Cod rosu de anormalitate in campania pentru CSM 2011

20 June 2011 - Mihai Viorel TUDORAN Please wait
Executarea silita potrivit NCPC

1. Am fost avertizat inca de la inceputul acestei a doua campanii electorale pentru demnitatea  vacanta din CSM ca in ultima saptamana voi fi atacat intr-un mod absurd de catre un anumit site de internet care promoveaza  candidatul Capitalei pentru nivelul curtilor de apel (cum altfel am putea interpreta atentia dosebita de care se bucura acest candidat prin efectuarea de aprecieri numai pozitive, acordarea de interviuri s.a.m.d. – in contrast total cu “opozitia” careia - prin lipsa de echidistanta, obiectivitate si mai ales de limbaj civilizat - i se fabrica o imagine negativa contextuala).

Cu toate acestea, nu m-am descurajat deoarece, stiind foarte bine ca n-am ce sa-mi reprosez in mod esential – nici din punct de vedere uman si nici profesional, m-am gandit ca nu se va depasi totusi o anumita limita. Bineinteles ca m-am inselat si am constatat ca dupa ce timp de aproape 1 an de zile nu mi-a acordat nimeni nici o atentie, dintr-o data am devenit tinta a tot felul de rastalmaciri, interpretari tendetioase, denigrari si discreditari care mai de care mai nastrusnice , inchipuite si confuze, in scopul evident de a se manipula opinia publica (a se citi votul judecatorilor) si a se directiona catre candidatul favorit.

Dar probabil ca acesta este pretul pe care trebuie sa il platesc pentru ”’indrazneala” de a candida pe un  loc care – nota bene – nu apartine de drept unei anumite persoane.

Magistratii sunt insa oameni maturi care realizeaza repede cine jocurile cui le face neputand fi indusi in eroare atat de usor in incercarea de creare a unor aparente false legate de unul sau altul dintre candidati.

2. In alta ordine de idei, atunci cand eu am criticat anumite aspecte sau cand am propus anumite solutii atat in cadrul proiectului pe care l-am realizat cat si in cadrul dezbaterilor pe care le-am parcurs in ultima luna impreuna cu colegii judecatori, am abordat problemele la modul principial, niciun moment neaducand in discutie persoana vreunui candidat, ba chiar din contra, aproape in toate cazurile incheindu-mi discursul cu ideea ca in urma evaluarii celor trei variante existente ramane la latitudinea colegilor nostri sa opteze pentru una dintre acestea, fiecare fiind suveran asupra votului exprimat.

In plus, nu am recurs la vreun mijloc de presiune sau la alte trucuri electoralicesti deoarece nu ma caracterizeaza asemenea practici.

Se pare insa ca nu la fel de principial abordeaza campania electorala toata lumea din moment ce ”obiectivul” ocuparii cu orice pret a scaunului din CSM conduce la unele actiuni cel putin ciudate ca sa nu spun greu de tolerat, si ma voi referi numai la cele care se desfasoara “la vedere”.

Astfel, destui colegi, inclusiv presedinti de instanta s-au intrebat ce a cautat o contracandidata pentru CSM la intalnirile trimestriale ale presedintilor curtilor de apel desfasurate recent. Intrebarea este numai retorica deoarece raspunsul este prea evident. Personal, niciun moment nu mi-a trecut prin cap sa ma afisez alaturi de presedintele curtii de apel din care fac parte la astfel de intalniri pentru a ma promova si a-mi etala valentele  in acest cadru exclusivist. Si chiar daca mi-ar fi trecut, tot nu s-ar fi putut intampla acest lucru deoarece conducerea Curtii de Apel Ploiesti nu recurge la astfel de stratageme electorale.

De asemenea, nu s-a inteles exact de ce aceeasi contracandidata s-a prezentat in teritoriu, la unele instante, insotita de persoane cu functii de conducere din cadrul curtii de apel din care provine. Pentru a scoate in evidenta “sustinerea” de care se bucura? Pentru ca nu era in stare sa se reprezinte singura? Sau pentru a ”trasa linii directoare” ? Optez pentru prima si a treia varianta.

Aspectele de mai sus  sunt posibile datorita vidului legislativ la nivel de Regulament privind alegerile pentru CSM, regulament care nu contine aproape nicio prevedere de esenta privind modul  in care trebuie sa se desfasoare campania electorala respectiva, lasandu-se loc de tot felul de practici “anticoncurentiale”.

Dupa cum am mai spus-o si in alte ocazii, ocuparea locului lasat liber in CSM nu are loc, din fericire, prin devolutiune succesorala, ci prin votul acordat de colegi aceluia cu care ei se identifica cel mai mult. Conteaza insa  sa nu se faca rabat de la onestitatea campaniei electorale, ceea ce, din pacate, dupa cum se observa, nu se intampla absolut deloc.

Mihai Viorel TUDORAN
Judecator, Curtea de Apel Ploiesti

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat