Bostina si Asociatii numeste un nou coordonator al ariei de practica Litigii si Executari Silite

1 November 2011 - Juridice.ro Please wait
Legal FUN

Ovidiu Ţibuleac este noul coordonator al ariei de practică Litigii şi Executări Silite al Casei de Avocatură „Boştină şi Asociaţii”, începând cu 1 noiembrie 2011. Ovidiu va conduce echipa de 15 avocaţi a departamentului de litigii, integrând şi activitatea în instanţă a avocaţilor din cadrul celor 18 birouri teritoriale ale casei de avocatură.

„Am adoptat recent o serie de măsuri organizatorice menite să flexibilizeze graniţele dintre ariile de practică pentru a ţine seama de faptul că în ultimii ani, pe fundalul schimbărilor din economica românească, a crescut şi complexitatea proiectelor şi speţelor propuse de clienţi. Am toată încrederea că Ovidiu este în măsură să implementeze aceste măsuri” spune Avocatul Coordonator Doru Cătălin Boştină.

Ovidiu Ţibuleac are o vastă experienţă în domeniul asigurărilor/reasigurărilor precum şi cunoştinţe temeinice privind legislaţia fondurilor de pensii private. De asemenea, a acordat consultanţă şi asistenţă juridică în diferite domenii de specialitate de drept comercial, drept financiar fiscal şi drept civil. El a fost o prezenţă constantă în cadrul multor emisiuni televizate, în mod special pe postul de televiziune “The Money Channel”.

“Consider această numire drept o provocare profesională şi sunt sigur că împreună cu echipa voi reuşi să duc la bun sfârşit obictivele pe care mi le-am propus. În cazul în care voi considera necesar, voi întări echipa cu noi avocaţi care se înscriu în parametrii de performanţă profesională pe care doresc să-i institui de acum înainte” spune Ovidiu Ţibuleac.

Ovidiu Ţibuleac s-a alăturat echipei “Boştină şi Asociaţii”  în 2005  şi a devenit avocat-paterener  în anul 2009. Anterior, Ovidiu a fost director general al Direcţiei Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi al Departamentului “Fond de Garantare” al aceleiaşi autorităţi (2002 – 2005), unde a participat activ la elaborarea proiectelor de acte normative care reglementează domeniul asigurărilor şi reasigurărilor în România. Între anii 1998 şi 2002 Ovidiu a ocupat funcţia de şef serviciu juridic în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

„Vom continua să facem evaluări individuale cât şi la nivelul echipelor de avocaţi, aducând şi promovând oameni talentaţi care pot aduce plus-valoare echipei noastre”, adaugă Doru Boştină.

Despre Boştină şi Asociaţii: Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este unul din liderii pieţei de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri în 2010 de 15,71 milioane EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică – prin Boştină & Associates Corporate Finance – şi managerială privind implementarea diverselor programe finanţate de Uniunea Europeană, prin firma “Boştină & Associates Financial Consulting”.

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * *

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat