Miercuri, 16 noiembrie 2011, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, vânzarea imobilelor care fac parte din proprietatea privată a statului şi proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), şi care au situaţia juridică clarificată, a anunţat într-un briefing de presă, primul-ministru Emil Boc, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Emil Boc: ”Va fi o procedură transparentă, deschisă, cu strigare, în faţa presei, astfel încât să ne asigurăm că vom obţine veniturile necesare, conform legii, la bugetul de stat. Deci, transparenţă totală şi respectarea banului public până la ultimul obiectiv scos la licitaţie de la RAAPPS. “














