Ani de zile, am considerat că misiunea judecătorului, începe şi se sfârşeşte în sala de judecată.Soluţiile pronunţate în cauză reprezintă măsura capacităţii fiecăruia dintre noi. Cu timpul, mi-am dat seama că, omul de rând, necunoscător a textelor de lege, se raportează însă la două criterii simple: bine şi rău.
Nu are cum să înţeleagă texte de lege pe care judecătorii sunt obligaţi să le aplice şi nici nu are de unde şti, că cei mai mulţi magistraţi, le aplică pentru că sunt puşi de legiuitor să le aplice, însă nu cred în justeţea lor.
Am considerat necesar să-mi aduc contribuţia la înţelegerea unor texte a ,,Proiectului de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.” Pentru aceasta, am apelat la serviciile tuturor celor care, consideră moral, să-mi dea ajutorul în acest sens. În viziunea mea, o dezbatere publică nu se poate rezuma la publicarea unui articol într-o revistă de specialitate pe care o citesc doar juriştii.
Materialul aflat pe pagina de internet a Tribunalului Cluj (www.tribunalulcluj.ro) este accesibil tuturor celor interesaţi. Singura condiţie impusă, este aceea ca materialul să fie reprodus în forma prezentată de autor.
Se pare că, în ultima perioadă, tendinţa de a modifica o lege cu alta, un text de lege cu altul, a luat proporţii îngrijorătoare.
,,Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor” cuprinde o serie de dispoziţii, unele menite să accelereze soluţionarea cauzelor, dar cele mai multe sunt menite să evidenţieze că ,, am mai bifat o activitate.”
În cele ce urmează mă voi referi la modificările ce vizează Codul de procedură penală, domeniu în care consider că posed experienţa necesară pentru a evidenţia aspectele pozitive precum şi carenţele pe care le prezintă noile texte.
Înainte de aceasta, cred că se impune o precizare. Reforma în justiţie nu se poate realiza fără legi clare, pe înţelesul tuturor, legi care să prezinte o anumită longevitate în timp, astfel încât, cetăţeanul de rând, să afle de conţinutul lor. Claritatea şi longevitatea legii sunt caracteristici benefice şi pentru cei chemaţi să aplice legea, ştiut fiind faptul că, pentru a aplica corespunzător o lege, ai nevoie de timp pentru implementarea ei.
Şi pentru că cele afirmate de mine au un iz insultător, vreau să dau un exemplu: Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003 prevedea că interceptarea convorbirilor telefonice se dispune de către preşedintele instanţei. Prin Legea nr. 356/2006 dreptul de autorizare a convorbirilor a trecut în competenţa fiecărui judecător din cadrul instanţei. Prin O.G.nr. 60 din 6 septembrie 2006, apărută peste noapte, competenţa de autorizare a convorbirilor telefonice a trecut din nou în competenţa preşedintelui de instanţă. Într-o exprimare stil I.L. Caragiale, am modificat legea dar nu am schimbat nimic. Nu vreau să fiu rea, dar consider că nu este normal ca, în decurs de trei ani, legea să fie modificată de trei ori iar, în final, să aibă acelaşi conţinut.
Exemplele pot continua însă nu doresc să insist prea mult asupra acestui aspect. Vreau doar să subliniez faptul că, sentimentul de neputinţă şi îngrijorare, care i-a cuprins pe colegii mei, mă domină şi pe mine. Nu fac parte din nici o asociaţie profesională pentru că am considerat că nu este necesar. Când am avut ceva de spus, am spus. Trebuie să recunosc însă că, alarma dată de societăţile profesionale ale magistraţilor este justificată. De ce? Pentru că ,,am mai pus de o lege” fără să ne gândim la consecinţe.
Dureros este că obsesia modificării s-a extins la coduri şi la legile de organizare judiciară iar acest fapt s-a realizat, din nou, în cursul vacanţei judecătoreşti. Avem un cod penal în vigoare (Legea nr. 15/ 1968), modificat de nenumărate ori în cursul anilor, cod pe care îl aplicăm zi de zi şi pe care dorim să-l modificăm iarăşi, un cod penal abandonat (Legea nr. 301/2004), a cărei punere în aplicare a fost amânată câţiva ani şi proaspătul cod penal (Legea nr. 286/2009) pe care nu ştim când îl vom aplica. Probabil că niciodată! În loc să pregătim terenul pentru punerea acestuia în aplicare, am modificat actualul cod ce datează din anul 1968. La ce vom adapta schemele de personal pentru a putea pune în aplicare codul penal şi de procedură penală? La actualul cod de procedură penală, care în forma modificată de acest proeict lege, necesită mai mulţi judecători la curţile de apel, sau la viitorul cod penal, a cărui punere în aplicare necesită o încărcătură mai mare le tribunale?
Revenind la modificările propuse, trebuie precizat că, cele mai multe, au fost preluate din Lega nr. 135/2010, adică din viitorul cod, şi că acesta urmează a intra în vigoare la o dată ce nu s-a stabilit încă.
De exemplu, la articolul 10 lit. h, ce reglementează unul din cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar dacă a fost pusă nu poate fi exercitată, se adaugă o altă situaţie şi anume: ,,încheierea unui accord de mediere.”
În condiţiile în care, textul prevedea următoarele: ,,a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală,” noua adăugire dă textului, cel puţin aparent, mai multă claritate, însă nu accelerează durata procesului.
Atâta timp cât retragerea plângerii sau împăcarea părţilor operează, nu are relevanţă în ce mod s-a ajuns la această finalitate ( proprie iniţiativă a părţilor; urmare consultării cu un avocat; dacă s-a realizat medierea). Legea impune drept condiţie ca împăcarea să fie necondiţionată şi personală. Dacă aceasta s-a realizat, în oricare dintre modalităţile arătate, condiţiile cerute de lege sunt îndeplinite.
Principala modificare vizează însă competenţa în materie penală.
Sub acest aspect, dispoziţiile art. 27 pct. 2 au fost abrogate, astfel încât calea de atac a apelului a fost restrânsă, tribunalele şi tribunalele militare teritoriale rămînînd competente să soluţioneze în primă instanţă şi ca instanţă de recurs doar recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asiuratorii, a hotărârilor pronunţate de judecătorii în materia executărilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Având în vedere încărcătura de dosare, existentă la judecătorii şi tribunale, modificarea apare benefică în ceea ce privesc aceste instanţe.
Problema apare diferit în ceea ce priveşte curţile de apel cărora li se atribuie o comptenţă mai largă, aceea de a judeca în primă instanţă infracţiuni comise de persoane cu o calitate specială, infracţiuni care erau de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, dat fiind faptul că dispoziţiile art, 281 pct. 2 Cod procedură penală au fost menţinute, curţile de apel vor judeca ca instanţă de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale.
În plus, potrivit art 281 pct. 3 Cod procedură, în forma modificată, acestea vor judeca ca instanţă de recurs, recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Sub aspectul conţinutului şi consecinţelor pe care le produce, textul art. 281 pct. 1 lit. c1, c2, c3, ridică mai multe întrebări.
Textual, pct. 8 din proiectul de lege prevede următoarele: ,,La art. 281 pct. 1 lit. c se introduce trei noi litere, c1, c2, c3.” Dacă te uiţi însă în Codul de procedură penală, vezi însă că art. 281 pct. 1 lit. c a fost abrogat prin Legea 356/2006. De aici şi întrebarea: De ce nu s-a trecut în locul literei c una dintre dispoziţiile de la c1, c2, c3 ? Oare cei ce au conceput textul de lege ştiau că textul abrogat conţinea aceleaşi dispoziţii ca cele pe care le-au înscris la c3?
Trecerea în competenţa curţilor de apel judecarea cauzelor privind ,,infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de pe lângă aceaste instanţe”, este o măsură pripită.
O dată, pentru că este imoral şi nedeontologic să judeci cauza unui judecător ce are acelaşi grad profesional sau care, cazul magistraţilor asistenţi, funcţionează la instanţa superioară, adică la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În al doilea rand, o astfel de măsură nu are cum accelera soluţionarea cauzelor, dimpotrivă. Mărind competenţa curţilor de apel, fără a majora schemele de personal, nu te poţi aştepta la operativitate. Eventual te pregăteşti ca, în cel mai scurt timp, să modifici ceea ce ai modificat.
Proiectul conţine o serie de dispoziţii ce conduc la concluzia că tendinţa celor ce au conceput proiectul supus analizei noastre a fost aceea de a complica lucrurile şi nu de a le simplifica.
De exemplu, art 27 lit. d, e1, în forma actuală, prevede că Tribunalul judecă în primă instanţă:
lit. d. – infracţiunea de spălare a banilor precum şi infracţiunea privind traficul şi consumul de droguri
lit. e1.- infracţiunile le regimul drepturilor de proprietate industrială şi intelectuală.
În forma propusă de proiect se prevede, după cum urmează:
lit. d. – infracţiuni privind traficul şi consumul illicit de droguri
lit. e1. -. infracţiunea de spălare a banilor şi evaziune fiscală.
După cum se vede, modificarea s-a realizat în felul următor: infracţiunea de spălare a banilor a fost trecută de la litera d. la litera e1 iar evaziunea fiscală a fost introdusă la e1. S-a scos din competenţa tribunalului infracţiunile la dreptul de proprieate intelectuală şi industrială.
Credem că era mai simplu dacă se modifica doar dispoziţia de la , e1, adică în loc de infracţiunea la dreptul de proprietete industrială se introducea evaziunea fiscală.
Nu putem pune punct comentariilor ce vizează căile de atac fără a ne exprima nedumerirea cu privire la modificările propuse de ,,Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”.
Dacă tot au fost copiate multe articole din Legea nr. 135/2010 (Codul de procedură penală) de ce nu s-au copiat şi cele privind căile de atac?
În condiţiile în care aceasta înlătură recursul din rândul căilor de atac şi menţine doar apelul, nu era firesc ca noile dispoziţii să vizeze aceiaşi linie? Dacă s-ar fi făcut această modificare punerea în aplicare a codului de procedură penală s-ar fi realizat mai uşor iar schemele de personal ar fi putut fi adaptate din timp.
Lipsa unor corelări poate fi sesizată şi în ceea ce privesc alte modificări chiar dacă acestea nu prezintă nici o consecinţă juridică.
Modificarea art. 60 Cod procedură penală, referitor la soluţionarea cererii de strămutare se încadrează în această situaţie.
Faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin încheiere motivată sau sentinţă motivată chiar că nu prezintă nici o relevanţă, ştiut fiind că, potrivit art. 311 Cpp, hotărârile judecătoreşti sunt de mai multe feluri: sentinţe; decizii şi încheieri.
Admiţând că modificarea de la art. 60 Cod procedură penală a fost propusă în scopul corelării dispoziţiilor codului în vigoare cu viitorul cod procedură penală (art. 75), apreciem că ea trebuia să se refere şi la articolul 611, ce prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin încheiere motivată.
,,Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor” propune modificarea unor texte care în momentul acesta au o formă identică sau foarte asemănătoare
De exemplu, la punctul 14 din lege se arată: ,,Alineatul 1 al articolului 916 se modifică şi va avea următorul cuprins: Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului a părţilor sau din oficiu.” iar textul nemodificat prevede: Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului a părţilor sau din oficiu.”
Situaţia este valabilă şi în cazul modificării art. 44. Textul în varianta propusă prevede următoarele: ,,Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune penală de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă acea chestiune este de competenţa altei instanţe, inclusiv ce de contencios administrativ.” Ceea ce s-a adăugat textului de lege este: ,,inclusiv cea de contencios administrativ.” Credem că noua adăugire (în condiţiile în care textul prevedea oricum ,,competenţa altei instanţe”, referindu-se prin aceasta la toate instanţele, cu excepţia celei în faţa căreia se află chestiunea prealabilă) va suscita o serie de confuzii de genul: Oare se referă şi la Tribunalele Comerciale, la Tribunalele cu Minori, etc?
Am făcut acest comentariu cu speranţa că, parte din conţinutul acestui proiect, va fi regândit.
Judecător dr. Sorina SISERMAN
Presedinte Tribunalul Cluj
PDF 
[...] [11] A se vedea S. Siserman, Comentariu pe marginea proiectului de Lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor penale, disponibil la http://www.juridice.ro/117701/comentariu-pe-marginea-proiectului-de-lege-privind-unele-masuri-pentru…. [...]