Îngrămădeală, nu glumă, la startul competiţiei pentru un loc liniştit, cu verdeaţă (a se citi plante decorative) în Calea Plevnei nr. 141bis ….

Cam aşa se văzu în ultimii şapte ani piramida CSM-ului. Stau şi mă întreb, cu nedisimulată îngrijorare, dacă nu cumva ar fi trebuit să mă refer în propoziţia precedentă la primii şapte ani … mai ales că unii, ce-i drept puţini la număr, speră să continue, spre disperarea celor care ar vrea să le spulbere calculele cu apeluri la integritate, uitând, cu o naivitate cam teatrală pentru gustul meu, că într-o competiţie electorală, chiar integritatea te ţine în afara “întrecerii”. Aşa că, în loc de cuvinte mari ce ar putea fi interpretate ca marcă a fricii de competiţie, lipită stângaci pe răvaşul ridicării la luptă împotriva celor vechi, e mai mult decât suficient ca cei noi să vâre sub nasul chemaţilor la urne substanţial mai mult decât oponenţii lor.

Într-o competiţie nu există integritate, ci calcule, cu puţin noroc ceva idei şi programe raţionale şi, nu în ultimul rând, competitorii. Despre ei aş vrea să exprim câteva opinii a căror subiectivitate înţeleg să mi-o asum, avertizând cititorii că cele scrise nu dau, nici pe departe, măsura celor comentaţi, pentru asta fiind suficient timp în următorii şapte ani.

Priviţi de departe, într-o grămada dezorganizată, toţi candidaţii par a se potrivi mănuşă în două mari categorii: iluştrii mediatizaţi şi curajoşii sau, după caz, calculaţii anonimi. Cum sistemul electoral e suficient de complicat să descurajeze amatorii de lucruri clare şi simple, printre care mă număr şi eu, nici până acum când scriu aceste rânduri nu m-am lămurit cam câţi s-au aliniat la start. Despre cei mai mulţi am aflat de pe juridice.ro şi tot acolo am frunzărit şi unele dintre programele candidaţilor. Superficialitatea mea ar putea fi totuşi scuzată prin faptul că mă declar incapabilă să citesc şi să răscitesc cam acelaşi lucru de mai mult de două ori. Or, dacă veţi învinge monotonia şi veţi lectura “angajamentele”, veţi vedea că toţi cântă aceeaşi arie, partitura rămânând neschimbată în punctele esenţiale, cu mici variaţiuni de stil care nu spun mare lucru despre programe, dar spun mult mai multe despre autorii micilor variaţiuni.

Spre exemplu, curajoasa de la S1, în loc de program s-a gândit că ar fi mai nimerit să înşire o serie de fraze frumos spiralate, corespunzător aranjate, cu spaţii între fraze suficient de mari cât să lase cititorului timp să înţeleagă profunzimea şi eleganţa mesajului. Dacă adăugăm în CV autoprezentat şi articolele de pe juridice.ro pentru a-i convinge pe cei care mai aveau dubii câtă dârzenie şi spirit luptător se ascund în spatele chipului de porţelan, eventualul şi nedoritul eşec nu ar putea fi privit ca surprinzător.

Mă aşteptam la mai mult, la o altă strategie menită să aducă mai spre pământ bătălia cu emblema exploziei solare care, azi- mâine, va naşte o nouă stea în galaxia sferelor juridice, chiar dacă pentru moment, Oradea rămâne departe de centrul galaxiei.

Poeziile sau articolele, combative sau elegiace, nu sunt suficiente pentru a convinge, în schimb o fotografie, mârşăveşte plasată, poate înclina serios balanţa.

Într-un sistem care în prezent simte nevoia mai mult ca oricând să se apere, a apărea fix  “la braţul” unui personaj perceput ca duşmănos, e taman ceea ce mai lipsea pentru a înjumătăţii şansele serios perturbate de propria strategie. Acum, e adevărat că fotografia cu pricina a fost făcută într-un cadru oficial, la învestitură, dacă nu mă înşel prin 2007 sau chiar 2008, însă observ că poza nu-i de grup, ci cât se poate de individuală, de unde trag concluzia că doamna cu pricina s-a vrut neapărat în poză cu şeful cel mare. De ce oare? Asta îmi aminteşte, fără nicio legătură cu cele două persoane ce dau frumos în poză, de moda pozatului cu maimuţa pe litoralul românesc între halbele de bere ale tatălui şi piatra ponce a mamei.

Dacă tot am vorbit în deschidere de o noutate în peisajul candidaţilor, de-abia ieşită pe porţile Institutului unde a învăţat fără îndoială carte, dar mai deloc strategie, e timpul şi pentru  analiza trecutului. Veţi vedea, există un principiu, aplicat şi de cei noi, care stă la baza multora dintre candidaturi, şi anume principiul valorii ierarhiei în sistem.

Definit pe scurt, acest principiu te arată în ochii colegilor cu atât mai valoros cu cât ai reuşit să urci mai sus în ierarhia poturilor de conducere.

Priviţi vechiul CSM şi veţi vedea că e plin până la refuz de foşti sau actuali(suspendaţi în imaginaţia celor săraci cu duhul) şefi.

Priviţi actualele candidaturi şi veţi avea o imagine în oglindă, cu singura excepţie că cei din urmă nu au arătat încă ce pot.

Priviţi majoritatea colegiilor de conducere din instanţele din ţară şi veţi regăsi şefi şi şefuleţi, aleşi de către colegii care au înţeles mult prea puţin ce s-a dorit a se obţine prin înfiinţarea colegiilor de conducere. Umplându-le până la refuz cu şefi şi şefuleţi, judecătorii din sistem şi-au răpit şansa de a se face auziţi, pasând răspunderea către cei care o predau, la rândul lor, interesaţi de o vorbă bună la momentul potrivit, şefului ăl mai mare.

Nu ascund că am încercat şi eu marea cu degetul, mizând că se va înţelege că şeful nu devine de două ori mai bun dacă e pus simultan în două locuri de conducere. Evident, n-am reuşit, dar, înţelegând fenomenul, eu una m-am lecuit, fără prea multe regrete, ceea ce le urez şi celor care, fără a avea în spate un atotputernic post de conducere, s-au vârât în competiţie. Posibil ca unii dintre ei să şi reuşească, însă sunt gata să pariez că, într-o covârşitoare majoritate, şefii vechi vor fi înlocuiţi de şefii noi.

Cine se temea că nu va exista continuitate, e cazul să se liniştească, căci oameni destoinici veghează ca tradiţia ultimilor şapte ani să nu piară.

De când am văzut propunerile extrem de minuţios elaborate pe marginea reformei în justiţie elaborate de preşedintele în exerciţiu al CAB, nu am avut nici cea mai mică îndoială că se va arunca în luptă.

Nu am, de asemenea, nici cea mai mică îndoială că a tatonat terenul şi  ştie deja pe ce sprijin se poate baza în cadrul curţii şi, din câte bănuiesc, rezultatele sondajului au fost încurajatoare. Căci, ineficienţa ascunsă în spatele atitudinii elegante, impetuasă la nevoie, face încă suficient de multe victime duse la urnă, la care se adaugă unii şefi de secţii, adevăraţii depozitari ai indiferenţei înscrisă în mandatele de reprezentare a colegilor absenţi, împrejurare ce le permite să tragă, teoretic, perdeluţa cabinei de vot de mult mai multe ori decât le-ar fi necesar să-şi exprime propria adeziune.

Ce mai contează că nobilul candidat a încasat vreme de un an de zile sporuri ce nu erau plătite pălmaşilor, că a tolerat, chiar dacă cu rezerve rezultate exclusiv din singulara-i inteligenţă în cadrul unui CSM înţepenit între figuri cu idei puţine, promovări mai mult decât dubioase la Înalta Curte!

Toate astea-s nesemnificative pentru că domnul are şarm şi trecere la o anumită categorie de vârstă, nu neapărat biologică, respectiv vârsta naivităţii perpetue. La această vârstă greşelile sunt uşor trecute cu vederea, pierzându-se în suspinul aproape tandru: ”n-a putut, dragul de el, mai mult, cu toţi aia la CSM”.

Întrebarea logică ar fi, dacă ceea ce s-ar petrece ar avea vreo legătură cu logica, de ce nu a plecat dintr-un mediu atât de ostil?

Răspunsul îl las în seama dumneavoastră şi a celor care e mai mult decât probabil să-i facă un nou mandat cadou. În acest context, câte şanse are contracandidata sa, nu e foarte greu de anticipat. Totuşi, ţin să remarc faptul că aceasta a fost, din câte–mi amintesc ,cam singura din conducerea curţii care, anul trecut, nu s-a ferit să fie alături de cei care–şi vroiau salariile “nesimţite” înapoi, optând pentru o atitudine tranşantă, în vreme ce mai toţi ceilalţi din conducere se fofilau cu maximă dibăcie. Nu ştiu dacă această atitudine o va ajuta să treacă în faţă şi mărturisesc că proiectul său cam amplu are o mare hibă: mult prea lung, tinde să devină plictisitor şi să se adauge clişeelor deja lansate la bursa candidaturilor.

Ceea ce n-a înţeles niciunul dintre candidaţi e faptul că mai multe cuvinte e posibil să nu facă nici măcar cât o Idee. O coală A4 era suficientă pentru a expune sintetic idei care, ataşate unei personalităţi capabilă să emane încredere, să pregătească terenul pentru cursa vieţii spre Calea Plevnei.

Şi fiindcă am pomenit de clişee, un asemenea clişeu care mă irită la culme, e folosirea cuvântului responsabilitate. Citiţi interviurile pe juridice.ro şi veţi vedea cât de responsabili se simt toţi şi cum această responsabilitate vine din cele mai diverse straturi: fie din experienţa stagnării în sistem, fie din dorinţa, nu-i aşa, ingenuă de schimbare, fie din nevoia de afirmare a unei personalităţi pornită în căutarea desăvârşirii.

Dacă m-ar întreba cineva pe mine, aş spune că acum e esenţial ca responsabili să fie cei care se duc la vot.

Cei aleşi să sperăm că vor deveni cu adevărat responsabili când vor realiza în ce s-au băgat şi când vor trebui să găsească mijloacele pentru a-şi pune în practică vorbele.

Până atunci, totul e doar o joacă de cuvinte şi o aprigă luptă de imagine, în care, mai mult sau mai puţin direct, competitorii nu se dau în lături (insist pentru accentuarea corectă a cuvântului) de la contestări reciproce.

Pentru moment mă opresc, nu vreau să devin la rându-mi un proiect integru, dar promit să revin. Mai sunt cel puţin câţiva competitori care merită pomeniţi.

Eu, aşa cum spuneam, doar îi voi pomeni, dumneavoastră veţi alege dacă-i trimiteţi sau nu în eternitate, căci, sper că nu mai aveţi vreo îndoială, şapte ani sunt o eternitate. Sau, mai exact, ultimii şapte au fost.

Judecător Amelia FARMATHY
Curtea de apel Bucureşti

Articole conexe

• Popa de pica
• Petre Voinescu: Oamenii creeaza sistemul
• Alegeri CSM. Bucuresti, intalnire candidati procurori cu alegatorii
• Petre Voinescu in dialog cu Andrei Savescu despre valori, oameni si echilibru