Bejinaru contesta decizia CSM privind candidatura sa la sefia Tribunalului Mehedinti
Plenul CSM va lua în discuţie marţi, 8 noiembrie, contestaţia judecătoarei Florica Bejinaru, faţă de decizia secţiei pentru judecători prin care i-a fost anulată candidatura la preşedinţia Tribunalului Mehedinţi.
Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, a declarat, imediat după votul secţiei întrunită pe 1 noiembrie, că “decizia a fost luată ca urmare a constatării că doamna judecător Florica Bejinaru a colaborat cu Securitatea, fapt care a condus la concluzia că nu este respectată condiţia de legalitate în ceea ce priveşte candidatura sa”.
Dumbravă a fost şi cel care a adus în discuţia secţiei situaţia judecătoarei Bejinaru, însă a subliniat că a luat această decizie pentru că este „important să dăm un semnal pentru toate situaţiile privind colaborarea magistraţilor cu Securitatea. Această discuţie nu se referă neapărat la judecătoarea Florica Bejinaru, ci noi ne referim la o chestiune de ordin general”.
În timpul dezbaterilor, judecătorul Cristi Danileţ că este de părere că „e o situaţie jenantă ca un astfel de magistrat să se prezinte la un concurs de acest gen, încălcând flagrant legea”. Iar din discuţii a rezultat şi necesitatea modificării regulamentului, în acest sens, judecătorul Alexandru Şerban propunând o modificare a sa pentru a acoperi lacunele.
Secţia pentru judecători a luat această decizie cu majoritate de voturi.
Inalta Curte, un nou sediu la Consulatul SUA
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a confirmat astăzi public faptul că a întreprins demersuri pentru obţinerea unui nou spaţiu pentru derularea şedinţelor de judecată, în actualul sediu al Consulatului Statelor Unite ale Americii, de pe strada Batiştei.
Judecătoarea Livia Stanciu a făcut această declaraţie cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a gradului de îndeplinire a recomandărilor cuprinse în Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), ca răspuns la întrebarea directă pe acest subiect adresată de Preşedintele României, Traian Băsescu.
„Sperăm la până în 24 noiembrie să fie adoptat proiectul de hotărâre de guvern, dar spaţiul respectiv va fi eliberat şi va putea fi folosit după data de 30 noiembrie”, a răspuns Livia Stanciu. „Important este ca, la anul, să aveţi sediul acela”, a replicat Traian Băsescu, la aflarea confirmării preşedintelui ÎCCJ.
În acelaşi context, Preşedintele României i s-a adresat şi ministrului Internelor, Traian Igaş, pentru a soluţiona cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru obţinerea unui spaţiu. „Domnul ministru Igaş, îţi cere de doi ani Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti o clădire pe Calea Victoriei. M-aş bucura mult dacă aş afla că miercuri, prin hotărâre de Guvern, a trecut clădirea acolo. Măi, nu au unde lucra. M-aş bucura foarte mult”, i-a spus Traian Băsescu ministrului Igaş.
O măsură pentru accelerarea soluţionării cauzelor
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în prezent patru săli de judecată şi am reuşit să împrumutăm săli de şedinţe, temporar, prin protocoalele încheiate cu Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Militară. Dar o altă măsură pentru accelerarea soluţionării cauzelor de corupţie la nivel înalt a fost aceea de demarare a acţiunilor pentru trecerea în administrarea ÎCCJ a sediului Consulatului SUA. Proiectul de hotărâre de Guvern este întocmit, iar dorinţa mea este ca până la 21 noiembrie să avem semnat acest protocol, chiar dacă după 30 noiembrie se eliberează spaţiul. Este un lucru benefic pentru judecarea cauzelor ÎCCJ”, a detaliat Livia Stanciu în timpul discuţiilor tehnice ale Comisiei MCV.
Presedintele Traian Basescu: “Avem nevoie de eficienta justitiei”
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că justiţia este ineficientă pentru că dosarele aflate pe rolul instanţelor sunt amânate încontinuu.
Şeful statului consideră că deşi judecătorii au într-o şedinţă de judecată peste 100 de dosare, n-au motive să se plângă, pentru că le amână pe multe dintre ele.
„Judecătorii îşi autoîncarcă agenda, pentru că nu judecă, amână, amână continuu, şi atunci sigur că ajungi la 100 şi ceva de dosare când practica este să amâni şi să nu judeci pentru nimica toată (…). Mie, ca om fără studii juridice, îmi este foarte greu să înţeleg ca în interiorul acestui concept, dar profitându-se de garantarea drepturilor procesuale, se amână procese, la cererea avocaţilor, pentru nimica toată…că-i strâmbă citaţia, asta nu face parte din, ştiu eu, afectarea drepturilor procesuale ale învinuitului. Dacă nu folosesc termenii corecţi, să mă scuzaţi, dar dacă semnătura unui procuror este în altă rubrică, poţi să îl pui în proces să semneze, nu să îi trimiţi dosarul înapoi. Amânarea la nesfârşit face justiţia ineficientă şi avem nevoie de eficienţa justiţiei. (…). Vreau să fiu foarte clar. Sunt foarte mulţi oameni în sistem, dedicaţi meseriei lor, sunt convins de asta. Însă, ştiu că sunt, iarăşi, mulţi, care nu-şi fac treaba”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a continuat făcând un apel la Inspecţia judiciară a CSM, pentru a verifica câte dosare se amână, la fiecare instanţă în parte, într-o şedinţă de judecată.
Dumbravă: „Preşedintele nu are o situaţie corectă şi completă a cauzelor amânate”
Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, spune că „situaţia reală privind numărul de dosare amânate, în cadrul unei şedinţe de judecată, este de aproximativ 80 % la instanţa supremă şi de maximum 60 %, în general. Preşedintele Traian Băsescu nu are o situaţie corectă şi completă a cauzelor amânate. Trebuie avut în vedere că legislaţia incoerentă permite avocaţilor să invoce motive de amânare, de care judecătorul este obligat să ţină cont.”
În ceea ce priveşte solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de sesizare a Inspecţiei judiciare, Dumbravă a subliniat că CSM „ a dispus deja controale la toate instanţele, iar acum avem o evidenţă a tuturor dosarelor vechi, în care inspectorii CSM verifică, în amănunt, motivele tergiversării şi dacă acestea sunt imputabile judecătorilor. De asemenea, a mai precizat faptul că 60 % din aceste dosare vechi sunt în materia insolvenţei.” Preşedintele CSM a conchis că rezultatele controlului vor fi supuse dezbaterii Sectiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi vor fi făcute publice la începutul anului viitor.
„Justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit executivului. Oameni buni, nu puteţi fi de toate: şi executiv şi legislativ şi justiţie”, a declarat Traian Băsescu.
„Atenţie la echilibrul puterilor în stat. Noi nu avem niciun mecanism de stabilire a unui echilibru între puterile statului. Justiţia este absolut autonomă şi e foarte bine, trebuie să rămână aşa. Dar trebuie să existe un autocontrol al justiţiei”, a atras atenţia Preşedintele României.
Cum se aplică hotărârile judecătoreşti
În acest context, Traian Băsescu a criticat instanţele care ar fi pronunţat hotărâri în favoarea bugetarilor care au contestat reducerile salariale, pe fondul crizei economice actuale.
„Prin acte normative normale, asumate de guvern şi avizate de Curtea Constituţională, s-au luat unele măsuri pentru reducerea veniturilor unor salariaţi ai statului. Am respectat toate procedurile pentru a fi lege pentru toată lumea, inclusiv pentru magistraţi”, a argumentat Traian Băsescu.
Preşedintele a atras astfel atenţia asupra faptului că rezultatul aplicării acestor hotărâri ar fi dezastruos pentru bugetul României.
„Cum se poate pune justiţia în situaţii atât de delicate? De unde scoate guvernul nouă miliarde de lei ca să-şi arate respectul faţă de hotărârile justiţiei? Corect ar fi să ne indicaţi şi sursa de finanţare, aşa e constituţional. Putem să le punem în executare şi să blocăm toate instituţiile statului. Unde este raţiunea? Asta înseamnă punerea statului în dificultate. Se ajunge astfel la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti pentru că nu sunt soluţii. Mesajul meu: respectarea echilibrului constituţional între puterile statului. Legile sunt legi şi pentru magistraţi. Dacă ar fi să punem în aplicare hotărârile judecătoreşti, România ar fi astăzi într-o situaţie foarte dificilă”, a subliniat preşedintele.
„Este un comentariu, nu vreau să fiu ostil. Dar nu ne putem face că nu le vedem, sunt lucruri în neregulă în raportul dintre puterile din stat”, a completat Băsescu.
„Nu vreau să creăm precedentul nerespectării hotărârilor judecătoreşti”
„Marea mea rugăminte şi mesajul meu este: echilibru în justiţie. Şi nu vă consideraţi o putere care să fie împotriva celorlalte puteri ale statului, pentru că nu ajută nici statului, nici cetăţeanului. Eu spun că dacă acum am aplica aceste hotărâri judecătoreşti de plată, România ar intra într-un derapaj uriaş. Cuvântul de ordin este, pe de o parte, echilibru, pe de alta, credibilitate”, a adăugat şeful statului.
„Nu cred că putem merge pe ideea că justiţiei nu îi pasă de ce se întâmplă în Europa. Poate să fie justiţia indiferentă la realităţile din România şi Europa? Cum poate justiţia să amendeze în instanţă legi asumate de guvern şi trecute prin Curtea Constituţională!?”, s-a întrebat el, retoric.
„Acordarea a nouă miliarde de lei este o misiune imposibilă pentru guvern. Aceasta nu este o pledoarie pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, dimpotrivă, trebuie aplicate pentru respectarea statului de drept. Dar ce ne facem când nu se pot pune în aplicare?”, a mai spus Traian Băsescu.
Dumbravă: „Este vorba de sincopele legislative din ultimii ani”
La rândul lui, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Horaţius Dumbravă, a subliniat că hotărârile la care a făcut referire Traian Băsescu nu vizează reducerile salariale asumate la nivelul executivului.
„Sunt arierate care curg începând din anul 2001 şi trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea lor. Nu este vorba de hotărâri date care ţin de reducerile salariale de 25%, ci de hotărâri din anii 2003 – 2005 – 2008, care vizează inclusiv salariile profesorilor care au fost mărite, în 2008, prin lege, de Parlamentul României. Este vorba de sincopele legislative din ultimii ani, iar acestea au dus la acumularea unor arierate imense. Din datele noastre, aceste arierate nu provin din reducerile salariale de 25 la sută”, a subliniat preşedintele CSM.
Basescu critica judecatorii pentru dosarele privind licitatiile publice
Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut astăzi magistraţilor să nu mai decidă, prin hotărârile lor, cine câştigă o licitaţie publică. În acest fel, consideră șeful statului, instanţele se substituie Executivului.
Declarația a fost făcută la sediul Ministerului Justiției cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, la care a participat şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţius Dumbravă.
Băsescu: ”S-a mers prea departe”
Reproşul adus de președinte vine după ce, cu o zi înaine, acesta ar fi primit o scrisoare de la Comisia Europeană, potrivit căreia Bruxelles-ul atrăgea atenția că nu va mai plăti finanța proiecte în care justiţia este cea care decide cine câştigă o licitaţie. „E un lucru extrem de grav”, a spus Băsescu.
„Vreau să ştiţi reacţiile Comisiei Europene, în ultima vreme: „ Nu puneţi în aplicare aceste hotărâri, noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia spune cine e câştigătorul!”. Chiar ieri s-a primit o scrisoare legată de o licitaţie pentru un tronson de autostradă(…). Deci şi justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit şi Executivului”, a susţinut şeful statului.
Traian Băsescu a precizat că judecătorii nu pot fi experţi până şi-n acest domeniu şi că decizia criticată de Comisia Europeană se referă la câştigarea licitaţiei privind un tronson de autostradă de pe coridorul paneuropean numărul 4.
„S-a mers prea departe, avem un caz acum, un contract pentru coridorul paneuropean numărul 4, care deşi la instanţele administrative i s-a respins contestaţia, s-a dus în instanţă, a găsit un judecător care a spus tu eşti câştigătorul şi Bruxelles-ul a spus spălaţi-vă pe cap cu câştigători stabiliţi în felul acesta”, a adăugat preşedintele.
Dumbravă: Există chestiuni administrative și elemente procedurale care nu pot fi ignorate de instanță
„Am fost şi eu judecător, am avut pe masă dosare privind licitaţiile publice. Uneori există chestiuni administrative pe parcursul derulării licitaţiei, dar şi elemente procedurale, care nu pot fi ignorate de instanţă în luarea deciziei”, a fost reacția preşedintelui CSM, Horaţius Dumbravă.
El i-a sugerat ministrului Afacerilor europene, Leonard Orban, că ar fi benefic să-i aducă la cunoştinţă de fiecare dată când ei înşişi sau Comisia Europeană semnalează chestiuni ce privesc direct activitatea judecătorilor.
„Tocmai pentru a evita şi a stabili în care dintre acestea ne aflăm, e bine să avem o cooperare permanentă ca şi noi să putem acţiona în cunoştinţă de cauză”, a adăugat preşedintele CSM.
De asemenea, Dumbravă i-a propus ministrului Orban înfiinţarea unui program comun de formare profesională în acest domeniu, cu ajutorul Institutului Naţional al Magistraturii.
Curtea de Apel Bucuresti, protocol cu UNBR
Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, judecător Dan Lupşcu, şi preşedintele Uniunii Barourilor din România, avocat Gheorghe Florea, au semnat astăzi, 3 noiembrie, un protocol de colaborare între instituţiile pe care le conduc.
„Semnarea protocolului se înscrie în linia preocupării conducerii Curţii de Apel Bucureşti de a asigura o cooperare inter-instituţională cu barourile din raza teritorială a Curţii, în vederea realizării unor obiective comune, care vizează în special creşterea încrederii publice în sistemul judiciar şi a credibilităţii actorilor acestuia în scopul îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie prin ridicare nivelului de formare continuă profesională a magistraţilor şi avocaţilor”, se arată în comunicatul Curţii de Apel Bucureşti.
Textul integral al protocolului, aici
Curtea de Apel Bucureşti a mai semnat, în 25 octombrie, un protocol de colaborare cu Baroul Bucureşti, protocol pe o perioadă de cinci ani, prin care îşi asumă îndeplinirea unei serii de obiective comune şi respectarea principiilor de integritate şi etică proprii celor două profesii.
Reuniune a Comisiei MCV
Președintele CSM, Horațius Dumbravă, și vicepreședintele CSM, George Bălan, participă astăzi, 3 noiembrie, la reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.
Tema reuniunii: Gradul de îndeplinire a recomandărilor cuprinse în Raportul MCV din iulie 2011, în vederea evaluărilor Comisiei Europene din 2012.
La întâlnire, organizată la sediul Ministerului Justiţiei, participă, de asemenea, şeful statului, Traian Băsescu, membri ai guvernului, şefi ai instituţiilor reprezentative ale tuturor celor trei puteri ale statului.














