JURIDICE
VOINEA & ASSOCIATES recrutează avocat definitiv    NNDKP recrutează avocat definitiv pentru departamentul de concurenţă    NNDKP recrutează avocat stagiar pentru departamentul de concurenţă    NNDKP recrutează avocat pentru departamentul de proprietate intelectuală    D&B DAVID și BAIAS recrutează avocat definitiv    MARIO ANTICO recrutează avocat stagiar    BOHALTEANU & ASOCIAŢII recrutează avocat

Despre noul Cod (civil) comercial

22 iulie 2011 | Gheorghe PIPEREA
12.678 citiri
Print Friendly
 
Sarbatori Fericite Dezbateri Juridice

1. Daca este adevarat ca vechiul cod civil se abroga din 1 octombrie 2011, este tot atit de adevarat ca el va supravietui mult timp de-acum incolo, intrucit in materie de contracte, de exemplu, el urmeaza sa ultractiveze. Art. 102 alin.1 din Legea de punere in aplicare dispune ca incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea contractului sunt supuse legii in vigoare la data la care contractul a fost incheiat. Adica, un contract incheiat inainte de 1 octombrie 2011 va fi supus in continuare vechiului cod civil, chiar daca efectele sale se vor produce sau resimti si dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Civil. Dar si parti din Codul comercial vor supravietui, cel putin o vreme. Unele texte, cum sunt cele relative la probele in materie comerciala, la masurile asiguratorii si la prescriptie vor ramine in vigoare pina la data punerii in aplicare a Noului Cod de Procedura Civila. Iar textele relative la dreptul maritim vor ramine in vigoare pina la adoptarea unui prezumtiv Cod maritim. Este greu de spus cum se va numi dupa 1 octombrie 2011 aceasta parte ramasa vie dintr-un cod comercial abrogat (adica oficial decedat) : Codul comercial, Codul comercial astfel cum a fost pastrat in vigoare de Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil sau Codul maritim? Sau ce natura juridica vor avea raporturile juridice rezultate din actele si faptele generate de aplicarea in continuare a acestei parti supravietuitoare din Codul Comercial : raporturi comerciale, maritime, civile etc.?

2. Aparent, dualitatea dreptului privat (dreptul civil este dreptul comun pentru dreptul comercial, dar cele doua categorii de norme sunt ramuri autonome ale dreptului) este abandonata de legiuitorul roman incepind cu data de 1 octombrie 2011. Ar aparea ca dreptul comercial – ca, de altfel, si dreptul familiei – va fi fiind inglobat in dreptul civil. In acest fel, dreptul civil nu va mai fi fost ceea ce in mod traditional intelegem prin acest termen (un drept al particularilor si al averilor statice), ci un drept privat unitar, care vizeaza si activitatile profesionistilor de creare a bunurilor si valorilor si de circularizare a acestora.

3. Profesionistul si intreprinderea, cele doua notiuni tehnice care ar urma sa inlocuiasca faptul de comert si comerciantul, nu sunt definiti, desi nevoia unor definitii era mai mult decit evidenta, intrucit este necesar sa stim ce este profesionistul in raport de simplul particular si ce este intreprinderea, in raport de simpla activitate, oricare ar fi ea. Conform art. 3 alin.2-3 din Noul Cod Civil, profesionistul este cel care exploateaza o intreprindere, iar exploatarea unei intreprinderi inseamna exercitiul sistematic al unei activitati de productie, comert sau prestari de servicii, indiferent daca se urmareste sau nu un scop lucrativ. In linii esentiale, profesionistul este în raport cu simplul particular, o persoană care : (i) exercită o activitate, în mod continuu, asumându-şi un risc, (ii) este supus unei înmatriculări, autorizări, inscrieri in registre publice ş.a.m.d., pentru opozabilitate fata de tert si pentru protectia intereselor acestora şi (iii) are un patrimoniu de afectaţiune. Intreprinderea inseamna o afacere organizata, adica o activitate sistematica de productie, comert sau prestari de servicii organizata de intreprinzator pe risc economic propriu.

Profesionistul nu se confunda cu comerciantul, intrucit ar insemna sa se confunde genul cu specia. Profesionist, in sensul art. 8 alin.1 din Legea de punere in aplicare, inseamna comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alta persoana autorizata sa desfasoare activitati economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale). Comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci este doar o specie de profesionist. De aceea, nu toti profesionistii pot fi supusi, spre exemplu, procedurii insolventei ci, de lege lata, doar profesionistii care au si calitatea de comerciant. De altfel, unele profesii liberale sunt excluse de la insolventa prin faptul ca membrii acestor profesii nu pot fi – prin incidenta regulilor care le reglementeaza activitatea – comercianti sau nu pot derula direct operatiuni de comert. Asa e cazul avocatilor sau notarilor. Doua chestiuni delicate de interpretare si aplicare a legii insolventei se vor pune in legatura cu ceilalti profesionisti supusi inregistrarii in registrul comertului (si care sunt autorizati sa functioneze chiar prin inscrierea in registrul comertului), altii decit comerciantii. Art. 6 din Legea de punere in aplicare dispune ca referirile din legi la termenul „comerciant” se considera a fi facute la persoanele fizice sau juridice supuse inregistrarii (nu efectiv inscrise, n.n.) in registrul comertului. Deci, comerciant inseamna nu numai ceea ce in mod obisnuit intelegem prin acest termen, ci si persoanele fizice autorizate, intreprinzatorul individual sau cel familial care sunt supuse obligatiei de inscriere in registrul comertului pentru a putea functiona ca atare. Or, un medic, un consultant fiscal, un evaluator etc. sunt sau pot fi persoane fizice supuse inscrierii ori chiar inscrise in registrul comertului, fara sa fie implicit comercianti si fara sa fie titulari ai unei intreprinderi. Persoane fizice autorizate sunt nu numai comercianţii ci si, spre exemplu, taximetriştii, bloggerii, free-lanceri, cintaretii, ziaristii şi cei care in general încasează venituri din cesiuni de drepturi de autor. De aici posibila concluzie ca si acestor profesionisti li se va aplica procedura insolventei, desi, de lege lata, mai precis pina la intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, ei sunt exclusi de la aplicabilitatea acestei proceduri. In alta ordine de idei, se observa ca nu poate fi calificat comerciant decit acea persoana care este supusa inscrierii in registrul comertului. Chiar neinscrisa inca in registrul comertului, persoana fizica ce exercita pe risc economic propriu un comert sau o activitate de productie ori de prestare de servicii, poate fi calificata comerciant, pentru ca este in continuare supusa inregistrarii in registrul comertului. Situatia este similara in cazul unei societati neregulat constituite. Ambele entitati, fiind calificabile drept comerciant, pot fi supuse procedurii insolventei. De altfel, insasi art. 3 din Noul Cod Civil permite concluzia ca si o entitate colectiva fara personalitate juridica poate fi un profesionist, daca exploateaza o întreprindere. In aceasta situatie poate fi o societate simpla, o societate neregulat constituita sau un grup de societati care, desi nu au personalitate juridica, pot fi calificati comercianti in sensul art. 6 din Legea de punere in aplicare, daca sunt supuse inscrierii in registrul comertului. Desigur, procedura insolventei poate fi un avantaj (cel aflat in insolventa este sub protectia tribunalului), ceea ce va ridica problema discriminarii pozitive fata de alte profesii liberale care sunt excluse prin lege de la acest beneficiu, precum si fata de simplii particulari care se pot afla si ei in situatie de supraindatoare, dar si un dezavantaj (comerciantul persoana fizica nu are acces la reorganizare judiciara, ci doar la faliment in procedura simplificata; reglementările din Noul Cod Civil permit persoanei fizice diferite modalităţi de a se reorganiza, separaţii de patrimonii, patrimonii de afectaţiune, contracte matrimoniale, unde se separă bunurile si se separa creditori; in schimb, Legea insolventei nu permite persoanei fizice reorganizarea judiciara si, deci, nici continuarea activitatii in conditii de limitare a raspunderii; falitul onest, insa, poate fi descarcat de datorii la inchiderea falimentului si, teoretic, poate reincepe activitatea profesionala initiala).

Desi, in genere, „comerciant” in sensul Legii de punere in aplicare inseamna persoana fizica sau juridica supusa inregistrarii in registrul comertului, totusi termenul de „comerciant” are alt sens in legislatia protectiei consumatorului si in legea pomiculturii (probabil ca aceasta lege va deveni celebra in scurt timp, noi toti urmind a o citi, macar din curiozitate, pentru a vedea care este sensul dat acolo notiunii de comerciant, altul decit cel generic). Este ceea ce dispune in mod expres Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil in art. 6 alin.2. Ma intreb daca regula de tehnica legislativa dupa care un termen juridic are acelasi sens in cuprinsul unui act normativ a fost in atentia redactorilor Legii de punere in aplicare. De altfel, ca tehnica legislativa, aceasta lege nu exceleaza, intrucit in incercarea de a inlocui in toata legislatia actuala notiunile (precise si verificate in peste 150 de ani de practica juridica) de fapt de comert si comerciant, au fost introduse in cod si in intreaga legislatie notiuni juridice atit de imprecise, cum sunt cele descrise mai sus. Ca si termenul de „comerciant”, care are doua sensuri destul de diferite in cuprinsul aceluiasi articol de lege, si cel de „act sau fapt de comert” este in suferinta, el fiind inlocuit cu sintagma nu prea clara de „activitati de productie, comert sau prestari de servicii”. In plus, nici in acest domeniu Legea de punere in aplicare nu este consecventa, intrucit notiunea de „acte si fapte de comert” din art. 1 din Legea societatilor comerciale a fost inlocuita nu cu sintagma „activitati de productie, comert si prestari de servicii”, cum ne-am fi asteptat, ci cu sintagma „activitati cu scop lucrativ”. Pentru lamurire, a se observa ca acest art. 1 din Legea societatilor comerciale „suna” conform Legii de punere in aplicare dupa cum urmeaza : „in vederea desfasurarii de activitati cu scop lucrativ, persoanele fizice si cele juridice se pot asocia … „. Asadar, notiunea clara de fapte de comert, care era oricum inlocuita cu cea de „activitati de productie, comert sau servicii”, mult mai vaga, este inlocuita in cuprinsul Legii societatilor comerciale cu vechea denumire a afacerilor din Decretul nr. 54/1990 privind activitatile cu scop lucrativ emis de CPUN! Ne-am intors de unde am plecat, in 1990, cind inca nu stiam ce inseamna comert sau eram pur si simplu tematori ori pudibonzi si refuzam oficial sa denumim „activitatile cu scop lucrativ” pur si simplu afaceri.

4. Cu toate aceste eforturi de unificare a dreptului privat, insasi Legea de punere in aplicare accepta ca exista inca activitati de comert, alaturi de cele de productie si cele de prestari de sevicii. Textul nefacind referire la activitati comerciale (sintagma care, in sens juridic, cuprinde productia, comertul si prestarile de servicii), ci la activitati de comert, s-ar putea trage concluzia ca este vorba de sensul economic care se da notiunii de comert, adica de ciculatie a marfurilor si a valorilor (sectorul secundar al economiei). Dar toate aceste activitati – productie, comert, prestari de servicii – au ca element comun crearea de valoare adaugata, adica de bunuri, produse sau servicii si de plusvaloare. Din definitia exploatarii intreprinderii pe care o emite art. 3 alin.3 din Noul Cod Civil rezulta ca aceste activitatii pot constitui „exploatarea unei intreprinderi” indiferent daca sunt ghidate de un scop lucrativ sau nelucrativ. Bunurile si valorile originare, care exista (resurse naturale sau umane) sau se creeaza natural (in agricultura sau in creatia intelectuala, de exemplu) capata plus valoare in procesul de productie, comert sau prestari de servicii. De aici si consecinta, pe plan fiscal, a aplicarii taxei pe valoare adaugata (tva) in cazul activitatilor comerciale, taxa care este inaplicabila in cazul bunurilor sau valorilor originare. Practic, ceea ce se intimpla in derularea activitatii de comert, se intimpla si in derularea activitatii de productie sau de prestari de servicii, adica se adauga plusvaloare bunurilor si valorilor prelucrate. De aceea, deosebirea intre „activitati comerciale” si „activitati de productie, comert si de prestari de servicii” este doar terminologica. Asa fiind, inseamna ca insasi Legea de punere in aplicare admite implicit ca exista un pachet consistent de relatii juridice comerciale care sunt reglementate in Codul civil.

Asadar, dreptul comercial (mai précis, obligatiile si contractele generate de activitatile de productie, comert si de prestari de servicii) subzista in Noul Cod Civil. Ma intreb ce calificare juridica si terminologica ar putea primi raporturile juridice care rezulta din aceste activitati : sunt ele raporturi juridice civile, in genere, dar comerciale (de afaceri), ca specie? Daca ar fi asa, inseamna ca dreptul civil, in noua sa haina legala, este genul, iar dreptul activitatilor de productie, comert si prestari de servicii (activitati profesionale, afaceri) este specia. O specie pe care am putea sa o denumim drept civil comercial, pentru a putea opera distinctia terminologica fata de restul dreptului civil, care se aplica exclusiv simplilor particulari, in relatiile dintre acestia.

Un drept civil care să înglobeze tot ceea ce înseamnă drept privat ar trebui împărţit, asadar, în două categorii: (i) dreptul civil al simplilor particulari, în care se pot include toate raporturile juridice de dreptul familiei, persoana şi de starea civilă, precum şi contractele care se încheie doar între simpli particulari şi (ii) dreptul civil comercial (dreptul activitatilor profesionale, dreptul afacerilor), adica cea mai mare parte a dreptului civil, care este dreptul pe care îl practică profesioniştii, dintre care cei mai importanţi şi ca volum şi ca valoare sunt comercianţii (acei comercianţi despre care ni se vorbeşte în termenii incoerenţi mai sus criticati).

Ca volum, aceasta „specie” a dreptului civil pe care am denumit-o drept civil comercial, acapareaza majoritatea absoluta a raporturilor juridice „civile”, in timp ce cealalta specie – dreptul civil, altul decit dreptul activitatilor profesionale sau de afaceri – ocupa un spatiu mult mai redus. Acest din urma segment al dreptului civil presupune acte sau fapte juridice intre simpli particulari si se refera la persoane, bunuri si patrimonii in ipostaza lor statica. Aceste raporturi juridice, mai ales cele generate de acte juridice, sunt sporadice si de mica anvergura. Vorbim de raporturi de familie, de mostenire, de drepturile personale (patrimoniale sau nepatrimoniale), de acte juridice din domeniul agriculturii (cu ar fi arenda) si foarte rar de acte de vinzare-cumparare, schimb sau locatiune. Ca simpli particulari si in relatiile cu alti simpli particulari, cei mai multi dintre noi incheiem acte juridice de citeva ori in viata. In schimb, fiecare dintre noi, ca simpli particulari, suntem si consumatori, intrind in raporturi juridice cu unul sau mai multi profesionisti, pentru a cumpara marfurile si serviciile pe care acestia le comercializeaza. Deci, vrind-nevrind, suntem parte, chiar ca simpli particulari, in raporturi juridice „civile comerciale”, adica, in limbajul Legii de punere in aplicare, in raporturi juridice de dreptul activitatilor profesionale sau de dreptul afacerilor.

Profesioniştii sunt cei care încheie si executa in permanenta contracte in derularea activitatii sau a afacerii lor. Chiar şi dacă nu încheie între ei contractele respective, totuşi profesionistii încheie contracte cu consumatorii : din perspectiva Noului Cod Civil, putem fi calificaţi simpli particulari, dar din perspectiva legislaţiei consumatorilor toţi suntem consumatori.

Dreptul comercial, aşa cum îl cunoaştem acum, este un laborator unde se creează noi si foarte multe instituţii juridice. Asa cum spunea prof. Yves Guyon, dreptul comercial este un drept existentialist, intrucit existenta sa precede esenta sa. Dupa ce institutia juridica necesara tratarii juridice a unei situatii sau a unui fapt economic este creata si utilizata in pratica afacerilor, legiuitorul le integrează in lege. Adica faptele, dreptul empiric creat de profesionisti, se esentializeaza, transformindu-se in norma de drept pozitiv. Comerciantii creeaza drept inainte ca acesta sa devina drept pozitiv. Asa a fost, spre exemplu, cazul contractului de franciză sau al contractului de leasing care în România, până în 1997, erau contracte nenumite, după care au devenit contracte numite prin reglementarea lor prin lege. De asemenea, prin clauzele contractuale repetate de comercianti la infinit se ajunge ca legiuitorul să încorporeze aceste texte în coduri; exact asa s-a intimplat cu Codul civil francez de la 1804 (denumit si Codul Napoleon) care, în foarte mare parte, este o colecţie de clauze-tip care au fost denumite norme supletive, norme menite a se aplica in subsidiar raporturilor juridice dintre partile unui contract care au omis sa reglementeze in amanunt raporturile lor contractuale. In fine, uzanţele comerciale, uzurile, sau obiceiurile statornicite de parti sunt recunoscute in Noul Cod Civil ca avind putere normativa. Cele mai multe astfel de norme sunt create, evident, de comercianti, care sunt parti in infinitul de contracte care le jaloneaza activitatea sau afacerea. Insasi art. 1 alin.1 din Noul Codul Civil ridica uzantele la rangul de izvoare ale dreptului civil, izvoare care se aplica mai ales in cazurile neprevazute de lege. Asadar, in realitate ar trebui să se vorbească nu de o „civilizare a dreptului comercial”, ci de o „comercializare a dreptului civil”, profesionistii insisi, dar mai ales comerciantii, fiind creatori de drept civil.

Contractele dintre profesionisti si contractele dintre profesionisti, pe de o parte, si simpli particulari (consumatori), pe de alta parte, vor fi reglementate de Codul civil, dar aceasta nu inseamna ca acest gen de contracte vor deveni contracte civile clasice (traditionale). Prin contagiune, de fapt, insasi aceste contracte civile clasice, atitea cite sunt, se comercializeaza. Dreptul civil comercial este o specie a dreptului civil, dar el covârşeşte dreptul civil prin volum şi prin valoare si in plus il contamineaza, inducindu-i propriile reguli si uzante.

Dreptul civil devine un drept civil comercial.

Patrimoniul de afectatiune, fiducia, contractul de adeziune, clauzele standard, uzurile, contractele comerciale tipice (comision, report, cont curent, agentie, expeditie, transport, societate etc.), vin din dreptul comercial sau dreptul afacerilor si remodeleaza si celelalte contracte. Iar regimurile matrimoniale, care pot fi create prin contracte intre soti, au fost determitate de presiunea comerciantilor care, avind afaceri care implica un mare numar de stakeholder-i, sunt interesati sa puna patrimoniile lor de afectatiune profesionala la adapost de un partaj sau de un sechestru judiciar care ar bloca afacerea. De altfel, deplina egalitate a partilor, care a fost considerata piatra unghiulara a dreptului privat pe tot parcursul secolului XIX si al primei jumatati a secolului XX, pentru ca presupunea libertatea de negociere, nu mai este demult omniprezenta in dreptul privat, ea fiind treptat inlocuita de interesul de a incheia contractul. Egalitatea partilor prespune egalitatea in negociere, care inseamna vointa libera de a contracta (care implica si vointa de a nu contracta, precum si vointa de a alege partenerul contractual si de a determina continutul contractului). Dar afacerile au demonstrat ca o vointa libera in contractele profesionale, care sunt intr-o proportie covirsitoare contracte de adeziune sau fortate, este o rara avis. Cind vointa : (i) nu exista, pentru ca un anume contract trebuie incheiat, partile sau una dintre ele fiind fortate sa o faca sau (ii) este limitata ori alterata, pentru ca, spre exemplu, in contractele de adeziune, partenerul celui care practica acest gen de contracte nu isi exprima o vointa libera sau nu isi exprima pe deplin vointa, aceasta este inlocuita sau completata de interes. De aici ideea de solidarism contractual, care face din partile contractului parteneri la atingerea scopului comun al contractului, adica emolumentul (cistigul) contractului pentru fiecare dintre parti, precum si la pierderile rezultate din executarea contractului (riscul contractului). Contractul este facut pentru ca este instrumentul unor interese. Dreptul afacerilor instrumentalizeaza contractul, care este un mijloc si nu un scop in sine si aceasta idee aparuta in executarea contractelor pe termen lung sau cu executie succesiva, a patruns in forta in dreptul civil clasic, tinzind la inlocuirea vechilor percepte ale acestuia cu noile concepte de solidarism, cooperare, persisenta a cauzei in timp, interes etc.

5. Impreviziunea, institutie complet noua in dreptul pozitiv romanesc (nu si in spatiul nostru juridic), reprezinta un bun exemplu al modului in care profesionistii creaza drept, dupa care acest drept este recunoscut sa drept pozitiv si, prin contaminare, determina o noua fizionomie a raporturilor juridice civile, in genere. Institutia a fost creata de profesionisti, ghidati de necesitatea de a imbraca intr-o haina juridica realitati faptice si economice inerente activitatii lor.

Art. 1271 din Noul Cod Civil, care are denumirea marginală de „Impreviziune”, nu contrazice aceasta sentinta. Textul ne explică, un pic cam prolix, care este modalitatea în care un contract poate să fie revizuit sau reconstruit prin intervenţia judecătorului. Textul este plasat imediat dupa principiul fortei obligatorii a contractelor si reprezinta (alaturi de institutia reglementata la art. 1272 cu denumirea marginala de „continut al contractului”), o limita a acestui principiu, stabilind o intindere a efectelor contractului diferita de cea stipulata in contract, in masura situatiei de impreviziune constatata. Practic, impreviziunea este un dezechilibru al prestaţiilor părţilor survenita semnarii contractului, contemporana executarii acestuia (ceea ce deosebeste impreviziunea de leziune, care este la rindul sau un dezechilibru semnificativ al prestatiilor partilor, dar un dezechilibru originar, adica contemporan inchierii contractului). Textul permite revizuirea contractului nu pur şi simplu pentru ca legiuitorul si-a propus sa permita judecătorului să intervina în relaţiile dintre părţi şi eventual să transforme acest parteneriat, acest affectio contractus, într-un complicat menage a trois, ci pentru că trebuie ca acel contract să supravieţuiască, să fie în continuare executat, pentru că este în interesul ambelor părţi ca el să fie executat. Este evident ca e mai bine să previi executarea silită, asa cum în medicină este mai simplu, mai eficient si mai putin costisitor să previi boala decât să încerci să o vindeci cu medicamente. Alaturi de revizuirea contractului pentru impreviziune, precum si de limitarea efectelor contractului partilor in functie de obicei, buna credinta si de echitate, Noul Cod Civil reglementeaza si suspendarea efectelor contractului pentru imposibilitatea fortuita temporara de executare. Astfel, art. 1634 alin 3 dispune ca, in acest caz, executarea obligatiei se suspenda pentru un termen rezonabil, apreciat in functie de durata si urmarile evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. Criza economica, somajul, insolventa partenerilor de afaceri, embargoul etc. pot reprezenta atit motive de revizuire a contractului pentru impreviziune, cit si motive de suspendare a efectelor sale.

Noul Cod Civil a dat efect unui trend care se instalase chiar şi în România încă din anul 2006 (cind a fost emisa Legea medierii) şi care trend este impus de oamenii de afaceri. Teama fata de nou si dificultatea de a renunta la percepte nu doar invechite, dar si fundate pe cauze false (de exemplu, ne-am obisnuit sa auzim ca un contract este obligatoriu pentru ca este legea partilor, cind in realitate textul art. 969 din vechiul cod civil dispune doar ca o conventie are putere de lege intre partile contractante daca este legal facuta) impiedica marea masa a juristilor sa accepte revizuirea contractului, ca şi când contractul ar fi ceva sacrosanct, cind el este, de fapt, cel mai mirean lucru. În schimb, oamenii de afaceri revizuiesc contractele, acceptind ideea de mediere, pentru că, economic vorbind, este mai bine să păstrezi relaţia de lungă durată cu partenerul de afaceri, decât să o tai din rădăcină.

6. Intrebare (retorica) de final: vom avea un nou Cod civil din 1 octombrie 2011, sau un nou Cod (civil) comercial?

prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA


Cuvinte cheie: , , , ,
JURIDICE


UJMAG

Lasă un răspuns

Return to Top ▲Return to Top ▲
UNBR
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Directia Nationala Anticoruptie
Ministerul Public
Consiliul Superior al Magistraturii
Baroul Ilfov
ARDAE
Centrul de Studii de Drept European
Uniunea Colegiilor  Consilierilor Juridici
Uniunea Nationala a Expertilor in Legislatia Muncii
Centrul de Strategii Aplicate
Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim Constanta
Consiliul de Mediere
Centrul de Excelenta Academica
Camera de Comerti si Industrie a Romaniei
Universitatea Lucian Blaga- Sibiu - Facultatea de Drept Simion Barnutiu
Universitatea Alexandru Ioan Cuza - Facultatea de Drept
Universitatea Romano-Americana
Universitatea de Vest - Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative
ELSA Romania
ELSA Oradea
ELSA Timisoara
ELSA Bucuresti
ELSA Cluj
Asociatia Studentilor in Drept
Liga Studentilor Romani din Strainatate
UN YOUTH ROMANIA
GRIMBERG
isoLEX
Wolters Kluwer Romania
ESET
FAIRSOLVE
PIPEREA & ASOCIATII
SAVESCU & ASOCIATII
BONDOC & ASOCIATII
STANCULESCU GABUREAC
POPESCU LAW GROUP
KINSTELLAR
DLA Piper
HOTCA & ASOCIATII
SORA & ASOCIATII
SERBAN & ASOCIATII
RADULESCU MUSOI
CATUNA & ASOCIATII
OGLINDA NEMES VOICU
CRISTINA GHICA
FRUNZA & ASOCIATII
VILAU & ASOCIATII
IONESCU SAVA
DOBRINESCU DOBREV
SINESCU NAZAT
DUNCEA STEFANESCU & ASOCIATII
LEAUA & ASOCIATII
VASILIU MICLEA
CMS Romania
DRAGOMIR & ASOCIATII

Dezbateri juridice