Tot mai multe instrumente internationale in domeniul justitiei utilizeaza principiul „Justice delayed is justice denied” (Justitia tardiva nu e justitie).
Rezolvarea problemei supraincarcarii presupune trei aspecte:
1) masuri pentru diminuarea numarului de cauze ce se inregistreaza – aceasta pune problema accesului la justitie. Masurile pot viza accesul la prima instanta, respectiv la instantele de control judiciar. In prima situatie, masurile adecvate sunt: in penal – introducerea principiului oportunitatii urmaririi penale, dand posibilitatea procurorului de a decide daca se merita ca un caz sa ajunga sau nu in instanta; introducerea sistemului de recunoastere a vinovatiei – astfel judecatorul va aplica direct pedeapsa, fara a mai readministra probele din cursul urmaririi penale; eliminarea unor cai de atac; in civil – introducerea de proceduri preliminare obligatorii, solutii alternative la judecata (mediere, arbitraj), marirea taxelor de timbru, obligativitatea angajarii unui avocat, sanctionarea abuzului de drept, restrictionarea cailor de atac.
2) masuri pentru marirea numarului de cauze solutionate – aceasta presupune un management adecvat al resurselor: completarea schemelor de personal si suplimentarea numarului de judecatori acolo unde se impune, folosirea sistemului de judecatori mobili (echivalent al detasatilor), micsorarea numarului de judecatori din complet, introducerea unui sistem-filtru pentru exercitarea cailor de atac, abilitarea personalului auxiliar care sa redacteze in draft hotararea, stramutarea administrativa a cauzelor din instantele supraincarcate in altele mai putin incarcate, realocarea circumscriptiilor teritoriale ale instantelor.
3) grabirea procedurilor – aceasta presupune un rol mai incisiv al judecatorului in managementul de caz pentru reducerea timpului dintre termenele de judecata si micsorarea numarului amanarilor: impunerea legislativa a unor termene limita in care trebuie sa se solutioneze anumite tipuri de cauze, marirea numarului de sali de judecata, perfectionarea personalului de care depinde efectuarea anumitor proceduri (agenti procedurali, postasi, experti), acces informatizat la datele necesare pentru solutionarea cauzelor, atentie sporita la durata de solutionare si costurile in raport cu miza procesului, introducerea obligativitatii de comunicare a documentelor inaintea procesului, limitarea prezentei in sala de judecata numai la audieri, stabilirea impreuna cu partile si avocatii a datelor maxime pentru indeplinirea anumitor obligatii procesuale sub sanctiunea decaderii, identificarea chestiunilor ce reclama o anumita expertiza, prevederea de limite procesuale de timp pana la care pot fi formulate cereri sau invocate exceptii, marirea numarului personalului auxiliar care asista judecatorul, introducerea unui sistem de monitorizare a cauzelor care depasesc o durata optima de solutionare, sanctionarea abuzurilor procesuale, reducerea numarului de cauze stramutate judiciar, atentionare electronica a cauzelor in care hotararile nu se redacteaza in termen, folosirea formularelor, limitarea motivarii hotararii la aspectele esentiale.
Unele dintre aspectele aratate mai sus tin de competenta stricta a sistemului. Altele tin de celelalte puteri care trebuie sa asigure resursele si infrastructura necesara.
Judecator Cristi DANILET
Vicepresedinte Judecatoria Oradea









“limitarea prezentei in sala de judecata numai la audieri”?
Exact. Doar stiti f.bine ca judecatorul intra in sala de judecata si pt a dispune amanari sau pt a comuncia inscrisuri pe care onorabilii avocati nu stiu ca de 5 ani le pot schimba singuri intre ei. Poate ca premierul avea dreptate: eu as putea judeca intr-o zi un proces si da si hotararea, dar asta inseamna ca in ziua aceea sa audiez partile si martorii si gata. Or, asta e SF la noi.
“eliminarea unor cai de atac; …, marirea taxelor de timbru”
Ceva gloante? Sunt ieftine si nu trebuie decat sa dam imunuitate la jandarmul de la usa instantei.
Elimini caile de atac cand judecatorii nu se vand pe un cartus de tigari si cresti taxele de timbru cand sunt salarii decente in RO.
Asa poti sa la ridici la cer ca iti face cerere de ajutor public si mai judeci ceva in plus.
“cand judecatorii nu se vand pe un cartus de tigari…”
Aşa puţin.
Aici în Piatra Neamţ era un magistrat care dădea telefoane la inculpaţi şi le cerea bani pentru soluţii. Nu mult, 200, 300, 500 euro. Era “rezonabil”.
L-au arestat ăştia… l-au dat afară din magistratură.
Acum e avocat.
Tot aici, în Piatra Neamţ.
Banuiesc ca sunteti fumator… Ah, poate si pistolar.
reply-ul anterior e pt `observer` alias `cetateanu`.
am un singur username ! cetateanu, cetateanu si numai cetateanu
Domnule Danilet regret sa va informez ca nu sunt una si aceeasi persoana cu cetateanu. Nu sunt nici fumator si nici pistolar. Am doar un pic de ciuda pe judecatorii perfecti din zilele noastre care nu vad padurea din cauza copacilor.
Citind un post anterior in care rezolvati dumneavoastra un dosar intr-o zi, ma intreb daca in ziua aia, faceti si expertiza raspuns la obiectiuni, eventual vreun drum pe la finante sa luati niste informatii etc.
In ritmul asta sa va ajute Dumnezeu sa ajungeti Ministru al Justitiei ca in 6 zile rezolvam tot si duminica bem o bere. Si judecatorii perfecti si avocatii astia care nu stiu ca de 5 ani pot face schimb de acte.
Daca verificati in portal la Judecatoria Oradea dosarele 14643/271/2010, 15825/271/2010, 15832/271/2010, 15919/271/2010 veti vedea ca dosarele sunt inregistrate intr-o zi, iar solutionarea este de a doua zi. Evident, sunt cauze care se preteaza la o viteza mare de solutionare, in care nu se face citarea partilor si nu se administreaza probe. In penal avem o provedura rapida pt cereri de interceptare convrbiri, perchezitii, proprunere de arestare pe care le solutionam in aceeasi zi.
In rest, avem procedura obisnuita: citare parti, termen pt angajare de avocat, termen pt avocat sa citeasca dosarul, termen ca avocatul s-a imbolnavit, termen ca si cealalata parte vrea avocat, termen ca avocatii au dosar in alt judet, termen pt precizare actiune, termen pt completare actiune, termen ca nu a depus o parte inscrisurile in cate exemplare trebuia, termen pt martori, termen pt citare martori cu mandat de aducere, termen pt expertiza, termen pt depunerea raportului de expertiza, termen pt depunerea raportului de expertiza, termen pt depunerea raportului de expertiza, termen pt depunerea raportului de expertiza, termen pt a lua la cunostinta de raport, termen pt obiectiuni la raport, termen pt raspuns de catre expert la raport, termen pt concluzii scrise si, cu voia tututor participantilor, HOT. Cum o amanare inseamna minim 2-3 luni (uitati-va de ex la Tr. Bucuresti, unde la sectia civila primul termen la fond este in sept 2011, iar o amanare in recurs inseamna non 2011 – informatie proaspata si oficiala!), inmultiti cu cate termene avem si sa vedem in cati ani solutionam fondul. Dupa care urmeaza motivarea, trimiterea in calea de atac, reluarea judecatii in calea de atac, inca o cale de atac, mai moare o parte mai trebuie introdusi mostenitorii etc etc etc. Cine vorbeste cu usurinta despre modul in care ar tr sa se desfasoare procesele in Romania, nu stie.
Toti cei implicati in actul de justitie vedem ca lucrurile nu merg bine.
Toti ne dorim ca sistemul sa functioneze si sa fie eficient.
Daca suntem corecti cu noi insine, nu se poate sa nu vedem ca nu suntem perfecti, iar daca suntem de buna credinta o sa privim criticile ca fiind sanse de a vedea corect lucrurile acolo unde subiectivismul nostru ne impiedica sa ne vedem imperfectiunile.
Fiecare dintre noi stie ca putere reala nu are decat asupra propriei persoane.
Prin urmare, eu cred ca este bine sa ne consumam energia, in principal, pentru a ne corecta propriile greseli si pentru a face tot ce ne sta in putere pentru ca lucrurile sa mearga.
Un prim pas ar fi sa nu ne mai suparam atat de tare unii pe altii atunci cand ne criticam.
Si al doilea ar fi sa analizam criticile si sa vedem ce putem corecta.
Cristi Danilet este, dupa parerea mea, un om care isi consuma o cantitate enorma de energie pentru ca sistemul sa se miste, sa functioneze.
Si din acest motiv cred ca trebuie sustinut.
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa discutam in contradictoriu sau ca nu putem avea pareri diferite dar este bine sa mai spunem si cand apreciem ce face cineva.
Este foarte greu sa auzi doar critici.
La un moment dat obosesti.
Si eu, simt nevoia sa spun, ca daca as avea putere, i-as da o sansa lui Cristi Danilet sa puna in aplicare ceea ce gandeste de atata timp.
Mai mult, chiar am incredere ca ar reusi sa puna in functiune sistemul si sa-l faca eficient.
A cautat de atata timp calea, are o imagine atat de clara asupra a ceea ce ar trebui sa fie, incat nu cred ca nu ar reusi.
Daca Observer este cine cred eu ca este, atunci sunt convinsa ca nu va putea sa nu recunoasca faptul ca implicarea lui Cristi Danilet in reforma justitiei este un castig.
iarasi CENZURAT !
inteleg ca esti penalist, atunci nu iti da cu parerea prin civil/comercial !
obligativitatea concilierii (720/1 cpciv) unde a dus? s-au diminuat numarul proceselor? clar NU ! atunci lasa-ne cu obligativitatea procedurilor prealabile !
marirea taxelor de timbru? parca am fost sanctionati la CEDO pentru asaceva!
restrictionarea cailor de atac?
pai, daca CENZURAT !
am impresia ca faci parte din lumea lui CENZURAT sint idei staliniste CENZURAT ! de altfel cu instanta din oradea transformata in anexa a cazarmii jandarmeriei, ai dovedit ce CENZURAT !
CENZURAT !
Obligativitatea concilierii poate fi analizata ca eficienta numai comparand date statistice, pe care nici eu, nici dvs nu le avem. Proceduri prealabile exista in toata lumea, dar noi inca nu suntem in rand cu toata lumea, poate si din cauza unora ca dvs.
CEDO nu ne-a sanctionat pentru taxe mari de timbru, ci pentru acces la justitie impiedicat de taxe mari de timbru pe care judecatorul ar fi putut sa le reaprecieze din prisma CEDO.
Caile de atac nu sunt obligatorii decat in materie penala, si acolo numai una. Daca Stalin sustinea asa ceva, era avansat rau. Oricum, eu nu am lecturat operele care vad ca va intereseza pe dvs.
Asta cu anexa jandarmeriei mi-a placut. Nu cumva ati incurcat cladirile? Sa stiti ca la noi jandarmii sunt numai la intrarea NOASTRA, sub autoritatea NOASTRA administrativa si numai pentru protectia NOASTRA. Nu invers. Mai treceti pe aici, va primesc cu interes in biroul meu pentru o discutie sincera. Dar anonimatul il lasati la poarta, va previn.
da, probabil din cauza mea stau prost lucrurile in justitie, economie, criza si incalzire globala…
statistica care trebuie avuta in vedere este cea a litigiilor comerciale care au crescut de la an la an (asta cred ca o aveti). daca din 2000 cind a fost introdusa concilierea, ar fi rezolvat ceva, ar insemna ca litigiile ar fi trebuit sa scada, sau sa ramina relativ constante ca numar. ori nu s-a intimplat asta.
este de analizat si practica judecatoreasca in materia concilierii si aici nu pot decit sa aduc laude corpului magistratilor comercialisti: daca la inceput se tinea cu dintii strinsi de a dovedi indeplinirea procedurii concilierii, s-a ajuns astazi sa se ia in calcul cel mult ca o obligatie de diligenta. mi se pare corecta aceasta ultima abordare !
poate nu e relevant, dar personal in 14 ani de activitate prin comercial nu am intilnit cauze rezolvate amiabil in urma concilierii. ca exista institutiile medierii, concilieri sau ce o mai fi, prin alte parti, da, dar ca si alternativa nu ca si obligativitate !
poate ar fi fi bine sa ne intrebam de ce nu functioneaza curtile de arbitraj? la inceput chiar si eu foloseam aceasta cale, dar incet, incet, au disparut arbitrii cu notorietate in comercial si institutia s-a diluat pina cind aproape ca nu mai exista.
cu cazarma, nu am incurcat cladirile, dar este jignitor sa treci prin portile de la intrarea institutiei asa cum se trece. sintem potetiali infractori, teroristi? ce intelege justitiabilul de rind cind intra prima data: mama ce loc periculos. asta intelege.
nu am vazut atita zel nici la iccj. la arad nici nu esti obligat sa le treci, la fel si la cluj sau timisoara. doar la oradea este atita zel si un pic cam mare lipsa de educatie a cerberilor justitiei de pe cris, ca sa me exprim delicat. si sint si cam multi…
ceea ce doresc sa spun este ca nu impartasesc sub nicio forma parererile exprimate in articol si ca nu cred ca masuri administrative de acest gen (taxe de timbru mari sau taierea cailor de atac) vor aduce reforma in justitie.
parca era ceva condamnare CEDO pentru o taxa de 10 lei…
ca exista taxe derizorii (contencios adm 4 lei), da, sint de acord, dar cu marirea lor in bloc, nu pot fi de acord, caci ar insemna sa transformam justitia in lux.
stalin nu a fost avansat rau ci in rau si aici a fost aproape de perfectiune.
iar daca va fi sa vin personal la o discutie, cu toata placerea, desi nu imi place sa ocup timpul altora…
oricum anonim nu voi fi lasat sa intru, nu?
de ce trebuie cenzurat numele lui gh.gh. dej ?
80% din cauze nu au ce căuta pe rolul instanţelor cu magistraţi. Soluţia radicală de raţionalizare este dimensionarea rangului instanţei după natura cauzelor. Cauzele de nasul magistratului să meargă la instanţe cu magistraţi, cele de gîlceavă minoră, la tribunale de cauze uşoare.
revin. daca este sa analizam postarile d-lui danilet, acestea se inscriu pe o anumita traiectorie…
asadar, el spounea la un moment dat ca numai 6% din hotaririle de prima instanta sint casate (procent absolut fantezist).
mai spunea altadata ca nu intelege ce insemna divergenta dintre membri unui complet, ca trebie sa se depuna eforturi sa-ti convingi colegul de justetea ratinamentului tau.
in concluzie, hotarirea data de judecatorul de prima instanta este perfecta si nu mai trebuie cenzurata, iar daca procentul casarilor este infim, de ce mai este nevoie de cai de atac ?
se pot taia atit apelul cit si recursul, linistit ! daca comunistii au suprimat apelul ca si cale de atac, de ce noi sa nu le desfiintam pe toate ?!
se pot mari de asemnea si taxele de timbru, astfel incit omul de rind sa nu mai aiba acces la justitie. poate ar trebui cercetate ceva edicte de pe vremea lui Ludovic cel sfint, cu privire la drepturile marilor feudali. ca numai aia aveau dreptul sa apeleze la judecata regelui. si atunci sa vedem cine va fi actualul rege care va face dreptate ! marilor seniori, desigur.
in aceste conditii, cel mai corect ar fi sa se desfiinteze justitia cu totul. economii girla la buget, doar unicul judecator va face dreptate, practica va fi unitara samd.
d-le danilet, va plingeati ca justitia nu e independenta, ca e subordonata politicului, dar vad ca ajungeti exact acolo unde doresc politicienii … mare atentie !
O actiune bazata pe un conflict de drepturi se inregistreaza in luna mai si se judeca in primul termen, la sfarsitul lui septembrie. (din fericire, in acelasi an)
D.l Cristi Danilet stie unde se intampla.
Pricinile in aceasta materie sunt urgente. Asa zice in carte. Povesti despre celeritatea proceselor. Asa zice si Lg.168/1999 la art.74 alin.(1). Povesti despre solutiile de decongestionare a instantelor.
Sub acelasi aspect, comunicarea hotararilor se face dupa cel putin 30 de zile – termen de redactare. Poate, insa, termenul sa ajunga lejer si la 90 si la 180 de zile si pana cand “se face” sa o pui in executare silita, debitorul moare de ras. Moare rau de ras. Stiti de ce, nu-i asa? Pe de alta parte, noi si clientii nostri suntem atat de excitati de situatie, incat numai banala injuratura uzuala utilizata de catre ambele sexe, ne poate trimite intr-un orgasm prelungit. Teparii isi pot conserva linistiti, patrimoniul. Lasa doar active greu vandabile sau susceptibile de a fi supuse casarii. Colac mare peste pupaza mica, legea insolventei duce acum pragul de declansare de la 30.000 la 45.000 lei. Therefore, nu cred nimic din toata povestea, dar e bine ca participam oarecum, la dezbateri. Si daca si cenzura d’lui Andrei ar fi doar un pic mai cumsecade, am putea ajunge intr-o zi, mai aproape de normalitate.
daca trebuie sa vedem si binele, atunci trebuie sa spun ca in ceea ce priveste critica cu cazarma, o pun pe acelasi calapod cu “disjungerea” programului de la arhiva judecatoriei oradea public/avocati si juristi. s-au stabilit ore diferite pentru fiecare categorie.
o initiativa laudabila si indelung asteptata.
daca mai reglementati si problema investirilor in genul celei de la instantele din arad -investirile depuse pina in 10.30 se pot ridica in aceeasi zi- o sa incep sa cred ca sintem pe drumul cel bun …
nu e SF. doar tre sa ai cu cine. si unde. si cand. si sa accepte toata lumea ca se poate. la instante cu 100 de dosare, chiar nu este cazul sa speram. dar mai sunt si succese.
cred ca toti comentatorii, aprigi sau nu, ai celor care isi scriu parerile pe acest site, ar putea sa propuna solutii: la ce nu merge bine, cum se poate face sa mearga, la ce e prost, cum se indreapta, la e urat, cum sa se infrumuseteze. in afara de autor, in rest fiecare replica este usturatoare. Cat de utila?
omu asta, chiar format de o ministresa (vad ca e la moda exprimarea) chiar se straduie.
restul?
critica constructiva era la moda acum vreo 21 de ani.
pe de alta parte, sunt avocati care isi comunica, intre termene actele si chiar nu s/au casat/mosidifcat/desfiintat/anulat/schimbat sau criticat hotarari pe acest considerent.
eu sunt nemultumita de experti / ca procedura in sine. si de abundenta de exceptii de neconstitutionalitate care (indiferent de suspendarea sau nu a judecatii) tot implica vreo doua, trei termene. chiar nimic nu mai poate scapa controlului de constitutionalitate? brusc s/a iluminat toata lumea pe aceasta tema?
si pe de alta parte, nu orice cerere de amanare chiar este temeinic justificata pt a motiva acordarea unui termen. mai ales in conditii de citare cu trei luni inainte.
totusi, faptul ca se depun acte intre termene, intampinari, cereri, etc., nu foloseste nimanui. cine le comunica partii adverse? personalul instantei?
chiar e o pierdere de vreme. acest neajuns trebuie rezolvat de reprezentantii partilor. cel putin acum. nu vreau sa subscriu, intrutorul colegului danilet, dar in GB un avocat nu ar cere un termen de pregatire a apararii.
si ce se intampla cu citarea pe mail, fax, aprod?
nu suntem chiar in evul postasului ca unic inlocuitor al porumbelului calator.
modernizati/va. adptati/va. nu va opuneti progresului . indicati aceste date pe cereri / documente depuse la dosar. este interesul dvs. si al nostru sa rezolvam problemele.
comentati pentru a spune ceva, nu pt a/l reduce la tacere pe un altul.
evident, cu 25 % mai putin .
vacanta placuta tuturor.
asta este marea problema ! in afara de opiniile proprii si personale, doamne fereste sa vina cineva sa zica ceva.
trufia asta nu e de bun augur… critica constructiva era la moda acum 21 de ani? habar nu ai cum era acum 21 de ani ! pina mai acu’ 21 de ani toata lumea era unanima si se tindea spre unifomizarea ideilor !
si daca tot te referi la GB, parca din partea aia anglo-saxona vine brainstormingul…
sau ai impresia ca la o sedinta de brainstorming toti sint de acord ?
personal, asa invechit cum sint, consider ca si critica este buna si poti invata ceva. daca vrei si esti capabil sa asculti si sa intelegi ce vrea sa spuna si celalalt.
ce problema este ca eu unul, la legislatia noastra, nu sint de acord cu a limita caile de atac. eu consider ca nu asa se imbunatateste justitia. am mai spus si o spun: si eu vreau sa ajung ca judecatorul sa aibe 15 cauze pe sedinta si atunci cind ridic o problema sa stea si sa ma asculte, nu sa ma expedieze, ca are inca alte 100 de cauze pe rol. si ceea ce e mai important, sa incerce sa se gindeasca la ce spun.
ca unul care am prins si perioada anterioara celor 21 de ani de democratie, sint siderat de faptul ca tineri de 25 -30 de nai gindesc astfel cum posteaza pe forumuri. daca d-l danilet -prezumtivul promotor al reformei in justitie- intelege ca justitia va merge in bine taind din caile de atac, sincer nu stiu ce sa mai zic …
sincer, nu am avut vacanta pina astazi si nu stiu daca voi avea, asa ca 25% nu mi se aplica.
a si ca sa revin, in GB nu se cer aminari? daca cunosti asa bine sistemul anglo-saxon, poate ne spui cam cit dureaza sa alegi un juriu? ore, zile saptamini, luni?
“Obligativitatea angajarii unui avocat” în civil.
Nu aş fi de acord cu această propunere din foarte multe motive.
De multe ori, justiţiabilii se apără mai bine singuri.
Din păcate, am avut nevoie de un apărător cu câţiva ani în urmă. Ajunsesem la disperare. Pe lângă faptul că nu mi se explica nimic din ceea ce se întâmpla în proces şi avea iniţiative cel puţin ciudate pt care nu primise mandat de la mine, am avut surpriza să fiu minţită că s-a prezentat la un termen, iar el, avocatul, nici nu dăduse pe acolo.
Am schimbat , fără exagerare, 6 avocaţi într-un proces. Unul dintre ei a fost concediat de mine chiar în şedinţa de judecată. Inventau tot felul de motive pentru a amâna judecarea cauzei. Făceau înţelegeri cu partea adversă, fără ca înainte să mă întrebe dacă sunt sau nu de acord.
În 4 ani mi-am făcut bibliotecă mai ceva ca a unui jurist. Am simţit nevoia să învăţ puţin drept pt a şti ce (mi) se întâmplă.
Avocaţii introduc zeci de cereri inutile, nu de puţine ori cu triplă identitate – cauză, obiect si părţi. Zeci de contestaţii, contestaţii în anulare, revizuiri etc
Nu am văzut un avocat care să se ducă personal (sau prin colaborator) să obţină un certificat de grefă, o legalizare după o hotărâre, o copie după o filă dintr-un dosar etc Daca se duce clientul, e ok, dacă nu, dumnezeu cu mila. Până descoperă clientul cum se procedează, bietul om îşi blesteamă zilele.
Pe de altă parte, am întâlnit şi câţiva judecători care nu prea mi-au dat motive să-i respect. Atitudinea lor, dar şi modul în care aplică legea, nu au de-a face cu magistratura.
Deci, înainte de a introduce noi reguli, ar fi bine să vă gândiţi şi dacă are cine să le aplice în mod corect.
Am citit cu interes programul cu care vă prezentaţi la alegerile CSM din toamna. Cred că ar trebui să puneţi un mai mare accent pe formarea profesională a magistraţilor.
Nici îndepărtarea din sistem a celor incompetenţi dpdv profesional nu trebuie neglijată. Găsirea unor modalităţi eficiente şi rapide de a scăpa de cei care compromit statutul de magistrat ar putea reda încrederea populaţiei în Justiţie.
Succes!
Trei inseamna aglomeratie? In Romania apelurile sunt judecate in complete de doi judecatori
Sursa: http://www.juridice.ro/111720/trei-inseamna-aglomeratie-in-romania-apelurile-sunt-judecate-in-complete-de-doi-judecatori.html
Procedura olandeza. Admiterea automata a cererii in caz de neprezentare a paratului
Sursa: http://www.juridice.ro/95549/procedura-olandeza-admiterea-automata-a-cererii-in-caz-de-neprezentare-a-paratului.html
Din lipsa de infractori, Olanda inchide 8 penitenciare.
Sursa: http://www.juridice.ro/98408/olanda-inchiriaza-penitenciare-belgiei.html