INFO-PICCJ, 23 noiembrie 2011

24 November 2011 - Juridice.ro Please wait
Legal FUN

Omor deosebit de grav. Retinere. PT Constanta

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, la data de 23.11.2011, reţinerea şi punerea în mişcare a acţiunii penale a inculpatului IVAN SIMION, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav şi profanare de morminte, acesta urmând a fi prezentat Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea stare de fapt :

În noaptea de 18/19 noiembrie 2011, pe fondul consumului de alcool, între inculpat (vecin cu victima) şi partea vătămată a avut loc o altercaţie ca urmare a propunerilor indecente pe care victima i le-ar fi adresat agresorului, soldată cu uciderea călugărului.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

* * *

Act sexual cu un minor. Cercetari. PJ Sf. Gheorghe

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor (2 fapte) de către o persoană care avea calitatea de profesor şi meditator.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2009- noiembrie 2011, autorul infracţiunilor a întreţinut raporturi sexuale cu 2 minore.

În cauză s-au dispus şi se efectuează cercetări cu celeritate pentru administrarea probelor în temeiul cărora urmează a se lămuri din punct de vedere judiciar cauza.

* * *

Accident de circulatie. Cercetari. PJ Buftea

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a fost înregistrată o cauză penală privind accidentul de circulaţie produs la data de 10.11.2011, în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 10.11.2011, în jurul orelor 1730, s-a produs un accident de circulaţie, în care a fost implicat un autoturism care circula  dinspre Afumaţi către Bucureşti.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului P.N.V., în vârstă de 11 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă şi fără a se asigura.

Minorul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul „Grigore Alexandrescu”  unde i s-au acordat îngrijiri corespunzătoare.

* * *

Conducere pe drumurile publice a unui autoturism neinmatriculat. Trimitere in judecata. PJ Sighetu Marmatiei

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au dispus, prin rechizitoriu, la data de 16.11.2011, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului HOTICO BOGDAN – VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la contrabandă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare şi fără a poseda permis de conducere.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa zilei de 17.09.2011, în jurul orei 0600, patru cetăţeni ucraineni rămaşi neidentificaţi până în prezent, au introdus în ţară, peste frontiera româno – ucraineană, cantitatea de 5.900 de pachete de ţigări marca „Viceroy” de provenienţă ucraineană, care au fost preluate de inculpatul Hotico Bogdan – Vasile, între localităţile Bocicoiu Mare şi Lunca la Tisa, judeţul Maramureş. În timp ce încărcau ţigările într-un autovehicul, aceştia au fost surprinşi de către lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Frontieră Maramureş, context în care cetăţenii ucraineni şi-au asigurat scăparea traversând frontiera în Ucraina, iar inculpatul Hotico Bogdan – Vasile a urcat la volanul maşinii şi a pornit în viteză.

S-a reuşit prinderea şi identificarea inculpatului Hotico Bogdan – Vasile, doar după executarea mai multor focuri de armă în plan vertical şi asupra anvelopelor maşinii, ocazie cu care s-a constatat că autovehiculul nu era înmatriculat, numărul de înmatriculare montat pe maşină era fals, iar inculpatul nu poseda permis de conducere.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în cuantum de 59.566 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale.

* * *

Contrabanda. Trimitere in judecata. PJ Sighetu Marmatiei

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au dispus, prin rechizitoriu, la data de 18.11.2011, trimiterea în judecată a inculpatului CHINDRIŞ CĂLIN-VASILE-ANDREI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

La data de 18.08.2011, în jurul orei 1500, lucrători ai Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu la frontiera româno-ucraineană, au observat o persoană care încărca mai multe colete într-un autoturism de teren. La vederea lucrătorilor de poliţie, persoana respectivă a urcat la volanul maşinii şi a demarat în viteză, rulând dinspre linia de frontieră spre interiorul teritoriului românesc. După o distanţă de cca. 2 km., s-a reuşit blocarea şi oprirea vehiculului respectiv, fiind identificat conducătorul auto în persoana inculpatului Chindriş Călin Vasile Andrei, ocazie cu care în autovehicul s-au descoperit 8 colete care conţineau 3.750 de pachete de ţigări „Viceroy”, 250 de pachete de ţigări „Saint George” şi 80 de pachete de ţigări „L.D.”, toate de provenienţă ucraineană.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

sursa: mpublic.ro

Articole conexe

Cuvinte cheie
* * * * * * * *

Ce se discuta pe forum
motive de casarepermis suspendat spre anulareRepresiunea nedreapt?accident rutierCORUPTIE

Clik aici pentru promovare pe JURIDICE.ro

Dumneavoastra ce parere aveti?

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat