Mă hotărâsem, din motive personale, ce nu exclud o doză suficientă de orgoliu, să “strălucesc prin absenţă” pentru o vreme. Probabil unii dintre dumneavoastră veţi socoti că ar fi fost mai bine să mă ţin de propriile decizii.
Dar ce să-i fac, n-am mai rezistat şi, recunoscându-mi limitele în materie de muţenie, m-am hotărât să mă bag şi eu în seamă referitor la problema care, pasămite, pre(a)ocupă ochii şi urechile pitite în spatele poreclelor alese, îmi imaginez, cu suficientă autoironie de fiecare utilizator al site-ului care a optat pentru o asemenea modalitate de exprimare în spaţiul public.
Subiectul: corupţia anodină.
Definiţia corupţiei anodine reflectă totalitatea părerilor, anonime sau nu, care o afirmă, dar nu o exemplifică, aducând argumente în sprijinul unor opinii care sună frumos(unele), dar care lasă acelaşi gust amar al constatării lipsei de curaj sau a relei-credinţe.
În principiu, nu am ce comenta în legătură cu opţiunea folosirii poreclelor, câtă vreme ea rămâne, cel mult, o licenţă poetică, deşi în ceea ce mă priveşte nici prin cap nu-mi trece să-mi trag plapuma peste ochi, aşa cum un prea fidel comentator al site-ului m-a bănuit, pentru a mă pune la adăpostul convenabil al mai ştiu eu cărui nickname. De altfel, nici nu cred că aş avea suficientă imaginaţie pentru a intra în jocul celor care se ascund, ghiduşi sau, de la caz la caz, întunecaţi de umbra propriilor resentimente şi neîmpliniri, după perdeaua unor porecle al căror cel mai mare neajuns constă în faptul că depersonalizează orice demers, indiferent de valoarea acestuia.
Toată această joacă, poate nevinovată, pe alocuri puerilă, se transformă, graţie depersonalizării, într-o hărţuire a “adversarului” identificat, evident, generic, la grămadă, fără nuanţe, într-un cuvânt, fără rost.
Hărţuirea e o dovadă de maximă laşitate, căci, dacă e să ne raportăm numeric, se poate lesne observa că magistraţi “corupţi” să tot fie vreo 7000 de suflete becisnice, cu tot cu cei pensionaţi, în vreme ce masa anodină, acuzatoare şi anonimă e foarte posibil să fie mai mare, aşa că, într-o confruntare directă nu e prea greu cine ar câştiga lupta de a depăşi teme devenite clişeu.
Si atunci, având avantajul numeric, mă întreb de ce vă ascundeţi când, cu mânie proletară sau eleganţă căutată, înfieraţi molima corupţiei?
Vă e teamă că se ia? Fiţi pe pace, la modul cum vorbiţi despre ea, e puţin probabil să luaţi microbul, dar e foarte posibil să ajungeţi să daţi, fie şi numai pentru a avea satisfacţia de a vedea cum este cu corupţia asta, într-o complicitate morală, cum altfel decât anonimă, cu cel căruia i-aţi dat sau îi veţi da, căinându-vă apoi soarta de mituitor mistuit de povara secretului de care nu vă puteţi elibera.
O fi ipocrizie, o fi prostie? Câte puţin din amândouă.
Pentru a ajunge să flecăreşti credibil despre corupţie ca fenomen, e nevoie să fi în stare să dai, mai întâi, exemple concrete, suficient de răspândite şi însoţite de dovezi plauzibile ale propriilor experienţe. Dacă o să-mi spuneţi că aţi oferit o cafea, vreo bombonică scumpuţă pe la registratură sau pe la arhivă ca să mai fentaţi vreo coadă, asta-i nu-i corupţie, ci nărav prost de care ce-i îndulciţi ar scăpa în cele din urmă, dacă şi domniile voastre v-aţi resemna să aveţi răbdare la coadă.
Eu nu cred în corupţia privită ca fenomen în justiţie. E posibil să existe cazuri punctuale sau locuri peste care pluteşte o astfel de bănuială, însă nu de o asemenea anvergură încât să sufoce sistemul
A afirma că sistemul e corupt, prin sistem înţelegând exclusiv instanţele de judecată, e echivalent cu a spune că afară miroase urât, dar că putoarea nu e treaba celor care se delimitează anonim de astfel de cazne olfactive.
Ei bine, doamnelor şi domnilor, vajnici cavaleri medievali înveşmântaţi în armura anonimatului sub care unii se mai întâmplă să năduşească din greu, ajungând să miroasă la fel de rău, duhoarea ne priveşte pe toţi.
Dumneavoastră, lepădând masca anonimatului, ne puteţi arăta, dacă aveţi curaj şi informaţii concrete, sprijinite pe dovezi, ce sau cine strică armonia olfactivă, acţionând ca nişte persoane responsabile şi bine orientate, care, intrând în camera urât mirositoare a propriei case, nu dau bir cu fugiţii, nu solicită sprijinul clevetitorilor “no name”, ci deschid geamul, mai înainte de a căuta sursa neplăcerii.
Dacă nu veţi proceda astfel înseamnă că, în realitatea care vă displace atât de mult în partea discursivă a existenţei anonime, nu sunteţi şi, mai ales, nu spuneţi nimic.
Cât despre nu ştiu ce rapoarte internaţionale sau bufeuri ale unei doamne ce-şi scutură nărăvaş codiţa pe la Parlamentul European, vă invit să fiţi serioşi şi sinceri şi să vă gândiţi la o singură chestiune: chiar credeţi că nişte oameni care n-au trăit pe pielea lor un asemenea “fenomen”, îl pot cuprinde în vorbe adevărate?
Eu nu cred, după cum nu cred nici în rapoartele care constată, brusc, în decurs de numai câteva luni, progrese substanţiale.
Acestea sunt, în ce mai fericit caz, exerciţii de birocraţie europeană.
Aşa cum văd eu lucrurile, altele sunt plăgile sistemului judiciar, pornind de la insuficienţa resurselor, în absenţa cărora nicio reformă nu poate reuşi decât la nivel declarativ pentru cei ce se delectează lăsându-se prostiţi, continuând cu năpasta practicii neunitare, ÎCCJ nereuşind, din motive ce nu-i sunt exclusiv imputabile, să închidă această rană de corpul justiţiei şi terminând cu tolerarea sau cocoloşirea unor personaje vădit incompetente profesional care au “evadat” sau promovat în magistratură, fie sub pretextul legal al vechimii, fie ca rezultat al unor examinări facile. În acest sens am remarcat cu interes sugestia din conţinutul ultimului raport pe justiţie, raport superficial şi inexact pe alocuri, ca toţi cei intraţi în magistratură ca magistraţi definitivi să susţină examenul de capacitate pe care îl dau absolvenţii INM-ului, după încheierea stagiaturii. Din proprie experienţă, mărturisesc că e un examen pe care nu l-aş mai da niciodată, epuizarea aprofundării a numai puţin de şapte materii şi domenii marcându-mă ani buni după susţinerea examenului. Dar ceea ce a fost îngrozitor de greu pentru unii, e considerat, pe bună dreptate, un argument în susţinerea pregătirii teoretice temeinice pe care ar trebuie să o poată proba oricare dintre magistraţi. Din păcate, în formula actuală, doar o mică parte din noi am avut parte de asemenea verificări draconice.
Toate cele trei probleme mai sus arătate, la care se adaugă precum bomboana pe colivă o legislaţie incoerentă, contradictorie şi în permanentă schimbare, macină justiţia, mult mai eficient decât toată avalanşa acuzatoare a corupţiei, aşa că, dacă tot v-aţi hotărât să tăbărâţi cu bolovani, măcar alegeţi-i pe cei potriviţi şi nu vă pierdeţi vremea – pardon, am vrut să spun creativitatea anonimă -, cu prostii preluate din alte guşi inepte.
Corupţia nu e un crez, nu e un mit şi nu poate fi eradicată, precum poliomielita, sută la sută, însă poate fi combătută, într-un grad rezonabil de reuşită, prin implicare sau, dimpotrivă, complăcută ca efect al unor opinii din care lipseşte reacţia, dar care exultă dispreţul.
Eu creditez, până la proba contrară, orice persoană cu posibilitatea de a gândi cu propria-i minte, aspect pe deplin valabil şi pentru cei care aleg curajul exprimării unor puncte de vedere sub numele real. Remarc însă că unii dintre ei şi-au făcut un sumbru obicei din a scuipa, la modul figurat desigur, în capul oricărui magistrat, ceea ce, la urma urmei, e o chestiune de îndoielnic gust stilistic, asta ca să nu mai vorbim despre orientarea generală, de ordin intelectual şi nu numai, a unor asemenea persoane.
Aceste din urmă personaje, de a căror inteligenţă nu mă îndoiesc, sunt de o evidentă rea-credinţă atunci când generalizează o acuzaţie, fără a se sinchisi să aducă vreun argument concret în susţinerea respectivei acuzaţii, demonstrând prin aceasta că nu îi interesează câtuşi de puţin realitatea acuzaţiei, cât mai degrabă ecoul acesteia în rândul unor utilizatori mai puţin cunoscători ai sistemului judiciar.
În alţi termeni, un grozav mod de a face niţică publicitate de către cei care se complac în a arăta cu degetul într-o perpetuă, dar obositoare bâzâială, caracteristică muştelor, iar nu oamenilor de valoare.
Iar pentru cei care încă mai contestă dreptul nostru de a lupta, asemeni oricărui alt bugetar, pentru salarii care să reflecte importanta activităţii şi faptul ca, în afara respectivei activităţi, nu avem voie să facem nimic lucrativ, să ştie şi să se obişnuiască treptat cu ideea că niciun judecător sau procuror care trăieşte din leafă nu va accepta la nesfârşit să fie ciuntit de bucăţi din salariu, doar pentru că dă bine la populaţie. Şi noi avem rate, plozi de crescut şi părinţi pensionari pe care încă-i mai putem ajuta financiar. Şi noi mergem în aceleaşi hipermarketuri, cumpărăm la aceleaşi preţuri şi aspirăm să o ducem bine. Dacă asta vă umple de năduf, vă priveşte.
Dacă în continuare veţi alege doar să bâzâiţi, sperând că aşa veţi rămâne veşnic curaţi precum în timpul în care aţi fost doar larve, anonimatul sau, după caz, judecăţile de “valoare” trâmbiţate la vedere, vi se potrivesc mănuşă.
Nu sper să vă schimb obiceiurile sau opiniile, dar nădăjduiesc că pe unii, care v-au citit revărsările de ură, îi voi cointeresa să înţeleagă că nicio categorie profesională nu poate fi judecată raţional şi obiectiv prin aprecieri exclusiv de ordin general.
Aşa că, în realizarea acestui obiectiv, ne vom mai auzi.
Pe curând.
Judecător Amelia Farmathy
Curtea de apel Bucureşti
PDF 
Prea stimata doamna, in principiu, porecle au infractorii, cei care comenteaza pe aici, plecand de la prezumtia ca nu sunt infractori, utilizeaza un pseudonim. Nu vad ce e rau in a utiliza un pseudonim, in conditiile in care chiar interpretarea jurisprudentiala data de instantele nationale confera oricui dreptul la pseudonim.
“definiţia corupţiei anodine reflectă totalitatea părerilor, anonime sau nu, care o afirmă, dar nu o exemplifică”
Nu cereţi exemple de corupţie aici pe juridice.ro
Au existat destule plângeri, fapte şi persoane numite… dar acestea au fost ŞTERSE de editorii site-ului.
Nu, nu este vorba de mine… eu nu mă jenez să spun unui berbec că e berbec.
Vă scandalizaţi inutil.
Felicitari pentru aceste punct de vedere. Da, cred ca puterea judecatoreasca, dincolo de realele probleme pe care le are din punct de vedere logistic, poate echilibra sistemul democratic din Romania, asa “creativ” cum este el.
Am incredere in acest sistem si imi doresc din tot sufletul – oricat de naiv vi s-ar parea- ca un judecator sa aiba curaj, sa aiba un inalt profil moral si intelepciunea de a nu abdica de la nici unul din principiile pe care inca, cei mai multi dintre noi, le iubim si incercam sa le promovam.
Calitatea unui sistem incepe prin calitatea oamenilor care il fac sa functioneze. Desi cateodata, ma inspaimanta tinerea unui complet de judecata, si ma intreb daca are capacitatea de a vedea o cauza dincolo de un text de lege sau un nr. de dosar, am avut placuta surpriza sa vad judecatori tineri cu un admirabil curaj de a trece o problema prin filtrul propriilor convingeri si a principiilor fundamentale de drept, fara sa cada in pozitivismul excesiv ce caracterizeaza motivarea solutiilor in sistemul nostru de drept.
Da, am incredere si ar trebui sa protejam puterea judecatoreasca , sa o lasam in pace si sa o ajutam ( atat cat ne sta in putere) pentru a fi mai buna.
Mi-a placut intotdeauna sa cred ca un avocat este primul judecator al unei cauze si daca el, avocatul, are principii si o anumita moralitate, multe din cauzele aflate pe rolul instantelor ar avea alt curs.
Trebuie sa recunosc ca in decursul celor 7 ani de avocatura, ca avocat pledant, am inteles printre altele ca un judecator este un om, iar o instanta este o institiutie, calitatea omului aduce calitate institutiei. Respectand omul, respecti institutia iar un judecator bun, indiferent de varsta lui, este un judecator care trebuie sa intre in sala de judecata cu ferma convingere ca cei care apar in fata lui respecta institutia si, vazandu-l pe el in actiune, il respecta si pe el. De aceea cred ca trebuie protejata institutia si am un mare respect pentru judecatorii care isi lasa la intrare, atunci cand intra in sala, toate problemele personale, toate prejudecatile si orgoliiile, care incearca in fiecare zi sa invete ceva despre lume si oameni, si care, in final, suveran, urmeaza sa pronunte o solutie in care crede.
Sunt de acord ca “a huli”, din anonimat sau nu, este la indemana oricui..avem insa mai multe probleme atunci cand trebuie sa avem o argumentatie pozitiva, constructiva.
Eu raman o idealista si imi doresc ca numarul idealistilor sa fie din ce in ce mai mare astfel incat sa nu mai aud celebra scuza “asta e Romania…”. Nu suntem vinovati ca lumea este asa cum este dar suntem vinovati daca nu incercam sa o schimbam.
av. Ileana Schwarz
Am perceput de la inceput acest spatiu ca oferind posibilitatea unui schimb de opinii, nicidecum ca un loc unde delatiunile trebuie demonstrate, unde o parere oarecare trebuie musai sa fie argumentata excesiv si neaparat subscrisa autentic.
Nu cred ca m-am inselat si de aceea avansez si urmatoarele consideratii, fara a renunta la porecla.
Dupa parerea mea sarcina de capatai a unui magistrat este sa afle adevarul, nu sa convinga pe cineva anume pe un subiect oarecare; in mod direct si perceptibil facand asta magistratratul respectiv isi va atrage simpatia si sustinerea, oamenilor de buna credinta.
Dorinta vadita a judecatorilor pare a fi aceea de a conta in echlibrul de putere care trebuie sa caracterizeze un stat de drept. Suntem inca departe de aceasta stare, iar in conditiile in care multe segmente socio- profesionale sunt nemultumite, insistenta si darzenia cu care judecatorii isi clameaza drepturile tind sa trezeasca ostilitate ( ma refer la judecatori, pentru ca pe procurori ii acceptati temporar ca tovarasi de drum, gandindu-va ca mai incolo sa-i abandonati- vezi, de exemplu, cum s-a incalcat dreptul ca un procuror sa conduca CSM-ul!).
Iarasi din punct de vedere personal ( cu porecla!) socotesc coruptia ca identificandu-se nu numai cu abaterea de la cinste ( primirea de mita sau de foloase nejustificate) dar si cu abaterea de la morala si de la datorie. Alegand sa vorbesc in general despre coruptie, atat cat o percep eu (fara a fi factor dinamic in acest fenomen) ma bazez pe impresiile generale pe care le am fata de mediul in care traiesc, alimentate si de experientele personale pe care le-am parcurs ( iarasi nu ma refer la vreo implicare activa).
Am constatat pe timpul si rabdarea mea ca este ineficient sa denunti cazurile obisnuite de coruptie; nimic nu uram mai mult decat pe aceia care se cred justitiari si in loc sa stea in banca lor se apuca dom’le sa faca denunturi, plangeri; sa asistati macar o data la audientele primite de procurori; faptul ca apari in fata lor a doua oara pentru aceeasi problema ii indispune instantaneu!
Recunosc insa ca am gresit si am poluat spatiul in care si dvs., doamna judecator ati ales sa va exprimati, refuland aici, neglijent si nediscriminatoriu toata obida mea, ca sunt inca tanar si nu-mi place unde traiesc si mai ales cu ce fel de concetateni si ca este perfect posibil sa nu scap de aceste nemultumiri.
Va marturisesc ca lupta magistratilor pentru putere nici nu ma intereseaza;orice autoritate in momentul in care culmineaza adunand toata puterea pe care si-o dorea, devine factor conservator, autoritar, ostil. Este previzibil ce o sa deveniti daca veti dobandi puterea care acum credeti ca va lipseste! De aceea, nu ma intereseaza.
Ma intereseaza insa sa gasim mecanisme cu care, in mod armonios sa va tinem in sah. De ce ? Ca sa putem si noi ceilalti, cetateni simpli, fara functii in stat, sa traim fara a mai adauga calvarului inca o sperietoare oficiala.
Va salut, cordial!