Potrivit unui comunicat al Curtii de Apel Iasi, semnat de presedintele instantei, jud. dr. Cristina Valeanu, la data de 20 septembrie 2011, între orele 1200–1600, Curtea de Apel Iaşi organizează Întâlnirea profesională a judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi şi de la instanţele arondate, care instrumentează cauze în care se vor aplica instituţiile Noului Cod Civil.
Evenimentul se înscrie în Calendarul adoptat de conducerea administrativ-judiciară a Curţii de Apel Iaşi, privind acţiunile de formare profesională continuă a judecătorilor care îşi desfăşoară activitatea la instanţele din raza sa de competenţă, în scopul parcurgerii sistemice a instituţiilor juridice reglementate de Noul Cod Civil.
Lucrările vor fi moderate de: judecător dr. Cristina VĂLEANU, preşedinte al Curţii de Apel Iaşi; judecător Anca GHIDEANU, preşedinte al Secţiei Comerciale din cadrul Curţii de Apel Iaşi şi judecător Claudia-Antoanela SUSANU, din cadrul Secţiei Comerciale a Curţii de Apel Iaşi.
>> Agenda














