Dezbatere publica: Programul de Interes National in domeniul protectiei drepturilor persoanelor cu handicap

26 August 2010 - Juridice.ro 644 citiri

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a supus dezbaterii publice Hotărârea de Guvern privind aprobarea Programului de Interes Naţional în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit unui comunicat al MMFPS, ”in temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 501 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 96 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă Programul de Interes Naţional în domeniul protecţiei şi promovării  drepturilor persoanelor cu handicap, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. – Fondurile necesare pentru finanţarea programului de interes naţional prevăzut la art. 1 se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Art. 3. – (1) Finanţarea programului de interes naţional prevăzut la art. 1 se realizează în baza proiectelor elaborate de furnizorii de servicii sociale publici în nume propriu sau în parteneriat cu furnizorii de servicii sociale publici/privaţi, în urma unui proces de evaluare şi selecţie.

(2) Evaluarea şi selecţia proiectelor prevăzute la alin. (1) se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(3) Dacă în urma primei selecţii publice de proiecte nu se atribuie integral bugetul alocat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate relua procedura de selecţie până la contractarea în totalitate a bugetului alocat.

(4) Metodologia de evaluare, selectare şi de finanţare a proiectelor prevăzute la alin. (1) se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri prin ordin al Ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4.(1) Monitorizarea implementării şi controlul fondurilor alocate în cadrul programelor de interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap se asigură de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.”

Articole conexe

Cuvinte cheie
* *

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat