JURIDICE
CĂTĂLIN PANŢURU recrutează avocat definitiv    BOTA & PARTNERS recrutează avocaţi    NNDKP recrutează avocat pentru biroul din Braşov    ONV LAW recrutează avocați definitivi    CUNESCU, BALACIU & ASOCIAŢII recrutează avocat senior    SAPE recrutează consilier juridic    IACOB & ALEXANDRU recrutează avocat stagiar sau absolvent
Dezbateri JURIDICE.ro
Consecinţele constatării de către CJUE a incompatibilităţii unei reglementări interne cu dreptul UE
Speakeri: Camelia Toader, Mirela Stancu, Liviu Zidaru. Moderatori: Bogdan Dumitrache, Andrei Săvescu
 
Drept civil
www.dreptcivil.ro
Cărţi de specialitate | Avocaţi cu experienţă

Mica reforma in materie civila. O analiza a noilor reglementari din perspectiva practicienilor

13 decembrie 2010 | Loreley MIREA
 | 2 comentarii
16.179 citiri
Print Friendly
 
BLACK FRIDAY CURSURI ADMITERE PROFESII JURIDICE

Un sistem judiciar in care omul care apeleaza la actul de justitie sa poata previziona clar costurile procesului, durata acestuia si sansele de castig, adica riscurile si avantajele pe care si le asuma, ar insemna o normalitate si o stabilitate pe care ne-o dorim cu totii, judecatori si justitiabili, deopotriva.

Se simte deci necesitatea realizarii unei reforme profunde in justitie si care presupune, in primul rand, o legislatie simpla, coerenta, previzibila si stabila, care sa asigure practicienilor dreptului parghii eficiente si rapinde de realizare a drepturilor si obligatiilor procesuale, iar justitiabililor o oglinda clara a ceea ce ii asteapta angrenandu-se intr-un proces in fata instantelor civile.

Primul pas a fost facut, e drept si sub lupa si presiunea organismelor internationale care ne monitorizeaza in interesul nostru, respectiv reinnoirea codurilor de procedura civila si de procedura penala, dar si a codului civil si a codului penal.

Aceasta reinnoire este o necesitate impusa de realitati sociale actuale la care si sistemul de drept are obligatia de a se adapta. Adaptarea insa nu se poate realiza fara un real studiu de impact si fara o asigurare de resurse care sa ajute sistemul judiciar sa faca fata noilor realitati. Fara resurse umane, materiale, tehnice, fara o pregatire temeinica si prealabila a magistratilor, dar si a personalului auxiliar pentru a face fata profesionist schimbarii, legile tiparite vor ramane, asa cum s-a mai intamplat, doar simple forme fara fond.

Pentru ca intrarea in vigoare a codurilor presupune adoptarea unor legi care sa asigure aplicarea lor, ceea ce necesita din nou timp, s-a simtit nevoia luarii unor masuri urgente si eficiente pentru accelerarea procedurilor judiciare si care sa fie, oarecum, un fel de anticamera pregatitoare in trecerea la noile coduri.

In expunerea de motive a legii micii reforme legiuitorul contureaza tocmai aceasta idee a necesitatii adoptarii unor proceduri cu efecte imediate in pregatirea pentru implementarea codurilor si care sa faciliteze eficientizarea procedurilor judiciare si solutionarea cu celeritate a proceselor.

I. Norme de procedura in materie civila menite sa accelereze si sa eficientizeze procesul civil

A. Elementele cererilor adresate instantei – noi metode de comunicare intre instanta si justitiabili

O mare parte a dispozitiilor Legii nr. 202/2010 [1] vizeaza modificari ale Codului de procedura civila si incurajeaza accelerarea procedurilor judiciare prin introducerea in comunicarea dintre justitiabili si instanta a unor mijloace de comunicare rapide si moderne, cum ar fi telefon, fax si e-mail.

In acest sens a fost modificat art. 82 alin. 1 C. pr. civ., articol ce reglementeaza elementele esentiale pe care trebuie sa le contina orice cerere formulata in fata instantei, respectiv nume/denumire, domiciliu/resedinta, obiect si semnatura, elemente la care legiuitorul adauga si alte date “de identificare a mijloacelor de comunicare utilizate intre parti, precum numarul de telefon, numarul de fax, adresa de posta electronica sau alte asemenea”.

Se impune deci ca, pentru o comunicare eficienta si rapida, cererile formulate prin avocat si pe care acesta in general isi pune antetul cu datele de identitate sa cuprinda si numarul de fax, de telefon, adresa de e-mail functionala a acestuia. Desigur, in egala masura, si partile neasistate de avocat vor putea trece aceste date in cerere.

Teza a doua a art. 82 alin. 1 C. pr. civ. este reluata si in cuprinsul altor articole, cum ar fi art. 112, care reglementeaza elementele pe care le contine cererea de chemare in judecata, atat la pct .1, la elementele de identificare ale partii care formuleaza cererea si la pct. 2, la cele ale reprezentantului acesteia, cat si la ultimul alineat care vizeaza numele si adresa martorilor propusi.

Acest ultim aspect este foarte important de retinut si respectat deoarece, in practica, adesea un motiv al tergiversarii cauzelor este lipsa numelui si adresei martorilor care se doreste a fi incuviintati. De cele mai multe ori partile indica generic in cerere ca solicita proba cu martori; or, daca partea ii indica clar si fara echivoc in cuprinsul cererii de chemare in judecata, acestia vor putea fi incuviintati si apoi citati, chiar in lipsa partilor legal citate si vor putea fi citati si prin mijloacele de comunicare rapide: telefon, e-mail, fax, daca se impune.

De asemenea art. 82 alin. 1 C. pr. civ. este reluat si in cuprinsul art. 115 care reglementeaza continului intampinarii, atat la pct. 1, la elementele de identificare ale paratului, cat si la ultimul alineat care vizeaza numele si adresa martorilor propusi in dovedirea apararilor invocate.

Indicarea acestor elemente in toate cererile adresate instantei are drept scop o comunicare rapida intre instanta si justitiabili in cazul in care se impune citarea de urgenta si in termen scurt a partilor pentru administrarea unor probe sau chiar pentru comunicarea unor acte de procedura.

De altfel chiar fara o norma expresa in acest sens existau si pana acum instante care apelau la citarea prin nota telefonica a petentului, de exemplui in materia cererilor necontencioase, privind infiintarea asociatiilor si fundatiilor, si cand se impunea depunerea cu celeritate a anumitor scripte.

Temeiul legal din Codul de procedura civila era art. 86 alin. 3 teza finala care permite comunicarea tuturor actelor de procedura din oficiu si prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actual si confirmarea primirii acestuia.

Desigur, nu se intelege ca procedura de citare se transforma din citare prin agent procedural in citare prin telefon sau fax, dar se asigura si folosirea acestor mijloace de comunicare rapida, in masura in care ele sunt la dispozitia tuturor partilor si a instantei.

Aceasta citare a partilor prin mijloace moderne ar permite practic citarea partilor in termen foarte scurt si aplicarea art. 1321, nou introdus si profund mediatizat, care reglementeaza judecarea cauzelor de la o zi la alta.

Practic, textul de lege, in naivitatea lui, impune judecatorului sa judece cauzele de la o zi la alta in termene scurte si doar cand considera necesar sa acorde termene mai lungi. Mai mult, transfera catre judecator obligatia de a verifica temeinic procedura, mai ales in cazul folosirii noilor mijloace moderne, cand de fapt verificarea procedurii este o atributie a grefierilor supervizata, desigur, de judecator.

Textul de lege ar putea fi in mod efectiv aplicat doar daca instantele ar dispune de resurse materiale si umane suficiente, adica de un numar mai mare de grefieri specializati, de spatii mai mari si de judecatori mai multi.

Or, pana atunci, textul ramane o simpla lozinca de campanie electorala, o teorie a formelor fara fond, care incearca in mod insidios sa puna in sarcina judecatorului o responsabilitate pe care celelalte puteri ale statului, care au obligatia de a asigura un suport financiar si logistic adecvat pentru functionarea justitiei, nu sunt capabile sa si-o asume.

B. Temenul in cunostinta, citarea si preschimbarea termenului de judecata

Un alt aspect esential vizeaza modificarea dispozitiilor care reglementeaza termenul luat in conostinta.

Astfel, potrivit art. 153, in noua sa forma, are termen in cunostinta:

1. partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat astfel termen in cunostinta. Aceasta prevedere nu este aplicabila in acest moment avand in vedere faptul ca introducerea cererii in sistemul informativ ECRIS are loc dupa preluarea tuturor cererilor, astfel incat se emit citatii inclusiv pentru cel care depune cererea personal sau prin mandatar.

2. partea care a fost prezenta ea insasi personal sau printr-un reprezentant al ei. In noua formularea a textului s-a eliminat sintagma care putea crea incertitudini si care se referea la luarea termenului in cunostinta si de un madatar neimputernicit cu dreptul de a lua termen in cunostinta.

3. cel caruia, personal sau prin reprezentant legal sau conventional, i s-a inmanat, pe baza de semnatura de primire, citatia, pentru unul din termenele de judecata.

Rezulta deci ca atunci cand partea, persoana fizica, semneaza personal pentru primirea citatiei, sau, in cazul minorului sub 14 ani, citatia este semnata de reprezentantul legal al acestuia, sau daca partea isi alege domiciliul procesual la avocatul care il reprezinta in proces si acesta personal semneaza citatia, se va considera ca partea are termen in cunostinta. De asemenea, in cazul persoanelor juridice, pentru a exista termen in cunostinta, citatia trebuie sa fie preluata de reprezentantul legal sau conventional al  acesteia, astfel incat se vor putea naste discutii in practica, in ce masura o semnatura a persoanei abilitata cu preluarea corespondentei va putea fi luata in calcul pentru termenul in cunostinta pentru persoana juridica. Totusi, de cele mai multe ori persoanele juridice preiau corespondenta, inclusiv citatiile, prin secretari sau alte persone abilitate in acest sens. Mai mult, art. 91 C. pr. civ. prevede ca inmanarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se poate face persoanei insarcinate cu preluarea corespondentei, care isi va arata clar numele, prenumele, calitatea. Se poate deduce din acest text ca insasi legea prezuma un mandat, adica o reprezentare conventionala din partea persoanei juridice, atunci cand, in numele si pentru aceasta, se face comunicarea actelor de procedura persoanei insarcinate cu preluarea corespondentei, deci termenul in cunostinta se poate prezuma si in acest caz.

Mai mult pentru o corelare a acestei noi dispozitii cu mentiunile din citatie, s-a introdus, la art. 88 alin. 1, pct. 51, o precizare care informeaza partea asupra faptului ca preluarea citatiei, personal sau prin mandatar legal sau conventional, prezuma ca partea are termen in cunostinta pentru toate termenele de judecata ulterioare celui cu privire la care a fost citata. Se creeaza aici o obligatie legala in sarcina instantei care emite citatia, de a  informa partea asupra consecintelor pe care le atrage aplicarea semnaturii, personal sau prin reprezentant legal sau conventional, asupra citatiei. Lipsa acestei mentiuni din citatie nu va putea insa da dreptul partii de a se prevala de necunoasterea legii.

Mai mult, deoarece mentiunile din cuprinsul citatiei sunt expres prevazute de lege s-a introdus un nou text art. 88 alin 1 pct. 52 care va permite citarea partilor si cu alte mentiuni prevazute de lege, aceasta norma generala fiind binevenita, de exemplu, pentru a putea cita partile cu mentiunea ca vor putea apela la mediere pentru solutionarea cauzei cu care au investit instanta.

Totusi, eficienta practica a acestei reglementari depinde in mod direct de modul in care agentul procedural intelege sa aplice dipozitiile legale privind citarea.

Astfel dispozitiile art. 92 prevad ca citatia se comunica personal celui citat care semneaza de preluare, iar daca nu vrea sa primeasca sau daca, primind-o, refuza sa semneze, agentul procedural, in prima situatie, lasa citatia in mana destinatarului si va incheia un proces verbal, iar in a doua va afisa citatia pe usa locuintei acestuia incheind un proces verbal.

De asemenea, alin 3 al art. 93 reglementeaza toate diligentele pe care trebuie sa le faca agentul procedural in cazul in care persoana citata nu este gasita acasa, respectiv de a lasa citatia unor membri de familie sau administratorului, portarului cladirii si numai cu caracter absolut subsidiar se reglementeaza procedura prin afisare pe usa locuintei celui citat.

De asemenea, in cazul persoanelor juridice, art. 921 chiar interzice ca principiu citarea prin afisare, permitand-o doar daca exista un refuz de primire a citatiei sau daca se constata lipsa oricarei persone la sediul acestora.

Cu toate ca legea este clara in privinta caracterului exceptional si subsidiar al citarii prin afisare pe usa locuintei/a sediului persoanelor fizice si juridice, in majoritatea covarsitoare a situatiilor persoanele sunt citate prin afisare, deoarece nu exista o modalitate de control sau de sanctionare a agentilor procedurali pentru eludarea legii in acest fel si nici nu exista agenti procedurali ai instantei, in general citatiile fiind comunicate prin posta, agentii postali tratandu-le ca pe niste scrisori, aruncandu-le, in general, direct in cutia postala a partii citate, fara a face nici un demers pentru a o gasi. Mai mult, se aduce atingere si vietii private a persoanelor atunci cand citatiile sau chiar hotararile comunicate se lasa undeva la vedere, in afara cutiilor postale, sau, mai rau, aruncate pur si simplu pe casa scarii imobilului.

De aceea, pentru ca termenul in cunostinta prin preluarea citatiei de catre destinatar sa fie o norma cu un impact pozitiv asupra procedurilor judiciare se impune o educare a agentilor procedurali in spiritul respectarii legii si, eventual, gandirea unui sistem sanctionator.

Cat priveste preschimbarea termenului de judecata art. 153 alin. 3 a suferit o modificare ce avantajeaza judecarea cu celeritate a cauzei, deoarece nu mai impune citarea partilor la judecarea cererii de preschimbare. Cererea de preschimbare se va solutiona de completul de judecata investit cu solutionarea cererii pe fond, in camera de consiliu, fara citarea partilor, la cerere, dar si din oficiu, daca instanta va considera ca se impune. Mai mult, se renunta si la teza finala a textului, care impunea ca cererile de preschimbare sa fie solutionate de presedintele sau vicepresedintele instantei inainte de primul termen de judecata, text care nu mai avea aplicabilitate demult in practica, dar care nu fusese niciodata abrogat, intrucat preschimbarea termeneului de judecata inantei de primul termen se facea tot de completul investit cu judecarea fondului, dar in baza dispozitiilor din regulamentul de organizare al instantelor, cu ignorarea dispozitiilor nepractice din cod, la care acum s-a renuntat. Mai mult, odata cu preschimbarea termenului, pentru celeritatea cauzei, instanta va putea cita partile pentru termenul preschimbat potrivit art. 1321 alin. 2, adica prin telefon, fax sau posta electronica pentru judecarea de urgenta a cauzei.

Preschimbarea din oficiu a termenului de judecata se va putea face de instanta ori de cate ori se va constata ca, fata de natura cererii si obiectul acesteia, se impune luarea unor masuri urgente pe care repartizarea aleatorie nu a putut sa le aiba in vedere, dar si in cursul judecarii cauzei cand intervin motive obiective si pertinente care impun judecarea cu celeritate. Totusi, trebuie avut in vedere si gradul de incarcatura al instantei si al judecatorului si de care va depinde in mod obiectiv posibilitatea preschimbarii efective a termenului de judecata initial acordat.

C. Comunicarea actelor de procedura

In prezent, obligativitatea partilor de a comunica instantei cat si celorlalte parti toate inscrisurile pe care isi fundamenteaza cererile si apararile rezulta si din dispozitiile art. 112 pct. 5 C. pr. civ., care impun celui care formuleaza cererea de chemare in judecata sa depuna cererea in atatea exemplare cate parti sunt, inclusiv unul pentru instanta, precum si sa anexeze cererii copii cerfitificare de pe inscrisurile probatorii pentru comunicare cu toate partile.

Reglementarea nu contine insa o sanctiune care sa poata fi aplicata partii care nu se conformeaza si de cele mai multe ori partile se multumesc sa comunice un singur exemplar din acte doar instantei, invocand faptul ca si partea adversa le cunoaste si le detine.

Astfel, doar teoretic dispozitiile art. 861 aduse de noua lege reprezinta o accelerare a procesului in masura in care acest text permite comunicarea actelor intre parti direct, daca sunt asistate/reprezentate de avocati sau consilieri juridici comparativ cu textul art. 86, care permite comunicarea actelor de procedura doar prin agentii procedurali ai instantei sau alt salariat al acesteia.

In practica insa aceasta comunicare, atunci cand se face, are loc direct intre parti in fata judecatorului, in sedinta publica si este consemnata in incheiere. Comparativ cu aceasta practica, obligatia partilor de a face mentiunea pe actele depuse la dosar ca si-au comunicat reciproc inscrisurile este o forma de a complica lucrurile. Mai mult, se lasa nerezolvat un alt aspect esential, lipsa unei sanctiuni clare care sa permita judecatorului sanctionarea incalcarii unei asemenea obligatii. Dispozitia insa poate fi si avantajoasa atunci cand una dintre parti nu se conformeaza dispozitiei instantei de a depune interogatoriul persoanei juridice in termenul fixat, iar acesta nu este comunicat celeilalte parti pana la termenul urmator. Legea noua ofera posibilitatea partilor de a-si comunica direct intre termene interogatoriul si chiar si alte inscrisuri, astfel incat nu se pierde timp prin nedepunerea acestora in timp la instanta in vederea comunicarii prin agenti procedurali.

D. Accesul la bazele de date

Art. 862 C. pr. civ., nou introdus, ar putea ajuta in mod substantial activitatea instantei in sensul solutionarii cererilor cu celeritate, dar numai in cazul in care se va pune la punct un sistem clar si coerent care sa permita unor agenti, educati in acest sens, ai instantei, de principiu grefieri specializati, accesul direct la bazele de date electronice ale institutiilor si autoritatilor publice.

Astfel, accesul la baza de date a SEIP permite verificarea rapida a ultimului domiciliu al unei parti, fara sa se mai emita adrese si fara sa se piarda cel putin 2 termene de judecata cu demersuri scriptice.

La fel, accesul la baza de date a Registrului Comertului permite accesarea imediata a datelor privind ultimul sediu si situatia juridica a personelor juridice participante in proces.

Situatia de carte funciara a imobilelor dintr-un litigiu se va putea verifica printr-un acces direct al instantei la baza de date ale OCPI, iar accesul la bazele de date ale primariilor permite instantei sa verifice situatia achitarii taxelor si impozitelor locale ale contribuabililor.

Desigur, nu trebuie inteles ca acest acces la bazele de date va transfera obligatia ce revine partilor de a administra probe in procesul civil si de a-si dovedi pretentiile, catre instante, insa ofera totusi instantei posibilitatea de a face verificari din oficiu, atunci cand celeritatea cauzei o impune.

E. Procedurile prealabile obligatorii

Art. 109 C. pr. civ. sufera si el adaugiri in sensul ca se prevede, pe de o parte, ca procedurile prealabile reglementate de lege sunt obligatorii, iar pe de alta parte, ca neinvocarea acestora de catre parat, prin intampinare, atrage dupa sine decaderea partii din dreptul de a le mai invoca.

Astfel, in cazul in care se introduce o cerere prin care se formuleaza pretentii comerciale, fara insa a se parcurge procedura prealabila a concilierii directe, reglementata de art. 7201 C. pr. civ., iar paratul nu opune o asemenea exceptie chiar prin intampinarea depusa in termen legal, nu va mai putea invoca acest aspect ulterior, iar instanta va judeca cererea, fara insa a o putea respinge ca prematura in lipsa concilierii directe. La fel si in cazul altor proceduri prealabile.

Textul nu este insa intotdeauna binevenit, deoarece daca in unele cazuri procedurile prealabile sunt doar simple forme de tergiversare a solutionarii unor diferende si nu sunt folosite pentru a stinge efectiv litigiul pe cale amiabila, in alte cazuri, exista litigii ce s-ar putea solutiona pe cale extrajudiciara, iar acest text ar putea incuraja eludarea acestor mijloace impuse de legiuitor tocmai pentru degrevarea instantelor si solutionarea acestor conflicte pe care amiabila.

De asemenea, se introduce o noua obligatie prealabila: in cazul procedurilor succesorale partile sunt obligate sa depuna o incheiere emisa de notarul public privind evidentele succesorale prevazute de Codul civil sau alte legi, iar spre deosebire de alte proceduri prealabile, depunerea acestei incheieri poate fi ceruta de instanta din oficiu.

Practic nu vorbim de o procedura prealabila obligatorie, ci doar de o verificare prealabila a registrelor notarilor publici finalizata cu pronuntarea unei incheieri si pe care instanta o poate cere si din oficiu, dar care insa nu obliga partile sa procedeze, in prealabil, la un partaj pe cale notariala.

Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale [2] reglementeaza, in art. 43, registrul de succesiuni, in care se inregistraza dosarele succesorale, iar consultarea acestui registru ajuta notarii sa evite formarea unui nou dosar succesoral daca exista deja unul format in cauza. Pozitia din acest dosar se inchide prin eliberarea certificatului de mostenitor. Totodata, art. 45 din aceeasi lege reglementeaza registrele de renuntari la succesiune, ce se tin de un singur birou notarial pentru intreaga circumscriptie teritoriala a unei judecatorii in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu. In aceste registre se trec toate declaratiile de renuntare, cat si cele de acceptare sub beneficiu de inventar, iar in opisul de renuntari se trece numele si prenumele persoanei care a renuntat la succesiune sau a acceptat-o sub beneficiu de inventar. Exista si un registru de evidenta a termenelor succesorale in care sunt evidentiate sedintele si solutiile din procedurile succesorale notariale, iar registrele de depozite cuprind mentiuni referitoare la inscrisuri, documente si valori mentionate in procesele verbale de inventariere a bunurilor succesorale pe care notarul public a incuviintat sa le pastreze la biroul sau.

Practic, verificarea acestor registre permite judecatorului sa constate daca a existat sau daca exista o procedura notariala succesorala in curs, modul in care a fost finalizata, daca exista acte de renuntare expresa sau de acceptare expresa sau sub beneficiu de inventar a succesiunii sau daca exista in evidentele notarilor publici inscrisuri, documente sau valori ce fac parte din masa partajabila.

F. Expertizele

Noile reglementari aduc modificari si in privinta modului de administrate eficienta a probei cu  expertiza judiciara.

Astfel, art. 201 alin. 1 C. pr. civ. a fost modificat astfel incat ofera posibilitatea instantei de a convoca expertii in camera de consiliu, dupa ce acestia au fost numiti si dupa ce obiectivele au fost stabilite, cerandu-le sa se pronunte asupra costurilor estimative ale expertizei si a duratei de timp necesara pentru efectuarea acesteia. Mai mult, la aceasta convocare sunt citate si partile, iar pozitia lor se consemneaza in incheiere, fiind aplicabile si dispozitiile art. 213 alin. 2 C. pr. civ., care permit instantei ca, la cererea expertilor, sa mareasca onorariul expertului prin incheiere executorie.

Aceste reglementari au nascut deja controverse in practica. Astfel, pe de o parte ele pot fi un avantaj deoarece citarea expertului in camera de consiliu, imediat dupa numirea sa, poate ajuta instanta sa elucideze aspecte stringente, cum ar fi existenta sau nu a specializarii expertului in domeniul supus expertizei. Exista astfel in practica situatii in care abia dupa efectuarea expertizei se pune in discutie existenta acestei specializari, iar expertiza trebuie refacuta. De asemenea, in lipsa unor tarife minimale orientative, instantele stabilesc pe baza unor criterii proprii fiecarui judecator, tariful expertizei, iar ascultarea expertului cu privire la acest tarif si a argumentelor acestuia, ar fi utile pentru instanta pentru a stabili o suma echitabila si pentru crearea unei practice unitare in acest domeniu. De asemenea, instanta impune expertului sa depuna lucrarea cu cinci zile inainte de urmatorul termen fixat, iar mai apoi, dupa o revenire cu adresa la expert, se aplica in general amenzi expertului fata de nedepunerea expertizei, motivate de tergiversarea actului de justitie. Stabilirea unui termen pentru depunerea expertizei in acord cu expertul ar fi benefica atat pentru instanta, care pana la depunerea expertizei ar putea administra alte probe, cat si pentru expert care ar putea evita sa i se aplice amenzi.

Totusi, chemarea expertului in camera de consiliu produce si impedimentul consumarii unui timp in plus cu probleme administratice in conditiile in care atat expertii cat si judecatorii sunt supraaglomerati. Astfel, faptul ca dupa incuviintarea expertizei, expertul este chemat in instanta sa dea explicatii, va consuma din timpul sau care trebuie dedicat efectuarii expertizei, mai mult, din intalnire avute cu unii experti la nivelul judecatoriilor, a reiesit ca nu pot estima nici valoarea orientativa si nici timpul necesar efectuarii unei expertize, ceea ce insa este greu de acceptat. S-ar impune cu siguranta stabilirea unor tarife orientative pentru diferite tipuri de expertize pentru a se evita arbitrariul dintr-o parte sau alta.

Mai mult, nu se reglementeaza aspecte strigente in materia expertizei, cum ar fi crearea pentru experti a unui statut independent si nu unul subordonat, atragerea expertilor printr-o reglementare avantajoasa si eficienta a expertizelor judiciare pentru marirea numarului de experti, crearea unei legislatii previzibile in privinta costurilor expertizei si a modului de decontare a acestora, dar si o responsabilizare a expertilor pentru expertizele neconcludente sau gresite, care pot provoca noi si noi procese pe rolul instantelor si pot prelungi nejustificat procesele in curs prin numeroase reveniri cu lamuriri la expert.

G. Rolul activ al judecatorului

Modificarile aduse art. 129 C. pr. civ. sunt menite sa confere judecatorului un rol activ mai accentuat si mai bine conturat, dar, in acelasi timp, interzic ca pe viitor, in caile de atac, o hotarare judecatoreasca sa fie casata de instanta de control judiciar pentru lipsa de rol activ; practic noul art. 129 alin. 51 C. pr. civ. interzice chiar si invocarea de catre parti a omisiunii instantei de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Intr-adevar, este o sarcina excesiva a impune judecatorului sa aiba un rol activ mai accentuat in administrarea probatoriului decat insasi partea care doreste realizarea unui drept sau apararea lui. Astfel, au existat situatii in practica in care instanta a pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize in cauza, dar acestea au refuzat din lipsa unor lichiditati financiare, iar ulterior, in caile de atac, hotararea instantei de fond a fost casata pentru lipsa de rol activ, in sensul ca se impunea efectuarea unei expertize. La fel, si in cazul introducerii unei parti in cauza sau a necesitatii precizarii unor actiuni, instanta le poate pune in discutie, dar nu poate ea, insasi, din oficiu, introduce alte parti in cauza, chiar daca considera ca ar fi util, si nici nu poate ea, insasi, reformula o actiune, pentru ca ar incalca principiul impartialitatii si al judecarii cauzei in limitele in care a fost investita. Desigur, instanta trebuie sa interpreteze vointa partilor si sa constate caror reglementari legale li se circumscrie aceasta vointa si sa judece ca atare in lipsa unor temeiuri de drept indicate de parte si care nu sunt obligatorii. Daca insa actiunea putea fi formulata si altfel, iar aceasta alta forma, argumentatie sau invocare a unor texte legale ar putea atrage admiterea actiunii, insa partea a formulat-o astfel incat actiunea se va respinge, instanta nu se poate suprapune aceastei vointe, nu o poate suplini, fara riscul de a-si pierde impartialitatea. Uneori se poate cadea in capcana unui rol activ excesiv pentru a da castig de cauza adevarului juridic, insa, daca acest rol activ duce la incalcarea impartialitatii judecatorului, prin “ajutorul juridic” acordat unei parti, prin reformularea actiunii sale, se poate incalca obligatia de impartialitate.

A casa o hotarare de fond pentru ca instanta nu a largit din oficiu cadrul procesual sau nu a pus in discutie reformularea unei actiuni nu este oportuna si chiar incurajeaza pasivitatea partilor, care trebuie sa aiba disponibilitatea procesului.

Totusi, asa cum rezulta foarte clar din art. 129 alin. 5 prima teza C. pr. civ, chiar daca rolul principal in administrarea probelor revine partilor implicate in proces, instanta are obligatia atat de a cenzura acest probatoriu din perspectiva indeplinirii conditiilor de verosimilitate, pertinenta, concludenta, cat si de a uza de toate mijloacele legale pentru aflarea adevarului.

De aceea, in masura in care instanta nu va fi lamurita cu privire la adevarul dedus judecatii, va putea cere partilor completarea probelor pe aspectele ramase neelucidate.

De asemenea, in masura in care instanta considera necesara in cauza o anumita proba, cum ar fi o expertiza, ea poate dispune efectuarea ei, chiar in ciuda opozitiei partilor, deoarece, odata investita cu o cauza, ea are obligatia de a afla adevarul juridic si nu poate respinge actiunea ca nedovedita pentru ca s-ar face vinovata de denegare de dreptate.

In cazul in care va ordona proba din oficiu instanta va pune in sarcina unei parti sau a ambelor parti obligatia de a achita contravaloarea acesteia in conditiile art. 171 C. pr. civ., nemodificat prin noua lege.

Un alt element important al rolului activ al instantei este indrumarea partilor spre impacarea sau spre realizarea unei intelegeri pe cale amiabila prin tranzactie sau mediere. De aceea, chiar si in cazul in care partile sunt asistate de avocati, instanta poate cere prezentarea acestora in persoana pentru a le invedera avantajele unei intelegeri amiabile.

II. Norme care reglementeaza competenta instantelor civile

A. Obligatia judecatorului de a-si verifica competenta

Art 159 C. pr. civ., in forma sa modificata, defineste clar notiunile de competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva, de ordine publica.

Astfel, necompetenta generala presupune o competenta a unui alt organ cu activitate jurisdictionala sau administrativa aflat in afara sistemului instantelor judecatoresti; necompetenta materiala presupune competenta unei alte instante de alt grad, iar cea teritoriala exclusiva presupune o competenta a unei instante de acelasi grad, pe care insa partile nu o pot inlatura.

In fond, esenta textului initial nu s-a modificat, fiind doar definite cele trei tipuri de comepetenta.

Articolul 1591 C. pr. civ., nou introdus, consacra o noua obligatie a judecatorului, aceea de a-si verifica din oficiu competenta generala, materiala si teritoriala si de a consemna in incheiere, la prima zi de infatisare, temeiul legal in baza caruia instanta se declara competenta sa judece cauza.

Aceasta prevedere suscita insa anumite discutii. Astfel, pe de o parte sintagma ”prima zi de infatisare” este interpretata tot de legiuitor in art. 134 din acelasi cod ca fiind aceea la care partile legal citate pot pune concluzii. Deci nu este vorba despre concluzii pe fondul cauzei, ci orice fel de concluzii. Se considera astfel ca pentru a fi la prima de zi de infatisare trebuie indeplinite doua conditii: prima este aceea ca partile sa fie legal citate, iar a doua ca partile sa-si poata exprima punctul de vedere cu privire la orice problema juridica ce urmeaza a fi pusa in discutie, respectiv de a avea aceasta posibilitate, chiar daca nu au exercitat-o efectiv.

In jurisprudenta s-a considerat in general ca nu se poate considera prima zi de infatisare ziua la care partile, desi legal citate, nu au putut pune concluzii, deoarece fie s-a acordat un termen in vederea pregatirii apararii, fie completul de judecata nu era legal constituit sau daca, desi partile au fost legal citate, paratului nu i s-a comunicat cererea de chemare in judecata.

Desigur, in practica, pentru ca instanta sa poata stabili competenta materiala pornind de la criteriul valoric are nevoie sa cunoasca uneori valoarea obiectului cauzei, cum se intampla in cazul unor actiuni in revendicare, anulare, rezolutiune, reziliere, uzucapiune, pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare. Dar, cum valoarea obiectul o indica reclamantul, instanta este conditionata in stabilirea competentei de aceasta pretuire a obiectului facuta de reclamant. Iar in cazul imobilelor, case sau terenuri, se au in vedere, in general, in practica, valorile minimale stabilite de Camera Notarilor Publici.

Adesea insa aceste actiuni sunt introduse la instante fara a fi pretuite si fara a fi timbrate si sunt preluate in acest mod pentru a nu se incalca accesul la justitie, astfel incat, desi la primul termen de judecata, partile legal citate ar putea pune concluzii pe anumite aspecte, totusi, instanta nu are elementele necesare pentru a-si aprecia propria competenta materiala in lipsa indicarii valorii obiectului. De aceea, se impune ca acest articol sa fie interpretat in sensul ca instanta va verifica competenta la termenul la care are elemente suficiente pentru a pune concluzii asupra aspectelor legate de competenta sa materiala, generala si teritoriala, iar pana atunci proroga pronuntarea pe propria competenta pana cand partea va indica valoarea obiectului sau temeiul de drept al actiunii, atunci cand competenta materiala depinda de acest temei. De exemplu, de multe ori partile isi intemeiaza o cerere in despagubiri pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, dar la o analiza mai atenta este vorba de fapt despre o actiune in pretentii intemeiata pe dreptul comun prin care solicita despagubiri direct de la stat prin Ministerul Finantelor, tocmai pentru ca Fondul Proprietatea este nefunctional, motiv pentru care au pierdut speranta legitima de a primi despagubiri in temeiul Legii nr. 10/2001, urmand o procedura administrativa, dupa ani de asteptari desarte, desi detin o dispozitie a primarului in care se constata ca sunt indreptatiti la despagubiri.

Un alt aspect este acela ca art. 1591 C. pr. civ. prevede ca stabilirea acestei competente de catre instanta nu impiedica invocarea de catre parti sau de catre judecator a exceptiei de necompetenta, in conditiile alin. 1 si 3. Problema care se pune este aceea ca odata ce instanta si-a stabilit din oficiu competenta in cauza ea nu va putea reveni in conditiile alin. 1 si 3, pentru a-si invoca din oficiu necompetenta, fara a-si asuma riscul de a da doua solutii contrare asupra aceleiasi probleme de drept, respectiv competenta, in acelasi dosar. Mai mult, pe buna dreptate, partea care va invoca exceptia de necompetenta va putea spune ca instanta s-a antepronuntat deja asupra acestui aspect atunci cand si-a stabilit competenta la prima zi de infatisare. Pot exista situatii in care intervine o schimbare a obiectului cauzei si care, pe buna dreptate, necesita schimbarea competentei, dar in rest este greu de evitat aceste contradictii.

Pana acum practica era neunitara in privinta invocarii din oficiu a unei necompetente de ordine privata (mai ales in materia procedurilor necontencioase, unde se prevedea si pana acum ca instanta isi verifica din oficiu comepetenta – unii intelegand ca si-o va declina chiar si in cazul unei necompetente de ordine privata), existand deci situatii cand era invocata din oficiu de instanta necompetenta de ordine privata.

Acum textul de lege este clar; astfel, art. 1591 C. pr. civ. prevede in alin. 1 ca necompetenta generala a instantelor poate fi invocata de instanta din oficiu sau de parti oricand. Este cazul aici al unor organe cu activitate jurisdictionala din afara sistemului instantelor judecatoresti cu atributii conferite de lege. Astfel, de exemplu, in baza art. 60 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila [3], in forma sa modificata, o cerere de anulare, modificare sau completare a unui act de stare civila este de competenta generala a instantei de judecata, respectiv a judecatoriei, insa o cerere de rectificare a actului de stare civila se face pe baza dispozitiei primarului, pe cale administrativa, in baza art. 61 din aceeasi lege; astfel incat, in acest domeniu, instantele au o necompetenta generala. La fel, in cazul modificarii numele pe cale administrativa exista o procedura speciala cu caracter administrativ care nu se poate suprapune peste competenta instantei atunci cand constata sau pronunta o modificare a numelui persoanei, ca efect al schimbarii intervenite in filiatie, in cadrul unei actiuni de divort, de anulare a casatoriei, a adoptiei sau cand numele se schimba la cerere, in urma stabilirii filiatiei minorului si fata de cel de al doilea parinte.

Alin. 2 al art. 1591 C. pr. civ. stabileste ca necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu, la prima zi de infatisare, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului.

Rezulta, deci, ca in cazul unei necompetente materiale sau teritoriale absolute, exceptia poate fi invocata atat de judecator, din oficiu, cat si de partea interesata, la prima zi de infatisare, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor pe fond, in fata primei instante. In cazul in care cauza a fost judecata de o instanta necompetenta material sau teritorial in fond, in caile de atac o asemenea exceptie nu mai poate fi invocata, la fel, nici in cazul unei casari cu trimitere spre rejudecare. In fapt, necompetenta absoluta a instantei se acopera odata cu intrarea in dezbaterile fondului in primul ciclu procesual si discutia asupra acestui aspect nu mai poate fi reluata.

Vor exista insa discutii cu privire la momentul final pana la care se poate invoca exceptia de necompetenta materiala sau teritoriala absoluta, din cauza lipsei unei reglementari precise si a discutiilor jurisprudentiale. Astfel, se va putea considera in unele opinii, pornind de la formularea textului, ca aceasta exceptie se poate invoca doar la prima zi de infatisare, iar, daca la aceasta prima zi de infatisare se ajunge la dezbaterea in fond a cauzei, doar pana la inceperea acestor dezbateri. Este cea mai restrictiva si cea mai periculoasa interpretare, deoarece limiteaza la prima zi de infatisare, o problema foarte importanta de competenta, care nu se mai poate invoca ulterior si ar putea atrage, de exemplu, judecarea fara probleme in prima instanta a unei cauzei de catre judecatorie, desi competenta materiala ar reveni tribunalului sau a curtii de apel.

O alta interpretare posibila si mai larga, dar prin aceasta mai utila, este aceea de a putea invoca aceste exceptii intre momentul primei zile de infatisare si pana la inceperea dezbaterior asupra fondului, pe toata durata procesului, considerandu-se ca legiuitorul a dorit sa indice primul moment si ultimul moment la care se poate invoca exceptia.

Nu in ultimul rand trebuie clarificata sintagma ”inceperea dezbaterilor asupra fondului, care a fost interpretata diferit in doctrina si jurisiprudenta. Astfel, au existat pareri potrivit carora aceasta sintagma coincide cu momentul in care se da cuvantul partilor asupra probelor, dar si pareri care sustin ca aceste dezbateri asupra fondului presupun de fapt incheierea procedurii de administrare a probelor si reflecta momentul in care se termina cercetarea judecatoreasca si se da cuvantul pentru a se pune concluzii asupra fondului cauzei.

Cat priveste necompetenta de ordine privata, ea poate fi invocata doar de parat prin intampinare, iar daca intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata.

Rezulta deci ca, desi judecatorul este obligat sa isi verifice competenta din toate punctele de vedere, in cazul in care necompetenta sa este de ordine privata, nu o va putea invoca, ci doar constata. Concret, in cazul in care, in pretentiile formulate de doi comercianti, unul din Sibiu, altul din Bucuresti, fara nici o legatura cu Oradea, cauza se introduce totusi la Judecatoria Oradea, judecatorul cauzei va constata in cuprinsul incheierii de la prima zi de infatisare ca nu este competent teritorial sa judece cererea, dar ca aceasta necompetenta este una de ordine privata si el nu o poate invoca, astfel incat va trece la judecarea cererii, ceea ce din nou va conferi o nota inedita incheierii sale. Mai mult, daca suntem intr-o situatia in care intampinarea nu este obligatorie va da posibilitatea partii care doreste tergiversarea cauzei sa invoce ea insasi, bazandu-se chiar pe motivarea judecatorului, necompetenta teritoriala de ordine privata.

Odata constatata necompetenta, instanta isi va declina competenta judecarii cauzei in favoarea instantei competente, iar potrivit art. 158 alin. 3 C. pr. civ., modificat, aceasta hotarare nu mai poate fi atacata cu recurs. Desigur, nu se exclude in acest mod posibilitatea nasterii unui conflict negativ de competenta, dar se evita ajungerea la acest conflict prin formularea caii de atac impotriva primei hotarari de declinare.

Si in privinta invocarii exceptiilor de procedura noua lege aduce limitari. Astfel, exceptiile de ordine privata se vor putea invoca doar prin cererea modificatoare sau intampinare, in conditiile art. 115 si art. 132 din cod, iar cele de ordine publica se pot invoca in cursul procesului, dar nu oricand, cum se prevedea pana acum, ci doar in conditiile si cazurile prevazute de lege. De exemplu, asa cum am aratat mai sus, o necompetenta materiala nu se va mai putea invoca in apel sau recurs, dar se va putea ataca incheierea prin care s-a respins exceptia de necompetenta in fond.

B. Cauze judecate in prima si ultima instanta

Potrivit art. 11 C. pr. civ., nou introdus, judecatoriile vor judeca ”in prima si ultima instanta procesele si cererile privind creante, avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2000 de lei”.

Au existat voci care au considerat ca aceste dispozitii ar aduce atingere dreptului partilor la un proces echitabil, respectiv la un recurs. Notiunea de recurs presupune insa recursul la instanta, respectiv un acces la justitiei, dar nu si o garantie in plus, respectiv o cale de atac impotriva hotararii instantei. Doar recursul, adica apelarea la o instanta, e garantat de art. 6 CEDO, iar nu si recursul la acest recurs. De altfel, instantele judeca si acum in mod irevocabil anumite cereri, cum ar fi somatiile de plata respinse, cererile de abtinere care se admit in cursul procesului si, mai nou, si cererea de declinare a competentei.

Totusi, se pune problema daca aceasta prevedere se poate aplica in cazul unor somatii sau ordonante de plata care sunt reglementate de legi speciale, care deroga de la legile generale si care prevad o cale de atac speciala respectiv o actiune in anulare aflata la dispozitia debitorului in cazul admiterii in tot sau in parte a cererii. Desi legea speciala deroga de la legea generala este totusi ciudat sa admitem ca hotararea pronuntata intr-o actiune in care se analizeaza caracterul cert, lichid si exigibil al unei create poate fi atacata, daca hotararea este de admitere, iar aceeasi hotarare in care se transeaza fondul dreptului, daca aceasta creanta are o valoare de pana la 2.000 lei, ramane irevocabila.

Totusi, aplicand regulile de interpretare, respectiv principiul potrivit caruia legea speciala deroga de la legea generala, se poate considera ca noile dispozitii nu abroga, in lipsa unei prevederi exprese, calea de atac din legea speciala, respectiv cererea in anulare.

Trebuie specificat si faptul ca dispozitia vizeaza doar creante ce au ca obiect plata unei sume de bani si exclude alte obligatii de o asemenea valoarea. Astfel, daca obiectul actiunii formulate este rezolutiunea unui contract de vanzare cumparare si restituirea prestatiilor, iar obiectul este de 2000 lei, hotararea va fi supusa recursului. Daca insa se cere doar obligarea partii la restituirea sumei sau plata pretului de pana la 2000 lei, solutia instantei de fond va fi irevocabila.

Mai mult, obiectul cauzei trebuie privit in intregime, prin insumarea tuturor capetelor principale si accesorii. Astfel, daca din insumarea capetelor principale si accesorii rezulta o creanta ce depaseste 2000 lei, hotararea se va putea ataca cu recurs.

De asemenea, forma initiala a Legii nr. 202/2010 prevedea ca judecarea tuturor plangerilor contraventionale sa aiba loc in prima si ultima instanta la judecatorii.

Fata de pozitia retincenta a instantelor si fata de efectele grave pe care le pot produce asupra celui sanctionat contraventional anumite tipuri de sanctiuni, cum ar fi, de exemplu, cele in materie vamala sau in cazul unor sanctiuni aplicate de garda financiara, legiuitorul a ales, in cele din urm,a o cale de mijloc, prevazand ca se judeca in prima si ultima instanta plangerile contraventionale la judecatorii doar in anumite situatii.

Astfel, s-a introdus art. 118 alin. 31 in O.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice [4], care prevede ca ”hotararea judecatoreasca prin care judecatoria solutioneaza plangerea e definitiva si irevocabila”.

De asemenea, plangerea suspenda executarea de la data formularii sale si pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti, iar dupa pronuntarea acesteia, in termen de 15 zile, in cazul respingerii plangerii, contravenientul este obligat sa se prezinte la serviciul de politie rutiera pentru a preda permisul de conducere.

De asemenea, in cazul faptelor contraventionale sanctionate in baza Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice [5], art. 9 se modifica si prevede ca: ”hotararea judecatoreasca prin care judecatoria solutioneaza plangerea e definitiva si irevocabila”.

Rezulta deci ca doar in cazul contraventiilor care vizeaza circulatia pe drumurile publice si incalcarea unor norme de convietuire sociala instantele vor judeca in prima si ultima instanta plangerile contraventionale; in celelalte situatii se mentine calea de atac a recursului in conditiile art. 34 alin. 2, modificat, din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor [6], in 15 zile de la comunicare la sectia de contencios administrativ a tribunalului, iar motivarea recursului nu este obligatorie, motivele putand fi sustinute si oral in fata instantei, iar recursul suspenda executarea.

De asemenea, tot legat de hotararile judecatoresti irevocabile, noua lege abroga art. III din O.G. nr. 212/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru [7] prin care se prevedea comunicarea hotararile judecatoresti irevocabile partilor, astfel incat de la data in vigoare a noii legi, ele nu se vor mai comunica partilor.

C. Limitele judecarii apelului si recursului

In cazul judecarii apelului, art. 297 alin. 1 C. pr. civ. se schimba in mod substantial; astfel, daca instanta de apel constata ca solutia s-a dat fara a se intra in judecarea fondului sau  judecarea fondului s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel anuleaza hotararea atacata si va judeca cererea evocand fondul, spre deosebire de textul anterior in care instanta desfiinta hotararea si trimitea cauza spre rejudecare.

In consecinta, regula este apelul devolutiv si, implicit, o noua judecata pe fond in apel in caz de lipsa de procedura sau o judecata pe exceptii care nu presupune intrarea pe fondul cauzei.

Cu titlu exceptional insa acest articol, in teza a II-a, prevede ca atunci cand prima instanta  a judecat cauza fara a intra in judecarea fondului se va putea trimite cauza spre rejudecare o singura data, insa numai daca partile solicita in mod expres luarea acestei masuri in cererea de apel sau intampinare.

Rezulta deci ca trimiterea spre rejudecare nu mai este permisa din oficiu instantei, ci numai daca oricare dintre parti o cere, iar prin acest gest isi asuma o durata mai prelungita a procedurilor judiciare.

Aceeasi este situatia si atunci cand se judeca fara citarea legala a unei parti in primul ciclu procesual si partile cer expres trimiterea cauzei spre rejudecare.

Trimiterea spre rejudecare se va putea face insa doar o singura data, iar instanta de fond trebuie sa respecte dezlegarea data problemei de drept de catre instanta de control judiciar, dar si necesitatea administrarii unor noi probe, atunci cand se prevede expres in considerentele hotararii de casare.

Astfel, daca instanta de apel va constata ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active sau pasive sau exceptia tardivitatii sau a prescriptiei si se impune judecarea in fond a cauzei, cu ocazia rejudecarii, instanta de fond, dupa trimitere spre rejudecare, nu va mai pune in discutie din nou aceste exceptii, deoarece acestea sunt aspecte de drept ce au fost dezlegate si solutionate irevocabil. La fel, atunci cand instanta de control judiciar considera ca se impune efectuarea unei expertize, instanta de fond o va dispune chiar impotriva vointei partilor, fiind tinuta de obligatia de a respecta hotararea de casare.

In principiu insa instanta de apel este obligata sa rejudece ea insasi pe fond intreaga cauza ca instanta devolutiva si doar cu caracter exceptional si la cerere, sa trimita spre rejudecare.

De asemenea nu se va mai putea casa o hotarare nici cu trimitere si nici cu retinere pentru lipsa de rol activ a judecatorului in solutionarea cauzei.

In cazul recursului, art. 304 pct. 3 C. pr. civ. este modificat in sensul ca necompetenta instanta de fond nu este motiv de recurs decat in cazul incalcarii unei competente de ordine publica, ce s-a invocat in conditiile legii.

Deci nu este vorba aici de invocarea necompetentei de ordine publica pentru prima data in cererea de recurs, ci de o exceptie de necompetenta de ordine publica, invocata pana la data inceperii dezbaterii asupra fondului, si pe care instanta a respins-o in mod neintemeiat.

Casarea cu trimitere spre rejudecare si in situatia recursului se va putea face doar o singura data atunci cand cererea s-a solutionat fara a se evoca fondul sau in lipsa partii, nelegal citate atat la administrarea probelor cat si la dezbaterea fondului, sau in cazul casarii pentru lipsa de competenta. Dar, la o noua casare, instanta de recurs este cea care va rejudeca cauza in fond, fara a mai putea trimite din nou spre rejudecare. Mai mult, se pot administra orice probe in recurs, potrivit art. 315 alin. 31 C. pr. civ., nou introdus; totusi, aceasta prevedere trebuie coroborata cu art. 305 din acelasi cod care prevede ca in fata instante de recurs se poate administra doar proba cu inscrisuri si interpretata in sensul ca pentru judecarea recursului se vor administra doar insrisuri, insa, dupa admiterea recursului, se va trece la judecarea fondului si se vor putea administra orice probe. Aceasta prevedere pune insa sub semnul intrebarii caracterul de cale de atac extraordinara a recursului, astfel incat, practic, in afara de motivele de casare strict si limitativ prevazute de lege, nu mai exista o alta diferenta intre apel si recurs in materie civila, ambele instante devenind devolutive in caz de casare cu retinere.

III. Norme privind executarea silita

Art. 373 alin. 1 C. pr. civ., in noua sa forma, extinde competenta executorilor judecatoresti de a pune in executare hotarari judecatoresti, de la nivelul judecatoriei, la nivelul intregii curti de apel unde urmeaza sa se faca executarea sau, in cazul bunurilor, a curtii de apel in raza caruia se afla bunul.

Cat priveste competenta instantei de executare, se introduce un nou alin. 3 la art. 373 C. pr. civ., care da in competenta acesteia cererea de incuviintare a executarii silite, contestatia la executare si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, in afata acelora care sunt date prin lege in competenta altor instante.

De asemenea, noua lege prevede un terme de 5 zile de la inregistrarea cererii de punere in executare a hotararii, in care executorul judecatoresc trebuie sa solicite instantei incuviintarea executarii silite.

Noua lege acopera lacunele legii anterioare, fiind clara in privinta procedurii incuviintarii executarii silite a titlului executoriu; astfel, art. 3731 alin. 2 C. pr. civ. prevede ca incuviintare se face o singura data, in camera de consiliu, fara citarea partilor, in cel mult 7 zile de la inregistrarea cererii.

Mai mult, se prevad clar si motivele pentru care instanta va putea respinge o asemenea cerere, si anume:
– neinvestirea titlului cu formula executorie;
– creanta nu este certa, lichida si exigibila;
– titlul cuprinde dispozitii ce nu se pot aduce la indeplinire prin executare silita;
– exista alte impedimente legale.

Legiuitorul impune in noile reglementari un rol activ si executorului care trebuie sa staruie prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrala a creantei debitorului sau. Mai mult, acesta il va putea invita in scris pe debitor pentru a-i cere lamuriri cu privire la veniturile pe care le realizeaza si asupra carora se poate face executarea.

In cazul contestatiei la executare, potrivit noii formulari a art. 402 alin. 1 C. pr. civ.. instanta ce judeca contestatia va cere de indata executorului copia certificata a dosarului executional, astfel incat aceasta sa existe la dispozitia instantei la primul termen. Aceasta masura era insa luata si pana acum de multe complete de judecata prin rezolutie.

O prevedere inedita este art. 5781 C. pr. civ., care interzice evacuarea persoanelor intre 1 decembrie si 1 martie a anului urmator, fiind exceptate situatiile in care creditorul face dovada ca, in sensul dispozitiilor legislatiei locative, el si familia sa nu au la dispozitie o locuinta corespunzatoare ori daca debitorul si familia sa au o alta locuinta in care s-ar putea muta. Dispozitia nu se aplica in cazul celor ce au ocupat locuinta pe cai de fapt, fara nici un drept, sau cei care au fost evacuati pentru ca au pus in pericol relatiile de convietuire.

Se pune intrebarea al cui interes legitim se protejeaza prin aceasta limitare adusa dreptului de proprietate? Ce responsabilitate are o persoana fizica privata fata de o alta persoana fizica care nu si-a achitat chiria si acum ocupa fara titlul imobilul celuilalt? Sa fie oare o masura de protectie sociala a statului suportata de particulari? Apoi, nu se clarifica cand, cum si in fata cui trebuie sa se dovedeasca si de catre cine, ca debitorul mai are alt imobil in care sa se mute daca e evacuat sau ca creditorul nu are alt imobil in proprietate in care sa locuiasca, mai ales ca articolul este incident in cadrul procedurii de executare silita.

IV. Divortul

Art. 6131 C. pr. civ., modificat, coroborat cu art. 38 C. fam., modificat, consacra divortul prin acord, indiferent de durata casatoriei sau daca exista sau nu copii rezultati din casatorie.

Initial, instanta va verifica acordul partilor care trebuie sa semneze cererea, apoi va stabili termen in camera de consiliu pentru judecarea cererii.

Art. 6131 C. pr. civ, modificat, face trimitere la primirea cererii de divort prin acord de catre instanta, spre deosebire de art. 613 nemodificat, care reglementeaza primirea cererii de divort de catre presedintele instantei.

Rezulta deci ca, potrivit noii reglementari, cererile de divort se primesc in continuare de presedintele instantei, cu exceptia cererilor de divort prin acord ,care se vor repartiza aleatoriu. Exista insa o neconcordanta, deoarece textul de lege prevede ca judecatorul, primind cererea, va fixa termen in camera de consiliu, insa el nu poate primi cererea decat printr-o repartizare aleatorie, care presupune deja prin sine acordarea unui termen. Un alt termen in camera de consiliu presupune eventual o preschimbare a primului termen acordat la repartizare aleatorie.

Desi in reglementarea anterioara a divortului procedura camerei de consiliu era o exceptie in anumite conditii cand instanta considera oportun, acum in materia divortului prin acord camera de consiliu la divort devine o regula la divortul prin acord, chiar daca exista minori rezultati din casatorie.

De asemenea, in caz de acord, casatoria se va desface prin divort fara a se adminstra probe pe motivele de divort, chiar daca exista copii rezultati din casatorie. In acest caz casatoria nu se va putea desface din vina uneia sau alteia dintre parti. Nu se va putea pronunta divortul prin acord daca o parte e pusa sub interdictie, in mod logic un acord al unui interzis nefiind valabil din punct de vedere juridic.

Divortul prin mediere se poate recomanda de instanta, insa nu este obligatorie prezentarea la mediator decat daca partile accepta propunerea instantei.

Divortul prin acord in cazul in care nu exista minori rezultati din casatorie se va putea pronunta si prin notar public sau ofiterul de stare civila de la locul casatoriei sau a locuintei comune.

Refuzul ofiterului de stare civila sau al notarului public de a desface casatoria nu poate fi atacat, dar partile pot depune o cerere de divort la instanta si pot solicita despagubiri pentru refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau al notarului de a desface casatoria.

Casatoria se considera desfacuta cand hotararea de divort ramane irevocabila sau, dupa caz, cand se elibereaza certificatul de divort de notarul public sau ofiterul de stare civila, iar fata de cel de-al treilea de la data la care s-a facut mentiunea pe marginea actelor de stare civila.

V. MEDIEREA

Pe langa dispozitiile generale cuprinse in legea speciala a medierii si care impun judecatorului si organelor judiciare, in general, obligatia de a informa partile cu privire la avantajele medierii si de a le recomanda sa recurga la mediere, Legea nr. 202/2010 aduce o completare utila Codului de procedura civila, ajutand partile si instanta sa concretizeze aceasta obligatie generala de informare.

Astfel, este mult mai util ca aceasta obligatie generala sa fie indeplinita de instanta odata cu comunicarea citatiei printr-o rubrica distincta in interiorul acesteia, prin care partile sa fie informate inca inainte de primul termen de judecata, ca pot solutiona litigiul dedus judecatii si prin mediere. Se poate astfel economisi un timp pretios in cadrul dezbaterilor. In egala masura, existenta unor afise informative si a tabloului mediatorilor ce se expune in instanta, sunt si ele elemente utile ale indeplinirii acestei obligatii de informare.

Legea nr. 202/2010 concretizeaza in materie civila obligatia generala de informare a judecatorului si prevede, in art. 6141 C. pr. civ., nou introdus, ca instanta de fond va insista ca divortul sa se solutioneze prin intelegerea partilor. In acest sens instanta va recomanda medierea, iar daca partile o accepta, acestea se vor prezenta la mediator in vederea  informarii cu privire la avantajele acesteia.

Avantajul sedintei de informare este ca se presteaza practic un serviciu gratiut din partea mediatorului, iar partea nu pierde absolut nimic prezentandu-se la mediator. Ulterior, in urma sedintei de informare, partile vor decide daca accepta sau nu solutionarea divortului prin mediere.

Rezulta deci ca spre deosebire de reglementarea anterioara in care divortul prin acord si implicit prin mediere era posibil doar in cazuri limitate, cand nu existau minori rezultati din casatorie si cand partile erau casatorite de un an, acum practic divortul prin acord si implicit prin mediere este posibil ori de cate ori sotii se inteleg ca nu mai pot continua traiul in comun. Nu se mai impun motive temeinice, lasate la aprecierea instantei, si nici macar probe nu se vor mai administra cu privire la motivele de divort, daca partile se inteleg asupra divortului.

Dupa ce partile se prezinta la sedinta de informare, la urmatorul termen de judecata vor depune la dosar procesul-verbal intocmit de mediator cu ocazia sedintei de informare.

Medierea poate opera insa cu succes si in materie comerciala unde, potrivit art. 7201 alin. 1 C. pr. civ., modificat, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata partile vor incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa, legiuitorul oferindu-le o alternativa intre cele doua institutii.

In cazul medierii insa legiuitorul prevede ca termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspenda pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la inceperea ei.

In orice alt tip de litigiu care se poate solutiona pe calea medierii, judecatorul, potrivit art. 131 alin. 2 C. pr. civ., in virtutea rolului sau activ poate invita partile sa participe la o sedinta de mediere. Mai mult, daca natura litigiului o impune, judecatorul poate insista si recomanda chiar partilor sa recurga la mediere, in orice faza a litigiului, evidentiind avantajele unei asemenea solutii. Desigur, medierea nu este obligatorie, insa, daca in conditiile alin. 1 si 2, partile se impaca, instanta va constata invoiala lor in conditiile art. 271-273 C. pr. civ.

In cazul litigiilor comerciale solutionate prin mediere potrivit art. 7207 alin. final, intelegerea partilor se consemneaza intr-o hotarare irevocabila si executorie.

VI. NORME TRANZITORII

Regula generala in materia normelor de procedura este aceea ca ele sunt de imediata aplicabilitate, cu exceptia situatiilor in care in insasi cuprinsul legii nu se reglementeaza altfel.

Ca regula generala, potrivit art. XXVIII, legea intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, cu exceptia normelor privind divortul pe cale administrativa si notariala, care vor intra in vigoare la 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

Exista insa si dispozitii speciale; astfel, potrivit art. XXII, procesele in materie civila in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante. In caz de desfiintare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare se vor aplica insa dispozitiile prezentei legi.

Este vorba in acest articol exclusiv de normele care reglementeaza in materie de competenta, nu si de celelalte norme de procedura. Mai mult, daca hotararea este pronuntata in fond dupa intrarea in vigoare a noii legi, caile de atac vor fi cele prevazute de aceasta si nu de vechea lege sub care s-a judecat.

De asemenea, in alin. 2 al art. XXII, legiuitorul enumera acele articole care se vor aplica numai proceselor, cererilor si sesizarilor formulate dupa intrarea in vigoare a noii legi, respectiv art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 si 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum si art. 329-3307 C. pr. civ.

Per a contrario, toate celelalte modificari se vor aplica la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a legii.

Astfel, intra in vigoare de la aceasta data dispozitiile art. 11 care prevad ca judecatoriile judeca in prima si ultima instanta procesele si cererile privind creante avand ca obiect sume de bani pana la 2000 lei inclusiv. La fel in materia plangerilor contraventionale intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 195/2002, precum si ale Legii nr. 61/1991, hotararile vor ramane irevocabile daca se pronunta la 30 de zile de la publicarea legii, adica dupa intrarea in vigoare a acesteia.

La fel si normele privind continutul citatiei si posibilitatea citarii partilor prin telefon, fax email sau termenul in cunostinta la preluarea citatiei, personal sau prin reprezentant legal sau conventional; in acest ultim caz insa trebuie avuta in vedere data preluarii citatie de catre parte, iar aceasta data trebuie sa fie ulterioara intrarii in vigoare a legii, pentru a se putea prezuma termenul in cunostinta.

La fel intra in vigoare si dispozitiile ce reglementeaza procedura de preschimbare a termenului de judecata; astfel, daca la data stabilita de instanta pentru judecarea cererii era intrata in vigoare Legea nr. 202/2010, cererea se va putea judeca fara citarea partilor in camera de consiliu.

In aceleasi conditii intra in vigoare si dispozitiile care reglementeaza termenul in care se poate invoca lipsa procedurile prealabile si posibilitatea instantei de a solicita si din oficiu partilor sa faca dovada verificarii registrelor de succesiuni ale notarilor publici.

Intra in vigoare si dispozitiile ce reglementeaza medierea si obligatia judecatorului de a insista ca partile sa solutioneze litigiul pe cale amibila, precum si dispozitiile art. 201 care permit instantei sa cheme expertul in camera de consiliu pentru a solicita lamuriri, dar si procedura in materie de incuviintare a executarii silite, cu exceptia dispozitiilor privind competenta extinsa a executorilor judecatoresti.

Mai intra in vigoare si dispozitiile ce privesc interdictia evacuarii persoanelor intre 1 decembrie si 1 martie anul urmator, cele care reglementeaza divortul prin acord indiferent daca exista sau nu  minori rezultati din casatorie si indiferent de durata casatoriei si cele care dau posibilitatea partilor ca in materie comerciala sa incerce solutionarea procesului, inainte de a apela la instanta, prin mediere sau conciliere directa.

In ceea ce priveste insa dispozitiile care reglementeaza obligatia instantei de a-si verifica din oficiu competenta si de a se pronunta asupra acesteia, limitele casarii cu trimitere spre rejudecare in apel sau in recurs sau casarea cu retinere dupa judecarea apelului sau recursului, interdictia de a mai solicita stramutarea pentru aceleasi motive, interdictia invocarii in caile de atac a omisiunii instantei de a ordona probe din oficiu, interdictia de a solicita indreptarea, lamurirea dispozitivului, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii pe calea apelului sau recursului, acestea sunt dispozitii noi care se vor aplica doar cererilor formulate dupa intrarea in vigoare a legii.

VII. CONCLUZII

Legea nr. 202/2010, desi are anumite parti bune, nu este nici pe departe promotorul unei mari reforme in justitie, iar articolul care permite judecarea cauzelor de la o zi la alta ramane o iluzie amara pentru cei care sunt implicati in actul de justitie. Exista insa si avantaje cum ar fi folosirea in procedura de citare a mijloacele de comunicare moderne, fax, telefon, email, termenul in cunostinta la preluarea citatiei personal sau prin reprezentant legal sau conventional, procedura preschimbarii termenului fara citarea partilor, accesul instantei la bazele de date ale institutiilor si autoritatilor publice, caracterul devolutiv al apelului, limitarea casarilor cu trimitere spre rejudecare la una singura si numai la anumite situatii si numai atunci cand partile o cer, divortul prin acord chiar si in situatia existentei unor minori rezultati din casatorie, incurajarea medierii, aspecte care, daca sunt aplicate corect, vor atrage cu siguranta o reducere a timpului in care se judeca cauzele.

Este insa doar un mic pas inainte care, daca nu este urmat si de altii, dar si de investii in personalalul auxiliar, spatii si actualizarea schemei de judecatori la nevoile actuale, va ramane nesemnificativ raportat la problemele reale si majore cu care se confrunta in continuare sistemul judiciar.

[1] Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 92 din 16 mai 1995.

[3] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009.

[4] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 670 din 3 august 2006.

[5] Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 387 din 18 august 2000.

[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

[7] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008.

Loreley MIREA,
judecator, Judecatoria Oradea


Cuvinte cheie: ,
UJMAG


Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Mica reforma in materie civila. O analiza a noilor reglementari din perspectiva practicienilor”

  1. grefa spune:

    In privinta prevederilor art. 153 alin. 1 teza I C pr civ. dumneavoastra spuneti sa aceasta prevedere nu este aplicabila in acest moment avand in vedere faptul ca introducerea cererii in sistemul informativ ECRIS are loc dupa preluarea tuturor cererilor, astfel incat se emit citatii inclusiv pentru cel care depune cererea personal sau prin mandatar.
    Probabil fiecare instanţa are modul sau de organizare si functionare, desi toate ar trebuie sa functioneze la fel, astfel cum este prevazut in R.O.I.
    Potrivit R.O.I, art. 93 alin. 6, Partea sau reprezentantul acesteia care prezintă personal la instanţă actul de sesizare poate primi, sub semnătură depusă pe act, termen de judecată în cunoştinţă, cu respectarea criteriului repartizării aleatorii a cauzelor, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
    Deci, partile care se prezinta personal sau prin reprezentant, in momentul depunerii cererii de chemare in judecata, pot primi nr. dosar, termen si numar complet, astfel incat ele sa nu mai fie citate pt primul termen de judecata.
    Cel putin la Craiova asa se procedeaza.

  2. doina.safta spune:

    Mica reforma se opreste la jumatatea drumului executarii silite si nu lamureste prea mult, posibil mai mult sa incurce. Competenta extinsa a executorului judecatoresc nu este insotita de o redefinire a instantei de executare. Urmeaza ca si in viitor, fiecare judecatorie sa incuviinteze executarea in raza sa de competenta, sa solutioneze contestatia la executare si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite.
    Astfel ca, pentru un debitor cu conturi bancare, urmeaza a fi solicitata in continuare incuviintarea mai multor instante, ca sa nu mai vorbim despre predarea silita a unui bun mobil.
    Instantele vor fi in continuare paralizate de cererile de incuviintare – pentru un dosar al executorului judecatoresc, se vor putea crea mai multe dosare de incuviintare a executarii la diverse judecatorii, contestatiile la executare vor putea fi solutionate, de asemenea, de mai multe instante.
    Termenul de 7 zile nu este respectat decat la cateva instante din Circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti, obtinerea unei incheieri dureaza si un trimestru incheiat.
    In procedura incuviintarii, instanta nu poate analiza aspectele litigioase, ca prescriptia, de exemplu.
    Rezulta ca, pe de-a intregul, pentru un practician, nu rezolva marea problema comuna, a executorilor si a instantelor, privind paguboasa incuviintare a executarii silite.
    Se modifica putin, in bine? Da, dar nu prea mult. Asa cum am spus, legea se opreste la jumatatea drumului, daca nu cumva mai inainte.
    O fi posibil sa revina Curtea Constitutionala asupra deciziei sale?

Dumneavoastră ce părere aveți?

Return to Top ▲Return to Top ▲

10 cărţi juridice preferate


UNBR
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Consiliul Superior al Magistraturii
Directia Nationala Anticoruptie
Ministerul Public
ARDAE
Consiliul de Mediere
Uniunea Colegiilor  Consilierilor Juridici
Uniunea Nationala a Expertilor in Legislatia Muncii
Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim Constanta
Centrul de Strategii Aplicate
Baroul Ilfov
Camera de Comerti si Industrie a Romaniei
Centrul de Excelenta Academica
Centrul de Studii de Drept European
Universitatea Alexandru Ioan Cuza - Facultatea de Drept
Universitatea de Vest - Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative
Universitatea Lucian Blaga- Sibiu - Facultatea de Drept Simion Barnutiu
Universitatea Romano-Americana
ELSA Romania
ELSA Bucuresti
ELSA Cluj
ELSA Timisoara
ELSA Oradea
Liga Studentilor Romani din Strainatate
Asociatia Studentilor in Drept
UN YOUTH ROMANIA
Wolters Kluwer Romania
GRIMBERG
isoLEX
ESET
FAIRSOLVE
BONDOC & ASOCIATII
SAVESCU & ASOCIATII
PIPEREA & ASOCIATII
SORA & ASOCIATII
KINSTELLAR
HOTCA & ASOCIATII
DLA Piper
POPESCU LAW GROUP
STANCULESCU GABUREAC
SERBAN & ASOCIATII
CATUNA & ASOCIATII
RADULESCU MUSOI
CRISTINA GHICA
OGLINDA NEMES VOICU
FRUNZA & ASOCIATII
VILAU & ASOCIATII
IONESCU SAVA
DOBRINESCU DOBREV
DUNCEA STEFANESCU & ASOCIATII
VASILIU MICLEA
DRAGOMIR & ASOCIATII
SINESCU NAZAT
CMS Romania
LEAUA & ASOCIATII

Dezbateri juridice