Ministerul Public a dat publicitatii, luni, 9 august 2010, rezultatele activitatii intreprinse de catre procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi care au finalizat cercetarile in dosarul intocmit in urma accidentului feroviar petrecut, la data de 14 august 2009, in localitatea Scanteia din judetul Iasi, in urma caruia au murit 14 persoane (inclusiv soferul microbuzului implicat in accident), alte doua persoane suferind grave leziuni.
Potrivit unui comunicat al MP, ”prin rechizitoriul intocmit in cauza la data de 04 august 2010, s-a dispus trimiterea in judecata a celor doi administratori ai societatii care detinea microbuzul implicat in accident, respectiv:
- inculpatul DUMITRU IONEL, sub aspectul savarsirii infractiunilor de neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profesionala fapta care a produs consecinte deosebite, nerespectarea regimului transportului rutier public, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals;
- inculpatul SCANTEI CONSTANTIN, sub aspectul savarsirii infractiunilor de neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creaza un pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profesionala fapta care a produs consecinte deosebite si nerespectarea regimului transportului rutier public.
Din probele administrate in cauza in cursul urmaririi penale a reiesit faptul ca, la data de 14.08.2009, ca urmare a dispozitiei celor doi inculpati, conducatorul auto A.P.R. s-a deplasat pe DJ 246, dinspre localitatea Scanteia spre municipiul Iasi, a ajuns in dreptul trecerii la nivel cu cale ferata fara bariere din comuna Scanteia, trecere presemnalizata, marcata si semnalizata corespunzator cu semnale optice si acustice care interziceau trecerea si s-a angajat in traversarea caii ferate. In acelasi timp, pe calea ferata circula un automotor pentru transport persoane, in regim de tren accelerat, pe relatia Brasov – Iasi, avand in componenta doua vagoane. Cand microbuzul a ajuns la al treilea fir de cale ferata a fost surprins si lovit de tren, fiind impins pe firul liniei pe o distanta de 510 m. in urma coliziunii, microbuzul a fost distrus in totalitate, 11 persoane au decedat pe loc, iar alte cinci, printre care si conducatorul auto, fiind transportate cu ambulantele la Spitalul Clinic de Urgenta din Iasi, prezentand leziuni grave. Ulterior, trei dintre aceste victime au decedat. Trebuie mentionat faptul ca societatea careia ii apartinea microbuzul si ai carei administratori erau cei doi inculpati nu detinea licenta pentru traseul Iasi – Scanteia. Cercetarile efectuate in cauza au mai relevat faptul ca inculpatul Dumitriu Ionel a falsificat si un contract individual de munca pe numele unui salariat, pe care l-a stampilat cu stampila societatii administrate de el, contrafacand si semnatura celuilalt inculpat. Actul astfel falsificat a fost folosit la Inspectoratul Teritorial de Munca si la A.R.R. – Agentia Iasi, acesta atestand faptul ca respectivul salariat era persoana desemnata in cadrul societatii sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier de persoane pentru a mentine active licentele de transport persoane si transport judetean.
Dosarul a fost disjuns pentru continuarea cercetarilor fata de cei doi inculpati sub aspectul comiterii unor infractiuni prevazute de Legea evaziunii fiscale, fapte descoperite cu ocazia instrumentarii acestui dosar.
Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Judecatoriei Iasi.”








