt fragment care mi se pare important este următorul: „S-a înregistrat doar un progres limitat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei procesului judiciar şi a coerenţei jurisprudenţei. Acesta este în continuare un fundamental punct slab al sistemului judiciar din România. În plus, se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi proceduri disciplinare”. Acest pasaj mi se pare extrem de corect şi, în acelaşi timp, mi se pare că a corecta cele sesizate aici este o prioritate pentru justiţie, pentru CSM. În ceea ce Comisia subliniază, trebuie să reţinem faptul că nu există coerenţă în jurisprudenţă, adică aceeaşi cauză este într-un fel judecată la Arad şi altfel judecată la Bucureşti, aceeaşi cauză este într-un fel judecată la un tribunal şi altfel la o Curte de Apel. Iar Comisia Europeană, pe bună dreptate, etichetează această realitate ca fiind un punct fundamental slab. De asemenea, Comisia subliniază că se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi la proceduri disciplinare în sistemul de justiţie. Un alt pasaj semnificativ, şi care chiar poate ne ajută să încetăm a mai denigra unele instituţii, este următorul: „România a înregistrat progrese în lupta împotriva corupţiei. Direcţia Naţională Anticorupţie continuă să aibă rezultate bune, stabile în investigarea corupţiei la nivel înalt, ceea ce s-a reflectat în noi rechizitorii şi un număr mai mare de hotărâri judecătoreşti finale, deşi procesele sunt în continuare de lungă durată şi în multe cazuri importante nu au ajuns încă la o hotărâre a primei instanţe”. Deci, şi aici, Comisia constată activitatea bună a DNA, dar încă acuză o lentoare în instanţe.

O altă remarcă importantă din raport este următoarea: „În aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale părţi importante din legea privind Agenţia Naţională de Integritate. Urmare a acestei decizii, Senatul României a adoptat o nouă lege privind ANI, în data de 30 iunie 2010. Cu toate acestea, această nouă lege subminează grav” – deci, această nouă lege subminează grav – „procesul verificării efective, al sancţionării şi al confiscării bunurilor nejustificate”. Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de dură, pe bună dreptate. Noua Lege ANI restricţionează transparenţa intereselor economice şi financiare ale demnitarilor şi ale funcţionarilor publici şi exclude sancţiunile disuasive care protejează împotriva corupţiei. Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării. Poate află şi domnul Frunda! Deci, aş sublinia formularea gravă: „Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării”. Asupra acestei formulări voi avea comentarii. O altă formulare, care mi se pare importantă şi demnă de luat în consideraţie, este: „Chiar dacă adoptarea Codurilor de procedură reprezintă un pas important, din iulie 2009 România a înregistrat progrese efective mici în ce priveşte cei trei indicatori ai reformei sistemului judiciar”. Deci, sistemul judiciar are trei indicatori după care este măsurat. Şi aceştia sunt: eficienţa procedurilor, consecvenţa jurisprudenţei şi răspunderea sistemului judiciar. Deci, la aceşti trei indicatori s-au înregistrat progrese mici, nesemnificative. Şi eu cred că atât CSM, cât şi Înalta Curte trebuie să facă ceva pentru ca aprecierile să fie îmbunătăţite în rapoartele următoare.

Iarăşi, extrem de important, şi aici este şi o implicaţie a Guvernului, va trebui să vedem cum soluţionăm problema blocării posturilor în aparatul bugetar pentru justiţie. Formularea este următoarea: „Resursele umane rămân o provocare majoră. România nu a aplicat recomandările Comisiei privind adoptarea unor măsuri de urgenţă precum transferul posturilor vacante între diferitele niveluri ale instanţelor, în cazul cărora apar importante dezechilibre ale volumului de lucru şi nici nu a implementat măsuri alternative adecvate”. Deci posturile disponibile din instanţele inferioare, propunea Comisia, să fie mutate sau din instanţele superioare, propunea Comisia să fie mutate la instanţele inferioare, pentru a fi un volum mai mic de muncă pe judecătorii care au sute de dosare la tribunale şi judecătorii. Acest lucru cred că nu a fost posibil din două motive. În primul rând, pentru că e foarte greu ca un judecător la Înalta Curte sau la o curte de apel să accepte să se întoarcă la o judecătorie. De aceea, raportul vorbeşte, dacă nu această distribuire, trebuie găsită o soluţie alternativă şi probabil, guvernul va trebui să îşi asume nişte costuri bugetare suplimentare pentru justiţie, pentru a aloca un număr mai mare de locuri la instanţele inferioare. Rămâne însă ca primă opţiune o încercare de transfer, pentru a nu încălca în această perioadă deciziile extrem de importante ale Guvernului din punctul de vedere al reducerii aparatului bugetar. O altă observaţie extrem de importantă din raport este legată de rezultatele sistemului disciplinar, care nu sunt convingătoare în sistemul de justiţie. Puţine cazuri disciplinare au fost deschise. Sancţiunile se aplică cu indulgenţă şi nu sunt suficient diferenţiate. În plus, practica disciplinară în dosare importante a fost slabă şi a demonstrat o lipsă de sensibilitate faţă de răspunderea publică şi faţă de încrederea opiniei publice în integritatea sistemului judiciar. Altfel spus, sancţiunile nesemnificative care au fost aplicate magistraţilor de către CSM, spune Comisia, nu sunt de natură a crea opiniei publice încredere în sistemul judiciar.

O altă remarcă importantă din raport este legată de Inspecţia Judiciară. Şi aici este următoarea formulare: „Capacitatea Inspecţiei Judiciare trebuie să sporească şi să se bazeze pe cauze disciplinare. În timp ce puţine anchete disciplinare ex-officio sunt iniţiate, mare parte din activităţile Inspecţiei Judiciare vizează răspunsuri la plângeri individuale şi anchete în cazul unor denunţări publice sau calomnieri ale magistraţilor”. Deci, altfel spus, Comisia Europeană ne spune aşa: Inspecţia Judiciară este axată mai mult pe apărarea magistraţilor, atunci când aceştia fac plângeri că au fost calomniaţi sau cineva a spus ceva despre vreun magistrat. Iar Comisia nu neagă această parte, dar o consideră mult prea voluminoasă în raport cu anchetele pe care Inspecţia Judiciară le-a făcut în cazuri în care judecătorii au încălcat legea, atât în munca lor, cât şi în afara activităţii lor de judecată sau de anchetă la procurori.

Raportul revine la ANI cu următoarea formulare, care creează obligaţii pentru Guvern şi pentru Parlament, şi formularea este următoarea: „Pe lângă cerinţele Curţii, celelalte modificări introduse în Parlament reduc eficienţa anchetelor desfăşurate de ANI şi transparenţa bunurilor, prin introducerea unor declaraţii mai puţin detaliate. În mod clar, Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, dar în condiţiile angajamentelor luate la momentul aderării”. Deci, este o solicitare expresă către Parlament şi Guvern să refacă urgent Legea ANI. Şi eu cred că decizia de ieri a Curţii Constituţionale creează aceste condiţii, dar ea trebuie făcută în aşa fel încât să răspundă angajamentelor României – aceasta este solicitarea expresă – angajamente care, în principal, vizează posibilitatea publicului şi a instituţiilor statului de a urmări ce se întâmplă cu averea unui demnitar în timpul mandatului său în serviciul public. Raportul continuă: „În prezent, Comisia consideră că noua Lege ANI reprezintă un important pas înapoi în lupta împotriva corupţiei şi încalcă angajamentele asumate de România la momentul aderării. Situaţia trebuie remediată fără întârziere” – este precizarea expresă a Comisiei Europene. Deci, v-am informat că voi reveni asupra acestei formulări – care revine şi ea – că România încalcă angajamentele asumate în momentul aderării. Voi reveni asupra acestui aspect. Un alt aspect care mie mi s-a părut important, pentru că prin el se consolidează nişte aprecieri din raportul trecut, din raportul intermediar, şi citez: „Eforturile procurorului general, de intensificare a luptei împotriva corupţiei, prin implicarea Parchetelor Judeţene, încep să dea rezultate sub forma unui număr mai mare de trimiteri în judecată care vizează oameni politici, precum şi prin anchete mai complexe”. Şi o altă precizare: „Majoritatea cazurilor au fost anchetate cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor”. Un alt aspect care cred că merită subliniat şi poate ajunge şi în dezbatere publică, este următorul: „Sunt necesare îmbunătăţiri substanţiale ale protecţiei împotriva conflictelor de interese şi împotriva corupţiei, în cadrul procedurilor de achiziţii publice. Modificările recente ale legislaţiei privind achiziţiile publice ar trebui să îmbunătăţească protecţia juridică împotriva conflictelor de interese, în special să vizeze dosarele de conflicte de interese care au legătură cu interesele de afaceri ale politicienilor locali şi ale familiilor acestora”. Şi acest aspect, legat de achiziţiile publice, va avea un comentariu.

Acum vreau să prezint raportul, aşa cum este, doar cu comentarii de susţinere. În orice caz, sunt de acord cu această realitate, de aceea s-a şi modificat legea achiziţiilor publice, dar ea nu avea ce căuta aici. Achiziţiile publice nu sunt parte a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În sfârşit, un ultim lucru care vine şi el în această zonă a achiziţiilor publice. Există temeri potrivit cărora rezultatele Departamentului pentru Lupta Antifraudă, celebrul DLAF, în susţinerea Oficiului European de Luptă Antifraudă, adică OLAF, în apărarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, ar putea să fie afectate negativ de decizia Curţii Constituţionale a României din noiembrie 2009 privind temeiul legal al funcţionării DLAF. Deci, aici suntem din nou într-o situaţie de risc de genul ANI, urmare a hotărârii Curţii Constituţionale, care pune sub semnul întrebării temeiul funcţionării DLAF. Aş face câteva aprecieri. Citind cu atenţie raportul, constatăm că sunt câteva instituţii asupra cărora Comisia şi-a consolidat deja o impresie favorabilă şi cred că acest lucru trebuie subliniat. Cu menţiuni pozitive în mod expres sunt: Parchetul General, DNA, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul de Interne, ANI şi Parlamentul, din punct de vedere al adoptării Codurilor. Eu aş spune că aici merită făcută o menţiune. Totuşi, în 12 luni România a adoptat patru Coduri: Codul Penal, Codul Civil, Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă. De asemenea, proiectele de legi de aplicare a Codurilor au şi fost menţionate, au fost trimise de Guvern la Parlament. Deci, eu cred că acestea sunt instituţiile asupra cărora Comisia Europeană face aprecieri pozitive. Aprecieri îndoielnice sau negative se fac asupra următoarelor instituţii: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CSM, Senat. Senatul, prin prisma modului cum a schilodit Legea ANI care trecuse prin Camera Deputaţilor. Mi-aş permite să mai fac o apreciere. Sunt două momente în care Curtea Constituţională vine în interiorul raportului ca fiind izvorul încălcării unor angajamente ale României. Unul cert legat de Legea ANI şi altul potenţial legat de funcţionarea DLAF, care este practic corespondentul OLAF în România. Privind şi la alte decizii ale Curţii, alături de ANI, DLAF, avem decizia cu privire la funcţionarea CNSAS, avem decizia cu privire la pensiile judecătorilor, avem decizia prin care programul de diminuare a efectelor crizei prin reducerea cheltuieilor sociale a fost pur şi simplu respins de Curtea Constituţională, anulat de Curtea Constituţională. Mă întreb dacă nu cumva suntem în situaţia în care toate celelalte instituţii ale României îşi vor pierde credibilitatea având în vedere că mult prea multe decizii ale Curţii Constituţionale au avut efecte în relaţiile internaţionale, dar şi în ceea ce priveşte diminuarea efectelor crizei economice.

Este doar o constatare. Astăzi vedeam o declaraţie a domnului preşedinte Zegrean, că Domnia Sa defineşte, probabil corect, Curtea Constituţională ca fiind o instanţă politico-jurisdicţională. Mă întreb în al cui interes politic s-au luat deciziile cu privire la pensiile judecătorilor, cu privire la amputarea CNSAS, cu privire la amputarea ANI, cu privire la DLAF, care, de asemenea, are atribuţiuni de verificare a banilor europeni utilizaţi în România. Şi vreau să vă semnalez îngrijorarea mea cu privire la decizia Curtii Constituţionale, exprimată şi în raport, cu privire la DLAF. Este bine să ştiţi că România a avut pe programul SAPARD 211 proiecte care vizau industria cărnii şi producţia de ouă. Industria cărnii – sunt băieţii aceia „veseli” care vin mereu la televiziuni şi ne anunţă cum cresc preţurile, dacă bate vântul dintr-o parte, dacă nu-i dă Guvernul nu ştiu ce bani de buzunar sau de construit casă. Vă dau informaţia vizavi de DLAF, de ce mi se pare foarte gravă punerea sub semnul întrebării a funcţionării acestei structuri, care este prelungirea OLAF în România. Ce a constatat OLAF până acum: din 211 proiecte, care vizează industria cărnii şi producţia de ouă, 62 sunt suspecte, sunt în evaluare, suspecte de fraudare, fraudele constând în fals în facturi, selecţii de oferte formale, deci, nu au fost trei competitori în mod real. Manipularea procedurilor de achiziţii: din cele 62 de proiecte, pentru 17 s-a făcut, deja, solicitare oficială să fie returnaţi banii către Uniunea Europeană. E vorba de industria cărnii, asta care ne tot ameninţă la televiziuni. Suma pentru 17 proiecte, la care sunt certe în momentul de faţă falsificările de facturi şi manipularea procedurilor de achiziţii, este 12,75 milioane de euro care trebuie returnaţi, dar asta numai la 17 proiecte din 62 suspecte. Vă pot informa că OLAF a hotărât extinderea de la cele 62, probabil, până la toate cele 211 proiecte, care înseamnă noua industrie a cărnii din România, liniile de procesare şi exponenţii acestei zone, care sunt mereu nemulţumiţi, îi vedem aproape zilnic la televizor ameninţându-ne cu creşterile de preţuri, cu ce nu le face Guvernul. Ei nu au făcut un lucru elementar, să fie cinstiţi atunci când au utilizat banii europeni, iar frauda, falsul în facturi şi falsificarea ofertelor sunt deja dovedite şi banii ceruţi înapoi de OLAF la 17 firme. Sigur, controlul continuă. Deci, de aceea este foarte periculos să scoatem din funcţiune DLAF, în baza hotărârii Curţii Constituţionale, care, iarăşi, nu vrea o instituţie separată de Parchet şi de instanţe, dar este o instituţie europeană la care România s-a angajat să o aibă în funcţiune.

Ca să ne dăm seama unde suntem, tot din punct de vedere al banilor europeni, vreau să ştiţi că România trebuie deja să plătească penalităţi pentru anul 2007 de 16,1 milioane de euro, iar pentru 2008 de alte 6,6 milioane de euro, pentru întârzierea plăţilor la hectar. Deci pentru 2007 s-a depăşit cu plăţile 30 iunie 2008, plata subvenţiilor, şi atunci, conform regulilor Uniunii, se plătesc penalităţi. Pentru 2008 s-a depăşit la plăţi termenul 30 iunie 2009 şi, de asemenea, avem de plătit penalităţi în valoare de 6,6 milioane de euro. Şi aici e şi o chestiune a agenţiilor de plăţi şi o chestiune a declarării suprafeţelor în mod corect şi avem la televiziuni aceiaşi băieţi, care ţipă întruna după subvenţii, dar ei, împreună cu funcţionarii din agenţiile de plăţi, datorită incorectitudinii declaraţiei suprafeţelor şi a faptului că nu este terminată cadastrarea – ceea ce e vina instituţiilor statului, declaraţiile sunt în responsabilitatea deţinătorilor de terenuri – plătim penalităţi. De asemenea, vom mai avea, tot din astfel de motive, şi corecţii financiare pentru 2007 în valoare de 42 de milioane de euro tot la agricultură, pentru 2008 în valoare de 100 de milioane de euro. Acestea nu mai sunt generate de întârzierea în comunicarea suprafeţelor sau întârzierea în punerea la punct a softului din agenţiile de plăţi, ci acestea sunt pentru incorectitudini în declararea suprafeţelor.

V-am dat aceste exemple şi ele pot continua, pentru că vreau să trag un semnal de alarmă către beneficiarii de fonduri europene. Fie că sunt administraţii locale, fie că sunt firme care primesc, prin contracte semnate cu ministerele, surse financiare europene, este o atenţionare publică asupra faptului că aceşti bani se verifică în timp şi cum la SAPARD au venit facturile la plată pentru anii 2005, 2006, 2007, la fel vor veni pentru plăţile care se fac acum către primării pentru apă, pentru canalizare, pentru staţii de epurare, pentru drumuri. Procedurile trebuie verificate, procedurile trebuie să respecte regula, competiţia trebuie să fie corectă în alocarea contractelor către câştigător. Este prima dată când trag un astfel de semnal către cei care utilizează fonduri europene. Îi atenţionez că sumele pot fi integral rambursate. Vreau să ştiţi că regula este următoarea: dacă în interiorul unei achiziţii, spre exemplu executarea canalizării şi a sistemului de apă curentă într-o comună – că aici îţi trebuie probabil şi ţeavă, şi ciment, şi robineţi, şi ce Dumnezeu mai trebuie -, dacă una din achiziţii este viciată în procedură, tot contractul se restituie. Nu există varianta ca numai robineţii, spre exemplu, valoarea robineţilor să fie rambursată. Aceasta este regula Uniunii. Orice element afectează proiectul, se restituie integral toată suma alocată proiectului. Deci, este un apel pe care îl fac şi către sectorul privat, către firme, şi către firmele în care acţionar majoritar este statul, şi către municipalităţi, şi către primăriile comunale, că nerespectarea procedurilor duce – peste un an, doi, trei, când vine controlul cu privire la achiziţii -, duce la returnarea banilor. Din acest punct de vedere mi se pare extrem de grav, în condiţiile în care – sigur, România nu este în cea mai rea situaţie din Uniunea Europeană, sunt ţări într-o situaţie mai dificilă decât noi, dar profit de această ieşire publică ca să-i atenţionez pe toţi utilizatorii de bani europeni că nicio achiziţie nu scapă neverificată şi de organismele interne ale României, şi de organismele europene.

Mergând mai departe, aş reveni – am făcut o paranteză cam mare legată de DLAF, dar cred că era necesară; poate se înţelege importanţa funcţionării acestei instituţii. Aş mai face câteva menţiuni legate de fondul raportului. Partea care vizează abordarea tehnică a realităţilor din România este perfect corectă în raport. O salutăm, ne-o însuşim şi încercăm să o aducem pe linia care să ne permită atingerea obiectivelor de a avea o justiţie funcţională în România. În acelaşi timp însă, nu putem accepta extinderea imaginii negative, generată de forma în care a fost adoptată de către Senat legea ANI, asupra celorlalte condiţionalităţi ale Mecanismului. Iar în celelalte trei benchmark-uri, în afară de numărul doi, care viza înfiinţarea ANI, România a înregistrat progrese recunoscute de raport, chiar dacă în unele zone mai puţin semnificative, dar lucrurile au mers înainte. Punctul meu de vedere este că, din păcate, criticile la adresa ANI au centrat întreaga evaluare a Comisiei pe acest aspect, afectându-i în mod vizibil justeţea şi echilibrul. Eu înţeleg insatisfacţia Comisiei Europene pentru ceea ce s-a întâmplat la Curtea Constituţională şi la Senat cu privire la ANI. Vă pot asigura că insatisfacţia mea este mai mare decât a Comisiei Europene, pentru că interesul meu este ca România să evolueze pozitiv, interesul meu este să creăm instituţii, structuri care să prevină intrarea în conflicte de interese, iar politicienii să aibă averea transparent declarată şi urmărită de populaţie. Nu este numai interesul meu, este interesul oricărui român. Dar de la incidentul ANI, să arunci o tentă profund negativă, când au fost suficiente evoluţii pozitive – marcate chiar de raport -, mi se pare o exagerare, şi nu suntem pregătiţi să o acceptăm.

Progresele trebuie privite aşa cum sunt şi nerealizările aşa cum sunt, fără să avem tentaţia ca pentru un incident – eu îl consider, încă îl consider un incident – să avem în raport formulări de genul: „România încalcă angajamentele luate pentru aderare”. O astfel de formulare este inadmisibilă, atâta timp cât trei din benchmark-uri, trei din condiţionalităţi au mers înainte – unele mai puţin bine, altele mai bine -, dar două esenţiale legat de marea corupţie şi de corupţia la nivel local sunt pozitiv prezentate în raport: benchmark-ul trei şi patru. Nu putem accepta formulări de genul „România încalcă angajamentele pentru aderare”. Vreau să se înţeleagă foarte bine că nu ne degrevăm în niciun fel de responsabilitatea accelerării eforturilor pentru ca toate cele patru condiţionalităţi să fie îndeplinite. Ceea ce ne dorim însă este revenirea la o abordare obiectivă, echilibrată, aşa cum se reflectă din precedentele rapoarte ale Comisiei. Şi acum revin la un lucru asupra căruia v-am prevenit. De asemenea, am remarcat cu îngrijorare includerea în raport a unor domenii care nu fac parte din cadrul stabilit al Mecanismului de Cooperare şi Verificare. La momentul aderării, România s-a angajat la îndeplinirea a patru condiţionalităţi precise în cadrul Mecansimului, iar acestea singure ar trebui să facă obiectul evaluărilor Comisiei. Nu înţelegem şi nu suntem de acord ca în acest raport să fie incluse domenii colaterale, precum achiziţiile publice, care depăşesc cadrul agreat al Mecanismului. Deci, eu v-am prezentat încălcări în achiziţiile publice, dar pentru achiziţiile publice avem alte mecanisme care au fost agreate, cum ar fi OLAF, DLAF, verificări şi aşa mai departe. Şi pe noi ne alertează cu atât mai mult cu cât, în fază iniţială, raportul viza şi accesul în spaţiul Schengen. Deci, nu întâmplător avem reacţia, pentru că nu vrem să riscăm ca acest Mecanism, care a fost foarte bine stabilit ca şi arie de acoperire, să fie implicat şi în alte zone, pentru care avem mecanisme stabilite, agreate şi egale pentru România, ca pentru toate celelalte state membre.

În ceea ce ne priveşte, pentru că principala obligaţie faţă de celelalte state membre este a României, vă asigur că la rându-ne vom face un raport în care să explicăm progresele şi insuccesele care acoperă activitatea instituţiilor României cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, îl vom transmite fiecărui stat membru, ca de altfel şi Comisiei Europene. Aş mai face o precizare care, de data aceasta, vizează Constituţia: sigur că suntem într-o situaţie dificilă. România s-a angajat la benchmark-ul 2 să creeze o Agenţie Naţională de Integritate care să aibă ca obiectiv evoluţia averilor demnitarilor şi transparenţa intereselor pe care aceştia le au. Nu sunt judecător al Curţii Constituţionale să pot comenta decizia, pot face doar observaţii globale, dar dacă avem o Constituţie care nu permite transparenţă pentru interesele şi averile celor aflaţi în funcţii publice, atunci înseamnă că avem o problemă cu Constituţia şi procesul de revizuire şi modernizare a Constituţiei României trebuie să înceapă rapid. În acelaşi timp, aş vrea să vă informez, tocmai pentru că am unele îngrijorări legate de abordări viitoare în baza modului cum a fost formulată partea politică a raportului Comisiei, precum că România nu şi-ar îndeplini obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană, am îngrijorări legate de accesul în spaţiul Schengen. Vă pot informa că până acum au fost şapte inspecţii pe Schengen, în noiembrie urmează ultima şi ea va viza două aeroporturi, în principal. Toate rapoartele pe îndeplinirea obligaţiilor legate de intrarea României în spaţiul Schengen, în martie 2011, sunt pozitive şi sperăm ca şi ultimul raport care vizează aeroporturile să fie pozitiv. Sper ca cele două benzi rulante de la Timişoara să se monteze, iar la Otopeni domnul ministru Berceanu să termine lucrările la aeroport, în aşa fel încât în noiembrie să se închidă toate evaluările legate de îndeplinirea condiţionalităţilor pentru accesul României în spaţiul Schengen.

Vreau să ştiţi că întotdeauna am considerat că trebuie să avem o relaţie decentă cu Comisia Europeană şi acum punctul meu de vedere este că trebuie să continuăm să cooperăm. Nu vom accepta însă, cu tot respectul nostru pentru Comisia Europeană, formulări care nu reflectă realitatea, de genul: „România nu-şi respectă angajamentele”. Se putea formula „Senatul României n-a respectat angajamentul”, dar România e mare şi are 22 de milioane de români. Sunt instituţii, Camera Deputaţilor care a avut o atitudine absolut corectă faţă de lege, Guvernul; eu am trimis-o de două ori înapoi. Nu poate spune nimeni că România nu-şi respectă angajamentele. DNA-ul este parte din angajamentele României, Parchetul General. Cred că formularea este nedreaptă şi din acest motiv, consider că sunt obligat să reacţionez, arătând că România îşi respectă angajamentele, că suntem determinaţi să le ducem până la capăt, că nu acceptăm ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să iasă din parametrii în care a fost fixat la intrarea României în Uniunea Europeană şi am convingerea că împreună, politicieni, Guvern, Parlament, opoziţie din Parlament, vom găsi formulele ca noua lege ANI să acopere angajamentele pe care România şi le-a asumat.

Un incident nu trebuia – şi nu meritam – să ajungem la formulări în raport de genul „România nu-şi respectă angajamentele”. Sigur, de acord că la Senat nu a existat voinţă politică. Eu cred că din acest punct de vedere, şi opoziţia trebuie să facă o diferenţiere între lupta politică şi interesul naţional. Interesul naţional nu trebuie afectat de lupta politică. Iar acum avem nevoie urgent de o lege ANI. De ce vă spun că avem nevoie de o lege ANI şi nu numai? În primul rând pentru că, aşa cum vă spuneam, este parte, este un punct din angajamentele noastre faţă de… – nu de Comisie, faţă de celelalte 26 de state membre. România s-a angajat ca într-un timp, să îndeplinească nişte condiţii. Aici am avut un incident, generat de Curtea Constituţională, a existat o intenţie pozitivă a Camerei Deputaţilor, au materializat-o. La Senat a fost o defecţiune de parcurs. Să sperăm că va fi rapid remediată. Eu însă, în urma acestui raport, am decis să uzez de atributul constituţional de a convoca Parlamentul în sesiune de urgenţă. Mâine voi transmite celor două Camere solicitarea de a reveni în prima decadă a lunii august din vacanţă, sau, în orice caz, în prima parte a lunii august, pentru că apreciez că este necesară rezolvarea câtorva probleme. Prima şi cea mai importantă este legea ANI. Este angajament al nostru, face parte din pachetul angajat de România şi politicienii, Guvernul şi Parlamentul au obligaţia să dea o formă acestui angajament, o formă convenabilă, convenită cu Comisia Europeană.

Un alt lucru care trebuie făcut, şi el derivă tot din raport, unde se fac din nou referiri la lipsa de eficienţă a justiţiei – adică procesele prea lungi – şi din acest motiv, în solicitarea pe care o voi face Parlamentului să aibă o sesiune extraordinară, nu mă voi limita numai la ANI, la legea ANI. Dacă ştiţi, este un alt proiect de lege, care a trecut tacit prin Camera Deputaţilor şi stă din decembrie 2009 la Senat, care viza neîntreruperea procedurilor în instanţe atunci când se invocă excepţie de neconstituţionalitate de către avocaţi. Cred că Senatul poate să voteze această lege şi ea s-ar constitui într-un element de creştere a vitezei de finalizare a proceselor aflate în instanţă. Şi în sfârşit, probabil aţi auzit că există un proiect de lege care se află la CSM, aşa-numita „lege a micii reforme în justiţie”, care vizează modificarea Codului de Procedură şi a Codului Penal şi a altor legi şi care, de asemenea, are ca obiectiv, pe de o parte, să accelereze procedurile, ca să nu se mai poată, spre exemplu, abuza de lipsa de apărare, azi vine un avocat, mâine nu vine celălalt, la următoarea înfăţişare nu vine al treilea şi uite aşa se tot amână procesele… E doar un exemplu, această lege modifică mai multe elemente din legislaţia care ar face ca instanţele să lucreze mai rapid şi, zic eu, mai bine.

În concluzie, aş chema Parlamentul în sesiune extraordinară pentru aceste trei legi: ANI, legea care să vizeze continuarea proceselor în situaţia în care avocaţii ridică excepţia de neconstituţionalitate şi legea micii reforme, care se află în avizare la CSM, sper ca săptămâna viitoare Guvernul s-o adopte şi s-o trimită către Parlament. Cred că dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de riscurile de a i se invoca probleme legate de funcţionarea justiţiei atunci când va veni timpul intrării în spaţiul Schengen. Deci, nu acuz pe nimeni dar cred că, privind la acest raport, avem obligaţia să fim extrem de precauţi. Cam atât am avut eu să vă comunic. Dacă aveţi întrebări legate de subiectele în discuţie, vă stau la dispoziţie.”

* * *

Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, a declarat marti, 2o iulie 2010, urmatoarele:

“Voi face câteva precizări privind Raportul de progrese în domeniul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, publicat astăzi de Comisia Europeană.

Încă de la început, doresc să subliniez faptul că acest raport nu tratează doar problematica Justiţiei, ci şi a combaterii corupţiei.

Evaluările vizează probleme aflate în portofoliul instituţional al mai multor instituţii: Guvern, Parlament, Minister Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Agenţia Naţională de Integritate, etc.

Principalul mesaj pe care doresc să îl transmit este acela că România şi-a respectat şi continuă să-şi respecte angajamentele în raport cu Uniunea Europeană.

Există suficientă voinţă politică pentru a continua reformele în Justiţie şi dorim să transmitem un mesaj fără echivoc în acest sens Statelor Membre UE şi Comisiei Europene.

Facem această precizare pentru că Raportul din acest an a fost marcat decisiv şi negativ de rezultatul dezbaterilor din Senat asupra cadrului normativ al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Votul asupra legii ANI a declanşat o emoţie puternică în Statele Membre UE şi la nivelul Comisiei şi a influenţat cheia în care a fost redactat Raportul.

Conţinutul amendamentelor aduse de Senat cadrului normativ ANI a avut semnificaţia unui semnalul politic negativ.

Semnificaţia votului Senatului a fost aceea a ignorării Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Raportul transmite semnalul implicit că Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie continuat şi implementat chiar dacă aceasta ar însemna schimbări constituţionale sau legislative majore.

Din păcate, regresul în privinţa cadrului normativ al ANI a pus în mod nedrept în umbră realizări importante în alte sfere ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Cea mai importantă realizare instituţională în intervalul scurs de la precedentul Raport anual este adoptarea noilor coduri de procedură, fapt consemnat de Raport. Acesta este un succes de cooperare interinstituţională Guvern – CSM – Parlament.

De asemenea, ne bucură faptul că Strategia de dezvoltare a Justiţiei a fost apreciată pozitiv.

Aşa cum s-a remarcat şi în rapoartele precedente, Procurorul General, Ministerul Public şi structura sa specializată anticorupţie, DNA, sunt remarcate pozitiv.

Există un important număr de proiecte normative finalizate de Ministerul Justiţiei, privind legea micii reforme, privind reforma INEC, privind răspunderea magistraţilor, privind registratorii comerciali, ghidul privind restructurarea extrajudiciară a obligaţiilor societăţilor comerciale, care sunt rezultatul unui travaliu intens şi vor avea un impact pozitiv asupra Justiţiei, pe care le-am fi dorit reflectate în Raport.

În ceea ce priveşte eficienţa sistemului judiciar, Raportul subliniază persistenţa în continuare a jurisprudenţei neunitare şi, în premieră, deficienţe în leadershipul sistemului.

Rezultă necesitatea unei mai bune implicări a şefilor de instanţe în realizarea obiectivelor Mecanismului de Cooperare şi Verificare care ţin de instanţe.

O altă chestiune este legată de problematica resurselor umane, ceea ce implică nu numai suplimentarea posturilor de judecător, procuror şi grefier, ci şi alocarea eficientă şi raţională a resurselor în sistem.”

Ministerul Justitiei a dat publicitatii totodata si o analiza comprehensiva a Raportului, precum si o analiza tehnica referitoare la aprecierile din Roport cu privire la achizitiile publice.

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicitatii marti, 20 iulie 2010, un punct de vedere.

* * *

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, “ca urmare a prezentării Raportului pe justiţie, al Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare şi cu referire la aspectele ce ţin de competenţa Ministerului Public, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să prezinte rezultatele cuprinse în acest document dat astăzi publicităţii:

În cuprinsul Raportului Comisiei Europene se realizează o evaluare obiectivă a sistemului judiciar şi se afirmă că recomandările anterioare ale experţilor europeni în acest domeniu au fost implementate, fiind remarcate rezultatele Ministerul Public în lupta pentru combaterea corupţiei.

Recomandările Comisiei referitoare la măsurile care trebuie implementate în perioada următoare coincid cu viziunea deja exprimată a Ministerului Public în domeniul administrării sistemului judiciar, al resurselor umane, precum şi în privinţa eficienţei inspecţiei judiciare.

Îndeplinirea condiţionalităţilor din Mecanismul de cooperare şi verificare reprezintă o prioritate a Ministerului Public, iar acţiunile noastre viitoare vor urmări consolidarea tendinţelor pozitive indicate în raport, reinvestirea Procurorului General pentru un nou mandat în octombrie 2009, menţionată în Raportul tehnic, înscriindu-se între factorii ce asigură consecvenţa acţiunilor.

Sunt subliniate măsurile adoptate de  instituţia noastră pentru continuarea reformei, în domeniul recuperării bunurilor, pregătirea manualului de bune practici şi introducerea recuperării prejudiciilor ca indicator în evaluarea activităţii parchetelor. Totodată, sunt în curs de derulare activităţi care au ca obiectiv evaluarea posibilităţilor de a angaja specialişti la nivelul parchetelor teritoriale, precum şi de a transfera controlul administrativ al poliţiei judiciare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor către Ministerul Public.

Procurorul General continuă să formuleze propuneri Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la înlăturarea deficienţelor.

Ca răspuns la recomandările Comisiei, se menţionează: continuarea implementării strategiilor locale de combatere a fenomenului privind mica corupţie, rezultatele obţinute în acest domeniu în temeiul cooperării instituţionale, concretizată şi în elaborarea unor ghiduri de bune practici, în colaborare cu structurile de specialitate ale DGA. În acelaşi timp este evidenţiată cooperarea procurorilor cu Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Române.

Având în vedere concluziile Raportului dat astăzi publicităţii, Ministerul Public va continua să depună toate eforturile în vederea înlăturării deficienţelor în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.”

* * *

Potrivit unui comunicat dat publicitatii astazi, 20 iulie 2010, “Uniunea Naţională a Judecătorilor din România constată că în cuprinsul raportului au fost reţinute de către Comisie multe dintre observaţiile formulate de-a lungul acestui an de către asociaţie. U.N.J.R consideră că menţionarea de mai multe ori, expres, a implicării active a magistraţilor şi a asociaţiilor profesionale ale magistraţilor în procesul de reformare a sistemului judiciar, denotă convingerea Comisiei că esenţială pentru continuarea reformei este cooperarea strânsă între puterea executivă, puterea legislativă şi puterea judecătorească.

U.N.J.R. reaminteşte că acesta a fost unul dintre obiectivele primordiale ale protestului fără precedent al corpului profesional al magistraţilor, protest ce a avut loc în anul 2009. Solicitarea magistraţilor de semnare a unui Pact pentru justiţie, în cadrul căruia să fie clar asumate responsabilităţile fiecăreia în vederea reformării sistemului judiciar a rămas însă fără rezultat, reprezentanţii celorlalte puteri limitându-se la a denigra public acţiunea magistraţilor prin limitarea acesteia la aspectele legate de salarizarea magistraţilor, iar mai apoi prin respingerea raportului Comisiei speciale constituite la nivelul Parlamentului României.

Consultarea preponderent formală a puterii judecătoreşti cu privire la actele normative ce vizează direct activitatea magistraţilor reprezintă maniera în care puterea legislativă şi executivul înţeleg să îşi asume necesitatea continuării procesului de reformare a sistemului judiciar.Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a asumat o serie de obligaţii, pe care este datoare în continuare să le îndeplinească atât faţă de celelalte state membre, cât şi faţă de proprii cetăţeni. Abordarea responsabilă a acestor obiective este absolut necesară, iar un raport atât de critic după trei ani de la momentul aderării, demonstrează că lipsa voinţei politice în această privinţă îngreunează eforturile care s-au făcut până în acest moment.

U.N.J.R. consideră că  deficienţele semnalate de acest raport se datorează în cea mai mare măsură lipsei de colaborare dintre factorii decidenţi în cele trei domenii (executiv, legislativ şi judecătoresc) şi reiterează ideea că principiul separaţiei puterilor în stat nu exclude ideea de asumare a unor coordonate comune stabile care în final nu pot decât să servească intereselor întregii societăţi româneşti.

U.N.J.R. va continua demersurile sale în scopul reformării sistemului judiciar şi în acest sens face din nou un apel public la reprezentanţii puterii executive şi ai celei legislative, precum şi la reprezentanţii C.S.M. şi ai Î.C.C.J.  de a-şi asuma în mod expres şi efectiv obiectivele de reformare a sistemului judiciar, prin semnarea unui pact pe justiţie care să stabilească principiile şi responsabilităţile ce revin fiecărei puteri în stat.

Consiliul Director al UNJR
judecator Natalia Roman”

Asociatia Magistratilor din Romania si Asociatia Procurorilor din Romania au dat publicitatii miercuri, 21 iulie 2010, urmatorul comunicat de presa cu titlul Raportul Comisiei Europene rateaza problemele reale ale sistemului judiciar la fel ca si reforma initiata de Ministerul Justitiei:

“Aprobat și dat publicității ieri, 20 iulie 2010, Raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare consemnează o serie de nemulțumiri ale instituției europene cu privire la progresul reformei sistemului judiciar din țara noastră.

Încă de la jumătatea anului trecut, Asociațiile profesionale ale magistraților au atras atenția autorităților de la București că România nu poate fi un stat de drept în condițiile unui dispreț manifest față de justiție.

Subfinanțarea, lipsa unor minime condiții logistice, funcționarea cu scheme subdimensionate și incomplete, precum și lipsa unui cadru legislativ stabil și adecvat reprezintă problemele reale, de substanță, ale sistemului judiciar din România.

Așa cum se arată în Raport, pentru înfăptuirea reformei, este necesară o cooperare strânsă și constructivă între diferiții actori la nivel politic și judiciar, însă este evident că o asemenea cooperare nu poate avea loc în lipsa unui dialog real și fără consultarea a înșiși celor care înfăptuiesc justiția. Eforturile individuale ale magistraților, ale asociaților profesionale și ale societății civile remarcate de Comisia Europeană nu au cum să elimine aceste lacune de ordin sistemic.

În același timp, față de cele pe care le relevă Raportul Comisiei, observăm necesitatea unor precizări punctuale.

• În ceea ce privește transferul de judecători de la o instață la alta, atragem atenția că într-o asemenea situație s-ar aduce grave atingeri principiului inamovibilității, consacrat în art. 125 din Constituție, limitând astfel una dintre cele mai puternice garanții ale independenței și imparțialității justiției. A consfinți restrângerea inamovibilității ar avea grave efecte negative asupra funcționării statului de drept.
• Așa cum recomandă și Comisia Europeană, revizuirea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie luată în mod serios în considerare, această măsură fiind aptă a contribui la degrevarea instanței supreme a României. Trebuie, însă, clarificat faptul că revizuirea nu stă în puterea ÎCCJ; atâta timp cât legea este singura care stabilește competența unei instanțe, judecătorul trebuie să judece ceea ce legea îi cere să judece.
• Unificarea practicii judiciare, așa cum am atras atenția în mod constant, este imposibilă în lipsa unui cadru legislativ coerent și stabil, iar aceasta reprezintă o utopie atâta vreme cât practica ordonanțelor de urgență va continua în lipsa situațiilor de urgență care justifică o astfel de legiferare. Dezordinea competențelor și lipsa unui mecanism juridic de unificare a practicii exclud realizarea acestui deziderat.
• În ceea ce privește necesitatea de creștere a capacității Institutului Național al Magistraturii recomandată de către Comisie, trebuie evidențiat în același timp faptul că aceasta nu poate avea loc în lipsa unei finanțări corespunzătoare a instituției care este responsabilă atât cu formarea inițială a viitorilor magistrați, cât și cu formarea continuă a magistraților în funcție. Cifrele relevă, însă, faptul că, față de solicitarea de fonduri din proiectul de buget pe anul 2010, INM a primit mai puțin de jumătate din necesar. Subfinanțarea reprezintă, însă, o problemă extrem de acută, resimțită astfel nu numai la nivelul INM, ci la nivelul întregului sistem. Cu toate acestea, executivul continuă gestionarea bugetului instanţelor, în disprețul legii.
• Adoptarea noilor coduri, în lipsa unei strategii clare de aplicare a acestora și a analizei de impact, poate avea doar aparența unui succes a ceea ce ar trebui să reprezinte o reformă legislativă fundamentală pentru societatea românească. Lipsa de progres în analiza solidă a impactului acestora, mai cu seamă în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar, a instanțelor și parchetelor, ridică mai degrabă dificultăți decât oferă soluții obiective.
• Comisia nu poate analiza în mod critic o decizie a Curții Constituționale fără ca aceasta să nu reprezinte un act de ingerință în constituționalitatea unui stat.

Reamintim că, în cursul anului trecut, Asociația Magistraților din România şi Asociaţia Procurorilor din România au inițiat, cu sprijinul societății civile, adoptarea Pactului pe Justiție. Respingerea raportului Comisiei speciale constituite la nivelul Parlamentului României a reprezentat un pas înapoi și un semnal clar în ceea ce privește angajamentul politic al autorităților de la București față de reforma sistemului.

Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România reiterează în mod public solicitarea adresată executivului și legislativului de a lua măsuri coerente în vederea reformării sustenabile a sistemului judiciar, în considerarea problemelor reale ale justiției și a colaborării efective cu puterea judecătorească.

judecator prof.univ.dr. Mona Maria PIVNICERU Preşedinte al Asociației Magistraților din România

procuror dr. Constantin Sima Preşedinte al Asociaţiei Procurorilor din România”

* * *

O reacţie imediată şi cu caracter tehnic a avut şi Centrul de Resurse Juridice.

Asociatia Magistratilor din Romania, Filiala Salaj, a prezentat miercuri, 20 iulie 2010, urmatoarea pozitie:

“Raportul Comisiei Europene privind programele realizate  de România în cadrul  MVC, debutează cu următoarea concluzie: „România nu a demonstrat un angajament politic suficient de a sprijini procesul de reformă şi de a imprima direcţia acestui proces, iar factorii de decizie din sistemul judiciar au manifestat o anumită reticenţă de a coopera şi de a îşi asuma responsabilităţi”

AMR consideră că, şi numai această concluzie a Raportului, fără a intra în detalii, reprezintă o radiografie perfectă a interesului autorităţilor române faţă de reforma sistemului judiciar şi a eficientizării actului de justiţie şi aceasta cu atât mai mult cu cât, Raportul se bazează pe informaţiile furnizate în mod regulat de către aceleaşi autorităţi.

Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că, în timp ce contribuţia factorilor politici şi nu numai, ca responsabilităţi în procesul de reformă, este criticat, Raportul subliniază implicarea magistraţilor şi a asociaţiilor profesionale ale acestora ca elemente contributorii la realizarea progreselor privind reforma judiciară.

Din această perspectivă AMR, în mod constant s-a preocupat de cauzele care generează nerealizările din domeniul reformei sistemului judiciar ca, pe baza acestora să poată fi cunoscute şi înţelese efectele, iar apoi să poată fi luate măsurile de înlăturare a deficienţelor.

În numeroase împrejurări, AMR a evidenţiat faptul că, reforma sistemului judiciar nu poate face paşi înainte în condiţia în care, sistemul se confruntă cu o lipsă acută de resursă  umană, este subfinanţat, iar legislaţia stufoasă, incoerentă şi prea des modificată, împiedică posibilitatea realizării unei practici unitare ca necesitate obiectivă a procesului echitabil.

Atâta timp cât, schemele instanţelor sunt tot aceleaşi ca şi în anul 1997, iar volumul de activitate s-a dublat, este clar că nu putem vorbi de o eficientizare a procesului judiciar.

Atâta timp cât, competenţa instanţelor este iraţional stabilită astfel încât judecătoriile şi tribunalele raportează o încărcătură nepermisă de dosare pe judecător, este clar că suntem, cu toată strădania, departe de calitatea actului de justiţie pe care o dorim.

Atâta timp cât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu dispune de mecanisme bine gândite, putem afirma, cu regret, că suntem încă departe de dezideratele unificării practicii judiciare.

În toate analizele efectuate asupra sistemului judiciar se omite faptul că, în România ponderea cauzelor sunt de natură civilă şi nu penală, excluzându-se, pe nedrept, din concluziile formulate acea parte a activităţii magistratului român în desfăşurarea căreia, acesta se confruntă cu adevăratele carenţe ale sistemului.

AMR ia act de nemulţumirea Comisiei în legătură cu faptul că sistemul disciplinar este neconvingător datorită numărului redus de sancţiuni şi informează pe această cale că, nemulţumirea Comisiei este nejustificată având în vedere că starea de disciplină a magistraţilor din sistem este cea generală, iar cazurile de încălcare a disciplinei sunt izolate, sancţionate la timp şi cu obiectivitate. În ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, majoritatea magistraţilor din România sunt conştienţi de responsabilităţile pe care le au şi fac eforturi susţinute pentru a le îndeplini.

Referitor la Agenţia Naţională de Integritate, AMR este interesată de modificarea legislativă numai în măsura în care, organizarea, funcţionarea şi competenţele acestei entităţi se înscriu într-o limită care să nu o transforme într-un instrument politic sau într-o instanţă paralelă a sistemului judiciar.

Suntem conştienţi că, în momentul aderării au fost asumate anumite angajamente pe care, cu prisosinţă trebuie să le îndeplinim, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi că, aderarea nu înseamnă nicidecât încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci o respectare şi mai vârtoasă a acestora. Tocmai aceste aspecte au fost avute în vedere de către Curtea Constituţională atunci când s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii legii ANI suspusă analizei sale, fapt care face de necircumstanţiat poziţia Comisiei faţă de Curtea Constituţională.

AMR nu este de acord cu recomandarea Comisiei privind soluţionarea deficienţei de resurse umane prin obligarea pe scară largă a delegării magistraţilor întrucât măsura este, pe de o parte lipsită de eficienţă, iar pe de altă parte, aduce atingere principiului inamovibilităţii judecătorului, principiu care ţine de normalitatea desfăşurării activităţii judiciare în Europa şi în lume.

Nu susţinem măsura adoptării pe calea ordonanţei de urgenţă a proiectelor M.J. intitulate „Strategia de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public” şi „Mica reformă”, pentru că, în primul rând, această procedură constituie o abatere de la legiferarea în condiţii de normalitate, iar în al doilea rând, pentru că la revenirea din vacanţa judecătorească magistraţii se pot trezi cu:

- inspecţia judiciară la parlament;

- stabilirea de competenţe în materie disciplinară, în favoarea ministrului justiţiei;

- reactivarea serviciilor specializate de ascultare din penitenciare.

Faţă de cele mai-sus relevate, conchidem, arătând că, Raportul Comisiei Europene  asupra progreselor din sistemul judiciar  nu poate fi nici mai bun, nici mai rău decât însăşi substanţa acestor progrese, tot aşa cum sistemul judiciar nu poate fi nici analizat şi nici înţeles separat ci numai într-o articulare cu celelalte componente ale unui sistem în întregul său.

PREŞEDINTE  AMR – FILIALA SĂLAJ ,

Judecător  Petronela NĂSĂUDEAN”

Articole conexe

• Conducerea Inaltei Curti s-a intalnit cu experti ai CE
• CE. Raportul pe Justitie – 18 februarie 2011. UPDATE
• Intalnire Catalin Predoiu – expertii Comisiei Europene
• Ministerul Public ref. Raportul interimar privind starea Justitiei