Am primit vineri, 24 septembrie 2010, după o îndelungată aşteptare, 
hotărârea Comitetului Electoral Local al Curţii de Apel Timişoara prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva candidaturii depuse de doamna judecător Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Am citit hotărârea şi, mărturisesc sincer, am rămas fără cuvinte. Am luat hârtia, am cercetat-o atent, faţă-verso, am verificat numărul de pagini (una), m-am interesat dacă nu cumva s-a pierdut o parte.
În final, am înţeles. Contestaţia mea s-a respins pentru că , atenţie, “Nu se poate revoca un act administrativ emis de o autoritate publică decât dacă emitentul consideră că actul respectiv este nelegal sau inoportun, aspecte care nu se regăsesc în decizia atacată”. Nu apare nici o referire, nici un cuvinţel despre aspectele privind modul de interpretare şi aplicare a legii, dezvoltate în contestaţie. Desigur, aşteptările mele pot fi considerate exagerate, asta chiar dacă ne gândim că e vorba de o decizie dată de un organ format exclusiv din judecatori care îşi desfăşoară activitatea la o curte de apel, faţă de o contestaţie formulată de un alt judecător, în înţelesul că hermeneutica jurisprudenţei îi este acestuia din urmă mult mai la îndemână decât oricărui alt justiţiabil.
Acum, uitându-mă cu un aer profund nedumerit la cele şase hotărâri ale diferitelor colegii electorale, conchid următoarele: actele unui colegiu electoral sunt acte administrative în funcţie de zona geografică în care acestea îşi au sediul, criteriu în funcţie de care contestaţiile se resping fie ca inadmisibile, fie ca nefondate; procedura atacării unei decizii de admitere a candidaturii este inadmisibilă atât pe calea dreptului comun cât şi în procedura reglementată de legea specială; contestaţiile se resping ca inadmisibile, se declină sau se resping pur şi simplu în funcţie de petent/ adresant/ şi, evident, din nou , de zona geografică.
Mai mult de atât, cu toata insistenţa, nu am reuşit să înţeleg. Poate mă va ajuta totuşi instanţa…
În final, stând stramb (din cauza diferitelor unghiuri din care am incercat citirea hotararilor) şi judecând drept, înainte de a păşi în sala de judecată, nu pot să nu mă gândesc: frustrant poate fi uneori sa fii justiţiabil!
Dana GIRBOVAN, judecator
PDF 
Ce bine ar fi sa ne mai punem si in postura celuilalt, macar din cand in cand!!!!?? Da, e foarte frustrant, uneori, sa te judeci in Romania!
total de acord
ar trebui sa fie si la judecatori ca la psihoterapeuti: nu poti exercita profesia pana nu ai trecut tu personal printr-o cura
)
as fi curios sa stiu ce va face Dana, odata ajunsa in CSM – ceea ce ii si dorim! – pentru remedierea situatiei