Potrivit art. 22 din Legea nr. 51/1995 (pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat) [1], avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecatorie si poate asista ori reprezenta partea la organele si institutiile prevazute la art. 3 [2]. In completarea acestei dispozitii, alineatul 2 al art. 22 prevede ca avocatul definitiv are dreptul sa puna concluzii la toate instantele, cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale, unde va putea pune concluzii daca are o vechime neintrerupta in profesie de cel putin 5 ani de la definitivare.
De asemenea, art. 290 al. 1 din Statutul profesiei de avocat [3] prevede ca avocatul stagiar are dreptul de a pune concluzii numai la judecatorii.
In sfarsit, art. 290 al. 2 din Statut arata ca “avocatul stagiar poate efectua activitatile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. a) si b) din Lege”.
Fata de continutul art. 22 al. 1 din Lege, art. 290 al. 1 din Statut, pe de o parte si art. 290 al. 2 din Statut, pe de alta parte, ne intrebam daca nu cumva acestea contravin unul altuia. Credem ca, chiar daca aparent raspunsul este afirmativ, prioritate in aplicare are reglementarea data prin lege, aceasta fiind adoptata anterior statutului si avand o forta legislativa superioara, prin aceea ca este adoptata de autoritatea legiuitoare a tarii, in comparatie cu Stautul, care este adoptat de U.N.B.R., care este o persoana juridica de interes public (art. 57 al. 1 din Lege) [4].
In legatura cu intelesul exprimarii “avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecatorie“, s-au exprimat mai multe puncte de vedere: in unele interpretari, avocatul stagiar nu poate, sub nici un chip, sa se prezinte in fata instantelor judecatoresti superioare ierarhic judecatoriei. In alte opinii, avocatul stagiar ar putea, totusi, sa se prezinte in fata acestor instante, daca litigiul respectiv se afla in stare de amânare sau chiar daca se discuta probe ori exceptii, insa nu se ajunge la judecarea ”pe fond” a pricinii.
In egala masura, instantele superioare judecatoriilor nu permit deloc ori permit in conditiile expuse mai sus accesul avocatilor stagiari in fata lor.
Credem ca rezolvarea problemei sta in interpretarea corecta a sintagmei “a pune concluzii”.
Instantele (tribunale, curti de apel, instanta suprema ori cea de contencios constitutional) care permit aparitia avocatilor stagiari in fata lor – daca litigul se afla in stare de amânare ori se discuta probleme care exclud si preced fondul cauzei – echivaleaza ”punerea concluziilor” cu ”concluziile pe fondul cauzei”. Asadar, in aceasta opinie, avocatul stagiar poate face orice act inaintea instantelor superioare judecatoriei, cu exceptia formularii de concluzii legate de fondul cauzei respective. Cu alte cuvinte, termenul ”concluzii” s-ar referi doar la dezbaterile finale, in care se solicita instantei pronuntarea hotarârii judecatoresti in sensul dorit de justitiabilul reprezentat de avocatul stagiar.
Instantele care nu permit avocatilor stagiari sa se prezinte in fata lor interpreteaza aceasta sintagma in sensul ca, prin concluzii se intelege orice afirmatie, sustinere, solicitare pe care o poate face avocatul inaintea instantei. In consecinta, avocatul stagiar nu poate aparea in fata instantelor superioare, orice sustinere ori solicitare facuta de el reprezentând ”concluzie” in sensul dispozitiilor legale si statutare. Aceasta este, si in opinia noastra, opinia corecta.
In activitatea sa din fata instantelor judecatoresti, avocatul [5] formuleaza numeroase cereri si solicitari, invoca exceptii, se pronunta cu privire la cererile ori exceptiile partilor adverse si chiar la cele ridicate de instanta, din oficiu. In final, dupa incheierea cercetarii judecatoresti, respectiv, a dezbaterilor, urmeaza a se formula solicitarile menite a determina instanta de judecata sa pronunte o hotarâre conforma cu drepturile si interesele partii resprezentate.
Consideram ca toate aceste cereri sau opinii exprimate de avocat pot fi denumite ”concluzii”, indiferent când – in derularea procesului – sunt ele formulate. Asadar, avocatul (stagiar) ”pune concluzii” si la finalul litigiului, dar si in timpul lui, atunci când se refera la exceptii, probe, cereri de amânare, de recuzare si la orice alta problema intervenita in respectivul litigiu. Orice afirmatie ori asertiune a avocatului devine ”concluzie”.
De altfel, credem cu maxima convingere ca aceasta a fost si intentia legiuitorului, precum si a Consiliului U.N.B.R., aceea de a interzice avocatului stagiar (in baza unor motive serioase si pertinente, ce tin de experienta acestuia) sa se prezinte in fata instantelor superioare. Ar fi de neconceput sa consideram ca un avocat stagiar poate sa ”puna concluzii” in timpul derularii dezbaterilor ori cercetarii judecatoresti, dar nu mai poate sa faca acelasi lucru dupa aceste momente procesuale.
Și alte dispozitii legale care se refera la termenul de ”concluzii” ori la sintagma ”a pune concluzii” vin, prin modul in care sunt formulate, in sprijinul opiniei noastre. Astfel, amintim, exempli gratia:
- art. 39 din Statut prevede ca ”Avocaţii – fosti judecatori nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp de 2 ani de la incetarea funcţiei deţinute”;
- art. 45 al. 3 C. pr. civ. stipuleaza faptul ca ”Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor” [6];
- art. 48 C. pr. civ.: ”Actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau pârâti nu pot folosi nici pagubi celorlalti”;
- art. 8 C. pr. pen.: ”Partilor care nu vorbesc limba in care se desfasoara procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunostinta de piesele dosarului si dreptul de a vorbi in instanta si a pune concluzii, prin traducator”;
- art. 301 C. pr. pen.: ”In cursul judecatii, procurorul si oricare dintre parti pot formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii”;
- art. 328 al. 2 C. pr. pen.: ”Instanta, luând concluziile procurorului si ale partilor, poate incuviinta plecarea martorilor dupa ascultarea lor”.
Este limpede ca, in formularile textelor legale de mai sus, prin sintagma ”a pune concluzii” se intelege orice afirmatie ori sustinere in fata instantei. De exemplu, interditiile impuse avocatilor – fosti procurori sunt generale, fiind lipsita de logica juridica ideea ca acestia ar putea sa apara in fata instantelor, cu tot ce inseamna acest lucru, insa cu exceptia ”concluziilor pe fondul cauzei”. De asemenea, opinia avocatilor cu privire la ”plecarea martorilor” dupa audierea acestora va fi formulata intotdeauna in cursul administrarii probelor, deci inainte de momentul ”concluziilor pe fond”.
Argumente zdrobitoare ni se par mai ales cele pe care le regasim in art. 399 al. 4 C. pr. pen.: ”Dupa efectuarea cercetarilor, procurorul inainteaza intregul material impreuna cu concluziile sale instantei competente”, respectiv, in art. 134 C. pr. civ.: ”Este socotita ca prima zi de infatisare aceea in care partile, legal citate, pot pune concluzii”.
Este evident ca – la prima zi de infatisare – partile nu vor pune (decât in cazuri exceptionale) ”concluzii pe fond”, ci vor pune concluzii asupra altor chestiuni inerente litigiului (si care tin, de regula, de chestiuni prealabile ori de probele ce urmeaza a fi administrate). De asemenea, folosirea, de catre insusi legiuitor, a termenului ”concluzii” cu privire directa la opinia procurorului asupra unei cereri de reviziure, ne face sa tragem concluzia ca pot fi numite in acest fel pâna si propunerile (scrise) ale procurorului, adresate instantei, cu privire la modul in care aceasta din urma urmeaza sa solutioneze cererea de revizuire.
In sfarsit, faptul ca in anumite texte legale este prevazuta sintagma ”concluzii scrise” ori cea de ”concluzii pe fondul cauzei” nu este de natura a ne conduce la alta concluzie decat cea la care aderam. Dimpotriva, in aceste cazuri – putine la numar, de altfel – legiuitorul a dorit sa particularizeze tipul de concluzii ce urmeaza a fi puse, fara a exclude catusi de putin denumirea de concluzii data celorlalte acte efectuate de avocat in fata instantei de judecata.
Pentru toate aceste motive, apreciem ca avocatul stagiar nu poate sa se prezinte in fata instantelor superioare ierarhic judecatoriei.
[1] Publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificari și completari ulterioare, denumita in continuare “Lege”.
[2] Organele și institutiile prevazute in cuprinsul textului art. 3 sunt: organele de urmarire penala, autoritatile cu atributii jurisdicţionale, notarii publici si executorii judecatoresti, organele administraţiei publice si instituţiile, alte persoane juridice (in condiţiile legii), alte autoritaţi publice, instituţii si orice persoana romana sau straina. Prin enumerarea acestor entitati, legiuitorul a inteles sa legifereze dreptul avocatului (stagiar) de a aparea in fata oricarei autoritati, institutii sau persoana, fara limitari, cu exceptia anumitor instante judecatorești.
[3] Adoptat de Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania (denumita in continuare “U.N.B.R.”) la data de 25.09.2004 și publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, denumit in continuare ”Statut”.
[4] Pentru o interpretare asemanatoare – in raportul dintre dispozitiile Legii și cele ale Statutului – a se vedea și F. Radu, C. Radu, Conditiile in care avocatul poate depune marturie cu privire la fapte care i-au fost incredintate in baza contractului de asistenta juridica, in ”Dreptul”, nr. 12/2006, p. 84.
[5] In ce privește caracterizarea generala a organizarii și functionarii profesiei de avocat, a se vedea : I. Deleanu, Tratat de drept procesual civil, vol. I, Eitura C.H. Beck, București, 2005, p. 563 – 576; F. Magureanu, Drept procesual civil, Eitura All Beck, București, 2002, p. 83–108 ; V. M. Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedura civila, vol. I, Editura National, București, p. 80 – 112; C. I. Stoica, J. H. Webster, Avocatul roman in sistemul de drept european. Profesia de avocat in Romania, realitaţi si perspective in cadrul procesului de integrare europeana, Editura All, Bucuresti, 1997 ; I. Deleanu, Cu privire la exercitarea profesiei de avocat in afara barourilor constitutite in baza Legii nr. 51/1995, in “Dreptul”, nr. 1/2005, p. 25 – 34; C. L. Popescu, Continuitatea și unicitatea ordinului profesional al avocatilor din Romania, publicat pe www.unbr.ro; F. A. Baias, Principiile profesiei de avocat in lumina dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, in „Dreptul” nr. 10-11/1995, p. 28 – 36 ; pentru o analiza efectuata pe baza vechilor reglementari in materie, anterioare anului 1990, a se vedea: I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil, teoria generala, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1977, p. 311- 317, precum si autorii acolo citaţi ; in sfarșit, a se vedea și Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana, adoptat in Sesiunea Plenara a Consiliului Barourilor din Uniunea Europeana din 28.10.1998 si modificat in Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 si din 06 decembrie 2002.
[6] Pentru ample detalii privind participarea procurorului in cauzele de natura civila, a se vedea I. Deleanu, op. cit., p. 555-562; F. Magureanu, op. cit., p. 108-136; G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila, comentat și adnotat, Editura All, București, 1994, p. 112–116 ; V. M. Ciobanu, op. cit. p. 348 – 360.
Avocat Florin RADU
Baroul Hunedoara
* multumim Avocatul nr. 1/2010
PDF 
ar mai fi de discutat doua chestiuni:
1. care este sanctiunea procesuala, in cazul prezentarii stagiarului la tribunale/curti de apel/iccj – cred ca e nulitatea absoluta.
2. poate stagiarul sa angajeze o cauza la o instanta superioara, dar sa fie substituit de un avocat definitiv? – raspunsul e negativ.