Curtea de Apel Ploiesti va derula un proiect de sondare a opiniei publice

7 June 2011 - Juridice.ro Please wait
Noul Cod Civil

Potrivit unui comunicat de presa semnat de judecator Florentin Teisanu, in perioada 13-17 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiesti va derula proiectul de sondare a opiniei publice, „Pentru o justiţie mai aproape de cetăţean” – Ediția a II-a, ce are ca principal obiectiv cunoaşterea percepţiei publicului cu privire la calitatea actului de justiţie înfăptuit de instanţele din raza Curţii de Apel Ploieşti.

Acest proiect ce a debutat în luna martie a anului trecut se va derula și anul acesta din iniţiativa şi sub coordonarea doamnei Președinte a Curții de Apel Ploiești,  judecător Valentina Gheorghe şi a doamnei Vicepreședinte a Curții de Apel Ploiești, judecător  Roxana Tudose, atât la nivelul curţii de apel, cât şi la nivelul celor trei tribunale arondate, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău şi Tribunalul Dâmboviţa, respectiv al celor 14 judecătorii din circumscripţie.

Vor fi chestionaţi reprezentanţi ai unor categorii profesionale, implicate în derularea actului de justiţie (procurori, avocaţi), reprezentanţi ai mass-media şi justiţiabili.

În scopul realizării acestui proiect, au fost elaborate variante de chestionare, adaptate fiecărei categorii de repondenţi.

În vederea cunoaşterii corecte şi complete a percepţiei opiniei publice asupra activităţii instanţelor vizate, invităm pe această cale, pe toţi destinatarii acestui proiect, să manifeste disponibilitate şi promptitudine în completarea chestionarelor.

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat