Dat fiind ca proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (mica reforma), contrar celor pretinse de Ministerul Justitiei, nu a fost pus in discutia asociatiilor profesionale, iar Senatul a adoptat acest proiect fara invitarea Consiliului Superior al Magistraturii, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Parchetului General, ori a asociatiilor profesionale, de a participa la dezbaterile din Senat referitoare la acest proiect de lege;
Dat fiind ca modificarile avute in vedere de proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor au un impact general si vizeaza esenta sistemului judiciar;
Dat fiind ca, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, Romaniei i s-a reprosat lipsa vointei politice de a realiza o reforma reala in justitie;
Dat fiind ca prin legea micii reforme, asa cum a fost adoptata de Senat, in prezenta avizului negativ al Comisiei Juridice a Senatului, se incalca grav regulile de drept si drepturile cetateanului, pretins a fi reglementate pozitiv;
Asociatia Magistratilor din Romania, in incercarea de a suplini necesitatea aflata la baza prevederilor legale incalcate, invita pe cei in drept la dezbaterea publica reala pe marginea Legii privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, dezbatere care va avea loc marti, 31 august 2010, incepand cu ora 12.00, in Aula Institutului National al Magistraturii din Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta nr. 53, etaj 1.
Prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU
Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania









[...] Catalin Predoiu impreuna cu secretarul de stat Lidia Barac au participat marti, 31 august 2010, la dezbaterea organizata de AMR la sediul INM cu tema proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea [...]
[...] Magistratilor din Romania apreciaza ca din dezbaterea organizata ieri a rezultat ca beneficiarii proiectului de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii [...]