Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a dat publicitatii duminica, 30 octombrie 2011, un comunicat semnat de jud. Natalia Roman, presedintele UNJR, cu privire la afirmatiile presedintelui Traian Basescu:
“Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (U.N.J.R.) înţelege să facă următoarele precizări cu privire la afirmaţiile Preşedintelui României de joi, 27.10.2011, în legătură cu modul în care judecătorii soluţionează cererile având ca obiect contestarea în instanţă a unor masuri punctuale luate de guvern:
Măsurile luate de Guvernul României în contextul crizei economice din ultimii doi ani au generat un val fără precedent de litigii cărora magistraţii trebuie să le facă faţă. In lipsa oricărui suport financiar sau logistic ce trebuiau asigurate de Ministerul Justiţiei, judecătorii îşi îndeplinesc rolul constituţional, acela de a apăra legea şi drepturile fundamentale ale omului.
Este dreptul şi datoria Guvernului să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru prezervarea intereselor ţării în contextul crizei economice , dar este în aceeaşi măsură obligaţia fiecărui judecător, chemat să soluţioneze o cauză generată de aceste măsuri, să verifice dacă acestea respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
În acest context, considerăm că este util să comunicăm Preşedinţiei României că instanţele judecătoreşti şi Curtea Constituţională au roluri diferite în procedura de verificare a respectării acestor exigenţe. În cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională verifică la nivel abstract şi general conformitatea legii cu Constituţia României. Judecătorii, în schimb, verifică dacă efectele legii, aplicate la o persoană concretă, îi afectează acesteia un drept fundamental. Cele două modalităţi de control sunt esenţialmente diferite, astfel încât afirmaţia preşedintelui în sensul că „În instanţe se câştigă […] împotriva unei legi care este constituţională” porneşte de la greşita înţelegere a rolului fiecăreia dintre aceste autorităţi. Un judecător nu poate refuza unui cetăţean dreptul său fundamental de a-i fi examinată cauza în concret, raportat la efectele pe care o lege le produce asupra persoanei sale.
Considerăm că este de datoria noastră, ca asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la fel cum este de datoria Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valori fundamentale ale sistemului judiciar.
Reamintim Preşedinţiei României că fişa postului judecătorilor este stabilită de lege şi asumată de fiecare dintre ei prin jurământul depus la numirea în funcţie, din care cităm: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei!” Dacă faptul că judecătorii înţeleg sa îşi respecte jurământul şi să apere în concret şi în mod efectiv drepturile fundamentale ale cetăţenilor echivalează sau nu cu distrugerea ţării, este, în final, o judecată de valoare pe care trebuie să şi-o asume în mod responsabil fiecare, cu atât mai mult Preşedintele ţării.
Judecător Natalia Roman
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România”














