Scriam, in vremea defunctului protest de anul trecut, ca semnalul acestui „strigat de disperare” pentru soarta Justitiei ar fi trebuit sa vina de la CSM si ICCJ. Or, acestia au fost ultimii care ni s-au alaturat.
Se pare ca i-am iertat si am uitat… Iar CSM-ul nu a inteles nimic din protestul de atunci. A continuat sa fie o insitutie care sa-i priveasca de sus tocmai pe cei pe care ii reprezinta. Ne-a spus noua ca numai el are dreptul sa normeze munca magistratului, ca judecatorul nu are voie sa-si gestioneze propria sedinta de judecata, unde este independent dar si responsabil de solutia pe care o pronunta si cate si mai cate…
Acualul CSM crede ca este „seful”, seful magistratilor. Scria o colega despre colegiile de conducere ale instantelor ca sunt pline de sefi. Poate are dreptate, nu stiu, dar cine i-a pus acolo? Nu tot noi? Se pare ca, oricat ne-am stradui (asta daca ne straduim) nu putem sa ne ridicam mai sus de mentalul colectivitatii din care facem parte. Si care mental ne face sa ne aplecam pana la pamant in fata unui sef si „sa-i cedam locul in autobuz” chiar daca noi suntem „o femeie insarcinata” si am avea tot dreptul sa ramanem pe scaun. Sau sa il ocupam…
Constitutional, CSM este garantul independentei Justitiei. Si tot constitutional, Justitia ar trebui sa fie independenta, in primul rand, fata de celelalte puteri ale statului. Adica, fata de cei care dau legi proaste si contradictorii (una dintre cauzele lungirii proceselor) sau fata de cei care gestioneaza Justitia ca serviciu public (si nu sunt in stare sa asigure fondurile necesare in acest sens). Nu am auzit pe nimeni din CSM cerand, in calitate de reprezentant al Puterii Judecatoresti, demisia vreunui presedinte, prim-ministru sau ministru pentru denigararea magistratilor, pentru promovarea de legi care duc in derizoriu salariul acestora sau pentru lipsa de fonduri cu care se confrunta instantele… Oare chiar nu e niciun „barbat” in CSM-ul de azi? Oare chiar trebuie sa inghita toate care vin din partea celorlalte puteri si sa nu aiba nicio replica?
In al doilea rand, independenta Justitiei vine din siguranta cu care judecatorul intra in sala. Si nu ma refer aici la siguranta financiara ci la atitudinea pe care el trebuie sa o aiba stiind ca este singurul care are dreptul sa se pronunte asupra dosarelor respective. Sa nu ii fie teama sa puna calitatea actului de justitie mai presus de orice, asta insemnand si sa aiba un numar rezonabil de dosare la fiecare sedinta de judecata. Sa aiba curajul de a-si gestiona sedinta astfel incat sa poata sa-si exercite profesia cu sufletul impacat ca solutia pronuntata este corecta, sa poata motiva pe indelete hotararea data, asa incat partile sa inteleaga de ce a adoptat o solutie si nu alta, etc. Dar nu, noi stam deasupra capului cu sabia „termenului rezonabil” desi nu e vina noastra ca suntem putini iar dosarele sunt asa de multe. E adevarat ca fiecare justitiabil are pretentia – corecta si legitima - de a i se rezolva cauza cat mai repede. Dar nu oricum si nu in orice conditii. Numai ca sistemul judiciar, asa cum este construit el astazi, nu permite acest lucru si nu e vina judecatorului. Si atunci de ce sa ne luam asupra noastra aceasta povara? Si cu ce riscuri? Uneori sacrificandu-ne sanatatea, familia… Noi nu putem angaja alti judecatori, nu putem stabili organigramele instantelor… Nu am auzit pe nimeni din acualul CSM spunand opiniei publice ca judecatorii sunt supraincarcati de dosare, ca lucreaza mult peste cele 8 ore cat are ziua de munca potrivit Constitutiei si ca omeneste nu este posibil sa facem mai mult decat cu riscul de a pune in pericol calitatea actului de justitie care si asa, in ochii opiniei publice, este indoielnica. Nuuuu, dragi colegi, CSM cere lunar situatia cauzelor mai vechi de un an ca sa ni-l arate pe „bau-bau”. Ca cica asta-i termenul rezonabil in sistemul judiciar romanesc, termen stabilit tot de CSM, desi, intre noi fie vorba, la CEDO se judeca dosarele in 4-5 ani si nu le spune nimeni ca nu ar fi un „termen rezonabil”…
Cred ca, inainte de orice, viitorul CSM are nevoie de ceva ce actualului ii lipseste: are nevoie de barbati! Si nu ma refer la barbati ca la specia care poarta pantaloni si – uneori – barba, ci la faptul ca este nevoie acolo de oameni care sa nu se incline pana la pamant in fata nimanui si sa puna piciorul in prag cand este vorba de a apara Puterea Judecatoreasca pe care o reprezinta.
Da, aceeasi colega la care ma referisem mai sus, are dreptate. Cam toti candidatii canta aceeasi arie si, desi opera e buna, ramane de vazut cum va fi pusa ea in scena. Parca asistam la un „deja vu” care se repeta din 4 in 4 ani la un alt nivel… Oare vom fi fermecati de ideile pe care ni le vor flutura cu „mandrie patriotica” candidatii care aspira la un loc in CSM sau vom incerca sa privim dincolo de ele, la candidatii insisi, in fibra lor? Sunt sigur ca toti cred in ideile lor (care, asa cum spuneam, sunt cam aceleasi) si atunci, se pune intrebarea, unde este diferenta? Pai, am spus-o mai sus. In barbatia cu care vor avea curajul sa-si puna ideile in practica!
Cred ca vorbele nu mai trebuie sa fie suficiente ci e momentul sa mai trecem si la fapte. Pentru ca daca nu vom fi cu bagare de seama si ne vom lasa pacaliti, dupa instalarea noului CSM ne vom trezi iarasi singuri in lupta si din nou ne vom intreba, unde ne sunt generalii?
Judecator Ovidiu Toth
Judecatoria Alba Iulia
PDF 
Multe felicitari pentru articol!
Si eu sunt de parere ca nu atat aria conteaza, ci forta, barbatia (in sensul din text, de hotarare si curaj) si convingerea cu care este cantata.
Tonul face muzica.
Va fi insa intotdeauna foarte tentant pentru CSM sa spuna: “respectati termenul rezonabil”. Pana la un punct, chiar corect. In Olanda, de exemplu, CSM este locul unde se obtine un compromis intre asteptarile opiniei publice, reprezentate (acolo) de ministrul justitiei, cu privire la eficienta justitiei, si dezideratele si posibilitatile justitiei, pe de alta. Adica, pentru a fi clar, Tribunalul din Amsterdam primeste 2.000.000 euro anual si isi face propria politica de personal si are un sediu incredibil.
Totul este insa ca CSM sa nu se rezume la a cere demagogic judecarea cu celeritate (precum o face MJ, mai recent, care cere in mod irational si total neintemeiat renuntarea la programul de normare) si sa numere dosarele mai vechi de un an, ci sa si ofere sistemului judiciar ceea ce acesta are nevoie:
1) bani, in primul rand, pentru functionarea sistemului – transferul bugetului, cota minima dn PIB, transferul puterii decizionale catre instante;
2) sedii adecvate, ceea ce presupune modernizari si constructii noi;
3) o mai buna pregatire profesionala, ceea ce presupune largirea accesului la INM si renuntarea la examenul pentru cei cu 5 ani vechime.
In aceasta ordine de idei, pot spune ca azi m-am uitat pe subiectele de la admiterea la INM si mi s-au parut foarte dificile. Sa ne aducem aminte ca cei care dau admiterea sunt de regula absolventi ai facultatilor de drept, oameni care in cel mai bun caz stiu teorie. Dar nu, noi le cerem sa coreleze texte foarte complicate pe care niciun practician nu le stie pe de rost.
Examenul de promovare de anul trecut, pot spune cu mana pe inima, a fost mult mai usor: grila cu o varianta din 3 (fata de 1 sau 2 din 3), cu doar o materie plus procedura, fata de civil/penal si proc.civ./proc.pen., cu intrebari si subiecte incomparabil mai usoare. Si cu toate materialele pe masa, sa nu uitam…
Ii “rupem” asadar pe absolventii de facultati, dar lasam sa devina judecatori definitivi practicieni doar pentru ca au 5 ani vechime, in urma unui examen mult mai permisiv, sub cuvant ca au “experienta practica”. Asta da consecventa si dreptate.
4) Revin la autonomia decizionala si financiara. Pana cand presedintele de judecatorie nu va avea un fond minim din care sa plateasca posta si expertizele dispuse din oficiu – ceea ce nu presupune personalitate juridica si contabilitate, sa ne intelegem! – pana cand presedintele instantei nu va putea da afara pe grefierii care taie frunze la caini – si sunt multi! – nu vom face nimic. Ca sa nu mai vorbim ca acelasi presedinte, indiferent de instanta, ar trebui sa aiba bani pentru un computer nou sau o zugraveala noua.
Dar asta sunt chestiunile triviale care nu prea apar in programele candidatilor (sau nu ale tuturor), fiind mai usor se pare (la noi, noi iubim abstractiunile) sa vorbim de “independenta”, “reputatie”, roluri constitutionale si altele. Importante, desigur. Dar daca nu poti sa-ti iei singur o imprimanta si trebuie sa te milogesti la MJ, asta se cheama independenta? Va las sa raspundeti singuri!
5) o viziune care sa presupuna mai mult decat mutam toata compenta la judecatorie si taiem cai de atac. Asta daca vrem sa iesim din logica “reformelor” de tipul anului 1952.
In acest context, putem spune ca mai important decat o lege de “accelerare” pompieristica (avand si numeroase dispozitii utile, majoritatea preluate din noile coduri) este o aplicare grabnica a noilor coduri…daca le folosim doar ca materiale gratuite de inspiratie pentru “decupaje” care preiau 2 % din noile coduri…nu ajungem prea departe…
Si acum sa spunem si de ce nu are nevoie sistemul judiciar: de 19 stapani, cu aere de proprietari de plantatie, pre-judecati si ifose de tipul “nu ne antepronuntam” in sedinta CSM. Are nevoie de curaj, discutii deschise si transparenta fata de public. Numai asa urmatorii 6 ani vor trece cu folos.
Pana sa ne intrebam unde ne sunt generalii, poate ar trebui sa ne intrebam unde ne sunt soldatii si ce ii mana sau i-a manat in lupta…
Nu cumva?…Cel mai mult?…Salariile…?
Intre timp, ani de zile, nu a fost nicio problema ca alte componente ale independentei magistratilor au fost ciuntite. Cand se atenteaza la componenta financiara (firesc, sta la baza piramdei) stam si ne intrebam unde ne sunt generalii, unde ne este independenta si unde este locul nostru in statul de drept.
Imi permit sa spun ca cei ce au pornit anul trecut protestul nu au facut-o in primul rand pentru salarii, ci pentru un loc cu adevarat potrivit al justitiei in angrenajul unui stat de drept. Cativa, aceia unii, au iertat, insa cu siguranta nu au uitat. Chiar daca generalii, de pe scaunele lor, au uitat ca, doar la masa tratativelor si fara soldati nu au nici pe cine legitima si nici pentru cine negocia.
Asa ca de data aceasta am o vaga senzatie ca generalii, vechi sau noi, se vor descurca, daca vor putea, singuri.Sau cu generalii echipei adverse.
Soldatii au nevoie de vacanta…Si de cate o prima de razboi.
Adina Daria Lupea
Curtea de Apel Cluj
Cata dreptate ai, Adina, pana la jumatatea textului si in ultimul sfert. Total adevarat. Insa cu privire la restul ma cam indoiesc: miscarea de anul trecut a fost eminamente salariala. Ca tu sau altii cativa au avut iluzii idealiste ca ar fi fost altceva la baza, asta nu schimba faptul ca unica revendicare a fost multa vreme cea salariala si aceasta a fost in orice moment cea mai puternica. Orice adaos a fost ulterior si in scop de cosmetizare intr-un razboi mediatic pierdut din start pentru ca era nedrept.
Imi place asta: “generalii, vechi sau noi, se vor descurca, daca vor putea, singuri.Sau cu generalii echipei adverse”. E chintesenta justitiei de blat.
Ovidiu Toth evocă, involuntar cred, o imagistică bizară a justiţiei.
Se crede “femeia însărcinată” a justiţiei şi se întreabă:
“Oare chiar nu e niciun „barbat” in CSM-ul de azi?”
“Oare chiar trebuie sa inghita toate care vin din partea celorlalte puteri…?”
“Cred ca, inainte de orice, viitorul CSM are nevoie de ceva ce actualului ii lipseste: are nevoie de barbati!”
Şi continuă:
“Si nu ma refer la barbati ca la specia care poarta pantaloni si – uneori – barba”
“unde este diferenta? Pai, am spus-o mai sus. In barbatia cu care vor avea curajul…”
Aha. Am înţeles. Diferenţa stă în bărbăţie.
Ne trebuie bărbaţi dar fără pantaloni.
Asta lămureşte totul.
Poate mintea mea este murdară, dar aş fi preferat ca dl. jude Toth să vină cu alte exprimări, fără involuntare double entendre şi imagerie nepotrivită. Uneori este preferabilă mai degrabă limba de lemn decât un limbaj “poetic” chinuit si scremut ca o reclamă la laxative.
Intr-un anumit loc, chiar aveti dreptate, d-le Kurtyan. Si ne-am dat seama cu totii…
Din păcate, nu sunt singurul… chiar dacă v-aţi dat seama “cu toţii” (cam prezumtioasa generalizarea, nu credeţi?) Chiar “cu toţii”?
Tot nu am înţeles ce fel de bărbaţi vreţi în CSM… dacă vreţi bărbaţi… dar nu din cei care poartă pantaloni.
La ce (cine) vă referiţi?
Ca sa nu transformam discutia intr-una personala, voi spune doar scurt. As fi preferat de zeci de ori sa nu am dreptate nici pe sfert.
ADL