In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 81 din data de 31 ianuarie 2011 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Reviziuirea din oficiu a pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
Potrivit noii ordonante de urgenta, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pâna la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
In preambulul actului normativ se specifica ca era imperios necesara instituirea unei etape de revizuire a cuantumului acestor categorii de pensii, recalculate pe baza salariului brut pe economie, pentru cei care nu au prezentat, in termenul prevazut de lege, acte care sa dovedeasca veniturile obtinute.
Obligatia identificarii si transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de catre fiecare beneficiar, in vederea efectuarii revizuirii, revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala in cadrul carora beneficiarul si-a desfasurat activitatea, care transmit datele necesare, cel mai târziu pâna la data de 31 octombrie 2011.
In cazul pensiilor pentru care, pâna cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizeaza cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut, dar nu mai putin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioara anului 1952 se utilizeaza salariul mediu brut pe economie.
Revizuirea la cererea beneficiarului
Pensiile pot fi revizuite si la cererea beneficiarului, in baza actelor doveditoare prezentate de acesta, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea in serviciu, respectiv in munca, utile in sistemul public de pensii, care se au in vedere la stabilirea stagiului de cotizare si a punctajului mediu anual.
Drepturile de pensii revizuite la cererea beneficiarului se cuvin:
- de la data de 1 ianuarie 2011, daca cererea de revizuire, impreuna cu toate actele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii sectoriala pâna la data de 1 ianuarie 2014;
- de la data de intâi a lunii urmatoare celei in care cererea, impreuna cu toate actele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii sectoriala peste termenul de 1 ianuarie 2014.
Plata pensiilor
Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile lunare individuale realizate pentru intreaga perioada care constituie stagiu de cotizare ramân in continuare in plata in cuantumurile rezultate in urma recalcularii.
Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate in plata in luna decembrie 2010 se mentin in plata in cuantumurile rezultate in urma recalcularii pâna la data emiterii deciziei de revizuire.
Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate in plata in luna decembrie 2010 se mentin in plata in cuantumurile avute in luna decembrie 2010 incepând cu luna ianuarie 2011 pâna la data emiterii deciziei de revizuire.
Diferentele aferente lunii ianuarie 2011 se achita pâna la sfârsitul lunii februarie 2011.
Pana la data de 31 martie 2012 s e va efectua regularizarea drepturilor, prin stabilirea sumelor de plata sau de recuperat, dupa caz, in functie de cuantumurile rezultate dupa luarea in considerare a tuturor documentelor care atesta veniturile realizate pe intreaga durata a stagiului de cotizare sau dupa aplicarea grilei curprinzand cuantumul soldelor de grad si soldelor de functie
Sumele de plata se vor achita pâna cel târziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se retin din drepturile de pensie, in conditiile legii.
Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
Revizuirea pensiilor se realizeaza prin determinarea stagiilor de cotizare, a punctajelor medii anuale si prin stabilirea cuantumului aferent fiecarei pensii.
Metodogia precizeaza detaliat perioadele care pot fi luate in considerare la determinarea stagiului de cotizare.
Cuantumul pensiei revizuite se determina prin inmultirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea unui punct de pensie.
Valoarea punctului de pensie, stabilita prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010, este de 732,80 lei.
Punctajul mediu anual se determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare.
Stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.
Punctajul anual se determina prin impartirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate in anul calendaristic respectiv.
Punctajul lunar se calculeaza prin raportarea veniturilor realizate lunar la salariul mediu brut/net din luna respectiva.
Metodologia stabileste care sunt veniturile brute/nete, dupa caz, realizate lunar, cuprinzand drepturiile salariale si cele asimilate acestora, utilizate la calculul punctajului lunar.
Pensia de urmas se calculeaza din pensia pentru limita de vârsta sau din pensia de invaliditate gradul I, revizuita, la care ar fi avut dreptul sustinatorul decedat.
Cuantumul pensiei de urmas se stabileste prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de sustinator, aferent pensiei acestuia, in functie de numarul urmasilor indreptatiti, astfel:
- pentru un singur urmas – 50%;
- pentru 2 urmasi – 75%.
Pentru Juridice.ro, Corina CIOROABA, www.codulmuncii.ro














