Pornind de la prevederile constitutionale ale art. 125 alin. 3 si 132 alin. 2 in conformitate cu care functiile de judecator sau de procuror sunt incompatibile cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor a detaliat, din punctul nostru de vedere in mod discutabil, mai sus mentionatele dispozitii realizand pe parcursul a 7 articole, mai exact art. 5-11, o scanare a activitatilor permise sau nepermise magistratilor din Romania.
Spunem in mod discutabil intrucat daca in ceea ce priveste pentru definirea functiei publice avem ca reper Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, in ceea ce priveste notiunea de functie privata nu exista, dupa cunostintele noastre, niciun concept cat de vag sau, mai mult, vreo reglementare a acesteia in vreun act normativ.
Fara a intra in detalii tehnice legate de problema respectiva, este relativ simplu sa constatam faptul ca, din pacate, magistratul roman (si alaturi de el magistratii asistenti si asistentii judiciari) este supus in prezent unui regim – pe care l-am putea califica drept unul draconic - de incompatibilitati si interdictii prin care, teoretic, se urmareste tinerea sa la distanta de posibile conflicte de interese sau de tentatii de alta natura
Daca privim situatia din punct de vedere financiar, in afara activitatii de baza si a unor activitati aproape nesemnificative din punctul de vedere al eventualei retribuiri a acestora precum elaborarea de articole sau diverse lucrari stiintifice ori literare, singura posibilitate a sa de a-si suplimenta veniturile – in niciun caz unele foarte mari asa cum se clameaza – este aceea de a desfasura activitate didactica in invatamantul superior precum si in cadrul Institutului National al Magistraturii sau al Scolii Nationale de Grefieri.
Practic insa, credem ca este vorba de un procent de sub 10% dintre colegii magistrati care desfasoara astfel de activitati universitare si aceasta din niste considerente destul de simple cum ar fi ori lipsa timpului disponibil ori inexistenta in multe orase cu sedii de instante sau parchete (in special cele de la baza sistemului) a facultatilor de drept ori pur si simplu neatractivitatea ocuparii eventualului prisos de timp cu o activitate in continuare extrem de prost retribuita.
Plecand de la aceste date ale problemei apar ca fiind cel putin excesive daca nu de-a dreptul absurde anumite incorsetari de natura financiara pe care magistratul este nevoit sa le suporte in conformitate cu, in principal, art. 8 din Legea nr. 303/2004, fiindu-i interzis sa desfasoare activitati financiare, de arbitraj, sa fie membru sau asociat al societatilor comerciale, s.a.m.d.
Cu alte cuvinte asupra sa planeaza in mod difuz si chiar perfid o suspiciune teoretica de incorectitudine si de cedare la diverse tentatii desi in codurile de procedura exista norme specifice si suficient de amanuntite privind abtinerea sau recuzarea acestor persoane, iar mai departe, in Legea nr. 303/2004, chiar si sub rezerva imbunatatirii ei, sanctiuni pentru abaterile disciplinare ale magistratilor.
Spre exemplu, este aproape imposibil de inteles de ce judecatorii si procurorii pot fi actionari sau asociati ca urmare a legii privind privatizarea in masa dar ei nu pot fi, sa spunem, actionari la o anumita societate comerciala si voluero. Cel putin in acest caz anomalia este maxima deoarece modul, felul prin care o anumita persoana, in speta magistratul, dobandeste actiuni la o anumita societate comerciala, nu are niciun fel de legatura cu posibila, pretinsa partinire de care respectivul magistrat ar putea sa dea dovada.
Analizand fugitiv radiografia efectuata sistemelor judiciare europene de catre Comisia Europeana pentru Eficacitatea Justitiei (C.E.P.E.J.) in editia 2010 a raportului sau constatam ca in ceea ce priveste cumulul de functii exista destule state europene care permit cumulul functiei de judecator cu activitatea de arbitraj remunerata (Austria, Croatia, Finlanda, Grecia, Islanda, Olanda, Norvegia, Slovenia, Suedia si Elvetia), iar dintre acestea cel putin trei – Austria, Finlanda si Olanda – nu au niciun fel de obiectie in ceea ce priveste cumulul functiei de judecator cu orice alta activitate, chiar remunerata, deci inclusiv cu o activitate de natura comerciala.
Desi este adevarat ca in conformitate cu recomandarea Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni (C.C.J.E.) cuprinsa in Avizul nr. 3/2002, “judecatorilor ar trebui sa li se interzica orice activitate profesionala care ar putea sa ii deturneze de la sarcinile lor jurisdictionale sau sa ii conduca la exercitarea acestor sarcini cu partinire”, putem sa constatam 2 aspecte.
Primul este legat de faptul ca nu orice activitate asa zis comerciala sau doar aducatoare de venituri suplimentare pentru magistrati ii deturneaza pe acestia de la sarcinile jurisdictionale.
Al doilea este acela ca in peisajul european, in principiu, apare ca cu cat tara este mai slaba din punct de vedere economic si mai supusa, raportat inclusiv la cutume sau traditii, la diverse tare mostenite datorita contextului istoric, cu atat regimul de incompatibilitati si interdictii este mai aspru, fapt care desi din punct de vedere teoretic si-ar putea gasi o justificare, din punct de vedere practic nu face decat sa incetineasca progresul sistemului judiciar respectiv.
Revenind la situatia Romaniei, din punctul nostru de vedere se impune in mod urgent regandirea acestui sistem de incompatibilitati si interdictii, si ne referim aici in principal la cele de natura financiara, unele dintre acestea neavand niciun sens si neprotejand practic nimic, din contra, nefacand altceva decat sa incurajeze coruptia in sistem si sa anatemizeze in mod total nemeritat un intreg corp profesional.
Mihai Viorel Tudoran
judecator, Curtea de Apel Ploiesti
PDF 
Ba dimpotrivă.
Eu sunt de părere că măsura suspendării din funcţie (cu păstrarea beneficiilor) pentru a putea fi numiţi în guvern, administraţia publică, etc. este o ocolire nepermisă a incompatibilităţii funcţiei de magistrat.
Observaţi că până şi în CSM li se spune, domnul judecător, doamna procuror… când ei, de fapt, nu mai sunt judecători sau procurori.
Toată această suspendare, detaşare este o încălcare grosolană a principiului separaţiei puterilor în stat.
Judecătorii nu au ce căuta să fie secretari de stat, directori de întreprinderi, consultanţi, consilieri, trimişi extraordinari, diplomaţi sub acoperirea incorectă a procedurii suspendării sau detaşării sau mai ştiu ce invenţii există în domeniu.
Din pacate mecanismul recuzarii, DE CELE MAI MULTE ORI, NU FUNCTIONEZA IN SCOPUL PENTRU CARE A FOST CREAT.
NU FUNCTIONEAZA, pentru ca SE REFUZA aplicarea sa corecta de catre cei chemati sa o faca.
Oare are CSM o statistica a RECUZARILOR la nivel national?
Eu chiar am mutiple dovezi de situatii indubitabile de recuzare – refuzate la a fi corect solutionate.
Iar aici, personal vad 2 aspecte, cel putin:
1. Nu se mentalizeaza ca de fapt institutia RECUZARII este o masura protectiva pe doua planuri si anume, ce individual (al persoanei vizate) si cel de sistem (in care instituia de justitie este extrasa oricarui dubiu de lipsa de integitate a membrilor sai).
2. Un orgoliu prost inteles la nivel de breasla, in al proteja conivent pe cel prins “cu mata in sac”, posibil pe principiul “daca maine oi fi si eu in situatia asta?”
Iar la parchete este si mai grav…
Poate nu atat incompatibilitatea, cat CONFLICTUL DE INTERESE este cea mai mare otrava!
Iar aici totul tine de educatia si cultura morala individuala, dar si de feed-back-ul calitativ al sistemului de justitie nationala, in calitatea proactiva si de potentialul de “auto-curatare” al acesteia.
Sa auzim de succese!