Deputatul Alina Gorghiu a dat publicitatii astazi, 10 februarie 2011, un comunicat prin care solicita ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, un punct de vedere public fata de recomandarea Autoritatii Nationale de Cetatenie postata pe site-ul sau catre cei care solicita redobandirea cetateniei romane privind „evitarea intermediarilor (inclusiv avocatilor) ce pretind contracost servicii de cetatenie, care tin de competenta Autoritatii si nu au acoperire legala”. In textul aceluiasi mesaj, dupa ce se mentioneaza ca ANC nu percepe taxe pentru solutionarea dosarelor, se precizeaza ca este respinsa „orice forma de corupere si coruptie”.
Asocierea termenilor „intermediari”, „avocati” si „coruptie” este de natura sa creeze in mod automat premisele impresiei de ilegalitate asupra activitatii intregului corp profesional avocatesc. Deputatul Gorghiu subliniaza ca ia nastere astfel un “precedent periculos pentru prestigiul si demnitatea corpului avocatilor prin postarea mesajului respectiv, cel putin jignitor la adresa acestora”.
Statutul Profesiei de avocat prevede la art. 7 alin. 3 ca “in exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restrictii, presiuni, constrangeri sau intimidari din partea autoritatilor sau institutiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea si independenta avocatului sunt ocrotite de lege”.















asocierea intermediarilor cu cea a avocatilor e scandaloasa.
Dna Presedinte a Autoritatii Nationale pentru Cetatenie ar trebui sa-si dea demisia sau sa fie demisa!
Nu prea am inteles afirmatia aia referitoare la serviciile avocatilor care “nu au acoperire legala”; consultanta unui avocat poate insemna inclusiv sa-i arate omului cum sa-si scrie numele pe o cerere sau unde sa semneze, daca respectivul nu se descurca.
MODERAT
Chiar nu era necesara cenzurarea comentariului meu. Am mentionat, si tin sa reafirm, ca MODERAT asta, pe care o platim cu totii, ar trebui sa se abtina de la a face consideratii pe teme pe care MODERAT.
Din pacate niste neaveniti “specialisti” pun etichete asupra unor profesionisti, fara a avea un minim discernamant profesional…
A se vedea si interventia de ieri a “juristului” ministru Borbely, care atrage atentia judecatorilor sa nu mai solutioneze favorabil anumite dosare privind “taxa de poluare”, iar justitiabilii sa evite pe viitor “prozelitismul” avocatilor care sustin interesele acestora in instanta…
Cum te poti substitui instantelor de judecata, dandu-ti cu parerea, doar ca sa mai treaca timpul….
alta-i BUBA!
ANC nu prea dovedeste cu prelucrarile de cererilor in termenul legal (are si un istoric greu in spate).
Ei bine, asta conduce fara discutie la daune si o presiune in rezolvarea cererilor prin actiuni in contencios.
Cum consilierii juridici ANC, sunt cam incepatori (si nici nu prea au “munitie” ca sa se apere) ca de obicei vina e clara, avocatii clientilor cam jumulesc binisor “linistea autoritatii” si mai ales banii de daune- CA ASTA-I Problema!
Gresala care se plateste “din pacate -de noi toti”.
O simpla vizita la CAB ar lumina pe multi, care este nervozitatea ANC!
Dar nu este decat vina unui sistem …care merge pe ROTITE PATRATE!
Asa este. Este un numar foarte mare de dosare.
Dar… avem un precedent, care arata ca se poate accelera procesul.
Mai tineti minte situatia Registrului comertului.
Cand se dadeau termene de solutionare abuzive de 2 ani de zile pentru infiintarea sau modificarea unei societati comerciale?
Imediat dupa ce a intrat in vigoare OUG 116/2009, judecatorii s-au mobilizat pentru a scapa de dosarele care ramasesera in sarcina lor.
In citeva zile, au rezolvat cite 6000 de dosare pe zi. (cifra aproximativa, acum cercetez indeaproape situatia de atunci).
6000 de dosare/zi. In citeva zile au rezolvat TOATE dosarele care primisera termene pe 2 ani.
DECI SE POATE.
Dar nu vor.
Daca se rezolva prea repede, nu se mai pot castiga bani pe cai ocolite.
In plus, doamna Eucarie are pe rol chiar si dosare de cetatenie inregistrate de catre persoane care nu au intrat in viata lor in Romania.
Acele persoane figureaza in dosar ca s-au prezentat la ghiseu, in vreme ce ei nu au primit viza niciodata pentru intrarea in Romania.
Cum raspunde doamna presedinte al ANC, Eucarie, unei astfel de informatii?
toată lumea în ţara asta ştie drept, medicină şi fotbal. ANC-ul zice, de fapt, că omul de rând se poate lipsi de avocaţi, doctori şi fotbalişti. şi asta pentru că diviziunea socială a muncii este doar un basm. românu-i bun la toate. dacă vrei cetăţenie trebuie să dovedeşti că poţi fi de-a… dreptul doctor în fotbal. adică să te paseze ei de colo-colo şi să nu oboseşti/renunţi în speranţa că marchezi.
Surprinzator faptul ca dl. avocat-pana la urma-Predoiu se asociaza cu astfel de informari care nu fac deloc bine imaginii profesiei si asa destul de sifonata.
Cred ca mai degraba s-ar impune ca imaginea avocatului sa fie imbunatatita iar cei care sunteti avocati parlamentari ar trebui sa va implicati in acest sens.
Dna Gorghiu, in ce va priveste tot respectul, sper sa luati atitudine mai mult decat atat .
Revin la mesajul anterior, retractand asocierea dlui Predoiu , spunand doar ca sper ca dl. Predoiu sa nu se asocieze cu astfel de atacuri si sa dea un raspuns transant.
Legea 51 a fost modificata de Legea 270/2010. Legea 270/2010 incepe sa fie “vulcanizata” prin OUG-uri aduse de acasa in sacose de 2 lei.
PROTESTEZ – DIN NOU – IMPOTRIVA CENZURII TOTALITARE DE PE ACEST SITE DEDICAT JURISTILOR!!!
Stimabililor, eu am invatat la Facultatea de Drept din Bucuresti ca principiul adevarului este un principiu fundamental in Drept. Pe dvs., administratori-cenzori-juristi ai acestui site ar trebui sa va preocupe si sa va ingrijoreze mai mult lipsa adevarului, decit prezenta unui limbaj critic la adresa autoritatilor statului (printre care se numara, din pacate, si ANC…)!
Eu chiar am sustinut un asa-zis “interviu” in fata d-nei Eucarie, deci pot sa pretind ca o cunosc indeaproape si stiu din ce material este croita…
In plus, oricine poate verifica portalul instantelor de judecata si cauzele aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, ca sa descopere ca intr-adevar ANC a pierdut procesul pe care i l-am intentat din pricina “concursului transparent si echitabil” de asta-vara…
Sau ce anume v-a oripilat atit de tare (poate vocabula “securistoizi”, inventie proprie, inexistenta in DEX?!), incit sa-mi cenzurati complet primul comentariu, postat in 10-II-2011 (ora 18:33) si pe care il reproduc mai jos:
…………………………………………………………………………
ANC – asta-i chestia aia avortata (pardon! “nascuta”…) pe motiv ca trebuia sa avem “in vedere iminenta unor noi litigii in materia cetateniei in cazul nerespectarii termenelor legale prevazute pentru solutionarea cererilor in materie de cetatenie” (citat din expunerea de motive a OUG nr. 5/2010 – numai Boc stie de ce a invocat asa ceva!?) ?!
Ei bine, ghici ce, nene Boc! Autoritatea asta si-a inceput activitatea cu un proces pierdut de dinsa si cistigat de mine in dosarul HRIB versus ANC (prietenii stiu de ce!)…
Uitindu-ma acum pe declaratiile de avere ale contracandidatilor mei la “concursul transparent si echitabil” din vara lui 2010 pentru recrutarea a 16 juristi asimilati magistratilor, inteleg ca ANC trebuia controlata cu niscaiva securistoizi (Basescu stie de ce!), in frunte cu madama croita din acelasi material marinaresc…
………………………………………………………………………………….
p.s. Sa stiti, in caz ca n-ati aflat deja, ca insasi jurisprudenta CEDO permite folosirea unui limbaj provocator la adresa autoritatilor atunci cind e vorba de exercitarea dreptului fundamental la opinie.
In plus, libertatea de exprimare este expres protejata si garantata de art. 30 din Constitutia Romaniei si de art. 10 din Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
V-as recomanda – cu raceala, nu caldura (sic!), ca-s un pic racit acum… – sa cititi art. 30 alin. (2) din Constitutie, ce stipuleaza intr-o maniera exemplara si fara echivoc, citez: CENZURA DE ORICE FEL ESTE INTERZISA.
De asemenea, va invit sa cititi si titlul capitolului II din Constitutie (unde este inclus art. 30), numit “Drepturile si libertatile fundamentale”!
Si va rog sa nu ma aburiti cu vrajeala aia de “proprietate privata” a site-ului dvs., pentru ca nu tine! Internetul este domeniu public oriunde in lume.
Comentariul dumneavoastra ar fi fost in mod normal moderat, pentru aceleasi motive: lipsa legaturii cu subiectul si conotatiile politice. Politica Juridice.ro este in sensul evitarii consideratiilor si cu atat mai mult mult a imprecatiilor cu caracter politic… Pe de alta parte, o exprimare de tip “nenea Boc” spune mai mult despre autor decat despre Boc…
La mine in oras, cei tineri se adreseaza celor virstnici cu “nene”, iar la ai mei in sat, tinerii le spun “bade” celor mai in etate (inclusiv fratilor mai mari).
Prin urmare, apelativul “nene Boc” nu are, formal si uzual, o conotatie negativa, lipsita de respect… Dimpotriva!
In plus, nu eu sint profesorul universitar de Drept constitutional care a primit cele mai multe palme de la Curtea Constitutionala a Romaniei in cel mai mic (asa ca B… AUTOCENZURAT – SIC!) interval de timp petrecut la cirma guvernarii maretei noastre patrii…
Din postura mea de simplu cetatean, imi permit sa fac ce consideratii vreau, pe cind o sefa a unei autoritati publice – platita GRAS din bani publici, inclusiv din banii mei si ai familiei mele – NU ARE DREPTUL SA EMITA ASTFEL DE PARERI PROVOCATOARE (“imprecatii”, cum le catalogati – gresit, in opinia mea – dumneavoastra si echipa juridice.ro) la adresa cuiva, nici macar la adresa tagmei avocatilor.
RESPECTE!
Adica?!? E un fel de “imi iau jucariile si plec”. Ce anume deranjeaza la “nenea Boc”? Dar daca cineva spunea dobitocul de Boc? Va penaliza cineva? Dar daca spunea cineva incompetentul de Boc” Va penaliza altcineva?
Doctore, faci exces de moderare, din lipsa de viziune liberala. Trebuie neaparat sa caracterizezi pe cineva doar daca foloseste cuvantul “nenea” Nenea Boc. Hai, cenzura totala. Ca doar na, ne tragem din “secera si ciocan”.
Odata cu doamna- daca a comis o incalcare a legii, ar fi bine sa se faca ordine si in breasla avocatilor si de fapt, everywhere. Din interior, altfel nu se poate, justitabilii nu prea au posibilitatea sa aleaga in cunostinta de cauza.
[...] se vedea si Alina Gorghiu despre atacul ANC la adresa avocatilor ANC, Baroul Dolj, Ion Turculeanu Click here to cancel [...]