In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 858 din data de 6 decembrie 2011 a fost publicat Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Actul normativ emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor aproba noile Norme privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Principalele modificari aduse de noile reglementari se refera la urmatoarele aspecte:
Asiguratorii care nu iși indeplinesc obligatiile ce decurg din polițele RCA sau si le indeplinesc defectuos, vor plati, pentru fiecare zi de intarziere, penalizari de 0,2% din valoarea despagubirii cuvenite.
Asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii daca, in termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat pagubitului respingerea pretentiilor de despagubire, precum si motivele respingerii.
Termenul in care asiguratorul are obligația de a comunica asiguratului/pagubitului intenția de a desfașura investigații a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucratoare.
In cazul daunelor pentru care valoarea reparatiilor este posibil sa depaseasca valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligatia de a comunica pagubitului, in termen de 10 zile de la data avizarii daunei, valoarea maxima a despagubirii ce poate fi acordata.
Incepand cu anul 2012, sistemul bonus-malus se va aplica si asiguratilor persoane juridice. Sistemul bonus-malus se refera la majorarea primei de asigurare in functie de numarul de daune produse si platite.
Incepand cu anul 2012 cresc si limitele de despagubire, dupa cum urmeaza:
- pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
- pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.











