Din privirea aruncată furnicarului de candidaturi nu putea lipsi tripleta de aur, our golden boys, cu atât mai mult cu cât au făcut tot ce au putut pentru ca, la nivel de imagine şi percepţie publică, să fie omniprezenţi.
Adică un soi de campanie avant la lettre, căci ar fi o naivitate să credem că toate eforturile de a ieşi în evidenţă nu au avut un scop bine conturat.
Ideea unei candidaturi “la pachet” reprezintă , fără îndoială, o noutate, şi încă una pozitivă, pentru că în acest fel s-ar părea că accentul cade pe program, iar nu pe candidaţi, numai că în realitate lucrurile nu stau deloc aşa.
Triumvirii nu s-au reunit pentru un program comun, ci pentru imagine, o imagine a unui grup puternic, omogen, în care fiecare speră să “împrumute” din notorietatea celorlalţi doi ceea ce probabil simte că-i lipseşte.
Priviţi individual, aşa cum de altfel se vor prezenta în faţa colegilor la momentul votului, cei trei sunt personalităţi sensibil diferite, ceea ce face ca imaginea întregului armonios să fie doar o iluzie optică generată de adunarea la un loc în faţa obiectivului aparatului de fotografiat.
Întreprinzător, bine orientat, calculat, urmărind, cel puţin în aparenţă, în egală măsură, atât consistenţa unui demers, cât şi potenţialul de publicitate al acestuia, preşedintele Tribunalului Vrancea pare să fie coloana vertebrală a triumviratului. Tocmai ştiinţa de a se arăta fără a părea că se agită din cale afară, îl scoate la lumină şi îl expune exact aşa cum vrea să apară.
Dacă la domnia sa există cumva, în completarea a ceea ce ne arată, un potenţial spre compromis, nu-mi rămâne decât să sper că va rămâne neexplorat, cel puţin până în momentul la care compromisul nu va însemna exclusiv cedare.
Reţinut, sobru, cam sec în exprimarea publică, preşedintele Curţii de apel Tîrgu – Mureş rămâne în umbră şi nu sunt sigură că-i reuşeşte ca efect al propriei strategii, cât mai degrabă ca rezultat al plasării sale în pachetul celorlalţi doi. Domnia sa nu-mi pare a avea o identitate de candidat, ceea ce nu înseamnă vreun moment că ar fi lipsit de substanţă. Punerea sa în valoare prin comparaţie cu ceilalţi doi, în condiţiile în care cei din urmă stăpânesc arta expunerii mediatice mult mai bine, este o alegere neinspirată şi riscantă, care nu face altceva decât să îl arunce în umbră. Nu e cazul să uite vreun moment că electoratul său este reprezentat de votanţii din curţile de apel, votanţi nici mai buni, nici mai răi decât ceilalţi, însă care s-ar putea dovedi că nu “gustă” jocurile de lumini şi umbre, mai ales când e vorba de a se grupa în partea cu umbră. Poate că în Curtea sa, domnul preşedinte a creat dumbrava minunată şi toţi îi sunt recunoscători, însă s-ar putea să nu fie suficient , căci “ograda”-i mică, iar umbra sa cam mare.
Exploziv, ambiţios feroce, cu o pasageră carieră în culisele politicii pe vremea când consilia un ministru, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea vrea să scrie istorie, şi nu oricum, ci de la centru. Rar mi-a fost dat să văd o persoană care să se agite atât. Cel puţin în vara aceasta, cred că şi-a ratat concediul, fiind omniprezent în mediul publicistic, nu care cumva să iasă din atenţia celor ce i-ar putea răsplăti implicarea. De multe ori pertinente, observaţiile sale au lunecat uneori în umor negru. Bunăoară, cu puţin timp în urmă, domnia sa aprecia într-un articol că ar fi cazul ca prerogativa disciplinară a CSM-ului să se extindă şi asupra magistraţilor pensionari, considerând, ca mulţi atâţia alţii care nu se pricep, că pensia de serviciu e un beneficiu alipit persoanei. Dacă se întâmplă ca cel ieşit la pensie să o ia razna, noi ce să facem, îl lăsăm, eventual, fără pensie, că, deh, suntem deontologi, iar 25-30-35 de ani de muncă sună într-adevăr mai curând ca o condamnare, decât ca o justificare a substanţei unui drept. Iar dacă cel ieşit la pensie mai îndrăzneşte să se apuce şi de o activitate profitabilă, devine de-a dreptul obraznic şi, cu siguranţă, trebuie sancţionat. Dacă n-ar fi trist, n-ar fi ridicol. Îmi creează impresia că domnul vicepreşedinte mai are ceva poliţe de plătit celor care înainte de a ieşi la pensie i-au făcut zile negre.
Dincolo de aceste exacerbări ale dorinţei nestăvilite de optimizare a sistemului cred că, din cei trei, domnul vice îşi doreşte cu ardoare, dacă nu cu disperare, să prindă un loc în Calea Plevnei şi socotesc că ar fi extrem de nefericit dacă acest lucru nu s-ar întâmpla.
Implicarea sa în tot ce nu mişcă e poate un semn bun, o reală dorinţă de schimbare, dar insistenţa demersului eu o găsesc cam obositoare şi pe cale să devină mai degrabă o obsesie, decât o vocaţie.
Aşa cum vă spuneam, nu am aflat toţi candidaţii, dar chiar şi aşa am auzit de o candidatură care mi-a răscolit amintirile din vreme în care, fiind auditor la INM în anul al doilea, în anul 2002, am fost repartizată împreună cu colegii din grupă pentru efectuarea stagiului de pregătire la instanţe în cadrul Judecătoriei sectorului 4. La un moment dat, actuala vicepreşedintă şi aspirantă la un fotoliu confortabil în locul cu verdeaţă a fost mandatată să o înlocuiască, din fericire doar pentru scurtă vreme, pe preşedinta plecată cu ceva treburi prin afara instanţei. Singurii vitregiţi de această alegere, am fost noi, auditorii de justiţie. Încă entuziaşti, dornici să prindem meserie, decât să pierdem vremea pe la arhivă sau registratură, cei mai mulţi dintre noi ne furişam, fără permisiune de la stăpânire, prin sălile de judecată. Cum turnătorii nu lipseau nici la acea vreme, am fost, bineînţeles, pârâţi şi chemaţi, val-vârtej, în cabinetul centrului de comandă. Dacă vă imaginaţi cumva că am fost dojeniţi cu blândeţe şi tact, vă înşelaţi sau nu aţi avut încă ocazia de a o cunoaşte pe domnişoara vice. Preţ de vreo 10-15 minute domnia-sa ne-a făcut, cum se zice, albie de porci. Nu mai reţin ce ne-a spus exact, nici nu merita reţinut de altfel, însă mi-au rămas întipărite adânc în minte acutele stridente ale vocii sale (asta ca să fiu elegantă, căci, în realitate, ţipa în toată regula) şi figura-i măcinată de neputinţa găsirii echilibrului în exprimare. Urâtă figură (şi nu mă refer, nicio clipă, la aspectul fizic), regretabil comportament, ilustrativ pentru imaginea unei persoane căreia, la acea vreme cel puţin, îi lipsea ştiinţa de a se impune prin distincţie şi de a mustra cu eleganţă.
Anii au trecut şi mai toţi acei auditori de justiţie, adică actualii săi colegi, pe care domnişoara vice îi trata cu suveran dispreţ, au ajuns mai sus şi mai repede decât domnia sa în ierarhia sistemului, semn că indisciplina, în ciuda tuturor eforturilor de combatere, a dat roade.
Nu aş fi relatat acest episod dacă nu aş fi avut credinţa că unul din lucrurile de care trebuie să ne ferim ca de dracu în alegerea reprezentanţilor noştri este promovarea la scară naţională a oricărei forme de isterie.
Aţi remarcat desigur că, în cele ce preced, toţi candidaţii poartă titluri de nobleţe în sistem, ceea ce mă face să cred că am avut dreptate când am zis că un şef nu se consideră suficient de bun dacă nu-şi dublează această calitate, măcar cu o candidatură, dacă nu şi cu o reuşită.
Dintr-un colţ al ţării în altul, de la Suceava la Piteşti, de la Oradea la Bucureşti, din Braşov, Sibiu şi Mureş, la Timişoara, şefii se vor încă o dată şefi, cedând “rugăminţilor şi sugestiilor” colegilor, într-un soi de sacrificiu imaginar care ne arată cât de sumbră-i realitatea. În măsura în care au existat asemenea rugăminţi, ele nu sunt altceva decât semnele prostiei şi dovada că cei care ne percep ca pe o turmă în căutare de ciobani, mai mari sau mai mici, nu greşesc prea mult. Eu totuşi sper să fie vorba doar de cazuri izolate, amplu exagerate de acei candidaţi cărora nu le ajunge propria persoană pentru a justifica utilitatea gestului de a candida.
Sunt şi excepţii, oameni care, fără pedigree de conducere, încearcă să îşi facă loc în înghesuiala gradelor de conducere aliniate la start.
Lor le-au fost rezervate culoarele outsiderilor. Totuşi, cursa nu a început, iar dumneavoastră puteţi schimba, fie şi parţial, ordinea sosirii într-un finish ce va simboliza, fie desprinderea de eternitatea ultimilor ani, fie continuarea acesteia, cu oameni “noi” pentru timpuri vechi.
Nu afirm că toţi cei care ocupă un post de conducere nu ar fi potriviţi să ocupe şi un altul, dar mi se pare suspect că foarte mulţi vor acest lucru, ceea ce înseamnă că cel puţin unii dintre ei se supraestimează. Ei pot fi uşor depistaţi, căci dumneavoastră îi cunoaşteţi şi aveţi puterea de a-i scoate din cursă încă din calificări, acolo unde acestea au o miză.
Sunt şi locuri unde miza nu pare a exista.
În cimitirul marilor speranţe domneşte liniştea. Dacă informaţiile mele sunt corecte, avem trei candidaţi pe tot atâtea locuri. La aşa o armonie, cred că e suficientă convocarea colegiului de conducere pentru alegerea viitorilor membrii, căci am o bănuială că tot prin acelaşi loc s-a discutat despre cine ar fi mai nimerit să se înscrie în “competiţie”. Aşa că, la ce bun să mai aduni o sută de reumatisme pentru o frecţie deja administrată?
Dumneavoastră aţi înţeles de ce sistemul alegerii membrilor CSM rezervă trei locuri Înaltei Curţi (dacă aş fi răutăcioasă aş zice chiar patru în perspectivă, cu doamna Lăbuş, păstrată ca etalon al continuităţii eternităţii în cadrul viitorului CSM şi potenţial catapultată direct în ograda Înaltei, cu evitarea stagiului încă facultativ pe la vreo curte de apel) şi doar două Judecătoriilor, deşi Înalta, cu sau fără pensionari reactivaţi, de-abia depăşeşte o sută de judecători, în vreme ce la judecătorii sunt peste o mie?
Care este logica acestei împărţeli?
E simplu: vocile celor mai tineri trebuie ţinute în frâu, baza nu contează, ci vârful piramidei, aşa-zisul echilibru al reprezentării nefiind altceva decât pretextul oficial pentru un sistem autocrat care îşi afirmă doar formal deschiderea, conservând, în realitate, forme arhitipale de conducere şi viziuni în care ce e tânăr sau nou trebuie ţintuit la distanţă, nu cumva să reuşească să schimbe cutume ce asigură liniştea mormântală care învăluie, într-o tradiţie ce ne-a adus doar deservicii, actul de justiţie.
Dacă adăugăm acestui tablou candidaturile asmuţite prin oamenii buni la toate de prin partea Ministerului Justiţiei, avem cronica deja completă a unui dezastru anunţat.
Vegheaţi să nu se întâmple!
Nu uitaţi niciun moment, seduşi de vreun zâmbet amabil sau amorţiţi de grija salariului pe care nu-l veţi mai primi de mâine, că acum cei care candidează sunt în mâinile domniilor voastre şi, înainte de a bifa căsuţa cu favoritul vostru, luaţi-vă răgazul de a vă gândi mai întâi cam cum vă imaginaţi că va fi atunci când situaţia se va inversa. Dacă nu simţiţi fiori pe şira spinării sau gust de ouă clocite, merită încercat pentru că, oricum, mai mult de atât nu prea putem.
Judecător Amelia FARMATHY
Curtea de apel Bucureşti
PDF 
Cat de diferiti suntem…
Vazand lista cu ceva timp in urma m-am bucurat de candidatura doamnei vice de la 4 si m-am gandit ca, daca proiectul de unificare a profesiilor, vizionat de decedatul nostru decan Iordanescu s-ar fi implinit, as fi votat-o cu toata increderea. Si asta pentru ca isi conduce cu mana de fier sedinta, este ordonata si rapida, colegiala cu noi, avocatii si, da, desi ii recunosc un usor patern nervos, are marea calitate ca, indata ce s-a incheiat tirada sa treaca la urmatoarea cauza fara urma de resentiment. Minunat!
Sa va dau si contra-exemplul altei jude de la 4, care, intoarsa se pare CENZURAT si e vai si amar in sedintele ei care se joaca in nocturna vorba jandarmilor… Prost organizata, pe deplin nevrotica. Usor de intuit ca strategie, din fericirea noastra, a apararii.
In ceea ce priveste titlul articolului, nu pot fi de acord cu acesta, mi se pare excesiv, nepotrivit si care, in ciuda abilitatii domniei-sale (si a unei reale antipatii fata de notiunea de sef, care nu ma deranjeaza), este evident ca se refera, in primul rand, la cei trei candidati, mentionati la început, binecunoscuti de altfel. Cel putin, aceasta este perceptia mea! Eu consider ca, inainte de toate, ceea ce ar trebui sa conteze cel mai mult este ce a facut fiecare candidat, in toti acesti ani, pentru colegii sai, iar a le face procese de intentie in sensul ca au iesit in evidenta pentru a castiga simpatia si votul colegilor lor mi se pare chiar hazliu, daca nu ar fi adevarat!
Bravo ,Amalia! Esti asa de inteleapta de parca ai avea o suta de ani! Ai surprins perfect oameni , fapte , atitudini, e chiar asa cum spui tu! Iesiti in fata oameni tineri , aveti atitea de spus si atit de multe aveti de facut pentru viitorul acestei tari! Scapati justitia romana de amorteala , de impostori , de cei lipsiti de calitate.Transformati Romania intr-o tara a statului de drept pe care tu , Amalia, si colegii tai tineri v-o doriti atit! Meritati pe deplin acest lucru si va doresc succes in toate demersurile voastre! Va urmarim cu toata atentia pe care o meritati din plin!
buna ziua! foarte bune observatiile!!
o completare, daca permiteti, doamna judecator Farmathy, relativ la spiritul gregar de care vorbeati , relativ la “conducatori şi condusi, la cei care luptă si se agita sa fie bine maselor”, fiind apoi “rugati de colegi sa se sacrifice si sa candideze tot pentru propasirea noastra”, nu pentru ei – ar mai fi o doamna candidat care anul trecut era foarte contrariată că unii judecatori nu fac protest, opinând ea în sensul că nerespectarea hotararii adunarii generale atrage raspunderea disciplinara, insa un domn judecator din cadrul curtii de apel craiova i-a amintit politicos viitoarei candidate la csm, ca în adunarea generala in mod legal, asa cum se prevede in (art.53) din Legea 303 (4), nu se poate adopta incetarea activitatii de judecata in mod voit, nu se poate stabili ce anume cauze sa se judece, ce cauze sa nu se judece s a m d. Pe viitor probabil ca in adunarea generala, cu acceptul unor alesi in csm care candideaza azi, se va vota marirea salariilor, transferul judecatorilor, incetarea muncii, reluarea muncii, angajarea unor grefieri, etc.
m-a uns la suflet primul articol, in special, dar si acesta.
nu as fi crezut ca pot fi aprox. pe aceeasi lungime de unda cu un magistrat de la o instanta atat de inalta, eu fiind un talpas al sistemului.
in schimb, am considerat ca e mai bine sa nu votez. aceasta “neutralitate” imi va da o stare de usoara relaxare, atat inainte cat si dupa alegeri.
oricum, mi-au placut articolele. felicitari!
Articol excelent??? L-as numi mai degraba subtire si plin de ranchiuna….cel putin in partea dedicata “amintirilor” doamnei judecator (nu indraznesc sa o numesc colega deoarece nu ne situam pe aceeasi pozitie in ierarhia sistemului). Este dificil sa imaginez o motivatie rationala a faptului ca autoarea isi aminteste un incident minor petrecut in urma cu 8 ani la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, dispretuieste persoanele care nu au ajuns la fel de sus si repede ca domnia sa in ierarhia sistemului, insa omite mentioneze faptul ca dumneai a promovat omisso medio la curtea de apel, fara a pierde vremea pe la tribunal, stand acasa si invatand in timp ce colegii dumneai beneficiau de o singura saptamana de concediu in vederea pregatirii examenelor de promovare in functii de executie….Pentru a nu fi suspectata de propaganda electorala, mentionez faptul ca ma numar printre judecatorii fara drept de vot…
Avand in vedere ca, cel putin pana acum, am avut placerea de a va cunoaste personal, regret, cu onestitate, bazandu-ma pe prezumtia bunei dumneavoastra credinte cand ati postat comentariul, ca ati fost prost informată. Datorand cititorilor cateva precizari, le voi face in cele ce urmeaza:
1. la data primului concurs pentru promovarea pe loc pentru obtinerea gradului de judecator de tribunal, respectiv februarie 2007, fiul meu nu fusese nici macar conceput, el nascandu-se abia in prima decada a lunii decembrie 2007.
2. la data de 1.06. 2008 m-am întors in activitate in cadrul Judecatoriei sectorului 1, dupa expirarea concediului medical de dupa nasterea minorului si dupa o luna de concediu fara plata, dintr-un motiv pe care toate mamicile, din acea perioada, il cunosc: nu ma puteam descurca cu sase milioane pe luna pentru a-mi permite bucuria de a ramane in continuare alaturi de fiul meu.
3. la data revenirii mele la serviciu nici macar nu fusese stabilita de catre CSM data concursului pentru promovari in functie de executie, examen ce s-a desfasurat in luna octombrie 2008. La data desfasurării acestui din urma concurs, eu eram in activitate, inlocuind, ironia sortii, nu-i asa, o colega aflata in concediu medical prenatal.
4. am intrat in concediu pentru cresterea copilului abia la 1.01.2009, adica vreo doua luni dupa ce s-a desfasurat ultimul concurs de promovare la care am participat. Dacă aveti reale si sincere dubii, va pot pune la dispozitie, oricand, decizia de suspendare a raporturilor de serviciu, semnata de presedintele Curtii de apel Bucuresti.
5. la sfarsitul lunii februarie 2009 am valorificat, alaturi de alti doi colegi, rezultatele obtinute la concursul sustinut in octombrie 2009, valorificare ce nu presupune, dupa cum cred ca bine stiti(?), vreun nou examen, fiind exclusiv o decizie administrativa a CSM.
6. la data de 1.04. 2009 mi-am reluat activitatea in cadrul Curtii de apel Bucuresti, printre altele si pentru ca, desi legea privind stabilirea indemnizatiei la 85% din veniturile mamei intrase, teoretic, in vigoare la 1.01.2009, am continuat sa primesc, pana la data revenirii in activitate, similar celorlalte mamici, tot 600 ron.
Cu privire la insinuarea ca, prin obtinerea gradului omissio medio, as fi urmarit sa fug de munca va aduc la cunostinta urmatoarele:
1. la data cand am optat pentru varianta promovarii pe loc, activitatea completelor civile de la Judecatoria sectorului 1 era mai mare decat activitatea aproape a fiecarei sectii din cadrul Tribunalului Bucuresti, situatie care nu s-a schimbat nici pana astazi.
2. optiunea mea a fost pe deplin legala si destul de riscanta, avand in vedere ca pentru promovarea pe loc erau 3 locuri, iar pentru cea efectiva peste 10.
3. pe intreaga durata a sarcinii am intrat saptamanal in sedinta, pana in luna a opta, cu o medie de 80 de dosare pe sedinta, la fel ca si ceilalti colegi de la sector.
4. la revenirea in activitate, in vara anului 2008, am intrat, la fel ca si colegii mei, cu 187 de dosare si am solutionat vreo suta, probabil echivalentul hotararilor pe care le dadeati domnia voastra in penal ,in vreo doua -trei luni , la sectorul 4, bineinteles in perioada cand cererile dumneavoastra de detasare nu dadusera inca rezultatul scontat.
Consider ca domnia voastra sunteti printre ultimii indreptatiti sa faceti asemenea afirmatii cu privire la apetitul meu pentru munca, mai ales in considerarea multiplelor cereri de detasare pe care le-ati facut, fie pentru a ajunge pe la Primaria Capitalei ori pe langa sau, dupa caz, prin Afganistan. Eu una, umila fiind, alegand sa-mi ramana oasele, in cel mai nefericit caz, prin sala de judecata, nu am facut cereri pentru a ajunge magistrat asistent ca sa incasez indemnizatie de judecator de curte, in absenta gradului, a sustinerii si promovarii macar a unui examen pentru un post de executie, pe loc sau efectiv, la tribunal. Din cate stiu, dumneavoastra ati facut-o.
Felicitandu-va pentru atitudinea razbatatoare, de natura sa va plaseze oriunde altundeva decat in sala de judecata, imi permit sa va impartasesc din experienta de mamica, pe care inca nu o aveti, si sa va spun ca a ingriji un copil mic e departe de a fi un lucru facil, asa ca mamicile care au invatat pentru examene de promovare, ingrijindu-si copii, fiind in “concediu”, nu “beneficiau”, in respectiva perioada, asa cum incercati sa sugerati in necunostinta de cauza, activitati recreative.
Cat despre comentariul legat de o anumita presoana din cadrul JS 4, la incidentul la care am participat direct au mai asistat inca vreo 10 persoane. Domnia voastra nici macar nu erati judecator in acea perioada sau, in orice caz, daca veniserati din avocatura, nu ajunseserati inca la sectorul 4. Prin urmare, sursele dumneavoastra de informare din transeele talibane au dat gres. Cel putin de data asta.
Imi cer sincer scuze de la cititori pentru lungimea precizarilor. Promit sa nu se mai intample.
Nu credeti ca discutiile de acest gen si dusmaniile personale nu au ce cauta pe acest site??
Si vorbind de “atitudine razbunatoare” cu consecintele ei astfel cum le-ati descris dumneavoastra – nedemnitatea de a intra in sala de judecata, nu credeti ca acest reply (potrivit doar pentru “Atac la persoana”, in opinia mea) este dovada unui comportament similar celui criticat?
Si mie mi se pare plin de o ura nedefinita, fara adresant anume, pura, revarsata in toate directiile. Dar asta e cam nota definitorie a pastilelor scrise de doamna. In fiecare isi gaseste pe cineva sau ceva fata de care sa se pretinda superioara. Eu nu o cred, dimpotriva. Dar parca nu promovase, ci fusese transferata la CAB.
Nu stiu de ce administratorul site-ului tolereaza subiecte nejuridice.
In mod cert locul dumneavoastra este in sala de judecata – modul in care lansati atacuri la persoana pentru am indraznit sa postez un comentariu la articolul dumneavoastra o demonstreaza cu prisosinta!!! Cat despre atitudine razbunatoare…cred ca cititorii si-au dat seama care dintre noi o are – dumneavoastra ati fost cea care a catalogat („urata figura”) o persoana ale carei competente profesionale nu le cunoaste, exclusiv in urma unui incident personal petrecut cu multi ani in urma! Iar despre transeele talibane, no comment, consider ca experienta de mamica nu va califica sa va pronuntati asupra situatiei din Afghanistan, pe care evident o ignorati cata vreme o echivalati cu fuga de munca!
Acuma nu ma pot abtine sa nu postez si eu ceva vis-a-vis de mica discutie “colegiala” la care asistam. In primul rand trebuie sa vedem partea buna-genul asta de conflicte dovedeste (cui nu stia deja) ca magistratii nu sunt casta aia unita (de interese sau mai stii ce), blocul ala compact de indivizi care nu fac altceva decat sa se autoprotejeze…Se poate lesne observa ca la fel ca in orice alta meserie exista o gramada de conflicte interne.
Partea proasta e ca au loc in public…
[...] – ci pentru ca judecatori fara functii de conducere nu si-au asumat acest demers. O colega scria zilele trecute despre cum am umplut colegiile de conducere cu sefi si sefuleti, fiind vorba de o [...]