In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 702 din data de 5 octombrie 2011 a fost publicat Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5436/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru vizarea actelor de studii si a anexelor la actele de studii emise de institutiile de invatamant superior din Romania.
Competenta vizarii actelor de studii si a anexelor la actele de studii emise de institutiile de invatamant superior din Romania revine Directiei pentru echivalarea si recunoasterea diplomelor din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Vizarea de catre Directia pentru echivalarea si recunoasterea diplomelor din cadrul MECTS, in vederea recunoasterii in strainatate este necesara atunci cand autoritatile competente din statul respectiv o cer.
In vederea vizarii actelor de studii universitare si postuniversitare, solicitantii se prezinta la registratura Directiei pentru echivalarea si recunoasterea diplomelor din cadrul MECTS.
Transmiterea dosarului pentru vizarea actelor de studii se poate face si prin intermediul institutiilor prefectului, pe baza Protocolului de colaborare incheiat intre MECTS si MAI.
Urmatoarele categorii de persoane pot solicita aplicarea vizei pe actele de studii:
- titularul actului de studii;
- o ruda de gradul I a titularului actului de studii, pe baza documentelor care atesta relatia de rudenie cu titularul actului de studii;
- alta persoana fizica, care prezinta procura notariala speciala sau imputernicire avocatiala;
- o persoana juridica care a incheiat cu titularul actului de studii un contract avand ca obiect realizarea in numele acestuia a procedurilor necesare pentru aplicarea vizei, prin reprezentant care prezinta delegatie in acest sens;
- institutiile de invatamant superior din Romania care au obtinut acreditarea, pentru absolventii cetateni straini, prin reprezentant care prezinta delegatie in acest sens.
















