Luni, 26 iulie 2010, Ministerul Justitiei a facut cateva precizari privind afirmatiile deputatului Victor Ponta, conform carora Ministerul Justitiei nu a gasit o solutie pentru „impiedicarea suspendarii proceselor la CCR”.
Potrivit unui comunicat al MJ,
- ”Domnul deputat Victor Ponta se refera, dupa toate probabilitatile, la suspendarea automata a cauzelor prin invocarea exceptiei de neconstitutionalitate.
- Ministerul Justitiei a sustinut in mod repetat abrogarea efectului suspensiv al ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, la sfarsitul anului 2007, Guvernul Romaniei a transmis Parlamentului spre a fi supus dezbaterii parlamentare in procedura de urgenta proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala. La data 04.05.2009, Senatul, in calitate de camera decizionala, a respins proiectul de lege, intrucat acesta nu a intrunit numarul de voturi pentru lege organica. (nr. voturi: DA= 68 NU=23 AB=3).
- Ulterior, la Parlament au fost inregistrate alte doua propuneri legislative cu acelasi obiect, propuneri care au fost initiate de catre grupul parlamentar PDL, respectiv de catre senatorul Gyorgy Frunda .
- Cele doua initiative legislative amintite au fost inscrise pe ordinea de zi a sedintelor Senatului din data de 18.05.2010, 26.05.2010, 31.05.2010, 14.06.2010 si, respectiv, 16.06.2010, 21.06.2010, 23.06.2010, 28.06.2010, 30.06.2010, dar, din pacate, nu au fost supuse votului, fiind plasate in partea finala a ordinii de zi.
- Cele doua propuneri au fost sustinute de catre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Justitiei, care a participat atat la lucrarile comisiilor de specialitate cat si in sedintele de Plen ale celor doua Camere.
- Mai mult, la sfarsitul lunii iunie 2010, ministrul Justitiei a adresat o scrisoare presedintelui Senatului, domnul Mircea Geoana, prin care a solicitat adoptarea de urgenta a modificarilor propuse.
- Din pacate, este pentru a doua oara cand domnul deputat Victor Ponta face afirmatii inexacte despre pozitia institutionala a Ministerului Justitiei. Astfel, in data de 14 februarie domnul deputat Victor Ponta a sustinut ca Ministerul Justitiei nu participa la lucrarile Subcomisiei de Cod penal si Cod de procedura penala (pentru adoptarea Codului de procedura penala), prezidata de acelasi domn deputat Victor Ponta.
- Subcomisia parlamentara (pentru dezbaterea proiectului noului Cod de procedura penala) s-a intrunit sub presedintia domnului deputat Victor Ponta o singura data, la 7 octombrie 2009, cand lucrarile s-au amanat. Reprezentantii Ministerului Justitiei au fost prezenti.
- Lucrarile Subcomisiei de Cod penal si Cod de procedura penala (pentru dezbaterea proiectului noului Cod de procedura penala) au fost prezidate de domnul senator Toni Grebla incepand cu luna martie si s-au finalizat la data de 21 iunie 2010. Ministerul Justitiei a fost prezent la toate sedintele comisiei, cum era si firesc, avand in vedere ca proiectul fusese elaborat de minister.”








