CSM a dat publicitatii minuta Comisiei Juridice din 3 noiembrie 2010.
Coordonatorul acestei Comisii este jud. dr. Dan Lupascu.
| NR.
CRT |
NUMĂR LUCRARE | OBIECTUL LUCRĂRII | SOLUŢIA COMISIEI JURIDICE |
| 1 | 14345/1154/
2010/DLDC |
Notă referitoare la solicitarea prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, doamna Florea Adina | Comisia juridică şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de DLDC şi a decis transmiterea unui răspuns doamnei prim – procuror Florea Adina. |
| 2 | 25081/1154/
2010/DLDC |
Punct de vedere referitor la propunerile tribunalelor de modificare şi completare a Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 | Comisia juridică şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de DLDC şi a decis transmiterea aspectelor care ţin de aplicarea neunitară a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Comisiei unificarea practicii judiciare.
Cu privire la propunerile de modificare a Legii nr. 221/2009, Comisia a decis transmiterea acestora la Plen, cu propunerea de a fi sesizat Ministerul Justiţiei. |
| 3 | 26742/1154/
2010/DLDC |
Punct de vedere privind solicitarea doamnei Urmuliţă Mihaela | Comisia juridică a decis amânarea discutării prezentului punct de vedere pentru ca doamna Urmuliţă Mihaela să depună în scris precizările pe care le consideră necesare în raport de punctul de vedere întocmit.
De asemenea, eventualele precizări scrise vor fi analizate şi de DLDC, inclusiv din perspectiva momentului în care se pune problema înscrierii în Colegiul Consilierilor juridici, respectiv dacă aceasta se realizează înainte sau după ocuparea efectivă a unui post de consilier juridic. |
| 4 | 25980/1154/
2010/DLDC/ DRUO |
Punct de vedere referitor la solicitarea doamnei Ruşti Maria, judecător la Tribunalul Suceava privind baza de calcul pentru pensia de serviciu | Comisia juridică a apreciat că nu este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii să se pronunţe asupra solicitării formulate, atributul de a aprecia asupra bazei de calcul pentru pensia de serviciu revenind Tribunalului Suceava. Comisia a decis transmiterea unui răspuns doamnei Ruşti Maria, în sensul menţionat mai sus. |
| 5 | 26968/1154/
2010/DLDC |
Punct de vedere referitor la solicitarea Direcţiei afacerilor europene, relaţii internaţionale şi programe | Comisia juridică şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de DLDC, apreciind că nu este oportună achiziţionarea unui soft de gestiune biblioteconomică. Cu această precizare, Comisia a decis transmiterea unui răspuns Direcţiei afaceri europene, relaţii internaţionale şi programe. |
| 6 | 27026/1154/
2010/DLDC-BC |
Punct de vedere cu privire la plângerea prealabilă formulată de petiţionarul Vela Ilie împotriva Hotărârii nr. 886 din 14.10.2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii | Comisia juridică şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de DLDC – BC, apreciind că plângerea prealabilă formulată este neîntemeiată.
Cu aceste precizări, Comisia a decis transmiterea lucrării la Plen. |














