C.H. Beck: Dictionar de drept comercial

15 March 2011 - Loredana PELMUSI Please wait
Noul Cod Civil

Dragi cititori ai Juridice.ro,

Vă aducem în atenţie un nou dicţionar din colecţia Lexicon Juridic: Dicţionar de drept comercial, autori: Cristina Cucu, Cătălin Bădoiu, Cristian Haraga.

Realitatea economică de astăzi este complet diferită faţă de cea din urmă cu 20 de ani. Relaţiile comerciale nu mai sunt rezervate celor puţini şi iniţiaţi, ci au ajuns să facă parte din viaţa cotidiană a unui public din ce în ce mai larg. Comerţul a pătruns în spaţii altădată închise, consecinţa directă fiind extinderea dreptului comercial dincolo de graniţele sale tradiţionale. Acest proces a îmbogăţit cu alte sensuri noţiunile clasice şi a dat naştere unor concepte şi instituţii cu totul noi. Această lucrare este un prim pas în demersul de sistematizare a noţiunilor de drept comercial. Ea va putea fi folosită de publicul larg, de agenţii economici nefamiliarizaţi cu latura juridică a activităţii lor, dar şi de specialişti ai dreptului, care vor beneficia de rezultatul efortului de sinteză şi concizie al autorilor, ei înşişi practicieni.

Vă mai recomandăm:

Curierul fiscal, Nr. 2/2011

Din Cuprins:

Info Curier
Legislatia fiscal-contabila publicata in Monitorul Oficial al Romaniei in perioada 17 ianuarie 2010 –  17 februarie 2011
Agenda obligatiilor fiscalepe lunile februarie si martie
Ernst & Young
Informatii utile

Dialoguri
Controverse actuale in fiscalitate…
Interviu cu Dragos Patroi si Gabriel Biris

Young IFA Network
Discriminari in impunerea veniturilor nerezidentilor in Uniunea Europeana
Adina Cristina György – doctor in finante, inspector de concurenta la Consiliul Concurentei
Attila György – lect.univ.dr., ASE Bucuresti, Catedra de Finante, membru al YIN Romania

Impozite directe
Cum stam cu recalificarile activitatilor (in)dependente?
Luisiana Dobrinescu – Avocat, Biris Goran SCPA


Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * * * * * * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat